ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4600/2023

Ședința publică din data de 17 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare, a solicitat anularea Deciziei nr. 57/03 din 04.09.2019, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/25.07.2019 și a Notei corective nr. x din 12.11.2019 emise de pârât, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 567 din data de 16 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei de interes, ca neîntemeiate;

- a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Notei corective nr. x/12.11.2019 și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil;

- a respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 567 din data de 16 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința anulării Deciziei nr. 57103/04.09.2019 emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/25.07.2019, precum și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se arată, în esență, după prezentarea situației de fapt, următoarele:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, astfel ca devine incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (6) din C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale art. 425, alin. (1), pct. (b) din C. proc. civ. și a privat recurenta - pârâtă de dreptul la un proces echitabil, încălcând dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât CNAIR S.A. nu are garanția că argumentele sale au fost analizate.

Consideră că pentru a respecta cerințele legii, așa cum acestea au fost interpretate în doctrină și aplicate în practica judiciară, motivarea unei hotărâri trebuie să nu fie superficială, să fie clară, precisă și inteligibilă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv, astfel încât raționamentul logico-juridic să fie clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Susține că instanța de fond nu a procedat la un examen efectiv al mijloacelor de probă și nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate susținerile CNAIR S.A., motivarea hotărârii fiind o preluare efectivă a susținerilor pârâtei.

În concret, susține că instanța de fond nu a analizat materialul probator, respectiv, nu a analizat Hotărârea arbitrală din data de 31.03.2020, pronunțată de ICC Paris în dosarul arbitral nr. x/MHM/HBH, dosar având ca obiect cererea formulata de reclamanta Asocierea A. și Secol - B. S.A. în contradictoriu cu CNAIR S.A., prin care s-a solicitat să se constate că a intervenit compensarea plații avansului conform CIP 19 și, pe cale de consecință, plata în avans a fost restituită integral de către reclamantă.

Recurenta citează din hotărârea arbitrală în care s-a reținut la pagina 166 paragrafele 574, 575, 576 următoarele:

"CPI 19 a fost emis în februarie 2019 cu o valoare netă certificată a lucrărilor de 5.044.166,42 RON plus 19% TVA, în valoare totală de 6.002.558,04 RON. Cu toate acestea, pârâta avea intenția de a deduce întregul sold al Plății în Avans din CPI 19, rezultând o sumă certificată negativă de 21.143.926,71 RON. Prin urmare, Reclamantei nu i s-a plătit nicio sumă ca urmare a emiterii CPI 19.

Pârâta a intenționat, de asemenea, rambursarea Plății Avansului prin intermediul Garanției pentru Plata în Avans, deși a fost împiedicată să continue cu această cerere prin ordonanță președințială până după emiterea Hotărârii în acest arbitraj.

Plata în Avans a fost de 84.409.587,57 RON plus 24% TVA, totalizând 104.667.888 RON Conform Clauzei 14.2 din CGC, Plata în Avans trebuia rambursată prin deducerea a 20% din valoarea fiecărui CPI. în urma CPI 18, soldul Plății în Avans care nu fusese rambursat încă prin intermediul CPI-urilor a fost de 21.892.326,41 RON plus 24% TVA, totalizând 27.146.484,70 RON.

Reclamanta acceptă că suma de 6.002.5558,04 RON din Plata Avansului a fost rambursată prin CPI 19296. Astfel, soldul rămas, în valoare de 21.143.926,71 RON, ar trebui rambursat prin compensarea sumei respective din hotărârea Arbitrului față de suma care se va considera a fi datorată Reclamantei. Compensarea acestei sume înseamnă că Plata în Avans a fost restituită integral de către Reclamantă."

Astfel, arată că în cuprinsul dispozitivului Hotărârii Finale Arbitrale, lit. f), arbitrul declara că:

"pe cale de consecință a prezentei Hotărâri, plata în avans a fost rambursată integral de către Reclamantă, iar Pârâta nu are niciun alt drept în temeiul CPI 19".

Recurenta apreciază că, întrucât instanța de fond nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate susținerile CNAIR S.A., hotărârea atacată este lovită de nulitate în conformitate cu art. 174 din C. proc. civ.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opinează că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept, reținând în mod eronat faptul că indiferent de recuperarea avansului plătit Antreprenorului, atât timp cât această sumă nu se justifică prin realizarea unor lucrări, nu este eligibila, iar invocarea de către reclamanta a raporturilor contractuale cu antreprenorul nu poate conduce la o alta concluzie, având în vedere că suma aferentă avansului care nu este justificat prin lucrări, contravine prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 și art. 4 pct. 2 din contractul de finanțare.

Recurenta arată că Direcția Generală Program Operațional Sectorial Transport (DGPOST), în baza mandatului de control nr. x/15.02.2019, a procedat la efectuarea unei verificări documentare a suspiciunii de neregulă nr. 8411/IM/O 1.02.2019, privind proiectul POST/2015/l/1/008 "Construcția Autostrăzii Lugoj - Deva - Lot x, Lot 3, Lot x (sectorul Dumbrava - Deva)" cod SMIS 49919, ca urmare a înregistrării la DGPEIM cu nr. x/13.12.2018 a suspiciunii de neregulă nr. 48472/11.12.2018 a DGOIT.

Neregulile menționate în suspiciunea de neregulă fac referire la următoarele aspecte:

"în perioada misiunii de audit s-a constatat că avansul nu era recuperat în totalitate de către CNAIR, urmare a deciziei unilaterale de încetare parțială a contractului (reducerea obiectului contractului prin eliminarea lucrărilor aferente Secțiunii E), avansul rămas de recuperat în sumă de 21.892.326,81 RON nu mai poate fi dedus din lucrările certificate prin mecanismul privind recuperarea avansului stabilit prin contract la clauza nr. 14.2 Plata în avans și Anexei la Ofertă. Ca atare suma de 21.892.326,81 RON a devenit o cheltuială neeligibilă ce reprezintă în același timp și o plată necuvenită Antreprenorului întrucât nu este acoperită de contraprestație."

Recurenta apreciază că dispozițiile H.G. nr. 759/2007 nu sunt incidente în cauză întrucât potrivit sentinței arbitrale din data de 31.03. 2020, avansul rămas de recuperat în sumă 21.143.926,71 RON fiind rambursat de Antreprenor .

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011, Legea nr. 554/2004, art. 1270 C. civ., Contractul de finanțare.

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., ca nefondat.

În esență, intimatul susține că aspectele învederate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să atragă reformarea sentinței civile nr. 567/16.04.2021, fiind nefondate.

Sub un prim aspect, arată că hotărârea este motivată fiind aptă să releve faptul că instanța de fond a observat elementele esențiale ale situației de fapt.

Punctează faptul că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a Notei corective nr. x/12.11.2019, excepție invocată de pârât, prin raportare la faptul că reclamanta nu a contestat acest act la organul emitent, nici în temeiul art. 46 si 47 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare și nici în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, investind direct instanța cu anularea sa.

Cu privire la greșita interpretare a probelor de către instanța de fond, subliniază că această critică privește aspecte de netemeinicie a hotărârii care nu poate fi circumscrisă niciunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Cu privire la obligația instanței de a motiva hotărârea susține, în esență, că aceasta nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

Faptul că argumentele uneia dintre părți sunt corecte și arată fără echivoc justețea apărărilor a condus, în mod necesar și suficient, la preluarea lor în motivare, fără ca aceasta să însemne însușirea de către instanță a unei anumite poziții procesuale.

Sub un al doilea aspect, intimatul susține integral considerentele primei instanțe, afirmând că hotărâre arbitrală, în care se face trimitere la o compensare de sume și nu la restituirea avansului conform prevederilor art. 14.2- Plata în avans din Condițiile Generale din contract, respectiv ale sub-clauzei 14.2 - Plata în avans - Condițiile speciale din Contract, invocate de recurenta-reclamantă însăși, nu primează față de prevederile contractului de finanțare la care recurenta-reclamantă este parte semnatară și ale legislației naționale incidente și comunitare aplicabile în speța.

În principal, consideră că instanța a reținut în mod judicios incidența art. 4 alin. (2) contractul de finanțare și dispozițiile H.G. nr. 759/2007 întrucât incidența și aplicarea acestora a fost asumată de către recurenta-reclamantă prin însăși semnarea contractului de finanțare.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Situația premisă ce trebuie avută în vedere cu ocazia verificării silogismului instanței de fond are ca repere esențiale, următoarele:

Reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a investit instanța cu o acțiune în anularea Deciziei nr. 57/03/04.09.2019 prin care MFE - DGPEIM a respins contestația împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.07.2019, act prin care s-a stabilit că suma de 21.892.326,41 RON, reprezentând avans rămas de recuperat pentru contractul nr. x/18.10.2013, este o cheltuială neeligibilă, respectiv, o creanță printr-o plată necuvenită Antreprenorului, nefiind acoperită de o contraprestație.

Pentru proiectul POST/2015/1/1/008 "Construcția Autostrăzii Lugoj - Deva - Lot x, Lot 3, Lot x (sectorul Dumbrava - Deva)", cod SMIS 49919, a fost încheiat contractul de finanțare nr. x/03.11.2015, în cadrul căruia a fost inclusă finanțarea proiectării și execuției autostrăzii Lugoj - Deva, Lot x, pentru care a fost semnat contractul nr. x/18.10.2013:

"Proiectare și execuție autostrada Lugoj - Deva, Lot x Km 27 + 620 - km 56 + 220" încheiat între CNAIR S.A. și Asocierea A. și Secol - B. S.A..

În cadrul Cererii de rambursare nr. x reclamanta CNAIR a solicitat la rambursare Certificatul Interimar de Plată nr. x cuprinzând factura de avans nr. B-01/28.11.2013 în valoare de 84.409.587,57 RON + TVA, care a fost plătită Antreprenorului și din care AM POST a considerat eligibilă suma de 84.409.587,57 RON, aplicând o reducere procentuală de 10% pentru abateri de la legislația achizițiilor publice și a autorizat la rambursare din Fondul de coeziune suma de 75.968.628,81 RON.

La data de 26.07.2017 CNAIR a comunicat antreprenorului încetarea parțială a contractului, situație în care, potrivit clauzei 14.2 din Condiții speciale ale contractului nr. x/18.10.2013, Beneficiarul era obligat să recupereze de la constructor diferența dintre avansul acordat și suma justificată prin lucrări executate până la data încetării parțiale a contractului.

Prin certificatele interimare de plată ulterioare, respectiv CIP 2-18 emise după plata avansului și până la data de 26.07.2017, din avansul plătit antreprenorului a fost recuperată prin lucrări executate suma de 62.517.261,16 RON, rămânând o sumă nejustificată prin lucrări în valoare de 21.892.356,41 RON.

AM POST a refuzat la plata sumei de 21.892.356,41 RON, invocând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programe operaționale respectiv să fie însoțite de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate.

Prin hotărârea arbitrală din data de 31.03.2020 pronunțată de ICC Paris în dosarul nr. x, în care antreprenorul (Asocierea A. - B. S.A. - B. - Italia) solicitase, printre altele, să se constate că a intervenit compensarea plății avansului conform CIP 19 și că plata în avans a fost integral restituită, litigiul complex având ca obiect răspunderea contractuală a CNAIR a fost tranșat, în esență, în sensul că:

Antreprenorul are dreptul la prelungirea contractului pentru finalizarea lucrării secțiunii D.

Încetarea parțială a contractului pentru secțiunea E a fost abuzivă și nelegală.

Asocierea nu trebuie să plătească daune de întârziere sau penalități.

CNAIR putea să continue executarea subsecțiunii E1 și a părților din secțiunea E2, care au fost afectate de AMR, printr-o modificare a contractului.

CNAIR a încălcat contractul prin înștiințarea din data de 28.03.2018 potrivit căruia va finaliza ea însăși toate lucrările rămase de executat din secțiunea D și prin care înștiințează că reclamanta nu trebuie să efectueze nicio lucrare din această secțiune.

Plata în avans a fost rambursată integral de către reclamantă, CNAIR nu are nici un drept în temeiul CIP 19.

Procedura art. 7-11 din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în legătură cu contractul.

Contractul este încă în vigoare.

Plata pentru lucrările modificate și suplimentare care ar fi trebuit, dar nu au fost certificate, este exigibilă.

CNAIR plătește reclamantei despăgubiri în sumă de 232.318.809,33 RON (46 milioane de euro), cu dobândă, până la 31.03.2020, precum și cheltuieli de judecată.

În prezenta cauză, instanța de fond a respins acțiunea îmbrățișând poziția pârâtei, iar reclamanta CNAIR a declarat recurs.

Întrucât în recurs s-au invocat două motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda, sub un prim aspect, la verificarea sentinței recurate în privința incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată sub toate aspectele, respectiv cu privire la soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii în anulare.

Instanța de recurs constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra inadmisibilității unui singur capăt de cerere, având ca obiect anularea notei corective nr. x/12.11.2019, nu a întregii acțiuni în anulare.

Motivarea acestei soluții se regăsește în cuprinsul considerentelor, reținându-se că reclamanta a contestat doar Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.07.2019, nu și Nota corectivă x/12.11.2019 și că, potrivit art. 51 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011, doar deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004.

Evident că, în aceste condiții, hotărârea cuprinde doar motivele pentru care a fost respinsă acțiunea cu privire la celelalte capete de cerere.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă critică însuși raționamentul instanței cu privire la aspectele esențiale ale cauzei, respectiv cu privire la faptul că la pronunțarea hotărârii nu s-a avut în vedere hotărârea arbitrală invocată de reclamantă, în viziunea căreia, neregula nu există. Însă, această critică nu se încadrează în ipoteza normei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Or, în cauza de față, aceste cerințe au fost întrunite, întrucât instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, rațiunile avute în vedere de către aceasta fiind clare, inclusiv cele care privesc raporturile contractuale cu antreprenorul, invocate de reclamantă prin prisma celor rezultate din hotărârea arbitrală.

Instanța de fond a considerat relevant un singur aspect, independent de recuperarea sau nu a avansului plătit antreprenorului, respectiv, că suma este neeligibilă întrucât aceasta nu se justifică prin realizarea de lucrări.

Nu pot fi primite criticile recurentei, de vreme ce, în mod corect instanța de fond a procedat la identificarea problemei litigioase, a analizat criticile de nelegalitate formulate de reclamante prin cererea de chemare în judecată și a prezentat motivele pentru care a apreciat că argumentele reclamantelor nu pot fi reținute, în raport de legea aplicabilă. Faptul că instanța a îmbrățișat punctul de vedere al pârâtei nu este un motiv de nelegalitate al hotărârii din perspectiva acestui motiv de casare. Numai o lipsă totală a considerentelor ori o motivare care face imposibilă verificarea silogismului juridic poate atrage casarea, însă aceste ipoteze nu se verifică în speță.

Înalta Curte amintește în acest context de Decizia pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României, în considerentele căreia s-a reținut că "(…) deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, recurentele critică raționamentul juridic al hotărârii, prin prinsa unui singur argument, acela că dispozițiile H.G. nr. 759/2007 nu sunt incidente în cauză întrucât prin Hotărârea arbitrală din data de 31.03.2020, s-a stabilit că avansul rămas de recuperat, în sumă de 21.143.926,71 RON, a fost rambursat de antreprenor.

Critica este nefondată, fiind o consecință a preluării trunchiate a dispozițiilor hotărârii arbitrale și o eronată înțelegere a aspectelor fundamentale ale cauzei.

Prima instanță a reținut corect aplicarea art. 4 alin. (2) din contractul de finanțare nr. x/2015, potrivit cărora, pentru a fi considerate eligibile și pentru a putea fi finanțate din fonduri publice, cheltuielile efectuate de beneficiar în cadrul proiectului trebuie să respecte prevederile H.G. nr. 759/2007 și ale ordinului comun MT/MFE nr. 28/75/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POS T.

Hotărârea nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale prevede că "Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate; trebuie să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermedia."

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 759/2007 prevede că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermedia.

Neîndeplinirea cumulativă a acestor condiții este un fapt necontestat de reclamantă și, prin urmare, suma de 21.143.926,71 RON este neeligibilă.

De asemenea, situația premisă constituie o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale, precum și cu prevederile contractului.

Această abatere a rezultat atât din acțiunea CNAIR de a rezilia parțial contractul cât și din inacțiunea acestuia de a recupera avansul achitat în măsura în care acesta nu poate fi justificat de lucrările executate.

Nu în ultimul rând, aceste acțiuni/inacțiuni CNAIR au prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu 18.608.477,45 RON (85%) precum și fondul public național cu 3.238.848,96 RON (15%), prin plata unei sume necuvenite.

În esență, recurenta susține inexistența prejudiciului urmare faptului că tribunalul arbitral a reținut compensarea integrală a avansului, lămurind raporturile contractuale între părți.

Însă, potrivit paragrafului 576 din hotărâre, soldul de 21.143.926,71 RON, reținut a fi datorat de asocierea reclamantă, a fost compensat cu suma datorată de CNAIR în baza hotărârii arbitrale și, doar urmare compensării celor două debite, s-a concluzionat că plata în avans a fost restituită integral. Or, o astfel de concluzie nu poate justifica poziția recurentei în prezenta cauză, obligarea la plată a CNAIR prin hotărârea arbitrală fiind consecința culpei contractuale reținute în sarcina acesteia.

În cele din urmă, instanța de recurs reține că, avansul nu mai putea fi dedus din lucrările certificate prin mecanismul privind recuperarea avansului stabilit la clauza 14.2 din contract, motiv pentru care suma în cauză este neeligibilă, fiind o plată neacoperită prin contraprestație.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 567 din data de 16 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.