Decizia nr. 5301/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 02.06.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziilor nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 și nr. 26344/19.05.2021 și admiterea cererii de plată a despăgubirii formulată de reclamanți, cu obligarea pârâtului la emiterea unor decizii prin care să fie acordate următoarele sumelor: 32.000 RON daune morale și 100 RON prestație periodică - Decizia nr. 26345/19.05.2021; 32.000 RON daune morale și 100 RON prestație periodică - Decizia nr. 26344/19.05.2021; 2.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26343/19.05.2021; 2.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26346/19.05.2021. În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 32.000 RON daune morale și 100 RON prestație periodică - Decizia nr. 26345/19.05.2021; 32.000 RON daune morale și 100 RON prestație periodică - Decizia nr. 26344/19.05.2021; 2.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26343/19.05.2021; 2.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26346/19.05.2021.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 759 din data de 11 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus au declarat reclamanții A., B., C. și D., prin care, invocând incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului, în sensul admiterii acțiunii prin care s-a solicitat anularea în tot a actelor administrative contestate, având în vedere soluționarea prezentului litigiu de către instanța de fond cu încălcarea prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 24/2019, raportat la art. 14 din Legea nr. 213/2015. Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurenții - reclamanți au solicitat instanței obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în scopul soluționării cauzei. Urmare unei succinte prezentări a situației de fapt și a evocării prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 24/2019, coroborate cu cele ale art. 2, art. 6 alin. (1) și art. 6 indice l din Ordonanța nr. 27/30.01.2002, recurenții - reclamanți au învederat, în esență, că, în raport și de formularea cererii de plată înregistrată pe rolul E.., au exercitat dreptul la despăgubiri în termenul legal de 90 de zile reglementat de art. 14 din Legea nr. 213/2015, sancțiunea decăderii fiind, astfel, greșit reținută. În acest sens, recurenții au făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Printr-un alt set de critici, recurenții au arătat că în practica F.G.A., pentru introducerea cererii de plată, este necesară depunerea hotărârii judecătorești cu mențiunea "definitivă", iar un astfel de aspect are natura juridică a unui impediment obiectiv în exercitarea dreptului de a formula cererea într-un termen de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești exhibate drept titlu de creanță. Acest impediment obiectiv afectează, în opinia recurenților, curgerea termenului de decădere de 90 de zile reglementat de norma A.S.F. nr. 24/2019, prevederile normei neputând fi interpretate într-o manieră care ar echivala cu reducea termenului de exercitare a dreptului de formulare a cererii de plată. Recurenții au apreciat că dreptul lor de a formula cerere de plată nu putea fi exercitat pe cale directă, necontencioasă, începând cu data de 05.10.2020, având în vedere condiția depunerii unui act doveditor al hotărârii definitive, decizia penală nr. 816/A/05.10.2020 fiind comunicată la data de 28.10.2020. Făcând trimitere la hotărârile pronunțate de instanțe în alte cauze având drept obiect verificarea legalității deciziilor FGA de respingere ca tardive a cererilor de plată formulate de alte părți civile ale dosarului penal nr. x/2017 privind despăgubirile stabilite prin sentința penală nr. 150/13.11.2019, pronunțată de Judecătoria Panciu, definitivă prin decizia penală nr. 816/A/05.10.2020 a Curții de Apel Galați, recurenții au arătat că, din perspectiva naturii creanței lor, de drept câștigat prin hotărâre judecătorească reprezentând titlu executoriu, termenul de decădere nu poate curge în nicio situație anterior dobândirii caracterului exigibil al dreptului supus decăderii, astfel că termenul de 90 de zile nu putea curge de la data de 05.10.2020 ci de la data de 28.10.2020. În acest sens, recurenții au opinat că cererea adresată F.G.A. la data de 13.01.2021 a fost formulată în termen, Deciziile FGA fiind netemeinice și nelegale.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanții A., B., C. și D., ca nefondat. În apărare, intimatul - pârât a arătat că recurenții - reclamanți fac o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente, instanța de fond reținând în mod legal că nașterea dreptului de creanța în raporturile dintre reclamanți și FGA s-a produs ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asiguratorului, și anume la data la care a fost pronunțată hotărârea penală definitivă, respectiv 05.10.2020, fiind aplicabilă teza a II-a a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. În opinia intimatului, nu poate fi primită susținerea recurenților potrivit cu care termenul de 90 de zile a început să curgă de la data comunicării deciziei penale cu mențiunea definitivă, aceasta contravenind dispozițiilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen., coroborate cu art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015. A mai arătat intimatul că, în mod corect instanța de fond a reținut că cererea adresată E.. nu putea fi redirecționată către FGA, instituțiile fiind independente iar activitatea acestora reglementată de dispoziții legale diferite. Intimatul a argumentat în sensul că Fondul nu este asigurător, nici succesor în drepturile și obligațiile societății asigurătoare în faliment, ci persoană juridică de drept public, înființată prin lege ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, cu scopul protejării creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător. Pe de altă parte, E. este o asociație profesională constituită în baza Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, care are ca și membri toate societățile de asigurare care pot practica, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie (RCA). Urmare unei succinte prezentări a principalelor repere de fapt ale cauzei pendinte, intimatul a concluzionat în sensul că a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente, reținând, în mod întemeiat, că, în speță, este incidentă ipoteza normei legale privind formularea cererii de plata în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei penale nr. 816/05.10.2020 a Curții de Apel Galați în dosarul nr. x/2017, definitivă la data de 05.10.2020, împrejurare care face cererea de plată din data de 13.01.2021 să fie formulată după expirarea termenului legal de depunere. Nu în ultimul rând, intimatul a învederat că cererea de plată a fost soluționată doar sub aspectul tardivității, Comisia specială din cadrul FGA neanalizând pe fond cererea de plată, motiv pentru care intimatul a apreciat că, în situația în care instanța ar admite cererea de chemare în judecată, soluția ce se impune ar fi obligarea FGA la analiza pe fond a cererii de plată, nicidecum de obligare directă a FGA la plată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții - reclamanți A., B., C. și D. este fondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că prin cererea de plată formulată la data de 13.01.2021, conform dovezii de comunicare având x, recurenții - reclamanți A., B., C. și D. (alături de alte persoane) au solicitat intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA") achitarea sumelor ce au fost acordate acestora, în calitate de părți civile, în dosarul nr. x/2017, prin sentința penală nr. 150/13.11.2019, pronunțată de Judecătoria Panciu, definitivă prin decizia penală nr. 816/A/05.10.2020 a Curții de Apel Galați, urmare accidentului de circulație din data de 04.10.2015, produs din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, asigurat RCA la F.. Cererea de plată a fost înregistrată de FGA prin atribuirea unui număr de înregistrare distinct pentru fiecare petent, astfel cum rezultă din Informarea emisă de FGA sub nr. x/26.01.2021, în cazul recurenților - reclamanți fiind acordate următoarele numere de înregistrare: · A. - nr. 765/19.01.2021 · B. - nr. 763/19.01.2021 · C. - nr. 784/19.01.2021 · D. - nr. 515/14.01.2021 Prin deciziile nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 și nr. 26344/19.05.2021, emise de intimatul - pârât FGA în soluționarea cererii de plată, solicitările reclamanților au fost respinse, cu motivarea că nu a fost respectat termenul legal pentru depunerea sus indicatei cereri, iar legalitatea acestor acte administrative a fost confirmată de prima instanță. Prin argumentația expusă în memoriul de recurs, chestiunea de drept supusă analizei instanței de control judiciar privește, în esență, modalitatea de calcul a termenului de 90 de zile stabilit de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015. Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune a fi subliniat faptul că, prin sentința penală nr. 150/13.11.2019, pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penala nr. 816/A/05.10.2020 a Curții de Apel Galați, în considerarea accidentului de circulație indicat anterior, au fost stabilite daune morale și prestații periodice în beneficiul unui număr multiplu de părți civile, printre care s-au numărat atât recurenții - reclamanți din cauza pendinte, dar și numiții G., H., I., J., K., C., L., M., N., O., P., Q. și R.. În considerarea aceluiași titlu de creanță (sentința penală nr. 150/13.11.2019) persoanele indicate mai sus au formulat aceeași cerere de plată din de 13.01.2021 (înregistrată de FGA la data de 19.01.2021). În privința antereferitelor persoane, cererea de plată a fost respinsă prin Deciziile FGA nr. 26325/14.05.2021, nr. 26326/17.05.2021, nr. 26330/17.05.2021, nr. 26333/17.05.2021, nr. 26328/17.05.2021, nr. 26327/17.05.2021, nr. 26329/17.05.2021, nr. 26323/14.05.2021, nr. 26321/14.05.2021, nr. 26332/17.05.2021, nr. 26331/17.05.2021 și nr. 26322/14.05.2021, reținându-se tot tardivitatea acesteia. Prin sentința civilă nr. 436 din 9 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de G., H., I., J., K., C., L., M., N., O., P., Q. și R., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a anulat deciziile FGA nr. 26321/14.05.2021, nr. 26322/14.05.2021, nr. 26323/14.05.2021, nr. 26324/14.05.2021, nr. 26325/14.05.2021, nr. 26326/17.05.2021, nr. 26327/17.05.2021, nr. 26328/17.05.2021, nr. 26329/17.05.2021, nr. 26330/17.05.2021, nr. 26331/17.05.2021, nr. 26332/17.05.2021 și nr. 26333/17.05.2021. Soluția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal din dosarul nr. x/2021 a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 1315 din 8 martie 2023, prin care a fost respins recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 436 din 9 martie 2022, ca nefondat. În considerentele deciziei civile nr. 1315 din 8 martie 2023, Înalta Curte a reținut, în esență, că, în raport de prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 și de faptul că reclamanții din dosarul nr. x/2021 au intrat în posesia hotărârilor judecătorești legalizate abia la data de 18.01.2021 (aspect calificat prin decizia civilă nr. 1315 din 8 martie 2023 ca reprezentând motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.), nu se poate reține culpa acestora în depășirea termenului de depunere a cererii de plată, în condițiile în care au formulat cerere de chemare în judecată și au obținut documentele justificative legalizate necesare depunerii cererii de plată, cu atât mai mult cu cât, anterior, respectiv la data de 21.12.2020, aceștia s-au adresat cu o cerere de plată E., care nu a fost direcționată către autoritatea competentă să o soluționeze, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților. Din filele x ale dosarului instanței de fond rezultă că cererea de plată din data de 21.12.2020 adresată E. a avut drept petenți nu doar pe reclamanții din dosarul nr. x/2021, ci și pe recurenții - reclamanți din cauza pendinte, iar din înscrisurile aflate la filele x ale dosarului de fond reiese că și recurenții - reclamanți din cauza pendinte au intrat în posesia hotărârilor judecătorești legalizate tot la data de 18.01.2021. Având în vedere că, prin raportare la această situație de fapt, prin sentința civilă nr. 436 din 9 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 1315 din 8 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, altor persoane menționate în sentința penală nr. 150/13.11.2019, pronunțată de Judecătoria Panciu, li s-a recunoscut formularea în termen a cererii de plată adresată FGA, Înalta Curte apreciază că soluția pe care o va da recursului de față trebuie să țină seama de decizia nr. 1315 din 8 martie 2023, întrucât, prin pct. 37-39 ale Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României (Cererea nr. 30.658/05) și publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 21 august 2008, s-a statuat în următorul sens: 37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având competență în raza lor teritorială. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai să regleze aceste contradicții de jurisprudență (Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții împotriva Franței [MC], nr. 24.846/94 și 34.165/96 la 34.173/96, § 59, CEDO 1999-VII). 38. În cauză se constată că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp. 39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării, este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr. 28.358/95, § 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, § 97, CEDO 2002-VII, și Păduraru, citată mai sus, § 98, și, a contrario, Perez Arias împotriva Spaniei, nr. 32.978/03, § 70, 28 iunie 2007). În raport de toate aceste aspecte, dată fiind identitatea titlului de creanță exhibat, precum și circumstanțele de fapt asemănătoare celor din dosarul nr. x/2021, Înalta Curte, în exercitarea rolului său evidențiat în antereferita hotărâre a Curții EDO, consideră că, în scopul respectării principiului securității juridice, se impune a fi considerate fondate motivele de recurs subsumate de recurenții - reclamanți din cauza pendinte motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la greșita reținere, atât de către prima instanță, cât și de către intimatul - pârât FGA, a intervenirii sancțiunii decăderii recurenților din dreptul de a formula cererea de plată privind creanțele de asigurare născute din sentința penală nr. 150/13.11.2019 pronunțată de Judecătoria Panciu. Congruent cu decizia nr. 1315 din 8 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de recurs reține că, în raport de prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, recurenții - reclamanți au intrat în posesia hotărârilor judecătorești legalizate abia la data de 18.01.2021, ceea ce reprezintă un motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ., iar în acest context nu se poate reține culpa acestora în depășirea termenului de depunere a cererii de plată, cu atât mai mult cu cât s-au adresat la data de 21.12.2020 cu o cerere de plată E., care nu a fost direcționată către autoritatea competentă să o soluționeze, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților. Astfel, cererea de plată a fost formulată în termen, motiv pentru care se impune casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul anulării deciziilor nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 și nr. 26344/19.05.2021, emise de pârâtul FGA, prin care cererea de plată depusă la data de 13.01.2021 de recurenții - reclamanți A., B., C. și D. a fost respinsă ca tardivă. În ceea ce privește cererea recurenților - reclamanți privind obligarea intimatului FGA, în principal, la emiterea unei decizii de plată către reclamanți a sumelor solicitate sau, în subsidiar, la plata directă a acestor sume, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de recurenții - reclamanți doar pe considerentul tardivității formulării acesteia, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretențiilor sau la corectitudinea calculării sumelor solicitate, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluționarea cererii de plată, iar nu și la plata sumelor pretinse. Din verificarea deciziei atacate, nu rezultă că cererea de plată ar fi fost analizată pe fond de către Comisia specială, iar respingerea cererii ca tardiv formulată impune soluția de obligare a intimatului la reanalizarea cererii de plată cu depășirea chestiunii referitoare la neformularea în termen a acesteia. A proceda în sensul invocat de recurenții - reclamanți și a obliga direct intimatul - pârâtul la plata sumelor pretinse sau la emiterea unui act administrativ de plată, ar însemna că instanța ar interveni în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua, pe fond, cererea de plată, inclusiv cu privire la aspectul îndreptățirii reclamanților la a fi despăgubiți. Câtă vreme autoritatea publică nu a procedat la o examinare pe fond a cererii, instanța nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenții - reclamanți a condițiilor prevăzute de lege. Prin urmare, sunt neîntemeiate pretențiile recurenților de obligare directă a intimatului - pârât la plata sumelor pretinse sau la emiterea unui decizii de plată, motiv pentru care singura soluție legală este cea a obligării intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamanți. Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții - reclamanți A., B., C. și D., va casa sentința civilă nr. 759 din data de 11 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, va anula deciziile nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 și nr. 26344/19.05.2021, emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și îl va obliga pe pârât să emită o decizie prin care să soluționeze pe fond cererea de plată formulată de reclamanți la data de 13.01.2021, respingând, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Totodată, Înalta Curte ia act de faptul că recurenții - reclamanți și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, potrivit declarațiilor acestora făcute cu ocazia dezbaterilor publice de la termenul la care instanța de recurs a reținut prezenta cauză spre soluționare.