ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2023

Ședința publică din data de 21 februarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: în principal, anularea deciziei nr. 22777, emisă în data de 18.02.2020 și, pe cale de consecință, admiterea cererii de despăgubire, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate; în subsidiar, modificarea deciziei nr. 22777, emisă în data de 18.02.2020, comunicată la data de 05.03.2020 (data poștei), obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii sau obligarea la plata diferenței dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri și sumele menționate în decizie, după cum urmează: către A. (soția defunctului), suma de 685.000 Ft. și 70 Euro/lună (prestație periodică pentru lipsă de venit), cu titlu de daune materiale, și suma de 29.011,88 Euro (la data plății sumei de 52.510 RON, Eur = 4.7788 RON), cu titlu de daune morale; către B. (fiica defunctului), suma de 100 Euro/lună cu titlu de daune materiale (prestație periodică până la majorat) și suma de 30.697,05 Euro (la data plății sumei de 52.510 RON, Eur = 4.7788 RON), cu titlu de daune morale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, mai puțin onorariul avocațial, pentru care își rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separată.

Prin sentința civilă nr. 220 din 25 februarie 2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A anulat în parte decizia nr. 22526/21.01.2020 emisă de pârât.

A admis în parte cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru suma de 100.000 RON în loc de 52.510 RON.

Admite în parte cererea de plată formulată de reclamanta B. pentru suma de 150.000 RON în loc de 43.879 RON.

A obligat pârâtul la plata către reclamante a diferențelor rezultate.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 220 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A. și B. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Reclamantele A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, în principal, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în parte a cererii, cu stabilirea unor despăgubiri într-un cuantum rezonabil.

Recurentele-reclamante au susținut că hotărârea recurată cuprinde, lapidar și contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

Instanța de fond a apreciat, în mod general, fără a se apleca asupra situației particulare a fiecărei reclamante, în momentul analizării cuantumului daunelor morale care ar fi putut reprezenta compensația bănească pentra prejudiciul imens pe care l-au încercat.

Deși probele administrate au fost avute în vedere, în totalitate, de către instanță în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, instanța de fond nu a făcut o analiză corectă, neverificând în mod individual (pentru fiecare dintre reclamante în parte), prejudiciul încercat si funcția reparatorie pe care răspunderea civilă o îndeplinește, pronunțând, astfel, o hotărâre netemeinică și nelegală.

In vederea dimensionării cuantumului daunelor morale, solicită să aprecieze că, din perspectiva sentimentelor puternice de afecțiune pe care, în mod firesc, reclamantele le aveau față de defunct, față de suferința resimțită la dispariția acestuia, sumele solicitate fiecăruia dintre acestea nu au un caracter adecvat.

Astfel, deși în mod corect, s-a reținut că nu există criterii legale pentru determinarea daunelor morale suferite ca urmare a pierderii unei persoane dragi și apropiate (fiica, respectiv soția), traumele create de această dispariție fiind incomensurabile, aceste aspecte sesizate în mod direct de către instanță și relevate prin întreg probatoriul administrat în cauză, nu se poate aprecia că repararea prejudiciului s-a concretizat prin acordarea sumelor stabilite de către instanța de fond.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, și anume acela că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 4) pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces și vătămări corporale, în conformitate cu legislația si iurisnrudența din România, arată că hotărârea recurată este suspectibilă de casare, fiind nelegală.

Astfel, în vederea diminuării drastice a despăgubirilor solicitate de reclamante, cu titlu de daune morale, instanța de fond nu a ținut seama, sub nicio formă, de jurisprudența similară din România - hotărârile depuse de către reclamante, la termenul de judecată nefiind cercetate în niciun fel.

Insă, considerăm că daunele trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care reclamantele le-au îndurat și urmează să le îndure în continuare.

Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu caracterul simbolic al despăgubirilor cu titlu de daune morale, așa cum au fost reapreciate de către instanța de fond, ci considerăm că acestea ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcție de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de către reclamante.

Or, sub aspectul cuantumului daunelor morale, trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamantelor prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei.

În acest sens, este fără putință de tăgadă că traumele psihice suferite de către recurentele-reclamante sunt accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat regretatul C..

Această suferință a determinat și o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice cu caracter de permanență, astfel că sumele de bani acordate trebuie să ofere satisfacții compensatorii în măsură de a ușura reala condiție morală, mai ales că situația anterioară este imposibil de restabilit.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, respingerea acțiunii.

Apreciează recurentul că soluția pronunțată de către instanța de fond este greșită prisma faptului că nu a luat în considerare situația FGA, care, pentru a evita arbitrariul, se orientează si după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se poate acorda in caz de deces in urma accidentelor de circulație în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă, fapt pentru care nu poate da curs unei cereri de plata în integralitatea sa fără a o analiza în prealabil.

Dispozițiile art. 12 si 13 din Legea nr. 213/2015 si ale art. 16 si 21 din Norma nr. 16/2015. prevăd faptul ca FGA are obligația de a realiza propria analiza a cererilor de plată si a înscrisurilor depuse în susținerea acestora.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocația de a solicita realizarea dreptului de creanță pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și Norma ASF nr. 16/2015. În baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabilește: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanță de asigurare și care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul față de care se deschide procedura de faliment și nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraților nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă si exigibilă, cu atât mai mult cu cât solicitarea despăgubirilor s-a făcut în cadrul procedurii necontencioase administrative prealabile - pe cale amiabilă, intimatele-reclamante nedepunând un titlu executoriu cu privire la daune solicitate. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări.

FGA nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, Fondul de garantare a asiguraților neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare. FGA nu preia riscul neexecutorii contractelor încheiate de către asigurătorul falit.

Fondul de garantare a asiguraților acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale subscrisei, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.

Față de aspectele învederate de către instanța de fond, apreciază recurentul că în mod netemeinic Curtea de Apel București prin hotărârea pronunțată, nu a avut în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală și/sau deces, precum și criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia F.G.A. NR. 549/2019. Reiterează faptul că nici intimatele-reclamante și nici instanța de fond nu au criticat procedura FGA sub aspectul temeiniciei și legalității sale, cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect consfințit și prin adresa nr. x/17.01.2017, instanța de fond rezumandu-se la simpla afirmație că procedura invocată în cuprinsul deziciei "nu are valoare obligatorie".

De asemenea, precizăm că necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile față de toți creditorii de asigurare, nediscriminatorii a rezultat și din scopul In care a fost constituit F.G.A., acela de a proteja Tn mod unitar toți creditorii de asigurare cu respectarea particularității fiecărui caz în parte.

Totodată, arată că sumele solicitate de către intimații-reclamanți nu au fost raportate la faptul că subscrisa nu este un asigurător și nu preia funcțiile societății de asigurări aflată în faliment F.G.A. nu a contestat suferința pricinuită de tragicul eveniment soldat cu pierderea soțului/tatălui intimatelor-reclamante, însă scopul FGA trebuie avut în vedere la analizarea cererilor de plată. Acest aspect a fost avut în vedere și de către legiuitor, atunci cănd potrivit art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 a instituit un plafon pentru acordarea despăgubirilor în cuantum maxim de 450.000,00 RON raportat la faptul că prin polițele RCA, limita maximă în ce privește daunele morale este de 5.000.000,00 potrivit Ordinul CSA 14/2011 aplicabil contractului de asigurare RCA.

Precizăm că în lipsa unor criterii și limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative precum și a unui tratament echitabil, din partea F.G.A. care nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment.

Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei, atât recurentele-reclamante, cât și recurenta-pârâtă au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/18.12.2015, reclamantele au solicitat să fie despăgubite din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților, cu sumele de suma de 685.000 Ft. și 70 Euro/lună (prestație periodică pentru lipsă de venit), cu titlu de daune materiale, și suma de 29.011,88 Euro (la data plății sumei de 52.510 RON, Eur = 4.7788 RON), cu titlu de daune morale; către B. (fiica defunctului), suma de 100 Euro/lună cu titlu de daune materiale (prestație periodică până la majorat) și suma de 30.697,05 Euro (la data plății sumei de 52.510 RON, Eur = 4.7788 RON), cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 22526/21.01.2020 a fost admisă cererea de plată formulată de reclamante pentru suma de 52.510 RON daune morale pentru A. și 43.879 RON daune morale pentru B. și a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au solicitat instanței anularea deciziei nr. 22526/21.01.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plății daunelor morale solicitate.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, iar prin cererile de recurs înregistrate la dosar, atât recurentele-reclamante cât și recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantele, invocând și pct. 6 al aceluiași articol.

În speță, recurentele reclamante au invocat încălcări ale îndatoririlor privind soluționarea cererilor și ale garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prin neexaminarea efectivă a tuturor aspectelor invocate, fără a analiza situația particulară a fiecărei reclamante în momentul analizării cuantumului daunelor morale care ar fi putut reprezenta compensația bănească pentru prejudiciul imens pe care l-au încercat, sens în care ar fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma celor sus-menționate, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat.

Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța a analizat și a sistematizat cererile și susținerile părților, fiind preocupată să identifice împrejurările de fapt care au constituit situația premisă a declanșării mecanismului judiciar.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor și apărărilor invocate de către părți ca garanție a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, nu implică obligația instanței de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligației instanței fiind variabilă, în funcție de natura hotărârii și de circumstanțele fiecărei cauze, cu luare în considerare a pertinenței, clarității, relevanței în economia litigiului și fundamentării respectivelor motive sau apărări (e.g. Cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României).

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în esență, recurentele reclamante au invocat că, Deși probele administrate au fost avute în vedere, în totalitate, de către instanță în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, instanța de fond nu a făcut o analiză corectă, neverificând în mod individual (pentru fiecare dintre reclamante în parte), prejudiciul încercat si funcția reparatorie pe care răspunderea civilă o îndeplinește, pronunțând, astfel, o hotărâre netemeinică și nelegală".

Dincolo de susținerile recurentelor, Înalta Curte constată că, în speță nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința recurată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Așadar, judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, precum și motivele pe care s-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus clar și logic.

Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte urmează să le examineze împreună și să răspundă criticilor prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Intimatul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului D., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 13.06.2007.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând criteriile obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale prin Procedura aprobată prin Decizia nr. 549/2007, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraților. A susținut recurentul că, în lipsa unor criterii și limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale. Totodată, a susținut că raportat consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitelor le-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., este justă suma de 52.510 RON daune morale, pentru A. și suma de 43.879 RON daune morale, pentru B.. Însă, instanța de fond a apreciat că, raportat la suferințele psihice suportate de către reclamante în perioada ce a urmat accidentului, dar și consecințele ulterioare inevitabile ale situației create asupra vieții acestora, se impune obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanta A. a sumei de 100.000 RON în loc de 52.510 RON și către reclamanta B. sumei de 150.000 RON în loc de 43.879 RON.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluției de fond prin care s-a dispus plata unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul moral suferit de reclamante.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele au suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale să fie adecvată situației relevate în speță.

În legislația internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudența instanțelor judecătorești și principiile care s-au degajat pe această cale.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a anulat în parte decizia nr. 22526/21.01.2020 emisă de pârât și a admis în parte cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru suma de 100.000 RON în loc de 52.510 RON, iar pentru reclamanta B. pentru suma de 150.000 RON în loc de 43.879 RON și a obligat pârâtul la plata către reclamante a diferențelor rezultate, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantele A. și B. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 220 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.