ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4235/2023

Ședința publică din data de 2 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea formulată la data de 23.12.2021 și înregistrată sub nr. x/2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, contestație împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182 din data de 18 noiembrie 2021, prin care s-a stabilit organizarea examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, la București, în perioada 26.11.2021 - 07.04.2022, conform calendarului de desfășurare a examenului propus de Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

1.2. Prin decizia nr. 3627 din 17.06.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a contestației formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182 din 18 noiembrie 2021 în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. La data de 11.02.2022, reclamanta A. a depus cerere de completare a acțiunii, prin care a solicitat obligarea CSM la respectarea dreptului s[u de a participa la examenul de capacitate ce se va desfășura în viitor, cu menținerea calității de judecător stagiar pe parcursul anului 2022, în cadrul Judecătoriei Suceava, fără aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

1.4. La data de 31.01.2023, prin note scrise, reclamanta a arătat că obiectul principal al acțiunii introductive este anularea actului administrativ individual cuprins în Hotărârea CSM nr. 182 din 18.11.2021, prin care i s-a refuzat cererea privind organizarea examenului de definitivat, proba scrisă, în altă zi decât cea de sâmbătă. În cadrul acțiunii inițiale a formulat și un petit pe cale de ordonanță președințială, prin care a solicitat obligarea pârâtului la stabilirea unei date de desfășurare a examenului de capacitate din perioada noiembrie 2021- aprilie 2022, respectiv a probei scrise la materia drept civil și drept procesual civil, într-o altă zi decât cea de sâmbătă, în acord cu interesul său legitim, ca membră a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, de a participa la examen în aceleași condiții în care au participat anterior la acest tip de examen, alți judecători stagiari.

La data formulării notelor de ședință, a apreciat reclamanta că această din urmă cerere, formulată pe calea ordonanței președințiale, are un obiect care nu mai este în ființă, dat fiind că respectivul examen s-a încheiat.

Prin sentința civilă nr. 8 din data de 14 februarie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca devenit fără obiect, capătul de cerere formulat pe cale de ordonanță președințială, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 182/18.11.2021, a respins ca devenită fără obiect excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliului Superior al Magistraturii la respectarea dreptului reclamantei de a participa la examenul de capacitate ce se va desfășura în sesiunea 2021-2022, cu menținerea calității de judecător stagiar, a admis în parte acțiunea completată și precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a anulat în parte, numai în ceea ce o privește pe reclamanta A., Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182/18.11.2021, respectiv refuzul pârâtului privitor la cererea reclamantei de stabilire a calendarului de desfășurare a examenului de capacitate pentru probele scrise într-o altă zi săptămânală decât ziua de sâmbătă, obligând pârâtul să asigure reclamantei dreptul de a participa la examenul de capacitate cu respectarea libertății sale religioase.

Împotriva hotărârii judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității cererii de anulare a hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182 din data de 18 noiembrie 2021, cu consecința respingerii, ca inadmisibilă, a cereriiiar în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Sunt invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea recursului, arată că, prin sentință, s-a reținut cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii că, raportat la finalitatea urmărită de reclamantă, actul dedus judecății (Hotărârea Plenului CSM nr. 182/2021) a dobândit o semnificație de sine stătătoare având caracteristicile unui veritabil act administrativ, prin efectele juridice pe care le-a produs, constând în punerea reclamantei în imposibilitatea de a participa la examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a apreciat că acesta se impune a fi soluționat prin aplicarea principiilor deduse din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. În acest context, s-a reținut că CSM nu ar fi dovedit că a stabilit ziua de concurs - 26.02.2022 - zi de sâmbătă, ca urmare a unei nevoi reale, câtă vreme nu au fost formulate și alte cereri, din partea altor candidați la examenul de capacitate, prin care să se solicite, tot în considerarea libertății religioase, să nu fie fixată desfășurarea probelor de examen în anumite zile ale săptămânii.

S-a reținut și nedemonstrarea asigurării unei politici de neutralitate religioasă în mod coerent și sistematic, precedentul administrativ infirmând argumentul înfățișat de Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârii Plenului CSM nr. 182/18.11.2021, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii arată că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția, aplicând eronat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Inadmisibilitatea este determinată de împrejurarea că acțiunea nu privește un act administrativ, ci este îndreptată împotriva unei operațiuni administrative premergătoare adoptării actului de validare a examenului de capacitate 2021-2022, operațiune nesusceptibilă de a produce efecte juridice prin ea însăși.

În raport de definiția legală a actului administrativ, se constată că un astfel de act este hotărârea de validare a examenului adoptată de Plenul CSM, acesta fiind actul producător de efecte juridice, în timp ce toate celelalte hotărâri prin care se stabilesc măsuri de ordin organizatoric pentru desfășurarea examenului sunt acte premergătoare, care pot fi supuse controlului judecătoresc numai odată cu hotărârea de validare.

În acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind menționate, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 1184/2016, nr. 1140/2016, nr. 3125/2016, nr. 1972/2015.

Ca atare, hotărârea nr. 182/2021 a Plenului CSM nu are caracteristicile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă un act premergător emiterii hotărârii de validare a rezultatelor examenului de capacitate, nesusceptibil de a produce efecte juridice prin el însuși, respectiv ale cărui efecte sunt resorbite în totalitate de efectele pe care le produce actul final al autorității - hotărârea de validare a rezultatelor examenului.

Contrar celor reținute de instanța de fond, prin hotărârea Plenului CSM nr. 182/2021 nu i s-a respins reclamantei cererea de a participa la examenul de capacitate, aceasta având vocația de a participa la acest examen chiar și după emiterea respectivei hotărâri.

Pentru aceste motive, soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția inadmisibilității cererii este nelegală.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că în mod eronat instanța a admis în parte cererea reclamantei, anulând în parte hotărârea Plenului CSM nr. 182/2021.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât solicită să se constate că instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prin aceea că și-a depășit în mod flagrant rolul activ și a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare, schimbând temeiul juridic al acțiunii și analizând pretențiile deduse judecății din prisma unor texte normative ce nu au fost invocate de reclamantă și nu au fost puse în discuția părților.

Recurentul-pârât arată că Directiva 2000/78 și jurisprudența CJUE în interpretarea Directivei nu au fost invocate de către reclamantă. Aceasta și-a întemeiat acțiunea pe art. 29 din Constituție, art. 10 din CDFUE și art. 9 din Convenția EDO, care consacră dreptul la libertatea religioasă.

Or, instanța a analizat acțiunea din perspectiva incidenței principiilor care decurg din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, fără a da posibilitatea pârâtului să formuleze apărări corespunzătoare.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile recurentului-pârât sunt în sensul că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale care reglementează organizarea examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, apreciind eronat că stabilirea probei scrise la disciplinele Drept civil și Drept procesual civil într-o zi de sâmbătă ar fi condus la încălcarea libertății religioase a reclamantei.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 25 și următoarele din Legea nr. 303/2004 și la cele ale Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari și procurorilor stagiari, aprobat prin Hotărârea nr. 103/2019 a Plenului CSM, recurentul-pârât arată că Hotărârea nr. 182/2021 a fost adoptată cu respectarea întocmai a acestor dispoziții, nefiind îngrădită libertatea religioasă și de conștiință a reclamantei.

Reiterează că examenul de capacitate se desfășoară o singură dată pe an, potrivit calendarului stabilit prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii și că organizarea unui astfel de examen este atributul legal al autorității, exercitat cu respectarea procedurii de organizare și desfășurare adoptate anterior.

Probele scrise au fost stabilite în zilele de sâmbătă și duminică având în vedere numărul mare al judecătorilor și procurorilor stagiari participanți la examen, precum și împrejurarea că pot apărea numeroase situații în care, din motive de ordin religios sau de orice altă natură, unii candidați ar solicita modificarea calendarului de examen. Or, în măsura în care asemenea situații ar fi admise ar fi perturbată în mod grav organizarea și desfășurarea examenului. Admiterea cererii reclamantei și stabilirea unei alte zile de examen decât ziua de sâmbătă ar fi putut conduce la ivirea unor situații similare, în care alt/alți candidați ce împărtășesc altă credință religioasă (spre ex. cultele religioase care stabilesc ziua de repaos și închinare ca fiind ziua de duminică) să formuleze cereri asemănătoare.

A da curs favorabil cererii reclamantei ar fi condus la o discriminare pozitivă prin raportare la alte persoane, cu atât mai mult cu cât cealaltă probă scrisă a examenului a fost stabilită într-o zi de duminică (zi de repaos pentru credincioșii de religie ortodoxă).

Au fost avute în vedere și considerentele hotărârii nr. 878/16.12.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a decis că respingerea solicitării de reprogramare a unei probe a concursului de admitere la INM nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, având o justificare obiectivă în raport de anvergura concursului și costurile generate de organizarea acestuia, respectiv de resursele și logistica implicate, față de care reprogramarea unei probe ar reprezenta o sarcină disproporționată impusă autorității.

Această hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost menținută de instanțele de contencios administrativ, iar argumentele care au determinat adoptarea ei sunt pe deplin aplicabile și în situația de față, prin prisma anvergurii și mizei examenului de capacitate, precum și a necesității respectării atât a termenului regresiv de 90 de zile stabilit de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cât și a unui termen optim pentru finalizarea examenului de capacitate, cu toate etapele sale.

Argumentele primei instanțe în sensul că cele două situații nu sunt comparabile întrucât intimata-reclamanta a formulat cererea anterior fixării calendarului de examen, iar la acesta participă un număr mult mai mic de candidați decât la un examen de admitere la INM nu pot fi reținute, fiind eronate. Chestiunea litigioasă este identică și anume măsura în care credința religioasă a unui candidat poate influența modalitatea de derulare a unui concurs/examen complex, a cărui organizare este reglementată în mod detaliat în cuprinsul unor acte normative.

Nu poate fi reținut nici argumentul instanței potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii nu ar fi dovedit că stabilirea altei date calendaristice ar fi produs consecințe nefavorabile, din perspectiva interesului public. Este cunoscut că INM nu dispune de un sediu care să permită desfășurarea unui astfel de examen, care se susține în alte locații, de regulă în sedii ale unor universități particulare. În astfel de locații, de luni până vineri de desfășoară activitățile proprii universităților, așa încât pentru examenul de capacitate care impune două zile diferite pentru susținerea probelor scrise cea mai bună opțiune identificată este aceea ca probele să fie susținute în zile de sâmbătă și duminică.

De asemenea, nu trebuie omis că organizarea examenului presupune constituirea mai multor comisii, din componența cărora face parte personal încadrat în aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, al Institutului Național al Magistraturii, dar și personal din cadrul sistemului judiciar, toți aceștia fiind angrenați în propriile activități profesionale în timpul săptămânii.

Prin urmare, există o justificare obiectivă a respingerii cererii reclamantei de mutare a datelor de examen în zile de duminică și luni, aceasta fiind reprezentată de anticiparea unor dificultăți semnificative în constituirea comisiilor de concurs și asigurarea locației.

Imposibilitatea stabilirii zilei de examen în funcție de orientarea religioasă a intimatei-reclamante trebuie privită ca având un scop legitim, justificat într-o societate democratică, o justificare obiectivă și rezonabilă, care respectă raportul de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Cât privește practica administrativă anterioară a Consiliului Superior al Magistraturii, recurentul-pârât arată că un reviriment de practică poate fi întâlnit în orice domeniu al vieții juridice a unui stat democratic. Acest reviriment s-a bazat în cazul de față pe practica recentă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a instanțelor de judecată în legătură cu un alt concurs organizat în condiții similare.

O altă critică este aceea că prima instanță a aplicat în mod eronat jurisprudența CJUE din cauzele conexate C 804/18 și C 341/19.

Contrar celor reținute, din hotărârea CJUE menționată, rezultă că un tratament identic al tuturor lucrătorilor unei întreprinderi impune în mod general și nediferențiat, printre altele, o neutralitate vestimentară, care se opune purtării unor semne vizibile prin care se exprimă convingeri politice, filozofice sau religioase la locul de muncă.

Or, aceasta este situația și în contextul litigios de față întrucât în mod tradițional probele scrise ale examenului de capacitate s-au desfășurat în zilele de sâmbătă și duminică, aspect care este de notorietate pentru judecătorii și procurorii stagiari. De asemenea, această modalitate de organizare a examenului s-a aplicat în mod nediferențiat tuturor candidaților, indiferent de religia acestora.

Contrar celor reținute de instanță, nu este relevant că, în concret, nu au fost formulate alte cereri din partea altor candidați, prin care să se fi solicitat, în considerarea libertății lor religioase, fixarea altor zile de examen. Nu poate fi imputată celorlalți candidați conduita de conformare la practica administrativă constantă, în sensul organizării probelor scrise în zilele de sâmbătă și duminică spre a se asigura desfășurarea în condiții optime a examenului.

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că excepția inadmisibilității cererii a fost în mod corect respinsă, fiind neîntemeiat motivul de casare întemeiat de recurentul-pârât pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea nr. 182/2021 este un act administrativ unilateral, cu caracter individual, emis de o autoritate publică în regim de putere publică, pentru executarea în concret a legii, așa cum prevede art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În esență, această hotărâre este act administrativ individual în partea prin care se soluționează cererea intimatei-reclamante referitoare la fixarea examenului de capacitate în altă zi decât cea de sâmbătă. În această privință, hotărârea produce efecte juridice directe, prin ea însăși limitând reclamantei posibilitatea de a exercita dreptul pretins, acela de a participa la examenul de capacitate cu respectarea libertății de conștiință, în același mod în care Consiliul Superior al Magistraturii a conferit acest drept altor judecători stagiari membrii ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Intimata-reclamantă invocă, cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 1088/2006 a ÎCCJ-SCAF, în care s-a reținut că o hotărâre similară a Consiliului Superior al Magistraturii este act mixt. Această decizie este invocată, cu titlu de precedent judiciar, și în ceea ce privește fondul cauzei.

Nefondat este și motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la încălcarea principiului contradictorialității. Pârâtului i-a fost comunicat punctul de vedere nr. 6035/14.11.2022 emis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în interpretarea și aplicarea O.G. nr. 137/2000, față de care a putut formula apărări.

Prevederile Directivei nr. 78/2000 au fost evocate de către instanța de fond în considerarea cauzei juridice pe care s-a întemeiat cererea, respectiv invocarea unei situații de discriminare indirectă. Directiva menționată reglementează cadrul general pentru asigurarea tratamentului egal în caz de angajare și ocupare a forței de muncă, având ca scop combaterea discriminării pe motive religioase, dizabilitate, vârstă ori orientare sexuală.

În acest context, instanța a ținut seama că îi revine obligația de a interpreta legea internă într-un sens în care aceasta este compatibilă cu directiva.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nici acestea nu sunt întemeiate, în raport de circumstanțele cauzei. Nu se invocă o interpretare sau aplicare greșită a anumitor dispoziții de drept material, iar susținerile recurentului-pârât sunt o reiterare a apărărilor formulate în fond.

Intimata-reclamantă are un interes legitim reprezentat de vocația sa recunoscută de Constituție și de legile statului român de a fi tratată în același mod în care a fost tratată anterior judecătoarea stagiară B., căreia Consiliul Superior al Magistraturii, în aceeași componență și pe baza unei cereri identice, prin hotărârea nr. 1013/01.11.2018 i-a aprobat cererea de stabilire a datei de examen în altă zi decât sâmbăta, având în vedere că persoana aparținea aceluiași cult creștin adventist de ziua a șaptea.

Intimata-reclamantă trimite și la opinia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care are calitatea de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării.

Cât privește invocarea de către recurentul-pârât a hotărârii CNCD nr. 878/2020, se arată că aceasta a avut în vedere circumstanțe diferite de cele din cauza de față. Astfel, reclamanta a formulat o cerere de programare a probelor examenului în altă zi decât sâmbăta cu 5 luni înainte de fixarea calendarului de examen, iar nu o cerere de reprogramare a unei date deja stabilite. De asemenea, cauza de față se referă la un examen de capacitate la care participă aproximativ 200 de candidați, pe când prin hotărârea nr. 878/2020 s-a respins o cerere de reprogramare a concursului de admitere la INM, la care se înscriu aproximativ 2000-4000 de candidați.

În raport de o astfel de situație, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că sarcina organizatorului concursului de a reprograma unele dintre probe ar fi disproporționată, în raport cu resursele și logistica implicate în organizarea și desfășurarea unui astfel de examen.

Intimata-reclamantă se referă și la rămânerea definitivă a sentinței nr. 54/2022 a Curții de Apel Suceava, a cărei autoritate de lucru judecat, în efectul său pozitiv, o invocă. Arată că prin respectiva sentință s-au reținut împrejurări legate de starea de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat.

De asemenea, invocă precedentul generat de hotărârea nr. 1013/01.11.2018, prin care, într-o situație similară, Plenul CSM a admis cererea judecătoarei B.. Astfel, prin acest precedent, s-a născut interesul legitim al reclamantei de a pretinde aceeași conduită Plenului CSM, respectiv fixarea unei date de examen în altă zi decât cea de sâmbătă pentru realizarea uniui drept subiectiv viitor, previzibil și prefigurat al reclamantei, și anume posibilitatea de a participa la examenul de capacitate cu respectarea libertății de conștiință și a libertății religioase.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 30 mai 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

O primă critică de nelegalitate a hotărârii, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privește respingerea de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii în anularea hotărârii nr. 182/18.11.2021 a Plenului CSM.

Prin recursul declarat, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii reiterează susținerile potrivit cărora hotărârea menționată are caracterului unei operațiuni administrative premergătoare adoptării actului de validare a examenului de capacitate, nefiind susceptibilă de a produce efecte juridice prin ea însăși.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât susține nefondat că ar fi avut loc o încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin prisma calificării de către instanța de fond a hotărârii menționate ca fiind act administrativ individual, în măsura în care cuprinde soluția dată cererii reclamantei.

Aceasta, în calitate de judecător stagiar, a solicitat să se stabilească un calendar al examenului de capacitate la care urma să participe astfel încât datele de examen să nu fie în ziua de sâmbătă, pentru a-i permite să susțină examenul în acord cu statutul bisericii de care aparține, care interzice orice activitate lucrativă, inclusiv susținerea unui examen, într-o zi de sâmbătă, considerată ziua de odihnă și de închinare.

Din perspectiva dispozițiilor sale referitoare la aprobarea organizării examenului de capacitate din perioada noiembrie 2021- aprilie 2022, a tematicii și bibliografiei pentru examen, a componenței comisiei de organizare a examenului, hotărârea atacată este act premergător adoptării hotărârii finale de validare a rezultatelor examenului.

Însă, din perspectiva soluționării cererii reclamantei înregistrate la data de 03.06.2021, hotărârea reprezintă act administrativ individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind expresia raportului juridic de drept administrativ născut prin adresarea de către reclamantă a cererii de fixare a unui calendar care să excludă ziua de sâmbătă. Hotărârea atacată soluționează această cerere și produce, astfel, efecte juridice specifice.

Astfel, în ceea ce privește răspunsul la cererea reclamantei, nu hotărârea de validare a examenului, adoptată de Plenul CSM ulterior, este actul administrativ producător de efecte juridice. Această hotărâre reprezintă actul final al procedurii numai cu referire desfășurarea examenului de capacitate.

Ca atare, instanța de fond a stabilit, cu aplicarea corectă a legii, că hotărârea Plenului CSM nr. 182/2021, în măsura în care respinge cererea reclamantei, conține manifestarea univocă a voinței autorității, exprimată în regim de putere publică, de a nu da curs solicitării de fixare a calendarului de examen cu omiterea zilei de sâmbătă, aptă să producă efecte juridice de îndată, iar nu sub condiția validării examenului de capacitate.

Criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt nefondate, neputându-se decela în cauză încălcarea principiului contradictorialității sau a dreptului la apărare al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

Recurentul-pârât susține că a avut loc respectiva încălcare prin referirile din motivarea sentinței la Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Arată recurentul că reclamanta nu a invocat directiva în motivarea cererii sale și că, în lipsa punerii în discuția părților a acestui temei de drept, este atrasă incidența motivului de casare anterior indicat.

Înalta Curte constată că reclamanta a invocat confesiunea sa religioasă și admiterea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unei cereri a altui judecător stagiar, adresată pentru un alt examen de capacitate, în condiții de fapt și de drept identice. De asemenea, s-a adresat CNCD pentru expunerea unui punct de vedere asupra chestiunii discriminării, ce a fost comunicat CSM pe parcursul judecății în fond.

Deci, CSM a cunoscut că anularea parțială a Hotărârii nr. 182/2021 este cerută și pentru motivul că reclamanta nu ar trebui să sufere un dezavantaj pe criteriul apartenenței religioase, în sensul art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

Față de aceasta, nu se poate considera că trimiterile din motivarea sentinței la dispozițiile Directivei 2000/78, în contextul aplicării dispozițiilor naționale anterior menționate în acord cu scopurile directivei, ar fi un aspect nou, nesupus dezbaterii părților, în raport de care să se constate o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, prevăzute de art. 13 și art. 14 din C. proc. civ.

Judecătorul fondului aplică dreptul la situația dedusă judecății, așa încât nemenționarea unui temei de drept în cererea reclamantului nu face ca o hotărâre care evocă un astfel de temei de drept, aplicabil judecății din perspectiva motivelor invocate prin cerere, să contureze o situație de încălcare a regulilor procedurale anterior enunțate.

Cele din urmă critici ale recurentului-pârât privesc soluția dată fondului litigiului și sunt formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează organizarea examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, apreciind eronat că stabilirea probei scrise la disciplinele drept civil și drept procesual civil într-o zi de sâmbătă ar fi condus la încălcarea libertății religioase a reclamantei.

Recurentul-pârât susține că, potrivit Legii nr. 303/2004 și Regulamentului privind examenul de capacitate aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 103/2019, atributul stabilirii calendarului de desfășurare a examenului revine în exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii .

Înalta Curte constată că acest aspect este indubitabil, însă nerelevant în soluționarea cauzei de față.

Instanța de fond a reținut următoarele argumente pentru admiterea în parte a cererii reclamantei: reclamanta a adresat cererea sa de programare a datelor de examen în altă zi a săptămânii decât cea de sâmbătă cu 5 luni înainte de perioada de desfășurare a respectivului examen (deci cererea reclamantei se distinge de una de reprogramare a unei probe cu dată deja stabilită); Consiliul Superior al Magistraturii a acționat diferit în cazul reclamantei față de cererea similară adresată de un alt judecător stagiar în sesiunea de examen de capacitate 2018-2019; situația creată este una de discriminare indirectă, iar măsura adoptată de CSM nu respectă cerința proporționalității; argumentul neutralității religioase, folosit de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a respinge cererea, nu este real.

Instanța a avut în vedere și consecințele grave pe care le produce față de reclamantă decizia de respingere a cererii și lipsa pentru aceasta a oricărei opțiuni.

De asemenea, nu a luat în considerare justificarea Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia, dată fiind anvergura examenului, acesta nu se putea organiza decât în zilele consecutive de sâmbătă și duminică, reținând că o astfel de justificare nu se regăsește în hotărârea atacată.

Cât privește acest ultim considerent, apreciat de Înalta Curte a fi hotărâtor, prin recursul său, Consiliul Superior al Magistraturii reiterează că fixarea altor zilele de examen decât sâmbăta și duminica (pentru probele scrise) ar produce consecințe disproporționate, de natură să afecteze interesul public din perspectiva utilizării resurselor și logisticii implicate în organizarea și desfășurarea unui astfel de examen, care nu poate avea loc decât în locații închiriate, cu respectarea cerințelor de asigurare a participării comisiilor de examen, a personalului de supraveghere și a unui cadru netulburat de alte activități.

Aceste aserțiuni se subscriu protejării interesului public, autoritatea publică arătând că respingerea cererii reclamantei a urmărit un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare au fost adecvate și necesare.

Înalta Curte constată, însă, că hotărârea CSM atacată nu este motivată în concret astfel și, drept urmare, apărările autorității emitente a actului în mod corect nu au fost cercetate pe fond, neputând fi analizate nici în recurs câtă vreme nu constituie raționamentul pe care se întemeiază actul. CSM a reținut că pot apărea tot felul de situații de ordin religios sau de orice altă natură care pot determina pe unii dintre candidați să solicite modificarea calendarului de examen, iar în măsura în care astfel de solicitări ar fi admise, ar putea conduce la nesocotirea dispozițiilor legale și regulamentare incidente în materia examenului de capacitate și ar fi perturbată în mod grav organizarea și desfășurarea acestuia. Candidați care împărtășesc convingeri religioase diferite ar putea să invoce imposibilitatea de susținere a unei probe în diferite zile ale săptămânii sau chiar în fiecare zi a săptămânii, ceea ce ar conduce la un adevărat blocaj.

Acestea au fost considerentele actului atacat, lor adăugându-li-se trimiterea la hotărârea nr. 878/2020 a CNCD.

Față de considerentul sentinței referitor la practica administrativă anterioară de rezolvare favorabilă a unor cereri asemănătoare cu cea adresată de reclamantă, Consiliul Superior al Magistraturii invocă revirimentul practicii proprii, prin prisma hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 878/16.12.2020. A adăugat recurentul că această hotărâre a CNCD a fost confirmată definitiv de instanțele de contencios administrativ.

Este de menționat că hotărârea CNCD antereferită privește concursul de admitere la INM, diferit de examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, prin prisma numărului mult mai mare de participanți și, de asemenea, este emisă pe baza unei situații de fapt în care s-a cerut intempestiv reprogramarea unei probe de concurs.

CNCD, prin punctul de vedere nr. 6035/14.11.2022, exprimat în cauză în temeiul dispozițiilor art. 16 și 18 din O.G. nr. 137/2000, a arătat că, într-o situație precum cea în care s-a găsit reclamanta, practica sa jurisdicțională a fost și a rămas în sensul constatării unei discriminări pe criteriul confesiunii religioase.

Ca atare, nu se poate reține apărarea recurentului-pârât în sensul revirimentului practicii proprii, bazat pe schimbarea de viziune a CNCD asupra chestiunii referitoare la existența sau nu a unei situații de discriminare.

În fine, Înalta Curte reține că CNCD a avut în vedere, prin hotărârea sa nr. 878/16.12.2020, un interes public clar exprimat de către CSM în motivarea refuzului de reprogramare a probei de concurs, în vreme ce prin hotărârea atacată în cauză acest interes public, ținând de resursele implicate și de nevoia obiectivă de desfășurare a probelor în zilele de repaos săptămânal, propice bunei organizări a examenului, nu a fost exprimat în mod concret în cuprinsul hotărârii atacate, raportat la circumstanțele desfășurării examenului.

Înalta Curte, având în vedere că acest interes public nu a fost articulat în hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, consideră că argumentele din recurs corespondente nu pot fi avute în vedere.

În ceea ce privește raționamentul pe care s-a întemeiat hotărârea atacată, instanța de fond a subliniat corect lipsa de predictibilitate a practicii administrative a CSM și a dat prevalență protejării drepturilor și intereselor intimatei-reclamante, față de motivele pe care s-a bazat respingerea cererii acesteia.

Intimata-reclamantă se expune, datorită neparticipării la examenul de capacitate, sancțiunii eliberării din funcție (măsură deja dispusă, dar ale cărei efecte au fost suspendate), precum și consecințelor de ordin pecuniar ale părăsirii funcției înaintea împlinirii unei perioade minime ca judecator, după școlarizarea în cadrul INM.

Este adevărat că un tratament mai puțin favorabil bazat indirect pe motive de apartenență religioasă poate fi justificat prin voința autorității de a asigura o neutralitate religioasă, însă în cauză nu s-a relevat ca CSM să se fi confruntat cu mai multe cereri de felul celei adresate de reclamantă, care să pună autoritatea în situația unei nevoi reale de a respinge cererea, spre a evita consecințele defavorabile, invocate la nivel teoretic.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare susținute, întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 8 din data de 14 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.