ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5205/2023

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 08.10.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Ministerul Afacerilor Interne și Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov (UM 0758 Brașov),

1) repunerea în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru solicitarea de obligare a pârâților la plata drepturilor salariale pentru participarea reclamantului în misiunea internațională care s-a desfășurat în cadrul Detașamentului de Misiuni Internaționale, dislocat în provincia Kosovo, în cadrul Misiunii Uniunii Europene pentru Statul de Drept în Kosovo, sub egida misiunii B., respectiv a diurnei în valută conform art. 1 din H.G. nr. 1086/2004 (act nepublicat în Monitorul Oficial) și a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004;

2) obligarea pârâților la plata diurnei în valută pentru participarea reclamantului în misiunea internațională care s-a desfășurat în cadrul Detașamentului de Misiuni Internaționale, dislocat în provincia Kosovo, în cadrul Misiunii Uniunii Europene pentru Statul de Drept în Kosovo, sub egida misiunii B., respectiv a diurnei în valută conform art. 1 din H.G. nr. 1086/2004 cu modificările și completările ulterioare;

3) obligarea pârâților la plata costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere pentru participarea reclamantului în misiunea internațională care s-a desfășurat în cadrul Detașamentului de Misiuni Internaționale, dislocat în provincia Kosovo, în cadrul Misiunii Uniunii Europene pentru Statul de Drept în Kosovo, sub egida misiunii B., în conformitate cu prevederile art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, cu modificările și completările ulterioare;

4) obligarea pârâților la plata dobânzii legale calculate conform O.G. nr. 13/2011 de la data scadenței drepturilor salariale solicitate și până la plata efectivă a acestor sume precum și la indexarea acestor sume de bani cu indicele inflației.

Prin sentința civilă nr. 231 din 23 martie 2023, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului IGJR, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A respins cererea de repunere în termenul de prescripție, formulată de reclamant.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne și UM 0758 Brașov.

A admis în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în consecință:

A obligat pe pârâtul IGJR la plata către reclamant a diurnei în valută în cuantum de 40 euro/zi/persoana, conform art. 1 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1086/2004 și la plata costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere de 1 euro/zi, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, pentru perioada în care reclamantul a participat la misiuni în afara țării, respectiv pentru perioada 08.06.2009 - 21.12.2009, misiunea B. în provincia Kosovo.

A obligat pe pârâtul IGJR la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumelor menționate în aliniatele precedente, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective a acestora.

A respins cererea reclamantului de actualizare a debitelor cu indicele de inflație.

A respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și UM 0758 Brașov ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva aceste hotărâri, pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 București) a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea excepțiilor astfel cum au fost formulat, iar, în subsidiar, respingerea cererii intimatului-reclamant ca nefondată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 24.04.2020.

În cursul soluționării recursului, la data de 26 mai 2023, recurentul-pârât a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, respectiv art. 26 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român și art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, respectiv art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport ale personalului militar și civil participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, având în vedere interpretarea definiției termenului de "diurnă în valută" dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 24/2022.

La termenul din 7 septembrie 2023, recurentul-pârât IGJR a precizat că solicită sesizarea Curții Constituționale și cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. în raport de art. 132 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 7 septembrie 2023, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 42/2004, art. 26 din Lege nr. 121/2011, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 46/2020.

A respins cererea formulată de recurentul-pârât privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (2) C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

A respins cererea recurentului privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cerere formulată de recurentul-pârât la pct. VII din cererea de recurs.

A respins cererea privind sesizarea ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la aplicabilitatea art. 517 alin. (4) C. proc. civ. prin raportare la art. 132 alin. (2) C. proc. civ., cerere formulată de recurentul-pârât.

A amânat pronunțarea asupra recursului la 22.09.2023.

Împotriva încheierii din data de 7 septembrie 2023, în ceea ce privește respingerea celor două cereri de sesizare a Curții Constituționale, recurentul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii pronunțate și constatarea admisibilității cererilor de sesizare a Curții Constituționale.

Prima excepție de neconstituționalitate viza dispozițiile art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român și art. 26 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, respectiv termenul de diurnă la care face referire legiuitorul, temeiul legal de bază al nașterii acestui drept subiectiv ce face obiectul litigiului.

A susținut recurentul că, chiar dacă această excepția a fost invocată în raport cu definiția dată de Decizia nr. 24/14.11.2022 a ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii termenului de diurnă reglementat de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, considerentele aceleiași decizii definesc implicit termenul de diurnă prevăzut de norma de bază, respectiv de art. 26 din Legea nr. 42/2004 și implicit art. 26 din Legea nr. 121/2011.

Considerentele instanței de respingere a acestei excepții de neconstituționalitate sunt netemeinice deoarece a ignorat exact ideea principală susținută de IGJR față de admisibilitatea excepției, respectiv neconstituționalitatea art. 26 din Legea nr. 42/2004 incident în cauză, raportat la pretențiile intimatului-reclamant A., prin schimbarea sensului, scopului și definiției date chiar de legiuitor.

Nu poate fi reținut ca și raționament temeinic și legal de respingere ca inadmisibilă a excepției invocate nici faptul că această chestiune vizează mai mult aspecte de interpretare și de aplicare a legii sau a unui text legal sau noțiune legală.

La data de 14.11.2022 la care a fost pronunțată Decizia nr. 24 a ÎCCJ, ce reprezintă o interpretare judiciară a termenului legal de diurnă reglementat de art. 26 din Legea nr. 42/2004 și ulterior de Legea nr. 121/2011, exista deja o definiție legală a acestui termen de diurnă, conform art. 1 din H.G. nr. 46/2020, definiție dată de legiuitor și obligatorie conform art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

În mod evident, orice interpretare judiciară contrară interpretării legale încalcă principiul legalității și al separației puterilor în stat reglementate de art. 1 alin. (4)-(5) din Constituția României.

Definiția dată de Decizia nr. 24/14.11.2022 a ÎCCJ (RIL) este contrară definiției legale date de art. 1 din H.G. nr. 46/2020, aspect ușor de constatat dacă se face o comparație a acestor două definiții, având consecințe sistemice și neconstituționale deoarece schimbă sensul și scopul avut în vedere de legiuitor care nu s-a schimbat prin raportare la art. 1 din H.G. nr. 46/2020 ce reprezintă norma de aplicare la Legea nr. 121/2011, respectiv la același articol legal de bază care face obiectul sesizării de neconstituționalitate, în cauză fiind vorba de art. 26.

Norma de aplicare nu poate schimba sensul legal, singura definiție legală la care ne putem raporta fiind cea din art. 1 din H.G. nr. 46/2020. În sens contrar, ar reieși faptul că, deși temeiul legal primar care cuprindea termenul de diurnă, respectiv art. 26 din Legea nr. 42/2004 și ulterior art. 26 din Legea nr. 26/2011, a rămas neschimbat, sensul acestuia a fost schimbat potrivit interpretării ÎCCJ din Decizia nr. 24/2022, prin normele de aplicare (H.G. nr. 1086/2004), deși acestea se emit numai în baza și în executarea legii și trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele de bază în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea. Raportat la interpretarea antemenționată, art. 26 din Legea nr. 42/2004 (preluat cu același conținut și de Legea nr. 121/2011) nu respectă prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, referitor la redactarea actelor normative într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc și, implicit, principiul legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituția României.

În mod evident, definția dată termenului de diurnă conform Deciziei nr. 24/2022 a ÎCCJ schimbă sensul noțiunii legale avute în vedere de legiuitor conform art. 26 din Legea nr. 42/2004, preluată de art. 26 din Legea nr. 121/2011, așa cum rezultă din art. 1 din H.G. nr. 46/2020 în vigoare.

Deși aspectele sesizate cu privire la excepția de neconstituționalitate vizează inclusiv chestiuni de interpertare a unei noțiuni legale, nu poate fi reținut faptul că ar fi inadmisibilă o astfel de cerere deoarece aceste aspecte vizează încălcarea unor principii constituționale, respectiv al separării puterilor în stat și al legalității, reglementate de art. 1 alin. (4) și alin. (5), art. 15 alin. (2), respectiv art. 124 alin. (1) din Constituția României sau cel puțin care sunt incidente situației de fapt.

Chiar Curtea Constituțională în mai multe cauze a reținut că sesizările de neconstituționalitate privind interpretarea și aplicarea legii sunt admisibile doar în măsura în care vizează strict aspecte de constituționalitate. Ori, în cauza de față, sunt îndeplinite condițiile legale de admitere, cererea vizând un text de lege care are legătură cu soluționarea cauzei.

Referitor la cea de-a doua excepție de neconstituționalitate, care viza prevederile art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1)-(2) C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., este admisibilă cererea de sesizare, a susținut recurentul-pârât că este îndeplinită și condiția de noutate deși, prin raportare strict la condițiile legale reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, o astfel de soluție de respingere este nefondată.

Motivarea instanței s-a raportat exclusiv la soluțiile CCR pronunțate față de chestiunile de constituționalitate sesizate ce vizau prevederile art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1)-(2) din C. proc. civ.. Ori, în cauza de față, chestiunea sesizată este evident una nouă și vizează o situație de fapt total diferită.

Chiar dacă textele legale sesizate privesc o interpretare corelativă a acestora, interpretarea și aplicarea la situația de fapt învederată vizează aspecte de neconstituționalitate, respectiv o încălcare a principiului legalității așa cum rezultă din art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1)-(2), respectiv art. 21 alin. (1)-(3) din Constituția României.

Situația de fapt vizată și modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor legale din C. proc. civ. criticate ca și neconstituționalitate vizează și caracterul celor două reglementări legale, respectiv art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1)-(2) în raport de art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Dacă primele articole invocate, respectiv art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1)-(2) C. proc. civ., reglementează o derogare cu caracter de excepție vizând celeritatea soluționării cauzelor, principiu legal și constituțional de altfel strict printr-o interpretare restrictivă, aceste norme au un caracter limitat și nu unul special și imperativ așa cum sunt cele ce izvorăsc din art. 517 alin. (4) C. proc. civ. care se aplică la toate situațiile de fapt, neexistând vreo derogare sub acest aspect.

Dacă prevederile art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1)-(2) C. proc. civ. ar avea caracter special în raport de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-ar încălcat principiul legalității și al nediscriminării așa cum rezultă din art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1)-(2) respectiv art. 21 alin. (1)-(3) din Constituția României, care sunt incidente situației de fapt învederate.

Mai mult, o astfel de interpretare nelegală și neconstituțională ar lipsi de efecte prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 3 C. proc. civ., deoarece invocarea acestor motive de casare ar fi evident nefondată.

A mai precizat recurentul că această excepție de neconstituționalitate a mai fost invocată într-o cauză similară pe rolul Curții de Apel Brașov, cauza nr. 720/62/2020, fiind admisă, aspect ce relevă faptul că la data soluționării prezentei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu aceeași excepție de neconstituționalitate și în dosarul prezent exista o putere de lucru judecat la nivelul aceleiași curți de apel, fapt pentru care nu se mai poate reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate sau, mai precis, relevă netemeinicia soluției pronunțate.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recruentul nu a prezentat niciun motiv de nelegalitate a încheierii recurate, și excepția lipsei de interes, în raport cu soluția pronunțată în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport cu argumentele recurentului, cu apărările intimatului-reclamant și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- 1. starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- 2. activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- 3. prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- 4. interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

În esență, recurentul-pârât susține că soluția de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale încalcă art. 29 din Legea nr. 47/1992, din perspectiva celei de-a patra condiții, interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, din punctul său de vedere excepțiile având legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte reține că dispozițiile articolului menționat nu conferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate dar, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin recurs, recurentul-pârât a reiterat, în esență, aceleași argumente prezentate și în cererile de sesizare a Curții Constituționale, însă obiectul recursului reglementat de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este acela al verificării aprecierii instanței inițial sesizate cu excepția de neconstituționalitate cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Prin urmare, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține, în primul rând, relativ la cea de-a doua cerere de sesizare a Curții Constituționale, că soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 231 din 23 martie 2023 a Tribunalului Brașov, prin care a fost admisă în parte cererea reclamantului A. și a fost obligat pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la plata diurnei în valută, conform H.G. nr. 1086/2004, nu depinde de o eventuală neconstituționalitate a dispozițiilor articolelor art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1)-(2) C. proc. civ. în raport cu prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., aceste dispoziții, în raport cu obiectul cererii, neavând nicio influență în soluționarea cauzei.

Sunt nerelevante aspectele iterate de recurent, privind admiterea cererii sale într-o cauză similară aflată pe rolul Curții de Apel Brașov, neputându-se vorbi despre o putere de lucru judecat, pentru că fiecare litigiu se apreciază în concret, în raport cu circumstanțele de fapt și de drept relevante, judecătorul îndeplinind prerogativele jurisdicționale conferite de lege, de a judeca pricina în care a fost desemnat și de a dezlega chestiunile litigioase care fac obiectul învestirii în respectiva cauză.

În ceea ce privește prima cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că recurentul a făcut referire doar la art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român și la art. 26 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, respectiv termenul de diurnă la care face referire legiuitorul, fără a mai critica respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva neconstituționalității art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, respectiv art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 46/2020 pentru stabilirea drepturilor de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport ale personalului militar și civil participant la misiuni și operații în afara teritoriului statului român.

Într-adevăr, nu pot face obiectul controlului de neconstituționalitate hotărârile Guvernului, după cum în mod corect a apreciat și instanța de recurs prin încheierea recurată.

Astfel, analizând soluția instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 42/2004 și art. 26 din Legea nr. 121/2011, Înalta Curte constată că recurentul nu aduce nicio critică pertinentă, ci susține că este admisibilă cererea sa de sesizare a Curții Constituționale în condițiile în care normele ce fac obiectul sesizării ar fi fost avute în vedere la soluționarea cauzei. În opinia sa, nu poate fi reținut ca și raționament temeinic și legal respingerea ca inadmisibilă a excepției faptul că această chestiune ar viza mai mult aspecte de interpretare și de aplicare a legii sau a unui text legal.

Însă, argumentele sale expuse prin cererea de recurs nu privesc neconstituționalitatea dispozițiilor legale, ci vizează, în fapt, exclusiv, modalitatea de interpretare a acestor dispoziții legale în raport cu Decizia nr. 24/14.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii și privesc rezolvarea unei probleme de interpretare și de aplicare a prevederilor contestate în sensul dorit de acesta.

Or, problematica interpretării unei prevederi legale intră în competența exclusivă a instanței de control judiciar, criticile formulate de recurent neputându-se circumscrie controlului de constituționalitate pe care îl poate realiza Curtea Constituțională întrucât privesc o problemă de interpretare a prevederilor care fac obiectul excepției de neconstituționalitate,

Din jurisprudența constantă a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale rezultă, pe de o parte, că modul de interpretare a unor prevederi legale nu este de competența Curții Constituționale, iar pe de altă parte, că cererea de sesizare a Curții Constituționale are caracter inadmisibil atunci când, prin modul de expunere a argumentelor prezentate în cuprinsul acesteia, autorul sesizării urmărește în fapt tranșarea unor chestiuni de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În consecință, contrar susținerilor recurentului-pârât Inspectoratul General al Jandarmeiri Române, Înalta Curte reține că textul de lege în temeiul căruia se poate solicita sesizarea Curții Constituționale nu prevede posibilitatea sesizării instanței de control constituțional cu scopul ca această instanță să cenzureze în sensul dorit de parte modul de interpretare a instanțelor naționale a dispozițiilor ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 26 din Legea nr. 42/2004 și art. 26 din Legea nr. 121/2011.

În aceste condiții, reținând că legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în pricina dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele dispozițiilor legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, față de neîndeplinirea cumulativă a cerințelor reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază a fi corectă soluția de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurent.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române împotriva încheierii din data de 7 septembrie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosarul nr. x/2020 în ceea ce privește soluționarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.