ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3998/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2022, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, astfel cum a fost precizată, creditoarea A. S.A. în contradictoriu cu debitoarea Societatea de Transport București STB S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să stabilească penalitățile de întârziere datorate de debitoare, în cuantum de 1%/zi de întârziere, din suma de 305.288.920 RON, fără TVA, respectiv 3.052.889,2 RON/zi de întârziere, pentru neexecutarea obligației de a face prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Decizia C.N.S.C. nr. 359/75/C5/19.02.2021, respectiv finalizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție sectorială, având ca obiect "Tramvaie noi din gama 18 m cu podea total coborâtă" și, pe cale de consecință, să dispună obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere astfel stabilite, începând cu data de 21.05.2021, data expirării termenului de 30 de zile prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. În motivare a arătat că prin Decizia nr. 359/75/C5/19.02.2021, pronunțată de C.N.S.C ("Decizia C.N.S.C." sau "Titlul executoriu"), s-a dispus obligarea debitoarei la continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. Astfel, debitoarea este obligată să finalizeze procedura de atribuire a contractului de achiziție sectorială, având ca obiect "Tramvaie noi din gama de 1 8m cu podea total coborâtă". Decizia C.N.S.C. a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 969/20.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021. Prin sentința civilă nr. 4206/05.09.2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reținând în esență că, în cauză, instanța de executare în sensul art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 este Curtea de apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, întrucât soluționând plângerea împotriva deciziei nr. 359/75/C5/19.02.2021, pronunțată de C.N.S.C., prin decizia civilă nr. 969/20.04.2021, a analizat fondul litigiului de contencios administrativ, pronunțând o decizie în primă și ultimă instanță. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.10.2022.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 2321 din data de 12 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării întâmpinării de către debitoarea Societatea de Transport București STB S.A. și a constatat că debitoarea este decăzută din dreptul de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. A respins cererea de suspendare a judecății formulate în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată. A respins excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată. A respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată. A respins excepția de inadmisibilitate invocată prin raportare la dosarul nr. x/2022, ca neîntemeiată. A respins cererea formulată de creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea Societatea de Transport București STB S.A., ca inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 2321 din data de 12 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 (art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.) Ca urmare a unei aplicări și interpretări greșite a prevederilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de stabilire a penalităților împotriva STB, pentru următoarele motive. În primul rând, în mod greșit a reținut prima instanță că Decizia CNSC nu ar putea fi pusă în executare în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004. Astfel, în considerentele sentințe nr. 2321, Curtea de Apel București a reținut: "Având în vedere situația de fapt mai sus expusă, Curtea reține că cererea de aplicare a penalităților în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 apare ca inadmisibilă, având în vedere împrejurarea că titlul executoriu nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească a unei instanțe de contencios administrativ în sensul art. 24 alin. (1) corob. cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci de o hotărâre a unui organ administrativ cu activitate jurisdicțională, situație în care executarea silită se realizează în temeiul dispozițiilor C. proc. civ.. Astfel, Curtea constată că, obligația de a face a cărei executare silită se urmărește de către creditor, nu a fost stabilită prin decizia Curții de Apel, ci prin decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel încât titlul executoriu îl constituie decizia CNSC nr. 359/75/C5/19.02.2021, iar nu decizia Curții de Apel București, prin care s-a procedat doar la respingerea plângerii formulate împotriva deciziei CNSC, fără a se stabili prin dispozitiv obligații de a face în sarcina debitorului. În aceste condiții, Curtea constată că executarea silită a obligației de a face nu se poate realiza pe calea contenciosului administrativ." Contrar celor afirmate de prima instanță, în raport de prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, faptul că obligația a cărei executare se urmărește a fost stabilită prin Decizia CNSC nu poate constitui un motiv pentru respingerea cererii întemeiate pe art. 24 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 24 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004: "(1)Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, [...] reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.." De asemenea, conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc." Așadar, art. 24 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura executării silite a unei obligații de a face ce incumbă unei autorități publice, prevederea legală făcând referire la "hotărâri (rămase) definitive". În cauza de față, se discută tocmai despre o hotărâre (Decizia CNSC), rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 969/20.04.2021 emisă de Curtea de Apel București. Or, atât timp cât art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu face distincție, simplul fapt că hotărârea respectivă a fost emisă de CNSC (iar nu de o instanță de judecată) nu poate conduce la concluzia că executarea silită urmează a se efectua în temeiul C. proc. civ., iar nu în temeiul art. 24 din Legii nr. 554/2004. De altfel, art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu exclude hotărârile emise de CNSC din categoria hotărârilor (rămase) definitive care pot fi puse în executare pe cale administrativă. Sentința nr. 2321 încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 08.07.2022 (art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.) În ipoteza în care s-ar aprecia că încheierea din 08.07.2022 are autoritate de lucru judecat față de sentința nr. 2321, atunci aceasta din urmă încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al încheierii respective, fiind încălcate prevederile art. 430 și urm. C. proc. civ. privitoare la efectele autorității de lucru judecat. Conform art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.: "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." Prin încheierea din 08.07.2022 (definitivă conform art. 906 alin. (2) C. proc. civ.), instanța a reținut că executarea silită a Deciziei CNSC se realizează în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar nu în condițiile C. proc. civ.: "în consecință, întrucât creditoarea avea obligația de a urma procedura specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru a pune în executare titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 359/C5/75 din data de 19.02.2021, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 969/20.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021 și a solicita penalități pentru neexecutare, instanța, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată." Cu toate acestea, potrivit sentinței nr. 2321, Curtea de Apel București a reținut tocmai invers, respectiv că executarea silită a Deciziei CNSC se realizează în condițiile C. proc. civ., ignorând așadar efectele autorității de lucru judecat ale încheierii definitive din 08.07.2022. Astfel, prin pronunțarea sentinței nr. 2321 a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a încheierii din 08.07.2022, prin intermediul celei din urmă stabilindu-se că procedura de urmat de către EVFU pentru stabilirea penalităților de întârziere în sarcina STB este cea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 și nu cea a dreptului comun, cum în mod greșit a reținut Curtea de Apel București. Cu alte cuvinte, dacă nu se va schimba soluția pronunțată de Curtea de Apel București prin sentința nr. 2321, deși are dreptul să primească penalități de întârziere potrivit legii, ar exista riscul ca EVFU să nu poată efectiv să aplice acest drept, dat fiind că (i) încheierea din 08.07.2022, pronunțată în procedura de drept comun, îndrumă cu titlu definitiv Electroputere să se adreseze instanței de contencios administrativ în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 și (ii) sentința nr. 2321, pronunțată în procedura de contencios administrativ, instanța investită conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 îndrumă Electroputere să se adreseze instanței de drept comun. Propriu-zis, în ipoteza în care sentința nr. 2321 ar rămâne neschimbată, ar exista riscul ca EVFU să nu aibă vreo cale procesuală de remediere a acestei situații, fapt ce ar îngrădi liberul acces la justiție și care ar fi incompatibil cu principiul legalității dreptului procesual civil prevăzut de art. 7 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 03 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat stabilirea unor penalități de întârziere datorate de debitoare, în cuantum de 1%/zi de întârziere, din suma de 305.288.920 RON, fără TVA, respectiv 3.052.889,2 RON/zi de întârziere, pentru neexecutarea obligației de a face prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Decizia C.N.S.C. nr. 359/75/C5/19.02.2021, respectiv finalizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție sectorială, având ca obiect "Tramvaie noi din gama 18 m cu podea total coborâtă" și, pe cale de consecință, să dispună obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere astfel stabilite, începând cu data de 21.05.2021, data expirării termenului de 30 de zile prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea dedusă judecății, reținând în esență că, cererea de aplicare a penalităților în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 apare ca inadmisibilă, având în vedere împrejurarea că titlul executoriu Decizia C.N.S.C. nr. 359/75/C5/19.02.2021 nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească a unei instanțe de contencios administrativ în sensul art. 24 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci de o hotărâre a unui organ administrativ cu activitatea jurisdicțională, situație în care executarea silită se realizează în temeiul dispozițiilor C. proc. civ. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin prima critică a motivelor de recurs se susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, în privința penalităților împotriva STB - motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității, încălcarea dreptului la apărare, lipsa dezbaterilor pe fond etc. Or, în cauza de față, deși au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu arată modalitatea în care instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ci a invocat încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, critici ce se înscriu în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect în raport de care, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat. Referitor la încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 - caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Conform art. 24 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004: "(1)Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, [...] reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.." Așadar, art. 24 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura executării silite a unei obligații de a face ce incumbă unei autorități publice, prevederea legală făcând referire la "hotărâri (rămase) definitive". Însă, în cauza de față, se discută despre o hotărâre - Decizia nr. 359/75/C5/19.02.2021 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, lege care reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Dispozițiile art. 1 alin. (2) din legea sus-citată, menționează că prezenta lege se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor, iar alin. (3) menționează că scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel național, a unor mecanisme și proceduri efective, rapide și eficiente de sesizare și remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor. În acest context, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a uzat de procedura accelerată de soluționare a contestației formulate împotriva intimatei-pârâte și în urma soluționării acesteia, CNSC a anulat Hotărârea nr. 190774/31.12.2020, adresa nr. x/31.12.2020 și a obligat entitatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, să continue procedura de atribuire, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației și a celor reținute în motivare. Faptul că, Decizia nr. 359/C5/75/19.02.2021 a CNSC a rămas definitivă ca urmare a respingerii plângerii formulate de Societatea de Transport București S.A., de către Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 969/20.04.2021, în dosarul nr. x/2021, nu poate fi interpretat în sensul că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre pronunțată de o instanță de judecată cât timp dispoziția Curții de Apel nu poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite. Așa fiind, în mod corect a reținut Curtea de Apel că, obligația de a face a cărei executare silită se urmărește de către creditor, nu a fost stabilită prin decizia Curții de Apel, ci prin decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel încât titlul executoriu îl constituie decizia CNSC nr. 359/75/C5/19.02.2021. Într-adevăr, dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016 referitoare la calea de atac împotriva deciziilor Consiliului menționează în mod expres că: "Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate", iar art. 28 alin. (1) din același act normativ menționează că, "Decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei", însă împrejurarea că prin încheierea din data de 08.07.2022 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de aplicare a penalităților de întârziere în condițiile art. 906 C. proc. civ., nu este de natură să atragă, implicit, incidența procedurii speciale de executare silită reglementată de art. 24 și următoarele din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care situația premisă pentru aplicabilitatea acestei proceduri, respectiv existența unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță de contencios administrativ prin care s-a stabilit în sarcina debitorului o obligație de a face, nu este îndeplinită în cauză. Cu privire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc. ", Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că atât timp cât prin Decizia nr. 969/20.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, nu s-au stabilit drepturi/obligații în sarcina părților litigante, ci s-a respins plângerea formulată de Societatea de Transport București S.A., ca nefondată, rezultă că instanța de judecată nu a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, iar această hotărâre nu este susceptibilă de executare. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care se susține încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii din data de 08.07.2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, Înalta Curte constată că și acest aspect a fost soluționat în mod corect de Curtea de Apel. Astfel, în mod corect s-a reținut că nu este îndeplinită cerința identității de cauză, prevăzută de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că, deși în cadrul ambelor dosare se solicită obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere în scopul constrângerii la executarea obligației de a face stabilite în sarcina sa prin decizia CNSC nr. 359/75/C5/19.02.2021, temeiul juridic (cauza juridică) a celor două cereri este diferit, respectiv în cadrul dosarului nr. x/2022 temeiul juridic este C. proc. civ., în timp ce în prezenta cauză, temeiul juridic invocat de creditoare este Legea nr. 554/2004, context în care, atât timp cât, calea procedurală aleasă în cele două dosare este diferită, nu se poate reține identitatea de cauză și, pe cale de consecință nici incidența excepție autorității de lucru judecat. Concluzionând, Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut instanța de fond că, societatea creditoare are posibilitatea de a urma căile procedurale reglementate de C. proc. civ., pentru a obține soluționarea pe fond a cererii sale de acordare a penalităților de întârziere pentru constrângerea debitorului la executarea obligației de a face stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de decizia CNSC nr. 359/75/C5/19.02.2021, în interiorul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, iar cererea de față prin care se solicită penalități de întârziere este incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, neputându-se realiza pe calea contenciosului administrativ. Așa fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.