ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4974/2023

Circumstanțele cauzei. Prin sentința civilă nr. 665/25.02.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost admisă cererea formulată de reclamantul Prefectul Municipiului București, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local al Sectorului 6 București și A. și a fost anulată Hotărârea Consiliului Local Sector 6 București nr. 210/27.08.2019.

Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței civile nr. 665/25.02.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs recurentul-pârât Consiliul Local Sector 6 București. Prin încheierea de ședință din data de 09.11.2020, judecarea recursului a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea în mod definitiv a dosarelor nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă și nr. x/2019 al Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia civilă nr. 287 din data de 06.02.2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de recurs declarată de recurentul-pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 București, împotriva sentinței civile nr. 665/25.02.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Municipiului București și intimata-pârâtă A..

Cererea de recurs. Împotriva deciziei civile nr. 287 din data de 06.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 București, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul de a se dispune reluarea judecării recursului. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul susține că hotărârea pronunțată nu este în concordanță cu alin. (3) al art. 416 C. proc. civ., fiind aplicate greșit normele de drept material incidente - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Art. 416 alin. (3) C. proc. civ. dispune că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum si cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată. Mai arată că perimarea reprezintă o sancțiune procedurală și este fundamentată pe principiul disponibilității în procesul civil, care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea procesului. De asemenea conform opiniilor doctrinare (I. Stoenescu, S. Zilberstein): "Dacă partea care a introdus acțiunea lasă procesul în nelucrare și nu stăruie în judecată, procesul se va perima după trecerea unui anumit interval de timp. Perimarea are astfel un caracter mixt de sancțiune și de prezumție de desistare. Reglementarea acestei instituții este așadar de natură să stimuleze interesul părților care se adresează cu cereri instanțelor judecătorești". Având în vedere că nu poate fi atribuită o vină instituției recurente în ce privește desistarea de la judecarea recursului, consideră faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată și cu depășirea limitelor cu care a fost învestită instanța, aceasta considerând în mod nejustificat faptul că partea reprezentată de instituția pârâtă este responsabilă pentru desistarea ori lipsa de stăruință a părții în judecarea recursului, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat și casarea acesteia în temeiul punctului 4 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. Susține că nu instituția recurentă a solicitat și dispus supendarea judecării recursului formulat până la soluționarea definitivă a celor 2 litigii, respectiv a dosarelor nr. x/2018 și y/2019 Precizează că nu poate fi considerat responsabil nici pentru perioada de timp de la momentul pronunțării soluțiilor definitive și momentul reluării judecării cauzei. Mai arată că recursul a fost formulat de către instituția pârâtă la data de 24.03.2020, iar în cele două dosare s-au pronunțat soluții definitive după cum urmează: - în dosarul nr. x/2018 ultima soluție a fost hotărârea nr. 1029/25.06.2021, pronunțată de secția a IV-a civilă a Curții de Apel București, în sensul respingerii apelului declarat de apelantul-pârât B., ca nefondat; - în dosarul nr. x/2019 ultima soluție a fost hotărârea nr. 1778/21.09.2021, pronunțată de secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, prin respingerea recursului declarat de Prefectul Municipiului București, ca inadmisibil. De asemenea, solicită admiterea recursului și din prisma faptului că prin lipsirea de eficacitate a recursului formulat în data de 24.03.2020 prin care a criticat nelegalitatea Ordinului Prefectului Municipiului București nr. 506/25.06.2019, s-ar crea o situație juridică reprobabilă prin care ar rămâne definitivă o hotărâre a Tribunalului București bazată pe legalitatea unui ordin dovedit ca fiind nelegal și anulat definitiv de către Curtea de Apel București, 2 ani mai târziu.

Apărările formulate în cauză. Deși intimații au fost legal citați, în cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă nr. 287 din data de 06.02.2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de recurs declarată de recurentul-pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 București, împotriva sentinței civile nr. 665/25.02.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Municipiului București și intimata-pârâtă A.. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, conform art. 417-418 C. proc. civ., suspendarea fiind menținută mai mult de 6 luni, context în care, în raport de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de recurs se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părții. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Prin primul motiv de recurs recurentul-pârât susține că hotărârea a fost pronunțată cu depășirea limitelor cu care a fost învestită instanța, aceasta considerând în mod nejustificat faptul că partea reprezentată de instituția pârâtă este responsabilă pentru desistarea ori lipsa de stăruință în judecarea recursului formulat, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat și casarea acesteia în temeiul punctului 4 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: casarea unor hotărâri se poate cerere când "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat. Instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale. Înalta Curte reține însă, că depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o imixtiune a acestora în sfera activității executive sau legislative, însă pronunțarea instanței în concordanță cu dispozițiile art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., nu constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și nu pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. În consecință, aceste critici vor fi analizate, în continuare, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține că hotărârea pronunțată nu este în concordanță cu alin. (3) al art. 416 C. proc. civ., fiind aplicate greșit normele de drept material incidente - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Conform art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.". Art. 416 alin. (3) C. proc. civ. dispune: "(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum si cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată." Acestea reprezintă ipoteze în care lăsarea în nelucrare a cauzei nu este rezultatul culpei părții, cum sunt: 1. procesul a fost suspendat pentru lipsa părților, fără a se observa că una dintre acestea solicitase aplicarea dispozițiilor art. 223 C. proc. civ. (judecarea în lipsă); 2. procesul a fost suspendat cu omiterea faptului că o parte nu era legal citată, astfel încât nu s-a dispus din oficiu refacerea procedurii de citare; 3. procesul a rămas în nelucrare (ipoteză ce de asemenea nu se datorează culpei părții) ulterior admiterii cererii de strămutare, a declinării de competență ori după înregistrarea în termen a cererilor de apel sau de recurs, în toate aceste cazuri dosarul cauzei trebuind să fie transmis din oficiu către instanța competentă. În cauza dedusă judecății, în cadrul ședinței din data de 09.11.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a pus în discuție, din oficiu, în prezența consilierului juridic al pârâtului, aspectul suspendării, după care, prin încheierea de ședință a dispus suspendarea judecării recursului promovat de pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 București, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea în mod definitiv a dosarelor nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă și nr. x/2019 al Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. Or, urmărirea soluționării în mod definitiv a dosarelor nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă și nr. x/2019 al Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, nu intră în atribuțiile instanței de judecată, respectiv în atribuțiile Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, atât timp cât pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 București, în calitate de recurent trebuia să manifeste interes în soluționarea căii de atac promovate împotriva sentinței civile nr. 665/25.02.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, cu atât mai mult cu cât susține că prin menținerea sentinței s-ar crea o situație juridică reprobabilă, deoarece Ordinul Prefectului Municipiului București nr. 506/25.06.2019 a fost dovedit ca fiind nelegal și anulat definitiv în consecință, de către Curtea de Apel București, 2 ani mai târziu. În cauză, dosarul nr. x/2018 a fost soluționat la data de 25.06.2021 prin decizia nr. 1029, prin care s-a respins cererea de apel, iar hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare. În ceea ce privește dosarul nr. x/2019, acesta a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 1778 din data de 21.09.2021, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de Instituția Prefectului Municipiului București. În acest context, în mod corect prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a admis excepția perimării invocată din oficiu și a constatat perimată cererea de recurs. Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.