ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2022, reclamanta Parohia "Sf. Ioan Botezătorul" a formulat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, contestație împotriva Deciziei nr. 9916/25.11.2021, solicitând anularea în tot a deciziei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 62 C. proc. civ., la data de 17.05.2022, înainte de primul termen de judecată în fața Tribunalului Iași, a formulat cerere de intervenție principală Parohia Vovidenia, arătând că prin contestația ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Tribunalului Iași, Parohia "Sf. Ioan Botezătorul" a atacat Decizia nr. 9916/2021 emisă de Comisia specială de retrocedare în soluționarea dosarului de retrocedare nr. x/16.01.2006, decizie care a fost emisă pe numele Parohiei "Sf. Ioan Botezătorul", în condițiile în care, în acest dosar de retrocedare, Parohia Vovidenia a solicitat retrocedarea suprafeței de teren de 463 m.p. din mun. Iași, bd. x, ce a fost preluată abuziv de către stat.
Prin sentința nr. 387/2022 din data de 19 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Parohia "Sf. Ioan Botezătorul", în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților fiind declinată în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2022.
La termenul de judecată din data de 21 septembrie 2022, Curtea de Apel a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta Parohia Vovidenia.
Prin sentința nr. 150/2022 din 2 noiembrie 2022, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în baza art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantei Parohia "Sf. Ioan Botezătorul" la judecata contestației formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituire Proprietăților, ca rămase fără obiect; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Parohia "Sf. Ioan Botezătorul", invocată prin întâmpinare; a respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei Parohia Vovidenia, invocată prin întâmpinare; a respins excepția inadmisibilității cererii de intervenție formulată de Parohia Vovidenia, invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare; a admis excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea contestației; a respins ca lipsită de interes contestația formulată de reclamanta Parohia "Sf. Ioan Botezătorul", în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase; a admis cererea de intervenție formulată de Parohia Vovidenia, în contradictoriu cu Parohia Sf. Ioan Botezătorul și Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase; a anulat Decizia nr. 9916/25.11.2021 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare în dosarul nr. x/2006; a respins cererile reclamantei și intervenientei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs principal pârâta Comisia Specială de Retrocedare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Asupra recursurilor declarate în cauză.
Recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. (1)
3
și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 de către instanța de fond prin hotărârea contestată.
Aplicarea greșită a legii vizează nelegala admitere a cererii de intervenție formulată de intervenienta Parohia Vovidenia și consecința admiterii acestei cereri respectiv anularea Deciziei nr. 9916/25. XI.2021.
Se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 de către prima instanță în aprecierea legalității deciziei contestate respectiv al dreptului de proprietate al persoanei care a formulat cererea de restituire în raport de persoana îndreptățită de restituire față de preluarea abuzivă a imobilului în litigiu.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile acestui act normativ se retrocedează imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.
Potrivit pct. 13 lit. a) din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dovada dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului se face cu orice înscrisuri care atestă acest drept la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc).
Potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).
Astfel că, potrivit înscrisurilor menționate anterior a reieșit faptul că imobilul teren în suprafață de 463 m.p., situat în municipiul Iași, a fost în proprietatea Parohiei "Vovidenia" Iași, și că la momentul încheierii contractului de donație imobilul se afla în proprietatea Parohiei "Vovidenia", persoană juridică distinctă de solicitanta cererii de retrocedare nr. x/16.01.2006.
Prin adresa nr. x/22.02.2006, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/27.02.2006, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a solicitat schimbarea solicitantului inițial, Parohia Sf. Ioan Botezătorul cu un nou solicitant, Parohia "Vovidenia" Iași, solicitare care nu poate fi luată în considerare, având în vedere că este depusă în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru depunerea cererilor de retrocedare (31.07.2002 - 02.03.2003, respectiv 25.07.2005 - 25.01.2006).
Din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar a reieșit faptul că, în perioada 1952-1983, Parohia Vovidenia a fost proprietara imobilului, teren în suprafață de 463 m.p., situat în municipiul Iași, județul Iași, iar în anul 1984, Parohia "Vovidenia'1 din Iași a donat statului român terenul în suprafață de 245 m.p., teren situat în municipiul Iași.
În concluzie, Parohia "Sf. Ioan Botezătorul" nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.
Cu privire la preluarea abuzivă a imobilului în cauză:
Cu privire la dovada preluării abuzive a imobilului, solicitanta a depus la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/16.01.2006 următoarele înscrisuri:
- copia Actului de donație autentificat cu nr. x/21.03.1984, înscris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. x/1984;
- copia certificată a Deciziei nr. 585 din 14 noiembrie 1981, emisă de Comitetul Executiv - Consiliul Popular al Județului Iași;
- copia sentinței nr. 12289/2015, pronunțată de Judecătoria Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1992/23.12.2014 a Tribunalului Iași.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul aferent cererii de retrocedare, imobilul în cauză a făcut obiectul unei donații din partea Parohiei Vovidenia către Statul român.
Actul de donație anterior-menționat a fost constatat nul absolut cu privire la terenul în suprafață de 245 m.p. situat în Iași, bd. x nr. 21 prin sentința nr. 12289 din 28.10.2015, pronunțată de Judecătoria Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x 8/245/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1992/23.12.2016 a Tribunalului Iași.
Se arată faptul că decizia emisă este legală în condițiile în care adresa din 22.02.2006 modifică total cererea de retrocedare formulată de Parohia Sf. "Ioan Botezătorul" Iași în sensul că persoana îndreptățită la restituirea imobilului preluat abuziv este o altă persoană, respectiv intervenienta principală.
Se susține că prima instanță nu a lămurit pe deplin calitatea procesuală activă a intervenientei principale și în consecință se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În subsidiar se solicită admiterea recursului în sensul de a menține în dispozitiv un termen de executare a sentinței atacate.
La dosar față de recursul principal intimata Parohia Vovidenia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În baza art. 491 C. proc. civ. și art. 474 C. proc. civ. intimata Parohia Sf. Ioan Botezătorul a formulat recurs incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
Se invocă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei de interes a recurentei-reclamante în ceea ce privește solicitarea de anulare a Deciziei nr. 9916/25. XI.2021 emisă de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare.
Se susține nelegalitatea sentinței atacate prin care a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantei invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ.
Se arată că reclamanta avea un interes propriu de a solicita anularea Deciziei nr. 9916/25. XI.2021 ca act administrativ nelegal pentru a împiedica procedura de efecte juridice ale acestei decizii.
Se solicită în situația admiterii recursului principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare față de recursul incident.
Curtea analizând recursurile declarate în cauză, principal formulat de recurenta Comisia Specială de Retrocedare și incident formulat de recurenta-reclamantă Parohia Sf. "Ioan Botezătorul" le apreciază pentru următoarele considerente, comune ambelor recursuri, ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de casare invocat de ambele recurente - art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
În opinia Curții sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 și a dispozițiilor art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce privește soluția dispusă pe fond de anulare a Deciziei nr. 9916/25. XI.2021 cât și în ceea ce privește admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei.
Curtea apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată în analiza legalității Deciziei nr. 9916 din 25. XI.2021 emisă de recurenta-pârâtă pe care a anulat-o în urma admiterii cererii de intervenție formulată de persoana îndreptățită la restituire, în raport de cererea de rectificare depusă la data de 27.02.2006.
Aceasta deoarece fapt de necontestat de însăși reclamanta Parohia Sf. "Ioan Botezătorul" care a renunțat la judecarea contestației, persoana îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu era intervenienta Parohia Vovidenia, fiind în mod corect dispusă anularea Deciziei nr. 9916/25. XI.2021 emisă de pârâta - recurentă în dosarul nr. x/2016 pe numele Parohia Sf. "Ioan Botezătorul" care nu avea calitate de persoană îndreptățită la restituire.
Consecința acestei anulări este acea că va fi analizată îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 de către autoritatea pârâtă în raport de cererea de rectificare depusă de Mitropolia Moldovei și Bucovinei prin care indicat numele corect al beneficiarului retrocedării ca fiind intervenienta Parohia Vovidenia ca fiind intervenienta Parohia Vovidenia în loc de reclamanta Parohia Sf. "Ioan Botezătorul".
Potrivit ari. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile acestui act normativ se retrocedează imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.
Potrivit pct. 13 lit. a) din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, dovada dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului se face cu orice înscrisuri care atestă acest drept la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc).
Potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut Ia art. 3 alin. (3).
Astfel că, potrivit înscrisurilor menționate anterior a reieșit faptul că imobilul teren în suprafață de 463 m.p., situat în municipiul Iași, județul Iași a fost în proprietatea Parohiei "Vovidenia" Iași, și că la momentul încheierii contractului de donație imobilul se afla în proprietatea Parohiei "Vovidenia", persoană juridică distinctă de solicitanta cererii de retrocedare nr. x/16.01.2006.
Prin adresa nr. x/22.02.2006, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/27.02.2006, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a solicitat schimbarea solicitantului inițial, Parohia Sf. Ioan Botezătorul cu un nou solicitant, Parohia "Vovidenia" Iași, solicitare care nu poate fi luată în considerare, având în vedere că este depusă în afara termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru depunerea cererilor de retrocedare (31.07.2002 - 02.03.2003, respectiv 25.07.2005 - 25.01.2006).
Din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar a reieșit faptul că, în perioada 1952-1983, Parohia Vovidenia a fost proprietara imobilului, teren în suprafață de 463 m.p., situat în municipiul Iași, județul Iași, iar în anul 1984, Parohia "Vovidenia'1 din Iași a donat statului român terenul în suprafață de 245 m.p., teren situat în municipiul Iași.
În cauză sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 și sub aspectul termenelor de soluționare având în vedere faptul că cererea de rectificare cu privire la beneficiar a fost depusă la data 27.02.2006, iar decizia contestată nelegală pe aspectul persoanei îndreptățite la restituire a fost emisă la 25. XI.2021.
Iar anularea deciziei de respingere s-a dispus pe motiv că s-a constatat, fapt necontestat de autoritatea recurentă că persoană îndreptățită la restituirea imobilului teren în suprafață de 463 mp situat în Municipiul Iași - județul Iași este intervenienta "Vovidenia" Iași ca fost proprietar.
În mod legal prima instanță a anulat decizia contestată, luând în considerare cererea precizatoare în condițiile în care reclamanta care a figurat din eroare în cerere nu mai justifică interesul pe contestație neavând calitate de fost proprietar, iar pe de altă parte soluția de respingere a cererii de retrocedare a imobilului apare ca nelegală față de intervenienta Parohia Vovidenia intervenientă care, fapt de necontestat a probat cu acte calitatea de fost proprietar al imobilului care a format obiectul cererii de retrocedare nr. x/16.01.2006.
Aspectele de nelegalitate din recursul incident privind soluționarea excepției lipsei de interes a reclamantei nu sunt fondate.
În mod legal prima instanță a admis excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea contestației, având în vedere lipsa interesului anulării deciziei contestate, interes privit ca folos practic pentru reclamantă. Aceasta deoarece nelegalitatea deciziei de respingere a cererii de restituire a fost analizată de prima instanță în raport de persoana îndreptățită la restituire și care este intervenienta Parohia Vovidenia Iași, iar nu recurenta - reclamantă.
Decizia nr. 9916/2021 a fost anulată ca nelegală deoarece s-a respins o cerere de restituire față de o persoană care nu avea calitatea de fost proprietar, în cauză nefiind analizate condițiile de restituire prevăzute de art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 față de intervenienta Parohia Vovidenia fost proprietar al imobilului revendicat.
Iar acest fapt de persoană îndreptățită la restituire a fost comunicată prin adresa precizatoare din 22.02.2006, confirmate prin adresele din 9 octombrie 2013 și 25.04.2013 din care rezultă că intervenienta Parohia Vovidenia Iași este persoană titulară a dreptului de proprietate pentru imobilul pentru care s-a formulat cererea de restituire de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Iar calitatea de fost proprietar aparține intervenientei și nu reclamantei care din eroare a fost menționată în cerere și care pe contestația formulată nu justifică un interes în raport de soluția de respingere dispusă prin Decizia nr. 9916/25. XI.2021.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge ca nefondate atât recursul principal cât și recursul incident menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare și recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Parohia Sf. Ioan Botezătorul împotriva sentinței nr. 150/2022 din 2 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.