ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 995/2023

Ședința publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.02.2017, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat cerere de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, prin care a solicitat anularea în tot a actelor administrative intitulate Dispoziția obligatorie nr. 233269/13.12.2016 și, în consecință, a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 5103/09.12.2016.

Prin sentința civilă nr. 173 din 19 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico Financiară.

Au fost anulate Dispoziția obligatorie nr. 233269/13.12.2016, Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5103/09.12.2016 și decizia nr. 40/P/13.04.2017.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico Financiară, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată.

Motivele recursului sunt expuse pe larg în cererea de exercitare a căii de atac, depusă la dosarul cauzei .

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat .

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Examinând pe fond sentința atacată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, a solicitat anularea în tot a actelor administrative intitulate Dispoziția obligatorie nr. 233269/13.12.2016 și, în consecință, a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 5103/09.12.2016.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admisă cererea de chemare în judecată și au fost anulate Dispoziția obligatorie nr. 233269/13.12.2016, Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5103/09.12.2016 și decizia nr. 40/P/13.04.2017.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Organul de inspecție economico-financiară din cadrul Direcției Generale de Inspecție Economico-Financiară a Ministerului Finanțelor Publice a efectuat o inspecție economico-financiară la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (denumire anterioară "Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A." - C.N.A.D.N.R.), în temeiul O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2012, al H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, al Ordinelor de serviciu nr. 187/17.09.2013 și nr. 189/24.09.2013.

Obiectivele acțiunii de inspecție economico-financiară au fost:

- verificare privind identificarea cheltuielilor efectuate în anul 2012 fără respectarea prevederilor legale, conform adresei Curții de Conturi a României nr. III/40323/28.05.2013;

- verificarea concordantei sumelor acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea obiectivului de investiții - "Autostrada Brașov - Cluj - Borș" cu sumele utilizate de Companie cu aceasta destinație pe toată perioada de derulare a contractului, conform adresei Curții de Conturi a României nr. III/40564/06.09.2013.

În urma inspecției, au fost întocmite Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5103/09.12.2016 și, respectiv, Dispoziția obligatorie nr. 233269/13.12.2016, care conține 5 măsuri pe care C.N.A.I.R. trebuie să le ducă la îndeplinire:

Măsura nr. 1

"Compania va identifica, pentru perioada 2011-2015 (perioadă aferentă termenului de prescripție), sumele acordate fără bază legală, cu nerespectarea prevederilor legale, ale CCM, ale CIM și a deciziilor Directorului general, sume reprezentând salarii de bază majorate cu procente cuprinse între 2,5% - 75% precum și celelalte sporuri de natură salariala aplicate la aceste majorări și acordate, și le va recupera de la persoanele responsabile, în vederea reîntregirii patrimoniului".

Măsura nr. 2

"Conducerea Companiei va recupera, conform prevederilor legale incidente, de la persoanele responsabile, contravaloarea prejudiciului adus bugetului de stat, în valoare de 156.829,120 euro (echivalentul a 706.452.453,95 RON, la un curs de 4.5046 RON/euro la data de 21.10.2016), din care 40.000.000 euro (echivalentul a 180.184.000 RON) sumă achitată de Companie din fonduri de la bugetul de stat, fără bază legală și 116.829.120 euro (echivalentul a 526.268.453,95 RON) reprezentând accesorii calculate și o va vira la bugetul e stat".

Măsura nr. 3

"Conducerea Companiei va recupera, conform prevederilor legale incidente, de la persoanele responsabile, contravaloarea prejudiciului adus bugetului de stat, în valoare de 311.938.448 euro (echivalentul a 1.405.157.932,86 RON, la un curs de 4,5046 RON/euro la data de 21.10.2016), din care 221.500.000 (echivalentul a 997.768.900 RON) sumă achitată de Companie din fonduri de la bugetul de stat, fără bază legală și 90.438.448 euro (echivalentul a 407.389.032,86 RON) reprezentând accesorii calculate și o va vira la bugetul de stat".

Măsura nr. 4

"Conducerea Companiei va calcula accesoriile aferente sumei de 84.000.000 euro de la data achitării și până la data plății acestora, va recupera de la persoanele responsabile contravaloarea acestora și o va vira în RON, la cursul din data viramentului, către Bugetul de stat".

Măsura nr. 5

"Conducerea Companiei va recupera, conform prevederilor legale incidente, de la persoanele responsabile, contravaloarea prejudiciului adus bugetului de stat, în valoare de 57.124.320 euro (echivalentul a 257.322.211,87 RON, la un curs de 4,5046 RON/euro la data de 21.10.2016), din care 37.200.000 euro (echivalentul a 167.571.120 RON) sumă achitată de Companie din fonduri de la bugetul de stat, fără bază legală și 19.924.320 euro (echivalentul a 89.751.091,87 RON) reprezentând accesorii calculate și o va vira la bugetul de stat".

În data de 12.01.2017, reclamanta a depus la Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară Plângerea prealabilă nr. 92/949/12.01.2017, împotriva Dispoziției Obligatorii nr. 233269/13.12.2016 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 5103/09.12.2016 emisă/întocmit de D.G.I.E.F. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Aceasta a fost înregistrată la D.G.I.E.F. sub nr. x/12.01.2017.

Cu adresa nr. x/13.04.2017, Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a transmis Decizia nr. 40/P/13.04.2017 privind soluționarea Plângerii prealabile nr. 92/949/12.01.2017 împotriva Dispoziției Obligatorii nr. 233269/13.12.2016 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 5103/09.12.2016, prin care a respins ca neîntemeiată, respectiv ca inadmisibilă, plângerea prealabilă formulată de Companie.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare:

"(1) Ministerul Finanțelor Publice efectuează inspecția economico-financiară la operatorii economici cu privire la:

a) măsurile de realizare a veniturilor, de reducere a cheltuielilor și de diminuare a arieratelor;

b) respectarea reglementărilor economico-financiare și contabile;

c) fundamentarea și justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenționarea unor produse sau susținerea unor activități;

d) obligațiile către bugetul general consolidat, cu excepția celor fiscale, conform competențelor legale.

(2) Obiectivele inspecției economico-financiare sunt:

a) creșterea responsabilității operatorilor economici în exercitarea activității economico-financiare;

b) întărirea disciplinei bugetare și economico-financiare la operatorii economici".

În conformitate cu prevederile art. 21 din aceeași ordonanță de urgență, rezultatul inspecției economico-financiare se consemnează în scris intr-un raport de inspecție financiara în care se prezintă constatările inspecției economice, iar în baza acestor constatări se dispun măsuri prin dispoziție obligatorie. Conform art. 11 din ordonanță:

"(1) Inspecția economico-financiară se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici.

(2) Perioada supusă inspecției economico-financiare începe de la sfârșitul perioadei precedentei verificări de aceeași natură și cu aceleași obiective, în condițiile alin. (1). În situația în care operatorul economic a fost supus unei verificări de către Curtea de Conturi, obiectivele avute în vedere de auditorul public extern nu mai pot fi supuse inspecției economico-financiare.

(3) În situația în care se constată abateri de la legalitate, care provin din exercițiile financiare anterioare celor verificate și care nu au făcut obiectul unui control anterior, perioada supusă inspecției economico-financiare se poate extinde și asupra acestora, în condițiile alin. (1).

(4) Verificarea solicitărilor de la autorități publice adresate Ministerului Finanțelor Publice se efectuează, potrivit competențelor legale, dacă acestea nu au făcut obiectul unor controale anterioare".

6.1. Măsura nr. 1 (privitoare la cheltuielile de personal)

Acest obiectiv al inspecției economico-financiare a fost stabilit în urma unei solicitări a Curții de Conturi din anul 2013, însă din probele administrate a rezultat că, anterior întocmirii raportului de către Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala de Inspecție Economico-Financiară, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 111/12/24.05.2013, prin care s-au dispus măsurile nr. 17.1 și 17.2, constând în: "Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat companiei prin plata nelegala a unor drepturi salariate aferente anului 2012 estimate a valoarea de 217.013 RON și recuperarea acestora, potrivit legii". "Corectarea situațiilor financiare aferente anului 2012 cu influențele ce rezultă din recuperarea prejudiciului cauzat entității prin efectuarea plăților nelegale reprezentând drepturi salariale aferente anului 2012 (recalcularea corespunzătoare a profitului impozabil și a impozitului pe profit) și virarea la bugetul de stat a sumelor aferente influențelor ce rezultă ca urmare a recalculării impozitului pe profit".

Pentru anii 2013 și 2014, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. III/1/08.01.2016, în care la măsura 17 se menționează următoarele: "Stabilirea întinderii prejudiciului determinat de plata nelegală a premiilor acordate salariaților din fondurile de salarii pe anii 2013 și 2014 și recuperarea acestuia, inclusiv a foloaselor nerealizate, în condițiile legii".

Pentru anul 2015 a fost emisă decizia Curții de Conturi nr. III/19/28.12.2016, care cuprinde măsura 11:

"a) Înscrierea perioadei de implementare a proiectelor în toate deciziile directorului general în baza cărora salariații și-au desfășurat/își desfășoară activitatea în cadrul echipelor de proiect;

b) Verificarea justificării sumei totale plătite celor 238 de salariați pentru diverse proiecte în exercițiul financiar 2015 din punctul de vedere al perioadei de implementare a proiectelor, justificării activității desfășurate de personalul auxiliar și recuperarea eventualelor prejudicii.

c) Reglementarea formalizată printr-un act administrative intern a numărului de personal auxiliar din componenta echipelor de proiect prin justificarea activității acestora și evitarea supraîncărcării componentei echipelor de proiect (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 12 din Decizie)".

De asemenea, la măsura 16 din aceeași decizie s-a dispus: "Stabilirea întinderii prejudiciului reprezentând plați nejustificate de salarii majorate în procente diferențiate de pana la 75% prin lipsa angajamentului legal (decizii ale directorului general de numire a salariaților în echipele de proiect) și recuperarea acestuia, potrivit legii)".

Curtea de apel a reținut că actele contestate sunt nelegale în privința Măsurii nr. 1, deoarece obiectivele inspecției economico-financiare au vizat anul 2012, în timp ce constatările s-au extins pentru perioada 2011-2015 (perioada de prescripție) și, de asemenea, s-au suprapus unor decizii ale Curții de Conturi.

Potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2011, anterior citate, în situația în care operatorul economic a fost supus unei verificări de către Curtea de Conturi, cum este cazul reclamantei (potrivit deciziilor anterior detaliate), obiectivele avute în vedere de auditorul public extern nu mai pot fi supuse inspecției economico-financiare.

Instanța de fond a reținut că perioada menționată în Raportul de inspecție financiară pentru verificarea cheltuielilor cu drepturi salariale este anul 2012, verificările efectuate și motivarea din raport privește exclusiv anul 2012, însă măsura nr. 1 (atât în raport, cât și în decizie) a fost extinsă la perioada 2011-2015. Nu se poate reține apărarea pârâtului că doar s-ar fi dispus conducerii societății să verifice dacă deficiența constatată în exercițiul 2012 se regăsește și în exercițiile financiare din anii 2011, 2013, 2014 și 2015, din moment ce măsura este lipsită de echivoc: vizează "perioada 2011-2015 (perioadă aferentă termenului de prescripție)", face referire la "sumele acordate fără bază legală" și dispune "recuperarea de la persoanele responsabile, în vederea reîntregirii patrimoniului".

Este întemeiată, așadar, apărarea reclamantei potrivit căreia extinderea perioadei inspecției s-a făcut cu încălcarea dreptului său la apărare, care presupune informarea cu privire la acțiunea ce urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție economico-financiară, în condițiile art. 14 din O.U.G. nr. 94/2011. Potrivit art. 14 alin. (5) lit. c) din ordonanța de urgență menționată: "Avizul de inspecție economico-financiară se comunică la începerea inspecției economico-financiare în următoarele situații: […] c) pentru extinderea inspecției economico-financiare la alte obiective și perioade decât cele cuprinse în avizul de inspecție economico-financiară".

Instanța fondului a înlăturat și apărările pârâtului potrivit cărora nu ar fi existat o suprapunere de obiective între inspecția economico-financiară și auditul financiar, deoarece pârâtul se raportează la neregulile efectiv constatate, și nu la categoriile de cheltuieli supuse controlului. Instanța reține că legea oferă prioritate auditului public realizat de Curtea de Conturi, fără a permite ca, în cazul în care această autoritate publică nu identifică nereguli financiare, să se reia controlul pe calea inspecției economico-financiare legat de aceeași categorie de cheltuieli.

În ceea ce privește competența Curții de Conturi a României, curtea de apel a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, potrivit cărora: "Curtea de Conturi exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrarea și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, furnizând Parlamentului și respectiv unităților administrativ teritoriale rapoarte privind utilizarea și administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității".

Totodată, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, "funcția de control a Curții de Conturi se realizează prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaționale general acceptate".

De asemenea, potrivit art. 26, Curtea de Conturi efectuează auditul financiar asupra conturilor de execuție enumerate în textul legii, iar în cauză, fiind vorba despre realizarea unui audit financiar, instanța fondului a reținut definiția indicată de art. 2 lit. c) din Legea nr. 94/1992, potrivit căreia auditul financiar reprezintă activitatea prin care se urmărește dacă situațiile financiare sunt complete, reale și conforme cu legile și reglementările în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie.

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități adoptat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014 prevede, la pct. 5, că auditul financiar este activitatea prin care se urmărește dacă situațiile financiare sunt complete, reale și conforme cu legile și reglementările în vigoare și dacă modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale și execuția bugetului de venituri și cheltuieli al entității verificate sunt în concordanță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea și dacă respectă principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității, furnizându-se în acest scop o opinie.

Curtea de Conturi, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 22 din Legea nr. 94/1992, republicată, în cadrul competenței prevăzute la art. 21, a efectuat o analiză a plăților reprezentând drepturi salariale aferente anului 2012, dar și pentru ceilalți ani asupra cărora inspecția economico-financiară a fost extinsă în mod nelegal de pârât, dispunând stabilirea întinderii prejudiciului cauzat Companiei prin plata nelegală a unor drepturi salariate și recuperarea acestora, potrivit legii, acolo unde a identificat abateri de la legalitate și regularitate.

Împrejurarea că, deși s-au efectuat verificări cu privire la categoria menționată de cheltuieli, nu au fost reținute și alte abateri și nu s-au dispus măsuri concrete pe care entitatea verificată să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării eventualelor deficiențe nu conferă dreptul autorității pârâte să reverifice aceleași aspecte, dintr-o altă perspectivă, deoarece se opune principiul unicității inspecției, prevăzut de art. 11 alin. (2) și (4) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, care are ca rațiune minima afectare a activității entității verificate.

Or, în speță, se constată că, deși a existat o solicitare a Curții de Conturi cu privire la anul 2012, autoritatea pârâtă nu a efectuat inspecția economico-financiară cu celeritate, Raportul de inspecție economico-financiară nr. 5103/09.12.2016 fiind întocmit după Decizia nr. 111/12/24.05.2013 a Curții de Conturi a României, al cărei audit financiar a vizat același an. Drept urmare, Dispoziția Obligatorie nr. 233269/13.12.2016 este nelegal emisă.

În ceea ce privește neluarea în considerare de către autoritatea pârâtă a hotărârilor judecătorești invocate de reclamantă la momentul efectuării inspecției economico-financiare, reiterate în cererea de chemare în judecată și atașate acesteia, instanța de fond a reținut că entitatea verificată era obligată să respecte autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești prin care s-au recunoscut unor angajați dreptul la anumite majorări salariale sau sporuri, respectiv prin care s-au anulat măsurile dispuse prin hotărâri ale Consiliului de Administrație sau acte adiționale la contractele individuale de muncă în baza cărora cuantumul salariilor/sporurilor fusese diminuat ori s-a redus/eliminat plata acestora, dându-se o anumită interpretare a dispozițiilor legale incidente și a clauzelor Contractului Colectiv de Muncă.

În concluzie, autoritatea pârâtă a efectuat o nouă verificare asupra unor cheltuieli cu drepturile salariale deja supuse auditului financiar de către Curtea de Conturi (ale cărei verificări nu erau limitate la anumite elemente salariale, situații financiar-contabile în legătură cu acestea sau dispoziții legale), dând o interpretare proprie legilor în vigoare în perioada de referință, respectiv clauzelor contractelor colective sau individuale de muncă, și aplicându-le fără a lua în considerare existența deciziilor Curții de Conturi și a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele indicate de către entitatea verificată, pentru a răspunde motivat apărărilor conform cărora depășirea nivelului cheltuielilor de personal aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli era justificată obiectiv și că nu a fost afectată finanțarea activității de întreținere a infrastructurii rutiere, compania încadrându-se în programul de plăți restante aprobat prin buget.

6.2. Măsurile nr. 2-5 (privitoare la contractul A.)

Aceste măsuri au fost dispuse în cadrul obiectivului acțiunii de inspecție economico-financiară "Verificarea concordantei sumelor acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea obiectivului de investiții - "Autostrada Brașov-Cluj-Borș" cu sumele utilizate de Companie cu aceasta destinație pe toata perioada de derulare a contractului", aferent perioadei 2004-2013.

6.2.1. Un prim aspect invocat constă în aceea că perioada inspecției (2004-2013) încalcă prevederile art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, potrivit cărora:

"(1) Dreptul organului de inspecție economico-financiară de a stabili obligații în sarcina operatorilor economici se prescrie în termen de 5 ani de la încheierea exercițiului financiar, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor exercițiului financiar încheiat".

Inspecția a avut ca obiect contractul de proiectare și construire a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, semnat la 19 decembrie 2003 cu societatea A.. (în continuare "A." sau "Antreprenorul") de către Ministerul Transporturilor, astfel cum a fost modificat în anul 2006 prin primul Acord de modificare și în anul 2011 prin al doilea Acord de modificare, încetat în anul 2013 prin Acordul de tranzacționare și încetare.

Instanța fondului a reținut că ultimul exercițiu financiar în cadrul căruia au fost derulate operațiuni în baza acestui contract este anul 2013, an în care a fost încheiat Acordul de tranzacționare și încetare cu privire la Contractul de proiectare și construire a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, iar termenul de 5 ani trebuie raportat la fiecare pretinsă neregulă.

Drept urmare, măsurile dispuse în dispoziția obligatorie privind recuperarea unor prejudicii cauzate de contractul mai sus menționat nu sunt prescrise, cât timp organul de inspecție economico-fiscală face referire la pretinsa neexercitare a dreptului de a recupera o parte din cheltuieli ca urmare a modificării contractului prin cele două acorduri și, respectiv, ca urmare a încetării acestuia prin acordul părților. Textul de lege nu se raportează la termenul de prescripție pentru recuperarea unor prejudicii din perspectiva raportului juridic de drept privat, care are un regim propriu, fiind neconcludente apărările reclamantei potrivit cărora s-ar fi prescris dreptul material la acțiune împotriva cocontractantului său.

Se invocă, în acest sens, de către pârâtă prevederile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (forma în vigoare la momentul modificărilor contractuale) și ale art. 7 din H.G. nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare în anul 2004).

Potrivit art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare:

"Sumele reprezentând plăți în avans, efectuate potrivit alin. (7) și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituția publică care a acordat avansurile și se vor restitui bugetului din care au fost avansate. În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor și serviciilor angajate pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituția publică se face cu perceperea majorărilor de întârziere existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat și până s-au recuperat".

Conform art. 7 din H.G. nr. 264/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"(1) Sumele reprezentând plăți în avans, efectuate potrivit prevederilor prezentei hotărâri și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituția publică care a acordat avansurile și se vor restitui bugetului din care au fost avansate.

(2) În cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a părții de contract pentru care s-a acordat avans, recuperarea sumelor de către ordonatorul de credite se face cu perceperea dobânzilor și penalităților de întârziere existente pentru creanțele bugetare, calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul și până în momentul recuperării.

(3) În cazul în care recuperarea avansului acordat este programată să se efectueze în anul bugetar următor, potrivit dispozițiilor legale, beneficiarul contractual va prezenta, până la finele anului bugetar curent în care a fost acordat avansul, un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care confirmă utilizarea conform destinațiilor legale a avansului acordat.

(4) Pentru avansurile primite în cursul unui an bugetar în cadrul unor contracte multianuale beneficiarul contractual este obligat ca la încheierea anului bugetar să întocmească un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme utilizarea integrală și potrivit destinațiilor legale a avansului acordat".

Raportat la aceste presupuse nereguli, instanța de fond a reținut că dispoziția obligatorie vizează exerciții financiare aflate în interiorul termenului de prescripție, deoarece se impută entității verificate, pe de o parte, "modificarea defectuoasă a termenilor și clauzelor contractuale, fără o analiză și o fundamentare justă din partea Companiei (Beneficiarului)", iar pe de altă parte, neîndeplinirea obligației de a recupera și restitui bugetului sumele reprezentând plăți în avans, efectuate și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale inițiale sau modificate, inclusiv prin luarea ca reper a acordului de încetare a Contractului (în exercițiul financiar al anului 2013).

6.2.2. Autoritatea pârâtă a constatat nerespectarea de către Companie a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 120/18.11.2003, în sensul că nu a demarat și nu a derulat o procedură de negociere cu firma A.., fapt care ar fi condus la încheierea unui contract și înscrierea în contractul încheiat cu această firmă a unor clauze păguboase pentru statul român, concretizate în prejudicii majore asupra bugetului de stat.

Instanța fondului a reținut că încheierea Contractului prin derogare de la prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice a fost validată, într-o prima fază, prin O.U.G. nr. 120/2003 pentru aprobarea demarării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a procedurii de negociere cu o singură sursă cu firma A.., în vederea încheierii contractului de proiectare, construire și finanțare a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, aprobată de Parlament prin Legea nr. 32/2004.

Conform dispozițiilor O.U.G. nr. 120/2003:

"Art. 1 - (1) Prin derogare de Ia prevederile art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, se aprobă demararea de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a procedurii de negociere cu o singură sursă cu firma A.., în vederea încheierii contractului de proiectare, construire și finanțare a autostrăzii Brașov - Cluj - Borș.

Art. 2 - Contractul de proiectare, construire și finanțare a autostrăzii Brașov - Cluj - Borș, încheiat între Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și firma desemnată la art. 1, va intra în vigoare numai după aprobarea acestuia prin hotărâre a Guvernului".

Din Ordonanța de clasare emisă în data de 27.04.2018 de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, rezultă că, urmare a O.U.G. nr. 120/18.11.2003, la data de 26.11.2003, directorul general al C.N.A.D.N.R. a emis Decizia nr. 713bis, prin care a împuternicit o comisie alcătuită din 14 persoane să demareze procedura de negociere cu o singură sursă cu firma A.. în vederea încheierii contractului de proiectare, construire și finanțare a autostrăzii Brașov - Cluj - Borș. În cuprinsul acestei decizii se precizează că forma finală a contractului ce va rezulta va fi înaintată spre aprobare Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor C.N.A.D.N.R., în vederea obținerii aprobării semnării de către reprezentanții legali.

Forma negociată a contractului de construire este rezultatul sesiunilor de negociere care s-au desfășurat la sediul C.N.A.D.N.R. în perioada 28.11.2003 -15.12.2003 și a fost predată împreună cu toate anexele C.N.A.D.N.R. Forma finală a Contractului înglobează comentariile Ministerului Finanțelor Publice și ale Ministerului de Justiție.

Având în vedere O.U.G. nr. 120/2003, contractul între C.N.A.D.N.R. și compania A. a fost încheiat în condițiile impuse de această companie, potrivit stării de fapt reținute în ordonanța D.N.A., negocierile având un caracter formal și urmărind aspecte tehnice, fără a fi abordate clauzele împovărătoare (cheltuieli indirecte de capital, mobilizarea) și fără a se stabili un preț fix al contractului. Astfel, conform concluziilor procurorului, în contract s-a stabilit doar un preț "țintă" de 2.247.500.000 euro fără TVA, ceea ce a creat exclusiv o obligație de diligentă din partea Antreprenorului de a se înscrie în acest cost. Acest lucru a permis ulterior companiei A. să depășească acest cost țintă.

În același timp, contractul a prevăzut o serie de penalități pentru Beneficiar în cazul în care nu își îndeplinea în mod corespunzător obligațiile, inclusiv cele de plată a facturilor pentru lucrări. Or, în condițiile unei subfinanțări constante pentru acest proiect, aceste clauze au dus la sporirea semnificativă a costurilor pentru partea română.

Conform H.G. nr. 1513/18.12.2003 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 912 din 19.12.2003), a fost aprobat Contractul de proiectare și construire a autostrăzii Brașov - Cluj - Borș, în forma negociată în condițiile legii de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și firma A.., prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre, și a fost mandatată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. să semneze Contractul de proiectare și construire a autostrăzii Brașov - Cluj - Borș cu investitorul selecționat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2003.

Cele 14 Anexe ale Contractului, printre care Anexa nr. 1 - Anexa prețurilor unitare, deși sunt parte integrantă din contract, nu erau finalizate și nu au fost aprobate prin H.G. nr. 1513/18.12.2003, negocieri cu privire la acestea purtându-se la începutul anului 2004, potrivit constatărilor Ministerului Public. De asemenea, s-a reținut în dosarul penal că, raportând costul total de 2.247.500.000 euro din Contractul cu A. la lungimea autostrăzii (415 km) rezultă un cost unitar de 5,42 milioane euro/km. Cu toate acestea, costul unitar a devenit, la încetarea Contractului cu A., în 2013, de 13.423.270 euro/km, această majorare de preț fiind determinată, în mare măsură, de plata mai multor penalități cauzate fie de întârzierea lucrărilor din cauza lipsei finanțării, fie de încercările părții române de a modifica prevederile contractului semnat inițial.

Astfel, fiind considerat un contract excesiv de costisitor de autoritățile executive, după anul 2004, au existat o serie de încercări ale părții române de renegociere în vederea obținerii unor clauze mai avantajoase. În cadrul acestor negocieri, potrivit constatărilor din dosarul penal, compania A. și-a păstrat o poziție inflexibilă, dată de faptul că avea un contract semnat de partea română, care îi dădea dreptul să solicite contractantului să își respecte obligațiile contractuale sub sancțiunea plății de penalități.

Ca urmare a acestor încercări de renegociere, contractul încheiat cu A. în decembrie 2003 a fost modificat, prin:

- Primul Acord de Modificare, aprobat prin H.G. nr. 224/16.02.2006;

- Protocolul din 24.02.2009, încheiat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, C.N.A.D.N.R., A.. și B.;

- Al Doilea Acord de Modificare semnat la 05.09.2011, aprobat prin H.G. nr. 943/28.09.2011.

În cele din urmă, contractul încheiat cu A. a încetat prin Acordul de tranzacționare și încetare cu privire la contractul de construire a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, încheiat la data de 29.05.2013.

Cu privire la neregula reținută de inspecția economico-financiară, constând în aceea că nu ar fi fost derulată o procedură de negociere cu firma A.., instanța fondului a reținut și constatările din dosarul penal finalizat prin Ordonanța de clasare emisă în data de 27.04.2018 de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, prin care s-a concluzionat că, deși contractul cu A. fusese aprobat prin H.G. nr. 1513/18.12.2003 și încheiat la 19.12.2003, la acea dată Anexele acestuia (parte integrantă din contract) nu erau încă negociate și nici aprobate. Or, aceste Anexe erau extrem de importante, având în vedere că aici erau prevăzute inclusiv prețurile unitare.

Cu toate acestea, situația juridică menționată provine din însăși H.G. nr. 1513/18.12.2003, act administrativ adoptat de Guvernul României a cărui legalitate nu face obiectul judecății. Hotărârea adoptată de Guvernul României se află pe aceeași linie decizională cu O.U.G. nr. 120/2003, adoptată tot de Guvernul României, decizia fiind de a se semna contractul cu compania A. indiferent de condițiile impuse de aceasta, chiar în lipsa Anexelor care cuprindeau prețurile.

În vederea negocierii acestor Anexe, prin Nota nr. AND 93/61 din 07.01.2004, s-a prevăzut constituirea Comisiei Consultative de pe lângă Comisia de Negociere în vederea finalizării negocierii Anexelor 1-14 ale contractului de proiectare și construire a Autostrăzii Brașov - Cluj - Oradea - Borș, semnat la data de 19 decembrie de către C.N.A.D.N.R. cu Compania A..

Conform dosarului penal, Nota a fost emisă de directorul general al C.N.A.D.N.R. C. și a fost aprobată de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, dl. D., iar în baza acesteia Comisia Consultativă urma să sprijine activitatea Comisiei de negociere în vederea definitivării anexelor 1-14 la contract, termenul de finalizare a negocierilor fiind 2 februarie 2004.

Intre aceste Anexe se numără și Anexa nr. 1 "Anexa prețurilor unitare", care conține prețuri pentru 67 de articole, pe baza cărora urma a fi determinat prețul total al contractului și a se efectua plățile pentru lucrările executate. Prețurile unitare prevăzute în această anexă preiau, în general, prețurile trimise de compania A. ministrului în oferta din septembrie 2003. Așadar, conform concluziilor procurorului D.N.A., în realitate, nu a existat o negociere reală a acestor prețuri. De altfel, având în vedere că prin O.U.G. nr. 120/2003 se impusese procedura negocierii cu o singură companie (compania A.), s-a constatat că C.N.A.D.N.R. nici nu avea vreo posibilitate reală, efectivă, de negociere.

Urmare a O.U.G. nr. 120/2003, în cadrul discuțiilor purtate în legătură cu prețurile unitare, compania A. a avut o poziție inflexibilă, având în vedere că reprezentanții părții române erau obligați să continue negocierile și să încheie contractul doar cu această companie.

Spre exemplu, în cadrul discuțiilor despre cheltuielile de mobilizare și costuri indirecte de capital, compania A. a declarat aceste capitole intangibile. Astfel, în Raportul privind analizarea prețurilor unitare propuse de firma A.., înregistrat cu nr. x/26.01.2004, citat în ordonanța de clasare, se consemnează:

"În perioada 20-23 ianuarie 2004 au avut loc întâlniri între reprezentanții C.N.A.D.N.R . . . . . . . . . .E. ... și firmei A. ... în scopul definitivării prețurilor unitare prezentate în Anexa 1 la Contractul... autostrăzii Brașov — Oradea .

În urma precizărilor făcute de către firma A., s-a solicitat proiectantului E. reanalizarea prețurilor unitare pentru 18 articole: 3, 4, 5. 5A, 8, 9, 10, 11 A, 12A, 13,14,18,19, 20, 22, 24, 31 și 41. Prețurile unitare reanalizate au fost transmise firmei A. în cursul zilei de 26.01.2004, propunerile proiectantului fiind apropiate de valorile prezentate în Anexa 1.

Au rămas nesoluționate, întrucât există diferențe mari între prețurile unitare întocmite de E. și prețurile unitare utilizate în prezent pentru construcția de autostrăzi în România - pe de o parte și preturile solicitate de către A. - pe de altă parte, un număr de 26 articole: 6, 7, 21, 27, 29, 30, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 43, 44, 45, 46, 49, 50, 52, 53, 54, 55, 56, 58, 59, 60.

Nu s-au analizat articolele 1 ("Mobilizarea") și 2 ("Costuri indirecte de capital") din Anexa 1, acestea fiind declarate de către firma americana intangibile.

Pentru cele 26 articole de lucrări rămase nesoluționate datorita diferențelor mari dintre preturile unitare prezentate de A., estimările prezentate de E. și prețurile practicate în prezent pentru construcția de autostrăzi, s-a convenit ca firma americana să le reanalizeze, pe baza prețurilor reale pentru ciment și oțel practicate în România".

Neavând posibilitatea de a apela la un alt furnizor cu prețuri eventual mai mici, C.N.A.D.N.R. a fost pusă în situația de a nu putea refuza condițiile impuse de A., astfel cum s-a reținut în ordonanța de clasare a D.N.A. din 27.04.2018.

Conform art. 1 din H.G. nr. 1362/18.11.2003, s-a aprobat contractarea de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a unor credite externe în valoare totală de 2.885.000 mii euro, destinate realizării Autostrăzii Brașov - Cluj - Borș.

Ulterior, însă, nu a fost respectată această hotărâre de guvern. Astfel, au fost încheiate 4 contracte de credit (3 contracte în anul 2004 și un contract în anul 2006), însă, pe perioada implementării contractului, dificultățile de finanțare din partea statului român au determinat penalități de întârziere la plată și costuri suplimentare achitate către A., majorând semnificativ costul estimat al contractului.

În concluzie, curtea de apel a reținut, având în vedere și constatările Ministerului Public din ordonanța de clasare a D.N.A. din 27.04.2018, că nu se pot reține deficiențe ce pot fi atribuite în mod direct entității supuse inspecției economico-financiare - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (anterior Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.).

Din constatările organului de urmărire penală, rezultă poziția privilegiată în care s-a aflat compania A. pe parcursul negocierilor, poziție determinată de faptul că, prin O.U.G. nr. 120/2003, fusese indicată drept singur viitor partener contractual, lăsând autoritatea contractantă fără alternative, fără posibilitatea de a refuza oferta acestei companii în cazul în care se dorea atingerea obiectivului – construirea autostrăzii. De altfel, aceeași poziție rezultă și din faptul că majoritatea prețurilor prevăzute în Anexa 1 la contract au fost, în realitate, prețurile indicate de compania A. încă din septembrie 2003, în cadrul ofertei trimise ministrului transporturilor de la acel moment.

Capacitatea de negociere a fost limitată ca efect al O.U.G. nr. 120/2003 (act normativ adoptat ulterior transmiterii de către compania A. a listei prețurilor către ministrul transporturilor), prin care compania A. a fost desemnată ca unic viitor partener contractual, dar și ca efect al H.G. nr. 1513/18.12.2003, prin care contractul cu A. a fost aprobat, fără ca la acea dată Anexele acestuia (parte integrantă din contract) să fi fost negociate, deși erau extrem de importante, având în vedere că aici erau prevăzute inclusiv prețurile unitare.

Contractul a fost încheiat la 19.12.2003, pe baza acordului exprimat de executiv, printr-un act normativ cu regim de lege și prin acte administrative subsecvente, cu efecte obligatorii erga omnes. Până în prezent, nicio instanță nu a fost învestită cu o acțiune în anularea H.G. nr. 1513/18.12.2003 (de aprobare a contractului), a H.G. nr. 224/16.02.2006 (privind primul acord de modificare a contractului), a H.G. nr. 943/28.09.2011 (privind al doilea acord de modificare a contractului) și nici cu o excepție de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 120/2003, acestea făcând parte din fondul normativ în vigoare, ce susține validitatea și efectele actelor încheiate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

Argumentele întemeiate pe dispozițiile art. 2 și art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la standardul bunei gestiuni financiare, conform căruia "persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public", vizează în realitate procesul decizional la nivelul Guvernului României – Ministerul Transporturilor, iar nu al entității supuse inspecției economico-financiare.

O entitate aflată sub controlul unei autorității executive este ținută să respecte actele de autoritate adoptate/emise de aceasta, fie că au caracter normativ, fie că au caracter individual. Prin urmare, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. era ținută să încheie contractul cu firma A.., marja de negociere contractuală fiind limitată de faptul că fusese deja exprimat consimțământul de principiu prin acte cu forță juridică superioară.

Organele de inspecție economico-financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sunt ținute să efectueze acțiuni de control economico-financiar prin raportare la legile existente și relevante în domeniul de activitate al acestei entități, ministerul însuși fiind implicat în procedurile de elaborare și adoptare a O.U.G. nr. 120/2003, H.G. nr. 1362/2003 și H.G. nr. 1363/2003.

Cât timp nu a fost declanșat un control de constituționalitate sau contencios administrativ, după caz, în condițiile legii, Ministerul Finanțelor Publice nu poate reține existența unor nereguli în sarcina personalului din cadrul C.N.A.D.N.R., care a fost delegat alături de personalul din cadrul Ministerului Transporturilor cu implementarea Contractului.

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, "competența originară a Guvernului, autoritate executivă, este prevăzută în art. 108 alin. (2) din Constituție și privește organizarea executării legilor, acte de reglementare primară, prin emiterea de hotărâri, acte normative de reglementare secundară. Hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, emise în scopul bunei administrări a executării cadrului normativ primar, care reclamă stabilirea de măsuri și reguli subsecvente, care să asigure corecta aplicare acestuia. Hotărârile se adoptă întotdeauna în baza legii, secundum legem, și asigură aplicarea sau aducerea la îndeplinire a legilor. Cu alte cuvinte, în sistemul constituțional român, regula este aceea că Guvernul nu dispune de dreptul de reglementare primară a relațiilor sociale, ci doar de a adopta legislația secundară. Cu toate acestea, Constituția instituie prin art. 108 alin. (3) și art. 115 alin. (1) - (3), competența Guvernului de a emite ordonanțe, deci o competență normativă derivată dintr-o lege de abilitare, adoptată de Parlament, prin care unica autoritate legiuitoare din România deleagă, pentru un interval limitat de timp, competența de legiferare în domenii strict delimitate de Constituție și de legea de abilitare. Exercitarea acestei competențe se include tot în sfera puterii executive, deoarece prin emiterea de ordonanțe, Guvernul aduce la îndeplinire legea de abilitare, cu specificul pe care îl implică o asemenea lege în ceea ce privește aprecierea limitelor abilitării acordate" (Decizia nr. 68/2017 referitoare la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ce a stat la baza Ordonanței de clasare emisă în data de 27.04.2018 de Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție).

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a mai reținut că "aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituție. Așadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ al Guvernului, adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competența de a cenzura ordonanța de urgență a Guvernului, atât sub aspectul legalității, cât și al oportunității, dispozițiile art. 115 alin. (8) din Constituție, statuând că, prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței".

Or, O.U.G. nr. 120/2003 a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr. 32 din 5 martie 2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2003 pentru aprobarea demarării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a procedurii de negociere cu o singură sursă cu firma A.., în vederea încheierii contractului de proiectare, construire și finanțare a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș.

Curtea Constituțională a mai statuat prin aceeași decizie (par. 84 și 86), în ceea ce privește controlul respectării procedurii de adoptare a unei ordonanțe simple sau de urgență a Guvernului și a conținutului normativ al acesteia, sub aspectul oportunității, că: "actul de reglementare primară (legea, ordonanța simplă și cea de urgență a Guvernului), ca act juridic de putere, este expresia exclusivă a voinței legiuitorului, care decide să legifereze în funcție de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia". "Întrucât prevederile constituționale stabilesc cadrul și limitele exercitării delegării legislative, condiționând legitimitatea și deci constituționalitatea ordonanțelor Guvernului de îndeplinirea unor cerințe exprese, calificate în jurisprudența Curții Constituționale drept criterii de constituționalitate, cu privire la îndeplinirea sau nu a exigențelor constituționale se poate pronunța doar instanța constituțională".

În continuare, instanța de fond a analizat fiecare măsură în raport cu aceste principii generale care trebuie respectate în analiza modului în care a fost negociat/renegociat contractul supus inspecției economico-financiare.

6.2.3. Măsura nr. 2 privește chestiunea avansului în sumă de 40.000.000 euro, achitat conform art. 12.2 din Contractul de proiectare și construire a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, potrivit căruia:

"Beneficiarul va plăti Antreprenorului în avans, fără dobândă, pentru cumpărarea Echipamentului Antreprenorului, Echipamentelor Incorporate și Materialelor. Avansul va fi plătit Antreprenorului în patru rate, prima rată va fi de patruzeci milioane Euro (40.000.000 E) la Data Inițierii pentru prima Secțiune asumată, o a doua rata în sumă de cincizeci milioane Euro (50.000.000 E), a treia rata în sumă de o sută de milioane de Euro (100.000.000 E) și a patra rata în sumă de șaizeci milioane Euro (60.000.000 E) plătibile la datele prevăzute în Program. ...".

Conform primului acord de modificare a Contractului, din data de 23.02.2006, suma de 40.000.000 euro, plătită de Beneficiar cu titlu de avans în anul 2004, a fost reclasificată și transformată în cheltuieli de mobilizare, valoarea acestora ajungând la suma fixă de 70.000.000 euro, în condițiile în care Contractul inițial prevedea o sumă globală de 30.000.000 euro p