ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5052/2023

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 1903/13.12.2022 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând obligarea acestuia la emiterea unei noi hotărâri prin care să se dispună transferul său de la de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani la Parchetul de pe lângă Judecătoria lași.

În motivarea cererii reclamantul a susținut, în esență, că hotărârea contestată ar fi fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Reclamantul a expus situația sa personală și profesională, apreciind că aceasta justifica transferul său la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, potrivit criteriilor prevăzute la art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea atacată

Prin Hotărârea nr. 1903/13.12.2022 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a respins cererea de transfer a reclamantului A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani la Parchetul de pe lângă Judecătoria lași.

Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Soluția și considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea reclamantului de renunțare la judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Legea recunoaște reclamantului, ca expresie a principiului disponibilității, dreptul de a renunța la cererea pe care a introdus-o fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunțarea la judecată apare, așadar, ca un act de procedură de dispoziție, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta își exprimă, în mod vădit, intenția de a nu mai continua procesul început.

Sesizată fiind cu soluționarea prezentei contestații, Înalta Curte constată că la data de 23.11.2023, reclamantul A. a depus, la dosar, o cerere prin care a învederat că solicită a se lua act de renunțarea la judecată, potrivit art. 406 C. proc. civ.

Având de analizat cererea de renunțare, astfel cum a fost formulată, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, respectiv un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform art. 9 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiași text de lege, când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea reclamantului A. la judecarea cererii ce face obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata contestației formulate de A. împotriva Hotărârii nr. 1903 din 13 decembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 2 noiembrie 2023.