Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
4 octombrie 2023

Decizia nr. 4311/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 398/2022 a Tribunalului Alba

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Respinge excepția nulității recursului. Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H. împotriva sentinței nr. 207 din data de 18 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurate și, rejudecând: Admite acțiunea formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș. Obligă pârâta Curtea de Apel Timișoara la organizarea concursului pentru promovarea grefierilor arhivari cu studii medii în grefieri arhivari cu studii superioare și la emiterea deciziilor de încadrare după promovarea examenului ce urmează a fi organizat; Obligă pârâtul Ministerul Justiției la modificarea statelor de funcții ale Tribunalului Timiș și Curții de Apel Timișoara în sensul transformării posturilor de grefier-arhivari ale reclamanților din studii medii în studii superioare.

Definitivă. Pronunțată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.