ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5256/2023

HOTĂRÂRE
10.11.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5256/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 270/2021 din 9 decembrie 2021 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L. Galați, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați - Activitatea de Inspecție Fiscală, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 28.09.2021 și a Raportului de inspecție fiscal nr. x/28.09.2021 emise de D.G.R.F.P. Galați prin A.J.F.P. Galați până la pronunțarea instanței de fond, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ANAF și a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Împotriva sentinței nr. 270/2021 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 3 iunie 2022, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Datorită faptului că, până la data de 5 aprilie 2023, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 416 (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni", iar potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 416-417 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimat recursul declarat de recurenta - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței nr. 270/2021 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3646/2021
Ședința publică din data de 15 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2021-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2021
a soluționării contestației nr. 584/29.08.2016 emisă de DGRFP Galați și a obligat pârâta DGRFP Galați la soluționarea pe fond a contestației formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/23.06.2016 emisă de AJFP Gal
ÎCCJ 2022-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2022-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4821/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secți
ÎCCJ 2022-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4934/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 01.10.2019,
Sursă