ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2023

Primul ciclu procesual 1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantele Autobuzul S.A, A. S.R.L, B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene au solicitat anularea parțială a punctului 4 din anexa nr. 2 din Ordinul comun al Ministerului Administrației si Internelor si al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii reglate în trafic județean, cu modificările ulterioare, in sensul modificării acestuia. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3308/26.09.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, și a respins acțiunea, ca neîntemeiată. 1.

Decizia din recurs Prin decizia civilă nr. 5994/13.11.2020, ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamante, a casat sentința recurată și trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, pentru motivare contradictorie. 2. Al doilea ciclu procesual 2.1. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.04.2021, sub nr. x/2017*. 2.2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 152 din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei de interes; a fost admisă acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) și a fost anulat punctul 4 din anexa 2 din Ordinul comun al ministrului administrației și internelor și ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1614/2012. 2.3. Calea de atac exercitată în cauză Pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca lipsită de interes, iar în subsidiar ca nefondată. În motivarea cererii de recurs, s-au invocat următoarele: 2.3.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Prin sentința recurată, instanța a respins excepția lipsei de interes și a anulat punctul 4 din Anexa 2 din Ordinul comun al ministrului administrației și internelor și ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1614/2012. În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat anularea parțială a punctului 4 din anexa 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare ale operatorului de transport în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean. Judecătorul fondului, prin soluția pronunțată, a încălcat regulile de procedură și și-a depășit propriile atribuții încălcând principiul rolului activ al judecătorului, deoarece a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă de instanță, depășind limitele cererii cu care a fost investit. 2.3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurentul a criticat respingerea excepției lipsei de interes din perspectiva abrogării prin Legea nr. 328/2018 a ordinului contestat. Reclamantele din prezenta cauză trebuie să justifice interesul în promovarea acțiunii, cu îndeplinirea cumulativa a condițiilor prevăzute de art. 33 C. proc. civ., respectiv interesul să fie legitim, personal, născut și actual raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. Reclamantele din prezenta cauza solicită anularea parțială a unui act administrativ, apreciind că un anumit criteriu de punctare/depunctare a operatorilor de transport ar fi abuziv, fără a justifica interesul născut și actual în promovarea acțiunii în anulare, iar din probatoriul administrat nu rezultă ca reclamantele ar fi depus în susținerea cererii înscrisuri care să dovedească participarea acestora la vreo licitație în care respectivul criteriu le este opozabil și le prejudiciază. Or, nu este suficientă explicația reclamantelor, în sensul că toate reclamantele din prezenta sunt operatori de transport care licitează pentru atribuirea unor trasee județene, intrajudețene, deci automat sunt persoane vătămate și au și participat și au fost depunctate în temeiul acelui criteriu. Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat anularea parțială a punctului 4 din Anexa 2 din Ordinul comun al Ministerului Internelor și Administrației și al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii nr. 240/1614/2012, în mod eronat a apreciat instanța de fond că prin adoptarea punctului 4 din anexa 2 la Ordinul comun nr. 240/1614/2012 se aduce atingere concurenței. Motivarea este criticată și din perspectiva lipsei de coerență; pe de o parte, se concluzionează că în prezent se valorifică în procedura de atribuire vechimea pe un anumit interval de timp anterior procedurii, fără nicio condiționare în privința desfășurării neîntrerupte a activității pe traseu; ulterior, precizează judecătorul fondului ca este utilă analiza art. 23 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 92/2007 pentru a se dovedi că se puteau stabili criterii nerestrictive și nediscriminatorii de evaluare în cadrul procedurii de atribuire a traseelor, o dovadă în acest sens fiind formularea ulterioară clară și explicită a legii. Judecătorul fondului ar fi trebuit să analizeze legalitatea actului contestat, dacă se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ, respectiv dacă a fost emis în conformitate cu dispozițiile constituționale, cu legile și toate actele normative cu forță juridică superioară lui, de către autoritatea competentă și în limitele competenței sale, în forma și procedura prevăzută de lege. Or, în speța de față, judecătorul fondului se pronunță pe aspecte de oportunitate ce țin de analiza procedurilor de atribuire, nicidecum pe aspect de nelegalitate, reținând în considerente că vechimea pe traseu poate reprezenta un criteriu de evaluare pentru stabilirea punctajului în cadrul unei proceduri de atribuire, iar prin introducerea cerinței ca această vechime să fie neîntreruptă pe traseul respectiv se creează un avantaj nejustificat în favoarea deținătorilor de licență pe traseul respectiv, fapt ce duce la afectarea mediului concurențial. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 22 C. proc. civ. 2.

Apărările formulate în cauză Reclamantele E. S.R.L., A. S.R.L. și D. S.R.L. au depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu. În motivarea întâmpinării, au arătat următoarele: Prin sentința recurată, prima instanță a explicat motivul pentru care nu se poate dispune modificarea criteriului de "vechime neîntreruptă", fiind îndreptățite reclamantele la a se constata nelegalitatea cuvântului "neîntreruptă", instanța fiind obligată să dispună anularea punctul 4 din Anexa 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012, pentru că altfel, instanța ar intra în atribuțiile legiuitorului, singurul care este în măsură să legifereze în sensul înlocuirii unei dispoziții nelegale cu alta care să permită valorificarea vechimii participantului la procedura de atribuire. Deși se invocă nelegalitatea hotărârii de fond prin aceea că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu este contestat raționamentul instanței de fond privitor la admiterea cererii și anularea integrală a pct. 4 din Anexă. S-a constatat nelegalitatea stabilirii vechimii neîntrerupte pe traseu, ca și criteriu de evaluare în procedura de atribuire a traseelor pentru transportul rutier public de persoane, consecința firească fiind anularea "vechimii neîntrerupte" și nu anularea cuvântului "neîntreruptă", acest aspect nefiind posibil tocmai pentru că instanța și-ar asuma competenta de legiferare, instituirea criteriului corect al vechimii fiind atributul legiuitorului și nu al instanței de judecată. În aceste condiții, anularea integrală a pct. 4 din Anexa nr. 2 al Ordinului nr. 240/1614/2012 este soluția corectă, hotărârea instanței de fond fiind legală. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, intimatele reclamante au fost titularele acțiunilor în anulare cu privire la rezultatele ședințelor de atribuire ce au urmat criteriilor de evaluare impuse de pct. 4 din Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 240/1614/2012 (în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iași, în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iași, în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iași). În aceste condiții, cererea reclamantelor prezintă interes, solicitările fiind respinse exclusiv pe criteriul "vechimii neîntrerupte", ce a fost introdus prin pct. 4 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 240/1614/2012. De altfel, raționamentul instanțelor de judecată a fost că atribuirea s-a realizat conform criteriilor de evaluare și metodologiei de punctare stabilite prin Ordinul MAI nr. 240/2012, fiind lipsit de relevanță sub aspectul vechimii pe traseu, raportat la cerința legii "vechime neîntreruptă". Este adevărat că potrivit acestui ordin, operatorii de transport beneficiază de punctajul aferent vechimii pe traseu numai în cazul în care aceasta are un caracter neîntrerupt. Altfel spus, în cazul în care un operator de transport a deservit un anumit traseu mai multe intervale de timp fragmentate, vechimea nu va fi stabilită prin însumarea tuturor intervalelor de timp ci, se va avea în vedere doar intervalul cel mai lung în care operatorul de transport a deservit neîntrerupt un anumit traseu. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 21 din 10 aprilie 1996 privind legea concurenței, dispozițiile prezentei legi se aplică actelor și faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, săvârșite de autoritățile și instituțiile administrației publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operațiuni de piață, influențând direct sau indirect concurența, cu excepția situațiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public maior. Or, prin prevederile Ordinului contestat se încalcă concurența, în sensul că se creează un avantaj nejustificat operatorului care are o vechime neîntrerupă pe acel traseu, pe care are loc atribuirea. Acest aspect l-a constatat instanța de fond ca fiind nelegal, ducând la afectarea mediului concurențial. În drept, au fost invocate prevederile art. 490 și 453 din C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță Prin pct. 4 din Anexa 2 la Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean s-a stabilit printre criteriile de evaluare și punctajele care se acordă în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, "vechimea neîntreruptă pe traseu", urmând ca participanții la procedura de atribuire să primească pentru: 8 ani sau mai mult - 12 puncte; 7 ani - 11 puncte; 6 ani - 10 puncte; 5 ani - 8 puncte; 4 ani - 6 puncte; 3 ani - 4 puncte; 2 ani - 2 puncte; 1 an, mai mult de 6 luni - 1 punct. Pct. 5 din Anexa 1 la Ordinul nr. 240/1614/2012 - Metodologia de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, prevede următoarele: "La punctul 4 din anexa nr. 2 la ordin se acordă puncte astfel: Se vor lua în considerare ziua, luna și anul de când operatorul de transport rutier a deținut neîntrerupt licența de traseu pentru traseul respectiv până la data de referință. În cazul grupelor de trasee se acordă puncte pentru vechimea neîntreruptă pe fiecare traseu în parte." Plângerea prealabilă formulată de reclamante împotriva pct. 4 din Anexa 2 a fost respinsă. 5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de către recurentul-pârât și a apărărilor intimatelor-reclamante Înalta Curte constată că recurentul-pârât a criticat sentința atacată atât prin prisma soluției date excepției lipsei de interes, invocată prin întâmpinarea de la fond și respinsă ca nefondată de prima instanță, cât și din perspectiva soluției date pe fondul cererii de chemare în judecată. Din perspectiva soluției date excepției lipsei de interes, se constată că recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Constatând că soluționarea unei excepții procesuale reprezintă o aplicare a unei norme de drept procesual, Înalta Curte reține implicit că toate criticile referitoare la soluția dată excepției lipsei interesului pot fi încadrate exclusiv în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Cu privire la această excepție, prima instanță a reținut că, deși prin art. VI lit. b) din Legea nr. 328/2018 a fost abrogat expres Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1.614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, cu modificările ulterioare, reclamantele justifică un interes în formularea acțiunii întrucât pretind că au fost vătămate de actul normativ în perioada cât acesta a fost în vigoare și a produs efecte juridice. Recurentul a criticat respingerea excepției lipsei de interes din perspectiva abrogării prin Legea nr. 328/2018 a ordinului contestat. Recurentul a reiterat aspectele invocate în fața primei instanțe, în sensul că, din probatoriul administrat nu rezultă ca reclamantele ar fi participat la vreo licitație în care respectivul criteriu le este opozabil și le-a prejudiciat, nefiind suficientă explicația reclamantelor, în sensul că sunt operatori de transport care licitează în mod obișnuit pentru atribuirea unor trasee județene, intrajudețene. Or, din această perspectivă, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii procesuale. Sfera noțiunii de "interes legitim" în contenciosul administrativ include atât "interesul legitim public" în promovarea acțiunii în contencios obiectiv, cât și "interesul legitim privat" în declanșarea acțiunii în contencios subiectiv. Caracterul subiectiv al contenciosului administrativ constă în aceea că el poate fi promovat numai de persoana al cărei drept (interes legitim) a fost lezat prin activitatea ilicită a administrației publice. Art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea contenciosului administrativ prevede că "interesul public" reprezintă "interesul care vizează ordinea de drept 4 și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice". În ce privește "interesul legitim privat", aceeași lege prevede, în art. 2 alin. (1) lit. p), că acesta reprezintă "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat". În mod similar, noțiunea juridică "interesul de a acționa" reprezintă o condiție de admisibilitate (exercitare) a acțiunii civile, fiind definită ca reprezentând folosul practic material sau moral pe care-l urmărește cel ce promovează acțiunea. Această noțiune juridică își are sediul legal în C. proc. civ., care prevede, în alin. (1) al art. 32 intitulat "Condițiile de exercitare a acțiunii civile", că "Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes". Noțiunea juridică este denumită explicit în art. 33 din C. proc. civ., intitulat "Interesul de a acționa", având următorul conținut: "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara". Analizând reglementările legale care consacră cele două noțiuni juridice, în interpretarea lor sistematică și în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile compatibile din dreptul comun, rezultă că dispozițiile art. 33 din C. proc. civ. privind cerințele interesului de a acționa în procesul civil se aplică și în cazul interesului de a promova acțiunea în contencios administrativ, la care face referire art. 2 alin. (1) lit. p) și r) din Legea nr. 554/2004, în sensul că acest interes trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. În contenciosul administrativ subiectiv se face distincție între condiția existenței unui drept al reclamantului și condiția existenței unui interes legitim al acestuia lezat prin actul administrativ atacat. Oricare dintre aceste condiții trebuie să existe la momentul promovării acțiunii, cu precizarea că, în cazul interesului legitim, reclamantul nu are un drept născut și actual, ci un drept potențial, viitor, invocând în favoarea sa posibilitatea prevăzută de lege de a i se constitui acel drept. Prin urmare, pentru a aprecia asupra admisibilității acțiunii, judecătorul de contencios administrativ subiectiv trebuie să verifice cu prioritate dacă există dreptul invocat de reclamant sau, după caz, posibilitatea legală de realizare a lui. Însă, în ambele tipuri de acțiuni în contencios administrativ subiectiv, reclamantul trebuie să justifice și "interesul de a acționa" în sensul procedurii (legii) civile, reprezentând folosul material sau moral (direct sau indirect) pe care acesta l-ar putea obține în cazul admiterii acțiunii. În cauza de față, acțiunea în contencios administrativ subiectiv, întemeiată pe lezarea unui interes legitim privat, nu poate fi respinsă pentru lipsa interesului deoarece, la data promovării acțiunii, reclamantele au făcut dovada existenței posibilității legale de a li se refuza dreptul invocat în acțiune, în baza actului administrativ invocat. Faptul că, drept urmare a abrogării ordinului, acesta nu mai poate fi aplicat în forma respectivă de la data abrogării nu exclude ipoteza producerii unor efecte vătămătoare în dauna terților până la data abrogării sale; față de dispozițiile de principiu ale art. 52 alin. (1) din Constituție, care garantează dreptul particularilor de a obține repararea pagubei în cazul în care sunt vătămați, într-un drept ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ, principiu constituțional preluat de Legea nr. 554/2004, care reglementează procedura de soluționare a cererilor în despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite de actele administrative de autoritate nelegale, se reține existența interesului formulării acțiunii în contencios administrativ subiectiv de către reclamante și deci, caracterul nefondat al criticilor din recurs pe acest aspect. Pe de altă parte, intimatele-reclamante au fost titularele acțiunilor în anulare cu privire la rezultatele ședințelor de atribuire ce au urmat criteriilor de evaluare impuse de pct. 4 din Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 240/1614/2012 (în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iași, în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iași, în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iași). Din perspectiva soluției date pe fondul cererii de chemare în judecată, recurentul a invocat atât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că prima instanță a încălcat regulile de procedură și principiul rolului activ al judecătorului, deoarece a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă de instanță, depășindu-și limitele cererii cu care a fost investit. Astfel, deși reclamantele au solicitat anularea parțială a punctului 4 din anexa 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare ale operatorului de transport în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, prima instanță a dispus anularea integrală a punctului 4 din anexa 2 din Ordinul comun al ministrului administrației și internelor și ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1614/2012. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță a motivat această soluție prin aceea că nu poate proceda la îndepărtarea doar a cuvântului "neîntreruptă" din cerința "vechimii neîntrerupte pe traseu", întrucât ar intra în sfera atribuțiilor legiuitorului, singurul în măsură să legifereze în sensul înlocuirii unei dispoziții nelegale cu alta legală care să permită valorificarea vechimii participantului la procedura de atribuire. Înalta Curte constată că principiul disponibilității și al rolului activ, consacrate de regulile de procedură din C. proc. civ. trebuie înțelese, în lumina art. 28 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu soluțiile procedurale ce pot fi date de instanța de contencios administrativ; or, în evaluarea soluției prevăzute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ, care permite instanței, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, este evident că trebuie aleasă acea soluție care produce efectele avute în vedere de reclamant, dar fără să depășească limitele atribuțiilor instanței. Ca urmare, raționamentul primei instanțe este corect, deoarece eliminarea exclusiv a sintagmei "neîntreruptă" ar fi condus la denaturarea criteriului și modificarea voinței legiuitorului, singura soluție din această perspectivă fiind anularea integrală, ceea ce conducea la obligarea legiuitorului implicit la legiferare pentru acoperirea vidului legislativ. Deci, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu se identifică niciun viciu procedural de natură să conducă la anularea sentinței. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitor la fondul cauzei, Înalta Curte reține corecta aplicare a legii de către prima instanță. În mod corect a reținut prima instanță caracterul restrictiv al cerinței referitoare la vechime neîntreruptă pe traseu, introdusă prin pct. 4 din Anexa 2 la Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1614/2012, fapt ce contravine Legii nr. 21/1996. Prin adoptarea pct. 4 din Anexa 2 la Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1614/2012, ce prevede vechimea neîntreruptă pe traseu ca și criteriu de evaluare a punctajului în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane, se aduce atingere concurenței, creându-se un avantaj nejustificat operatorului care are o vechime neîntreruptă pe traseul pentru care se realizează atribuirea. Punctul de vedere al Consiliului Concurenței, exprimat prin adresa nr. x/16.12.2021, deși nu are forță juridică, este relevant din perspectiva corectitudinii interpretării regulilor concurențiale, ca autoritate specializată în materie; argumentul în sensul că cele 12 puncte primite în eventualitatea deținerii neîntrerupte a licenței pe 8 sau mai mulți ani reprezintă un avantaj substanțial pentru un operator de transport cu vechime pe traseul respectiv și îi consolidează prezența pe acel traseu, atât în raport cu alt operator care, deși are experiență, a activat pe altă rută, cât și cu un operator nou intrat în această activitate, este relevant și de neînlăturat din această perspectivă. În plus, opțiunea ulterioară a legiuitorului, prin art. 23 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 92/2007 (Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale), prin care s-a solicitat condiția vechimii pe traseu în ultimii 3 ani (vechimea pe un anumit interval de timp anterior procedurii, fără nicio condiționare în privința desfășurării neîntrerupte a activității pe traseu), este de asemenea un argument relevant. Așadar, în prezent se valorifică în proceduri de atribuire. În consecință, în mod corect a apreciat prima instanță că vechimea pe traseu poate reprezenta un criteriu de evaluare pentru stabilirea punctajului în cadrul unei proceduri de atribuire, însă prin introducerea cerinței ca această vechime să fie neîntreruptă pe traseul respectiv se creează un avantaj nejustificat în favoarea deținătorilor de licență pe traseul respectiv, fapt ce duce la afectarea mediului concurențial. În fine, în mod corect a reținut prima instanță că nu prezintă relevanță apărările pârâtelor privind respectarea procedurii de transparență decizională la adoptarea Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 240/1614/2012 și posibilitatea reclamantelor de a depune punct de vedere anterior adoptării ordinului, întrucât reclamantele pot contesta un act vătămător, necondiționat de utilizarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.