ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2023

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 februarie 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF București ("CFR") și Consiliul Concurenței, a solicitat anularea Deciziei nr. 2/31.05.2022 a Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar ("CNSDF") și obligarea CFR la eliminarea componentei trafic propusă prin Anexa 24/01.01.2019 la Contractul de exploatare și locațiune a Liniei Ferate Industriale B. racordată la Stația CFR Ploiești Nord, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 13 ianuarie 2023, reclamanta a depus precizări ale cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 338 din 3 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Consiliul Concurenței prin întâmpinare și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF București și Consiliul Concurenței, pentru neindicarea motivelor de fapt.

Împotriva sentinței civile nr. 338 din 3 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamanta susține că soluția de anulare a acțiunii a fost pronunțată cu încălcarea art. 9, art. 22, art. 117, art. 196, art. 200, art. 204, art. 397, art. 425 C. proc. civ., art. 8, art. 11, art. 28 din Legea nr. 554/2004 și art. 57 din Legea nr. 202/2016.

Afirmă că motivul de nelegalitate principal a fost invocat expres prin cererea de chemare în judecată, în fila x, paragraful 5, iar prin întâmpinările depuse în dosar pârâtele au formulat apărări față de acest motiv de nelegalitate, astfel că nu le-a fost produsă nicio vătămare din perspectiva dreptului la apărare.

În opinia sa, sancțiunea nulității intervine, potrivit art. 196 C. proc. civ., exclusiv pentru nemotivarea în fapt a acțiunii, iar nu pentru nemotivarea în drept, însă prima instanță a sancționat pretinsa neinvocare a unui motiv de nelegalitate a deciziei, ceea ce nu se circumscrie unei nemotivări în fapt.

Pe de altă parte, nulitatea este incidentă doar dacă nu este posibilă înlăturarea vătămării suferite pe altă cale, astfel că, de câte ori este posibil, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură, conform art. 177 C. proc. civ.. În speță, lipsa motivelor de fapt trebuia îndreptată în procedura de regularizare a cererii, conform art. 200 C. proc. civ., instanța de fond având obligația de a semnala lipsurile cererii către reclamant. Or, instanța de fond nu a constatat pretinsa nemotivare în procedura de regularizare și nu a pus în vedere reclamantei să completeze acțiunea sub acest aspect.

Susține recurenta-reclamantă că art. 196 C. proc. civ. sancționează cu nulitatea doar nemotivarea totală în fapt a cererii, fără a prevedea același regim și pentru nemotivarea în drept și fără a include în această sancțiune motivarea insuficientă, dar care permite stabilirea cadrului procesual sub aspectul situației de fapt. Din cuprinsul acțiunii de față rezultă atât împrejurările factuale care conturează demersul dedus judecății, precum și motivul de nelegalitate invocat.

Cât privește cererea precizatoare a acțiunii, arată recurenta-reclamantă că prin această cerere nu au fost prezentate motive noi de nelegalitate, ci doar a fost dezvoltat motivul evocat în cerere, astfel că instanța de fond putea să judece cererea în limitele acestui motiv. Refuzând să judece cererea în limitele stabilite prin cererea introductivă, prima instanță a nesocotit dreptul de dispoziție al părților, consacrat de art. 9 C. proc. civ., principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, consacrat de art. 22 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 397 și art. 425, care obligă instanța să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății.

Recurenta-reclamantă subliniază că nici dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 57 din Legea nr. 202/2016 nu prevăd vreo sancțiunea pentru dezvoltarea insuficientă a motivelor de nelegalitate subsumate acțiunii în anulare, ci exclusiv pentru nedepunerea acțiunii. Dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 prevăd că acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. civ., deci și cu dispozițiile art. 204 din acest cod, care prevăd posibilitatea reclamantului de a-și modifica cererea până la primul termen de judecată la care este legal citat. Astfel fiind, reclamantul are dreptul de a invoca motivele de nelegalitate oricând până la primul termen de judecată, cu condiția ca acțiunea să fie formulată în termenul legal. În acest sens, invocă recurenta și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, care prevăd posibilitatea invocării în cererea de anulare a actului a unor motive care nu sunt limitate la cele invocate în plângerea prealabilă.

În concluzie, recurenta-reclamantă apreciază că instanța avea obligația de a soluționa cauza pe fond în raport de motivul de nelegalitate invocat prin acțiune și dezvoltat prin cererea precizatoare, iar dacă ar fi apreciat că dezvoltarea succintă a motivului de nelegalitate echivalează cu lipsa motivării, acest pretins viciu a fost acoperit în termenul legal.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul Înaltei Curți, intimatul-pârât Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Susține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privește neregularități procedurale sancționate cu nulitatea de art. 174 din același act normativ, iar între acestea nu se înscrie și împrejurarea sesizată de recurenta-reclamantă cu privire la neaplicarea art. 200 C. proc. civ. în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată. Principiile procesului civil au fost respectate, prima instanță punând în discuția părților excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de Consiliul Concurenței prin întâmpinare, precum și chestiunea vizând respectarea termenului de invocare a motivelor de nelegalitate, ridicată din oficiu.

Consideră intimatul-pârât că cererea precizatoare nu se circumscrie noțiunii de cerere modificatoare, conform art. 204 C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a modificat obiectul acțiunii, nu a formulat noi capete de cerere, nu a chemat în judecată alte persoane și în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 204 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește conținutul acțiunii, intimatul-pârât apreciază a fi corectă soluția instanței de fond și considerentele pe care se sprijină, din care rezultă că în cererea introductivă nu au fost expuse motive de nelegalitate ale deciziei atacate și nici aspecte de natură factuală, reclamanta procedând la expunerea unor simple afirmații, care nu pot fi încadrate ca fiind critici de nelegalitate.

Neîntemeiate sunt, în opinia intimatului-pârât, și susținerile recurentei-reclamante referitoare la incidența nulității cererii doar pentru situația nemotivării totale în fapt a acțiunii, în condițiile în care reclamanta a omis în totalitate să motiveze în fapt obiectul cererii, prin raportare la decizia CNSDF nr. 2/2022.

Nu pot fi reținute, susține intimatul-pârât, nici argumentele recurentei-reclamante referitoare la lipsa vătămării produse pârâților. Este necesar a fi respectate principiile contradictorialității, dreptului la apărare și al egalității părților în procesul civil, iar Consiliul Concurenței a arătat în mod expres, prin întâmpinare, că se află in imposibilitatea de a-și pregăti apărarea din cauza lipsei oricărei argumentări formulate de reclamantă.

4.2. Intimata-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională CF București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În acest sens, arată că în cuprinsul cererii recurenta-reclamantă a făcut doar o scurtă prezentare a unei situații care nu poate fi încadrată într-un motiv de nelegalitate, iar vătămarea nu poate fi probată în lipsa unei motivări în fapt a acțiunii. Cererea precizatoare depusă ulterior de reclamantă nu reprezintă o cerere modificatoare, dar nu cuprinde nici elementele unei cereri precizatoare, astfel cum rezultă acestea din cuprinsul art. 204 alin. (2) C. proc. civ.. Singurul motiv pentru care reclamanta a întemeiat această cerere pe dispozițiile art. 204 C. proc. civ. este acela de a repara omisiunea motivării cererii introductive.

Arată intimata-pârâtă că, potrivit art. 196 C. proc. civ., nulitatea cererii datorate lipsei motivării în fapt nu poate fi acoperită printr-o cerere modificatoare ori precizatoare, iar împrejurarea că pârâtele au formulat apărări punctuale prin întâmpinări nu probează că cererea recurentei-reclamante era motivată.

Intimata-pârâtă reiterează și argumentele formulate cu privire la fondul cauzei, astfel cum au fost expuse în întâmpinarea depusă în fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., reținând că acțiunea introductivă este lipsită de motivarea în fapt, nerespectând rigorile art. 196 C. proc. civ., respectiv nefiind expuse motivele de nelegalitate care, în opinia reclamantei, ar afecta actul atacat și vătămarea produsă prin acesta.

Referitor la cererea precizatoare depusă la primul termen de judecată (13.01.2023), instanța de fond a considerat că această cerere reprezintă o modificare de acțiune, conform art. 204 C. proc. civ.. Raportat la dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 202/2016, a apreciat că cererea este tardiv formulată, cu depășirea termenului de atacare a Deciziei CNSDF nr. 2/2022, de 30 de zile de la comunicare, termen incident și pentru indicarea motivelor de nelegalitate.

În ceea ce privește cererea introductivă, Înalta Curte reține că reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 2/31.05.2022 a Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar și obligarea pârâtei CFR la eliminarea componentei trafic propusă prin Anexa 24/01.01.2019 la Contractul de exploatare și locațiune a Liniei Ferate Industriale B. racordată la Stația CFR Ploiești Nord, indicând ca temei de drept prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 202/2019 și art. 194 C. proc. civ.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 11.06.2018 a încheiat cu pârâta CFR contractul anterior menționat și că, în anul 2018, la sesizarea sa, CNSDF a emis Decizia nr. 1/28.06.2018, prin care s-a constatat încălcarea de către pârâta CFR a dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 202/2016 în legătură cu modificarea tarifelor contractuale. Totodată, au fost dispuse mai multe măsuri, în executarea cărora au fost adoptate Deciziile Directorului General CFR S.A. nr. 172/03.08.2018 și nr. 197/29.08.2018.

A mai arătat reclamanta că, în luna ianuarie 2019, pârâta CFR a propus un nou proiect de Contract de exploatare, prin care crește valoarea componentei trafic conform Anexei 4 la contract, componentă care reprezintă serviciile prestate pentru deservirea cu personal de către CFR, a ramificațiilor și semnalelor de acoperire a liniilor ferate industriale. Procedând în acest mod, CFR a încălcat Decizia CNSDF nr. 1/2018 și Dispozițiile Directorului General CFR S.A. nr. 172/2018 și nr. 197/29.08.2018, reclamanta apreciind că valoarea componentei trafic ar trebui să fie zero, întrucât personalul utilizat de CFR S.A. în stația Ploiești Nord nu este pus exclusiv la dispoziția deținătorului de linie ferată industrială, astfel cum prevăd cele două decizii și că, în realitate, CFR beneficiază de poziția sa de monopol, urmărind încasarea componentei trafic în integralitate de la deținătorul de linie ferată industrială.

Înalta Curte reține și că, potrivit art. 57 alin. (2) din Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european, "Deciziile Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare.", iar potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile."

Raportând aceste texte de lege la conținutul cererii introductive, Înalta Curte constată că este greșită concluzia primei instanțe cu privire la caracterul nemotivat al acțiunii. Nu se poate nega că cererea a fost motivată succint, însă aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 196 alin. (1) C. proc. civ., a căror omisiune este sancționată cu nulitatea cererii.

Astfel, cererea îndeplinește cerințele de formă indicate în textul de lege, obiectul cererii este clar indicat (anularea Deciziei CNSDF nr. 2/2022), criticile de nelegalitate aduse actului administrativ fiind ușor identificabile (încălcarea Deciziei CNSDF nr. 1/2018 și a Dispozițiilor Directorului General CFR S.A. nr. 172/2018 și nr. 197/29.08.2018, prin raportare la prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 202/2016), iar argumentele care susțin pretinsa încălcare sunt indicate rezumativ (se contestă modificarea contractuală constând în creșterea valorii componentei trafic, întrucât personalul utilizat de CFR S.A. în stația Ploiești Nord nu este pus exclusiv la dispoziția deținătorului de linie ferată industrială, astfel cum prevăd cele două decizii ale directorului general CFR SA), fiind evidentă și vătămarea produsă prin actul administrativ (suportarea de către reclamantă a unei valori mai ridicate a componentei de trafic). Așadar, acțiunea cuprinde motive de fapt suficiente, în acord cu art. 194 lit. d) C. proc. civ., pentru ca instanța să procedeze la judecarea cauzei.

Înalta Curte mai reține că art. 196 alin. (1) C. proc. civ. sancționează cu nulitatea cererii doar lipsa motivelor de fapt ale acțiunii, revenind în sarcina judecătorului cauzei, conform art. 22 alin. (1) C. proc. civ., să judece cauza conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, ceea ce presupune și stabilirea cadrului normativ incident cauzei. Se observă că reclamanta a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 202/2016, făcând trimitere și la dispozițiile art. 56 alin. (2) din același act normativ, iar acest temei de drept se coroborează cu motivele de fapt expuse.

În consecință, Înalta Curte constată că acțiunea cuprindea toate elementele prevăzute de art. 194 C. proc. civ. pentru a putea fi analizată de instanța de contencios administrativ, modalitatea în care prima instanță a verificat îndeplinirea acestor condiții fiind una excesiv de formală. Astfel fiind, soluția de anulare este nelegală, raportat la conținutul concret al cererii introductive.

În ceea ce privește cererea precizatoare depusă la în ședința publică din 13 ianuarie 2023, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de prima instanță, că această cerere nu are caracteristicile unei cereri modificatoare, ci reprezintă o dezvoltare a argumentelor de nelegalitate din cuprinsul acțiunii introductive.

Astfel, prin cererea precizatoare, reclamanta a descris activitatea pe care o prestează și modalitatea în care a dobândit calitatea de operator de transport feroviar și pe aceea de deținător de linie ferată industrială (pct. 1), a prezentat Decizia CNSDF nr. 1/2018 (pct. 2), iar apoi (pct. 3) a înfățișat criticile de nelegalitate aduse Deciziei CNSDF nr. 2/2022, atacate în cauză, explicitând motivele pentru care consideră că valoarea componentei trafic al trebui eliminată din contractul de exploatare, raportat la activitatea prestată de personalul utilizat de CFR în stația Ploiești Nord, susținând pretinsa încercare a CFR de a uza nelegal de poziția sa de monopol și greșita calculare a tarifului pentru deservirea ramificațiilor și semnalelor de acoperire.

Prima instanță a considerat în mod greșit că această cerere este una modificatoare, plecând de la premisa eronată că acțiunea introductivă nu cuprinde niciun fel de motive de nelegalitate, astfel că stipularea lor ulterioară îmbracă forma unei cereri modificatoare. Or, toate motivele de nelegalitate expuse anterior reprezintă o dezvoltare a celor cuprinse în cererea inițială. Deci, cererea precizatoare nu are caracter modificator, așa cum a apreciat instanța de fond, dezvoltând numai motivele de nelegalitate invocate prin cererea introductivă.

Această neregulă de ordin procedural identificată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța de fond să rejudece cauza în raport atât de motivele cererii introductive, cât și de cele ale cererii precizatoare depuse de reclamantă.

În condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 338 din 3 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.