ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5088/2023

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.08.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României au solicitat instanței să dispună:

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la soluționarea integrală, efectivă și completă a plângerilor prealabile cu consecința efectuării controlului la MApN și structurile subordonate (plângerea prealabilă nr. x/14.06.2021) în vederea efectuării tuturor verificărilor (și a temeiurilor de drept) privind modalitatea de calcul a soldelor și a pensiilor militare de stat (față de textele legale invocate) și la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (plângerea prealabilă nr. x/10.02.2021);

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata de despăgubiri pentru discriminare și de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei președintelui asociației și membrilor asociați în cuantum de 4.000.000 RON;

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la publicarea hotărârii judecătorești în 5 ziare de circulație națională și la 5 posturi de televiziune cu audiență națională;

- plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

La data de 02.12.2021, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare și note de ședință prin care au invocat excepția lipsei calității de reprezentant și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția nulității întâmpinării, au formulat apărări în raport de susținerile pârâtei Curtea de Conturi, iar în final au invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 94/1992 republicată raportat la art. 1 alin. (3)-(5), art. 10-11, art. 15-16, art. 41, art. 47, art. 51-52, art. 135-136, art. 140 din Constituția României.

La termenul de judecată din data de 02.12.2021, reclamanții au precizat oral că despăgubirile solicitate sunt în cuantum de 2.000.000 RON pentru reclamantul B. și 2.000.000 RON pentru reclamanta Asociație.

Prin încheierea din 02.12.2021 și 10.02.2022, Curtea a respins excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant și a lipsei calității de reprezentant invocate de reclamanți cu privire la partea pârâtă, pentru considerentele în conținutul acelei hotărâri.

În aceste context, este invalidată în mod corespunzător și excepția de nulitate a întâmpinării, nereieșind viciul de legalitate care să afecteze întâmpinarea părții pârâte ca act de procedură.

Totodată, Curtea a respins și excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtă, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 340 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale și a dispus sesizarea Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 94/1992, invocată de reclamanți; a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtă, ca nefondată; a calificat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. ca vizând un aspect de fond; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 - 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile păstrării cauzei spre rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În susținerea cererii de recurs, recurenții - reclamanți au invocat, în esență, următoarele motive de casare:

a) Hotărârea a fost redactată și comunicată la data de 17.06.2022, cu nerespectarea dispozițiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ.. Prin nemotivarea hotărârii instanței de fond în termen de 30 de zile (maxim 60 de zile) le-au fost încălcate drepturile la un proces echitabil, acestea fiind motive de casare prevăzute de art. 468 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

b) Instanța de judecată nu a acordat un termen de judecată pentru soluționarea excepțiilor invocate la termenul din data de 02.12.2021 (excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării și excepția lipsei calității de reprezentant convențional) și a soluționat în mod greșit excepțiile lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării și lipsei calității de reprezentant convențional, încălcând dispozițiile art. 82 C. proc. civ., ale Legii nr. 514/2003, ale Statului profesiei de consilier juridic, adăugând și completând la lege, acestea fiind motive de casare prevăzute de art. 468 alin. (1) pct. 4-6 și 8 C. proc. civ.

Conform art. 151 alin. (3) C. proc. civ., reprezentantul legal era obligat să depună la dosar actul adminsitrativ ce face dovada calității de reprezentant în copie legalizată, or instanța nu a solicitat acest act conform legii.

De asemenea, întâmpinarea formulată de pârâta Curtea de Conturi a României nu respectă condițiile de validitate impuse de dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea fiind cea a constatării nulității, potrivit art. 174 alin. (1) C. proc. civ.. Pe de o parte, nu se identifică actul administrativ de reprezentare al autorității în fața instanței judecătorești, iar pe de altă parte, nu se identifică împuternicirea consilierului juridic conform anexei nr. 12 din Statutul profesiei de consilier juridic.

Faptul că instanța de fond nu a acordat un nou termen în acest sens arată o analiză formală a excepției invocate, ceea ce constituie denegare de dreptate, și desigur încălcarea principiului contradictorialității și al oralității (art. 14-15 C. proc. civ.) și al dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.). De asemenea, prin faptul că instanța de fond nu a pus în vedere pârâtei să facă dovada calității de reprezentant conform art. 151 alin. (3) C. proc. civ. au fost încălcate și principiul dreptului la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.) și principiul egalității (art. 8 C. proc. civ.).

În opinia recurenților, se identifică și încălcarea rolului activ al judecătorului, prevăzut la art. 22 C. proc. civ.

c) Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Astfel, analizarea formală a excepției invocate încalcă dipsozițiile art. 425 C. proc. civ.. Acest motiv de casare a fost invocat și în ceea ce privește considerentele instanței de fond vizând fondul cererii deduse judecății.

d) În fine, recurenții au invocat și interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A. și B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se constată că procedura de citare a părților în fața instanței de fond a fost legal îndeplinită, iar Curtea de Apel București a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei; pe cale de consecință, este exclusă ipoteza nerespectării dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor, nerespectarea dreptului la apărare, ori a principiului contradictorialității.

Criticile vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încadrate de recurenții-reclamanți în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt nefondate.

Nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, câtă vreme din considerentele sentinței de fond reiese clar că judecătorul fondului nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități în stat, alta decât cea judecătorească.

Înalta Curte amintește că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", ca motiv de recurs, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile altor organe. Practic, nu i se poate reproșa instanței de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sunt atributul exclusiv al instanțelor de judecată și sunt inerente procesului decizional.

De altfel, criticile recurenților-reclamanți vizează în concret încălcarea și aplicarea greșită a legii de instanța de fond, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Criticile recurenților-reclamanți circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ.

În privința termenului de redactare, Înalta Curte reține că depășirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii nu afectează valabilitatea hotărârii astfel redactate, neconstituind motiv de nulitate din perspectiva dispozițiilor art. 174 C. proc. civ.

De asemenea, faptul că instanța de fond nu a motivat hotărârea în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. nu înseamnă că recurenților le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește neacoradrea unui termen de judecată pentru soluționarea excepțiilor invocate la termenul din data de 02.12.2021, Înalta Curte reține că la acest termen de judecată instanța de fond a acordat un termen în vederea administrării probei cu înscrisuri în legătură cu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, aceasta fiind soluționată la următorul termen de judecată din data de 10.02.2022.

Prin urmare, instanța de fond nu a încălcat nici dreptul la apărare sau principiul contradictorialității, invocate de recurenții - reclamanți.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant convențional, având în vedere că la dosar era depusă delegația de reprezentare a juristului, în mod corect instanța a apreciat că nu este necesar acordarea unui termen de judecată, considerând suficiente probele de la dosar pentru soluționarea acestei excepții.

De asemenea, nu poate fi invocat nici încălcarea principiului contradictorialității, întrucât instanța de fond a acordat cuvântul pe această excepție atât recurenților - reclamanți, cât și intimatei - pârâte.

Referitor la greșita soluționare a excepțiilor lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării și lipsei calității de reprezentant convențional, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține că, potrivit Legii nr. 94/1992, autoritatea pârâtă este reprezentată de către Președinte, însă conform Ordinului nr. 2457/2020, dreptul de reprezentare al Curții de Conturi a României în relațiile cu puterea judecătorească și Ministerul Public, precum și dreptul de a semna toate actele procedurale dintre Curtea de Conturi și autoritățile menționate au fost delegate domnului Consilier de Conturi C., șef al Departamentului juridic. Având în vedere că Ordinului nr. 2457/2020 nu a fost anulat, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării.

Totodată, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant convențional, apreciind că s-a făcut dovada calității de reprezentant convențional prin depunerea delegației și prezentarea legitimației de către consilierul juridic.

Înalta Curte nu poate primi nici susținerea recurenților - reclamanți referitoare la faptul că trebuia făcută dovada înscrierii în Tabloul consilierilor juridici. Legea nr. 514/2003 nu impune exercitarea calității de consilier juridic de înscrierea acestuia în Tabloul consilierilor juridici, iar Statutul profesiei de consilier juridic nu poate deroga de la prevederile acestei legi.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, respingerea excepțiilor/cererilor formulate de o parte în proces nu echivalează cu o nemotivare, iar în cauză, în concret, excepțiile formulate de aceștia au fost respinse de judecătorul fondului motivat.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a motivat și soluția pronunțată pe fondul cauzei, în raport de obiectul dedus judecății și de dispozițiile legale incidente în speță, aceasta procedând în concordanță cu obligația pe care instanța de contencios administrativ o are, respectiv de a efectua numai un control de legalitate al actelor administrative tipice sau asimilate întocmite de către autoritățile publice.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care aceasta a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligație nerespectată de instanța de fond în opinia recurenților, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele și aplicând dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

Analizând sentința atacată prin raportare și la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În mod corect instanța de fond a reținut că, prin raportare la prevederile art. 1, 3 și 58 din Legea nr. 94/1992, autoritatea intimată își desfășoară activitatea în mod autonom și decide în mod autonom asupra programului său de activitate, fără a fi permisă în principiu ingerința în activitatea acesteia, cu excepția anumitor obligații reieșite din actele Parlamentului; astfel, nicio persoană fizică și nicio persoană juridică de drept privat nu poate pretinde imperativ Curții de Conturi să aibă o anumită conduită în activitatea sa de control.

Prin raportare la probele existente la dosar, prima instanță a reținut, de asemenea, că pârâta a răspuns sesizărilor formulate de reclamanți, comunicându-le stadiul activităților de control desfășurate în legătură cu problemele sesizate precum și faptul că acele aspecte sesizate de recurenții - reclamanți cu privire la utilizarea fondurilor publice urmează să fie avute în vedere la următoarea acțiune de control.

Prin urmare, în mod corect a constatat judecătorul fondului că în cauza dedusă judecății, pe de-o parte, nu există un refuz nejustificat din partea pârâtei de a soluționa sesizările recurenților - reclamanți, iar, pe de altă parte, nu există niciun text de lege care să oblige explicit Curtea de Conturi a României să desfășoare o activitate de control/audit la o entitate finanțată din fonduri publice în urma unei cereri/sesizări/petiții adresate de o persoană fizică sau o persoană juridică de drept privat, o astfel de atribuție revenind exclusiv Parlamentului României în anumite condiții stabilite de lege.

În ceea ce privește presupusa discriminare invocată de recurenții - reclamanți, în mod corect a apreciat instanța de fond că răspunsurile Curții de Conturi nu au caracter discriminator, iar intimatei nu i se poate poate imputa nicio faptă ilicită care să atragă răspunderea administrativ - patrimonială.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 340 din 24 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 340 din 24 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.