ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1691/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 06.08.2020, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 până la data de 31.07.2018 (în ceea ce o privește pe reclamanta A.); începând cu 01.08.2016 până la data de 7.04.2019 (în ceea ce o privește pe reclamanta B.); începând cu 01.08.2016 și în continuare (în ceea ce îl privește pe reclamantul C.); obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile salariate recalculate și drepturile salariale efectiv încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective și la care se va calcula dobânda legală penalizatoare de la data datorării fiecărui drept salariat pana la data plății efective; plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective (în ceea ce îl privește pe reclamantul C.).

Tribunalul Dâmbovița, în baza dispozițiilor art. 139 alin. (5) C. proc. civ. a dispus disjungerea cererilor cu privire la reclamanții B. și C., față de domiciliul acestora și formarea de dosare separate pentru aceștia.

Prin sentința civilă nr. 426/18.02.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu, și în consecință, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că reclamanta din prezenta cauză are calitatea de fost director Școala Națională de Grefieri, în prezent judecător la Tribunalul București și domiciliată în Bacău.

Tribunalul a constatat că prevederile legale prevăzute de art. 127 C. proc. civ. nu se aplică în cauza de față, întrucât reclamanta își are domiciliul în orașul Bacău, devenind astfel aplicabile prevederile generale ale Codului muncii și Legii dialogului social.

Prin urmare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

La termenul de judecată din 4 mai 2022, Tribunalul Bacău a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 369/04.05.2022, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În esență, Tribunalul Bacău a reținut că în stabilirea competenței în materia litigiilor de muncă, instanțele se raportează la prevederile imperative ale art. 269 alin. (1) - (2) din Codul muncii, coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, care individualizează expres instanța competentă din punct de vedere material să judece atare cauze, prevăzând că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Totodată, a arătat că prin redactarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să ofere garanții cu privire la înfăptuirea obiectivă și imparțială a actului de justiție, stabilind - pentru situația când "un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia" - o regulă de competență exclusivă, prioritară față de cea prevăzută de Codul muncii și de Legea nr. 62/2011. De asemenea, reține că deși denumirea marginală a art. 127 C. proc. civ. este "Competența facultativă", exprimarea imperativă a textului - "va sesiza" - denotă caracterul obligatoriu al măsurii declinării competenței teritoriale, în antiteză cu situația în care se introduce o cerere împotriva unui judecător, caz în care reclamantul "poate sesiza", alin. (2) al textului reglementând, în realitate, o competență facultativă, în ipoteza avută în vedere de primul alineat, facultativă rămânând doar alegerea instanței în favoarea căreia urmează să se decline competența.

Așa fiind, Tribunalul a reținut că reclamanta A. - judecător în cadrul Tribunalului București - a investit în mod corect Tribunalul Dâmbovița cu soluționarea cererii sale formulate în dosarul nr. x/2020, cât timp această instanță este arondată Curții de Apel Ploiești, care se învecinează cu Curtea de Apel București, ce include în circumscripția sa instanța la care își desfășoară activitatea reclamanta.

În consecință, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Bacău, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, respectiv drepturi bănești, solicitate de către reclamanta A., în calitate de fost director Școala Națională de Grefieri, în prezent judecător la Tribunalul București.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., dispoziții legale care reglementează competența facultativă de soluționare a litigiilor în care părțile au calitatea de judecător sau de instanță de judecată, fie că sunt reclamanți sau pârâți.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau împotriva unei instanțe de judecată, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Pentru a stabili instanța competentă din punct de vedere teritorial, va fi avută în vedere calitatea reclamantei din dosar, respectiv aceea de judecător la Tribunalul București, aceasta fiind instanța unde își desfășoară activitatea.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiași articol, rezultă că reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul București, aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2022.