ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5994/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.02.2017, reclamantele Autobuzul S.A, A. S.R.L, B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene au solicitat anularea parțială a punctului 4 din anexa nr. 2 din Ordinul comun al Ministerului Administrației și Internelor și al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane, prin servicii reglate în trafic județean, în sensul modificării acestuia.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3308 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantele Autobuzul S.A, A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 3308 din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamantele Autobuzul S.A., A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, arată recurentele că soluția instanței nu conține motivarea în sensul concret pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, iar motivarea acesteia nu are legătură cu obiectul cauzei; instanța ar fi trebuit să analizeze legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, nu să dea o interpretare acestuia. Ca atare, în opinia acestor recurente, în soluția instanței se poate observa că, în cuprinsul motivării, există elemente străine de cauză, în sensul că niciodată nu s-a solicitat modul de interpretare a actului administrativ cu caracter normativ, ci anularea acestuia, pentru motivele expuse în cererea introductivă de instanță.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a depus întâmpinare pe calea căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentele au cerut, în acțiunea lor, anularea punctului 4 din Anexa 2 din Ordinul Comun nr. 240/1614/2012 în sensul modificării sintagmei "vechime neîntreruptă pe traseu" cu un criteriu echivalent, în vederea garantării unei bune desfășurări a activității de transport, propunând vechimea pe traseu", ceea ce înseamnă, implicit, că acestea au solicitat instanței chiar să elaboreze textul legal criticat, atribut pe care îl are numai legiuitorul.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1)pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru considerentele ce urmează:

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Din perspectiva situației de fapt se reține că, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantele au solicitat anularea parțială a punctului 4 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 240/1614/2012 în sensul modificării acestuia, arătând, în motivare, că prin cererile adresate anterior sesizării instanței, celor două autorități pârâte, au solicitat modificarea punctului 4 din Anexa 2 "Criteriile de evaluare si punctajele care se acordă in vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane, prin servicii regulate in trafic județean", în sensul modificării sintagmei "vechime neîntrerupta pe traseu" cu "vechime pe traseu".

Este fără putere de tăgadă că, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în judecată, titularele acesteia au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere în anularea parțială a unui act administrativ considerat vătămător din perspectiva unei eventuale discriminări pe care o poate determina punerea în aplicare a respectivului act. Astfel, reclamantele au motivat acest caracter discriminator prin aceea că, acel criteriu al vechimii neîntrerupte pe același traseu, ar contraveni dispozițiilor Legii nr. 21/1996 a concurenței, câtă vreme permite autorităților să influențeze direct și în mod negativ concurența, pentru ofertanții care au deținut licența pe un alt traseu sau față de aceia care, chiar pe traseul respectiv, nu întrunesc condiția vechimii integrale sau condiția vechimii neîntrerupte, fiind avantajați, în acest fel, anumiți competitori.

Așa cum rezultă din conținutul expus succint anterior, al sentinței ce face obiectul prezentului recurs, curtea de apel, fără a analiza în mod real aceste susțineri și fără a da posibilitatea reclamanților de a fi examinat actul administrativ din perspectiva viciului de nelegalitate invocat, s-a limitat doar la a reține și a argumenta prin aceea că, prin înlocuirea sintagmei "vechime neîntreruptă pe traseu", ar rămâne criteriul vechimii pe traseu și că aspectele referitoare la modul de interpretare a actului administrativ cu caracter normativ țin de aplicarea în concret a acestuia.

Revenind la motivul de casare pe care se întemeiază prezentul recurs, respectiv art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile si apărările părților iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator si legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate si temeinicie.

În practica instanței supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.), dar și în doctrina de specialitate (de ex., "Drept procesual civil-ediția a 5-a revizuită și adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluției, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătorești, trebuie să fie precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procedural; dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, iar realitatea acestui demers și efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Din considerentele sentinței analizate nu rezultă acest examen efectiv al argumentelor și probelor administrate, iar hotărârea, în întregul ei, nu corespunde exigențelor anterior descrise. Judecătorul fondului s-a limitat doar la a aprecia că înlăturarea sintagmei reclamată ca fiind vătămătoare, din conținutul actului administrativ contestat, ar fi proprie modului de interpretare a actului și de aplicarea în concret a acestuia, fără a realiza un examen efectiv, real și serios a argumentelor reclamanților în sensul că tocmai aplicarea acestei sintagme ("vechime neîntreruptă pe traseu") și a condiției pe care o impune, creează o situație de discriminare și de inechitate, împrejurare care poate fi apreciată și ca o veritabilă necercetare a fondului pretențiilor deduse judecății.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale si procedurale incidente și aplicarea lor în speță, nu analizează argumentele importante și nu justifică înlăturarea apărărilor esențiale care susțin opinia contrară, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută si pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară si nu permite exercitarea controlului judiciar.

Pentru considerentele arătate, în contextual expus, întrucât instanța de fond nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei, hotărârea fiind nemotivată sub toate aspectele evidențiate, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți Autobuzul S.A., A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3308 din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2020.