ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii:

1) anularea Hotărârii nr. 2654 din 15 noiembrie 2022 emise de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;

2) obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită un act administrativ prin care să dispună transferul contestatoarei, în principal, de la Judecătoria Satu Mare la Judecătoria Timișoara.

3) În motivarea contestației, partea a prezentat situația sa personală și profesională și a susținut faptul că hotărârea dedusă judecății a fost adoptată de către intimat cu încălcarea prevederilor art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, în raport de probatoriul administrat în cauză.

Contestatoarea a arătat că hotărârea în discuție nu este motivată în mod corespunzător, deoarece aceasta nu cuprinde nicio referire la motivele de ordin personal și profesional prezentate în cererea de transfer.

De asemenea, partea a precizat că este într-o situație deosebită, întrucât este afectată de obligația de a face naveta între localitățile Satu Mare (unde locuiește singură cu copilul minor) și Timișoara, unde soțul său activează la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, din anul 2018.

În opinia sa, analiza cererilor de transfer trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situația instanțelor implicate în procedură, cât și la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

De asemenea, contestatoarea a menționat și faptul că există posibilități reale de ocupare a posturilor vacante existente la Judecătoria Satu Mare la următoarele două examene de admitere în magistratură.

În fine, partea a făcut referire și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a statuat faptul că soluționarea unei cereri de transfer doar prin prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura de transfer, la numărul posturilor vacante la respectivele instanțe, la vechimea efectivă în funcția de judecător/vechimea la instanța de la care se solicită transferul, fără a se ține cont de faptul că, în raport de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, respectivele criterii nu au caracter absolut și nu justifică excluderea de plano a criteriilor de ordin personal, echivalează cu o motivare deficitară a hotărârii contestate.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, pentru apărările prezentate la dosar.

După cum s-a precizat la pct. 1 al acestei decizii, contestatoarea A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de verificare a legalității Hotărârii nr. 2654 din 15 noiembrie 2022 prin care secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Satu Mare la Judecătoria Timișoara.

În esență, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reține că actul administrativ unilateral cu caracter individual dedus judecății este contestat sub următoarele aspecte:

(i) motivarea deficitară pe soluția de respingere a cererii de transfer, deoarece nu au fost examinate în concret motivele de ordin personal care au determinat formularea acestei cereri;

(ii) ierarhizarea nepermisă a criteriilor statuate de dispozițiile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Analizând motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2654 din 15 noiembrie 2022 emise de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prezentate în cadrul contestației de față, precum și apărările dezvoltate în întâmpinarea depusă la dosar de către intimat, prin prisma cadrului normativ aplicabil și a documentației care a stat la baza adoptării acestei hotărâri, Înalta Curte reține următoarele:

3.1. Referitor la nerespectarea principiului motivării actului administrativ

Într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu lipsa motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Contrar susținerilor contestatorului, Înalta Curte apreciază că intimatul a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impunea a fi ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care puteau fi lezate prin actul administrativ.

Mai precis, secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat în mod coroborat datele privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă existentă la instanțele implicate în procedura transferului, avizele emise de aceste instanțe, precum și necesitatea asigurării bunei funcționării a acestor instanțe. Concluzia la care ajuns secția pentru Judecători a fost aceea că motivele de ordin personal și profesional invocate de contestatoare în susținerea cererii de transfer nu reprezentau situații excepționale de natură să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public al bunei funcționări a instanței și interesul privat al judecătorului.

În raport de aspectele anterior descrise, Înalta Curte apreciază că principiul motivării actelor administrative a fost respectat de emitentul hotărârii deduse controlului de legalitate al instanței.

3.2. Referitor la cererea de transfer

În motivarea cererii de transfer, contestatoarea a invocat motive personale și profesionale, mai precis faptul că este afectată de obligația de a face naveta între localitățile Satu Mare (unde locuiește singură cu copilul minor) și Timișoara, unde soțul său activează la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, din anul 2018. Partea a arătat că intenționează să își mute domiciliul în Timișoara și să urmeze cursuri masterale în acest oraș.

Totodată, contestatoarea a susținut că are disponibilitatea de activa, în cadrul Judecătoriei Timișoara, în oricare dintre secțiile sau completurile la care cerințele acestei instanțe o impun.

Contestatoarea a opinat în sensul că îndeplinește criteriile impuse de dispozițiile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, deoarece a primit aviz pozitiv de la Judecătoria Timișoara, volumul de activitate al celor două instanțe implicate în procedura de transfer este comparabil, încărcătura pe schemă este chiar mai redusă la nivelul Judecătoriei Satu Mare, iar la aceasta din urma Judecătorie există în prezent un număr de 5 posturi vacante.

Potrivit prevederilor art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială.

În cuprinsul Hotărârii nr. 2654 din 15 noiembrie 2022, secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut faptul că autoarea cererii de transfer are o vechime de 2 ani și 9 luni în funcția de judecător la Judecătoria Satu Mare.

Conform evidențelor direcției de resort, la Judecătoria Satu Mare, instanța de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 22 posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 17 posturi, fiind vacante 5 posturi.

În anul 2021, la Judecătoria Satu Mare, încărcătura pe judecător a fost de 1110 de dosare, comparativ cu media națională de 1085, iar încărcătura pe schemă a fost de 817 dosare, comparativ cu media națională de 855.

Conform evidențelor aceleiași direcții, la Judecătoria Timișoara, instanța la care s-a solicitat transferul, dintre cele 54 posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate 45 posturi, fiind vacante 9 posturi (din care un post a fost alocat funcției de conducere vacante). La această instanță, sunt vacante funcțiile de președinte al secției civile și de președinte al secției penale, 4 judecători sunt delegați la alte instanțe, iar 1 judecător este delegat la Judecătoria Timișoara de la altă instanță.

În anul 2021, la Judecătoria Timișoara, încărcătura pe judecător a fost de 1070 de dosare, comparativ cu media națională de 1085, iar încărcătura pe schemă a fost de 960 de dosare, comparativ cu media națională de 855.

În temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Judecătoria Timișoara și Curtea de Apel Timișoara au emis avize favorabile transferului, iar Judecătoria Satu Mare și Curtea de Apel Oradea au comunicat avize nefavorabile transferului.

Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că nu este oportun transferul judecătorului, deoarece Judecătoria Satu Mare se confruntă cu lipsă acută de personal și un volum de activitate foarte ridicat pe judecător, ceea ce ar genera dificultăți mari în activitatea curentă a instanței.

În raport de datele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază care este corectă soluția de respingere a cererii de transfer formulată de contestatoare în condițiile în care motivele personale și profesionale invocate de acesta în susținerea cererii nu puteau prevala față de necesitatea de funcționare corespunzătoare a instanței unde își desfășura activitatea.

Cu alte cuvinte, transferul judecătorului este o vocație conferită de norma anterior citată, iar nu un drept al acestuia. În mod indiscutabil, situația obiectivă a instanței trebuie să primeze pentru a se asigura buna desfășurare a actului de justiție. În plus de aceasta, atunci când a optat pentru ocuparea postului de judecător la o anumită instanță, contestatoarea și-a asumat implicit posibilitatea rămânerii la aceasta pe un termen mai îndelungat.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reține faptul că intimatul a acționat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: dreptul de apreciere a fost exercitat de către intimat în limitele competenței prevăzute de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu luarea în apreciere a criteriilor statuate de art. 61

2

din aceeași lege, iar justul echilibru care trebuie să existe între interesul personal și interesul public a fost respectat.

3.3. Temeiul legal al soluției pronunțate

În consecință, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 2654 din 15 noiembrie 2022 prin care secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Satu Mare la Judecătoria Timișoara, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 2654 din 15 noiembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 iunie 2023.