ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3143/2022

HOTĂRÂRE
31.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3143/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 mai 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, contestație împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 48/06.04.2022, prin care s-a constatat lipsa nejustificată a candidatei A. la examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari desfășurat în perioada noiembrie 2021 - aprilie 2022.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj.

A mai invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 48 din 06.04.2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de intimat, Înalta Curte constată următoarele:

Se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea A. a solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 48/06.04.2022.

Prin hotărârea contestată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat lipsa nejustificată a candidatei A. la examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari desfășurat în perioada noiembrie 2021 - aprilie 2022.

Sub aspectul competenței materiale a Înaltei Curți de a soluționa în primă instanță contestația formulată, urmează a se analiza dacă hotărârea respectivă se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (4)-(9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 29 alin. (4)-(9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"Art. 29. - (…)

(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.

(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.

(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători".

Rezultă că, potrivit art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În speță, obiectul contestației vizează o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii emisă în exercitarea atribuțiilor sale referitoare la admiterea în magistratură, evaluarea, formarea și examenele judecătorilor și procurorilor, reglementate de art. 36 din Legea nr. 317/2004, iar nu o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii emisă în exercitarea atribuțiilor referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, în sensul art. 35 din același act normativ.

În consecință, cum prezenta hotărâre nu privește cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, contestarea acesteia se face conform dreptului comun, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, raportat la rangul central al emitentului actului, competența materială de soluționare în fond revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, instanță competentă teritorial în raport cu domiciliul contestatoarei.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a instanței și, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în soluționarea cauzei.

Declină competența de soluționare a contestației formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 48/06.04.2022, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2794/2022
Ședința publică din data de 18 mai 2022 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
ÎCCJ 2022-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3657/2022
Ședința publică din data de 21 iunie 2022 Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Contestația formulată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Just
ÎCCJ 2022-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5091/2022
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul contestației deduse judecății Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția d
ÎCCJ 2023-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2099/2023
Ședința publică din data de 26 aprilie 2023 Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Contestația formulată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Ju
ÎCCJ 2022-09-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3870/2022
Ședința publică din data de 13 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată la data de 4.07
Sursă