ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1315/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.05.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziilor nr. 26325/14.05.2021 - A.; nr. 26326/17.05.2021 - B.; nr. 26330/17.05.2021 - C.; nr. 26333/17.05.2021 - D.; nr. 26328/17.05.2021 - E.; nr. 26327/17.05.2021 - F.; nr. 26329/17.05.2021 - G.; nr. 26323/14.05.2021 - H.; nr. 26321/14.05.2021 - I.; nr. 26332/17.05.2021 - J.; nr. 26331/17.05.2021 - K.; nr. 26322/14.05.2021 - L.; nr. 26324/14.05.2021, - În principal, admiterea cererii, constatarea nelegalității deciziilor atacate, anularea în tot a acestora, admiterea cererii de plată formulată de reclamanți și obligarea pârâtului la emiterea unor Decizii de plată a următoarelor sume de bani: - 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26325/14.05.2021; - 2.000 RON daune morale și prestație periodica - Decizia nr. 26326/17.05.2021; - 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26330/17.05.2021; - 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26333/17.05.2021; - 4.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26328/17.05.2021; - 4.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26327/17.05.2021; - 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26329/17.05.2021; - 52.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26323/14.05.2021; - 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26321/14.05.2021; - 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26332/17.05.2021; - 48.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26331/17.05.2021; - 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26322/14.05.2021; - 48.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26324/14.05.2021; În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26325/14.05.2021; de 2.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26326/17.05.2021; de 24.000 Iei daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26330/17.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26333/17.05.2021; de 4.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26328/17.05.2021; de 4.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26327/17.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26329/17.05.2021; de 52.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26323/14.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26321/14.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26332/17.05.2021; de 48.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26331/17.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26322/14.05.2021; de 48.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26324/14.05.2021. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 436 din 9 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților; A anulat deciziile FGA nr. 26321/14.05.2021, nr. 26322/14.05.2021, nr. 26323/14.05.2021, nr. 26324/14.05.2021, nr. 26325/14.05.2021, nr. 26326/17.05.2021, nr. 26327/17.05.2021, nr. 26328/17.05.2021, nr. 26329/17.05.2021, nr. 26330/17.05.2021, nr. 26331/17.05.2021, nr. 26332/17.05.2021 și nr. 26333/17.05.2021; A obligat pârâtul să emită noi decizii prin care să dispună plata către reclamanți a următoarelor sume: - către reclamantul H. a sumei de 48.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamanta K. a sumei de 48.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamantul C. a sumei de 24.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamantul L. a sumei de 24.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamantul J. a sumei de 24.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamantul I. a sumei de 24.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamanta L. a sumei de 24.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamantul A. a sumei de 24.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamanta G. a sumei de 24.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamantul D. a sumei de 24.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamanta F. a sumei de 4.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamanta E. a sumei de 4.000 de RON reprezentând daune morale; - către reclamanta B. a sumei de 2.000 de RON reprezentând daune morale; În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 4.550 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de scutire prin încuviințarea ajutorului public judiciar.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 436 din 9 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea contestației formulata împotriva Deciziilor FGA nr. 26325/14.05.2021, nr. 26326/17.05.2021, nr. 26327/17.05.2021, nr. 26332/17.05.2021, nr. 26330/17.05.2021; nr. 26333/17.05.2021; nr. 26328/17.05.2021, nr. 26329/17.05.2021; nr. 26323/14.05.2021; nr. 26321/14.05.2021, nr. 26331/17.05.2021; nr. 26322/14.05.2021 și nr. 26324/14.05.2021, precum și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului arată că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 5, art. 22 și art. 186 C. proc. civ. Mai arată că: intimatii-reclamanti au contestat Deciziile FGA cu privire la cererile de plată depuse de aceștia la data de 13.01.2021 și au solicitat anularea deciziilor și obligarea FGA la plata sumelor stabilite prin titlul de creanță, constând în sentința penală nr. 150/13.11.2019, pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul penal nr. x/2017, rămasă definitivă la data de 05.10.2020 prin decizia penală nr. 816/2020 și, suplimentar, prestații periodice. Precizează că intimații au transmis cererea de plată în data de 13.01.2021, iar aceasta a fost respinsă ca tardivă, fiind depusă după expirarea termenului de 90 de zile stabilit prin art. 14 din Legea nr. 213/2015, calculat de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 816/2020, respectiv de la 05.10.2020, când această hotărâre putea fi pusă în executare, potrivit art. 552-553 C. proc. pen. Prin sentința recurată s-a reținut că în speță, creanța de asigurări pretinsă de reclamanți nu este născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, deoarece dreptul de creanță se naște în patrimoniul asiguratului prin producerea riscului asigurat, așadar de la data accidentului rutier (04.10.2015), numai realizarea acestuia fiind condiționată de parcurgerea procedurilor legale, administrative sau jurisdictionale, astfel că nu este aplicabilă teza finală a art. 14 din Legea nr. 213/2015. A mai reținut instanța de fond că reclamanții nu au stat în pasivitate, ci au sesizat Judecătoria Panciu, în dosarul nr. x/2017, cu o acțiune civilă alăturată acțiunii penale, iar sentința penală nr. 150/13.11.2019 și decizia penală nr. 816/05.10.2020 sunt pronunțate după deschiderea procedurii de insolvență; că societatea de asigurare/reasigurare este obligată să aducă la cunoștința tuturor creditorilor de asigurări cunoscuți, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, măsurile și dispozițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară; că termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, de formulare a cererii de plată, este un termen procedural, de decădere, iar nu un termen de drept material, pentru ca acesta să fie pierdut în caz de pasivitate; că potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen dacă dovedește ca întârzierea se datorează unor motive justificate; că abia la data de 18.01.2021 au putut fi legalizate hotărârile penale, iar decizia penală definitivă trebuia redactată înainte de legalizare, care a intervenit la data de 28.10.2020, așa încât, față de acest moment, cererea de plată formulată la data de 13.01.2021 și înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 19.01.2021, nu a depășit termenul de 90 de zile, ținând cont de faptul că reclamanții nu au stat în pasivitate; că legislația este neclară sub aspectul termenului de 90 de zile și trebuie interpretată în favoarea reclamanților; că la data de 17.12.2020, reclamanții au adresat o cerere de plată Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), însă aceasta nu a fost înaintată instituției competente. Recurentul-pârât consideră că sentința astfel pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, care prevăd că cererea de plată se formulează în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Învederează că deschiderea procedurii de faliment împotriva M. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, definitivă la data de 28.04.2016, termen de la se calculează cele 90 zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive) și care se împlinește la data de 28.07.2016, ori 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță, în cazul tezei a doua a art. 14 din Legea nr. 213/2015. Or, în speță, intimații și-au întemeiat cererea de plată pe titlul lor de creanță, constând în sentința penală nr. 150/13.11.2019 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă la data de 05.10.2020, prin decizia penală nr. 816/2020. Consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că dreptul de creanță s-a născut la data evenimentului rutier, respectiv 04.10.2015 și că în cauza ar fi în dezbatere un drept de creanță al asiguratului, pe de altă parte instanța reținând în mod greșit și calitatea intimaților, de persoane păgubite, și nu de asigurați. Totodată, consideră că instanța de fond a depășit limitele investirii și a calificat în mod greșit termenul de 90 de zile fixat de Legea nr. 213/2015 pentru depunerea cererii de plată, ca fiind un termen procedural, în condițiile în care acesta este un termen de decădere, iar pierderea acestuia duce la pierderea dreptului subiectiv de a primi despăgubiri de la FGA, chiar daca dreptul de a solicita despăgubiri poate fi exercitat și/sau împotriva asigurătorului, direct în procedura de faliment. Sub acest aspect, invocă jurisprudența ÎCCJ. În ceea ce privește argumentul instanței de fond, în sensul că nu s-a făcut dovada respectării față de reclamanți a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, respectiv obligația societății de asigurare/reasigurare de a aduce la cunoștința tuturor creditorilor de asigurări cunoscuți, măsurile și dispozițiile stabilite de ASF în sarcina sa, arată că această obligație de informare a fost stabilită în sarcina asigurătorului, și nu a FGA. De asemenea, arată că instanța de fond consideră în mod greșit că în cauză ar exista un motiv justificat al repunerii în termenul de 90 de zile, respectiv necesitatea respectării cerinței art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora odată cu cererea de plată creditorii trebuie să depună înscrisurile justificative în copie legalizată, iar din dovezile administrate în cauză, intimații au obținut legalizarea titlului lor în data de 18.01.2021. Consideră că argumentul instanței de fond este eronat, cu atât mai mult cu cât cererea de plata a fost depusă de intimați anterior legalizării titlului de creanță, la data de 13.01.2021. Mai mult, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, ce prevăd că în cazul imposibilității de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii documentelor justificative, precizând motivul imposibilității depunerii lor în copie legalizată. Pe de altă parte, critică și argumentul instanței de fond referitor la lipsa de pasivitate a reclamanților, apreciind că stabilirea procedurii administrative și a termenelor fixate de legiuitor au fost considerate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 80/2017 ca fiind de atributul legiuitorului, care respectă prevederile constituționale și care sunt adecvate scopului urmărit și contextului falimentului asigurătorului. De asemenea, solicită exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată dispuse prin sentința de fond, precum și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în recurs Intimații-reclamanți au formulat note scrise, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin notele scrise și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziilor nr. 26325/14.05.2021, nr. 26326/17.05.2021, nr. 26330/17.05.2021, nr. 26333/17.05.2021, nr. 26328/17.05.2021, nr. 26327/17.05.2021, nr. 26329/17.05.2021, nr. 26323/14.05.2021, nr. 26321/14.05.2021, nr. 26332/17.05.2021, nr. 26331/17.05.2021, nr. 26322/14.05.2021 și nr. 26324/14.05.2021; în principal, anularea în tot a acestora, admiterea cererii de plată formulată de reclamanți și obligarea pârâtului la emiterea unor decizii de plată pentru următoarele sume: Decizia nr. 26325/14.05.2021 - 24.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26326/17.05.2021 - 2.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26330/17.05.2021 - 24.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26333/17.05.2021 - 24.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26328/17.05.2021 - 4.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26327/17.05.2021 - 4.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26329/17.05.2021 - 24.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26323/14.05.2021 - 52.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26321/14.05.2021 - 24.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26332/17.05.2021 - 24.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26331/17.05.2021 - 48.000 RON daune morale și prestație periodică; Decizia nr. 26322/14.05.2021 - 24.000 RON daune morale și prestație periodică și Decizia nr. 26324/14.05.2021 - 48.000 RON daune morale și prestație periodică. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26325/14.05.2021; de 2.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26326/17.05.2021; de 24.000 Iei daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26330/17.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26333/17.05.2021; de 4.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26328/17.05.2021; de 4.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26327/17.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26329/17.05.2021; de 52.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26323/14.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26321/14.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26332/17.05.2021; de 48.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26331/17.05.2021; de 24.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26322/14.05.2021; de 48.000 RON daune morale și prestație periodică - Decizia nr. 26324/14.05.2021. Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată; a anulat deciziile FGA nr. 26321/14.05.2021, nr. 26322/14.05.2021, nr. 26323/14.05.2021, nr. 26324/14.05.2021, nr. 26325/14.05.2021, nr. 26326/17.05.2021, nr. 26327/17.05.2021, nr. 26328/17.05.2021, nr. 26329/17.05.2021, nr. 26330/17.05.2021, nr. 26331/17.05.2021, nr. 26332/17.05.2021 și nr. 26333/17.05.2021; a obligat pârâtul să emită noi decizii prin care să dispună plata către reclamanți a unor daune morale în cuantum de: 48.000 RON către reclamantul H., 48.000 RON către reclamanta K., 24.000 RON către reclamantul C., 24.000 RON către reclamantul L., 24.000 RON către reclamantul J., 24.000 RON către reclamantul I., 24.000 RON către reclamanta L., 24.000 RON către reclamantul A., 24.000 RON către reclamanta G., 24.000 RON către reclamantul D., 4.000 RON către reclamanta F., 4.000 RON către reclamanta E., 2.000 RON către reclamanta B.; a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 4.550 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care reclamanții au beneficiat de scutire prin încuviințarea ajutorului public judiciar. Împotriva soluției de mai sus a formulat recurs recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a criticat aspectele reținute de către instanța de fond cu privire la depunerea în termen a cererii de plată. Înalta Curte constată că în speță, creanțele solicitate prin cererea de plată au fost stabilite prin sentința penală nr. 150/13.11.2019, pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 816/A/05.10.2020 a Curții de Apel Galați. În cauză, accidentul de circulație ce a stat la baza daunelor morale solicitate, a avut loc la data de 04.10.2015, din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, asigurat RCA la M.. Intimații-reclamanți au formulat cererea de plată la data de 19.01.2021, iar prin deciziile emise de către recurentul-pârât FGA în soluționarea cererilor de plată, acestea au fost respinse, cu motivarea că nu a fost respectat termenul legal pentru depunerea cererii de plată. În esență, argumentația expusă prin cererea de recurs vizează modalitatea de calcul, de către instanța de fond, a termenului de 90 de zile stabilit de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015. Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior", precum și a art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care dispune în sensul că: "(...) Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." În cazul recurenilor-reclamanți, sentința penală nr. 150/13.11.2019, pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. x/2017, a rămas definitivă prin decizia penală nr. 816/A/05.10.2020 a Curții de Apel Galați. Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015: "(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate". Prin urmare, intimații-reclamanți erau ținuți să respecte dispozițiile legale cu privire la formularea cererilor de plată adresate Fondului de Garantare a Asiguraților și să atașeze cererii-tip de plată, înscrisurile justificative, în copie legalizată. Or, în speță, abia la data de 18.01.2021 intimații-reclamanți au intrat în posesia hotărârilor judecătorești legalizate, ceea ce reprezintă un motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte constată că se impune a se reține și faptul că intimații-reclamanți s-au adresat la data de 21.12.2020 cu o cerere de plată Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), care însă nu a fost direcționată către autoritatea competentă să o soluționeze, respectiv Fondului de Garantare a Asiguraților, ceea ce reprezintă un motiv de repunere în termen. Dincolo de acest aspect, prima instanță a reținut în mod corect și faptul că reclamanții nu au stat în pasivitate, ci au sesizat Judecătoria Panciu, în dosarul nr. x/2017, cu o acțiune civilă alăturată acțiunii penale, urmarea acestui demers constând în hotărârile penale ce constituie titlu de creanță. Pe de altă parte, în cauză se impun a fi reținute și dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, potrivit cărora: "(1) De la data comunicării deciziei de aprobare a planului de redresare financiară, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să îndeplinească în mod corespunzător măsurile cuprinse în plan, la termenele și în condițiile stabilite, astfel cum acestea au fost dispuse și aprobate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. De asemenea, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să aducă la cunoștința tuturor creditorilor de asigurări cunoscuți, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, măsurile și dispozițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară". În cauză, în mod corect a reținut instanța de fond că, față de intimații-reclamanți, în calitate de creditori ai societății de asigurare reasigurare intrată în faliment, nu au fost respectate dispozițiile anterior redate, în sensul că societatea de asigurare/reasigurare nu și-a respectat obligația de a aduce la cunoștința tuturor creditorilor de asigurări cunoscuți, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, măsurile și dispozițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Soluția de a se reține ca fiind în termen cererile de plată din prezentul doar se impune și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care posibilitatea de a obține executarea creanțelor stabilite prin hotărâri judecătorești este un aspect intrinsec al dreptului la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, față de aspectele anterior redate nu se poate reține culpa intimaților-reclamanți în depășirea termenului de depunere a cererii de plată, în condițiile în care aceștia au formulat cerere de chemare în judecată și au obținut documentele justificative legalizate necesare depunerii cererii de plată, cu atât mai mult cu cât anterior, respectiv la data de 21.12.2020, aceștia s-au adresat cu o cerere de plată Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), care nu a fost direcționată către autoritatea competentă să o soluționeze, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților. Celelalte aspecte invocate prin cererea de recurs, cum ar fi indicarea greșită de către instanța de fond a unei legi ori a calității părților, nu sunt elemente care să poată conduce la casarea sentinței instanței de fond și la schimbarea soluției acesteia. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 436 din 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.