ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3498/2023

Ședința publică din data de 23 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 01.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Mariilor Contribuabili, obligarea DGAMC să soluționeze cererile formulate de A. în perioada 16.02.2021 -18.02.2022 și să procedeze la emiterea actelor și efectuarea operațiunilor administrative solicitate de A., cu finalitatea reglării situației fiscale și a fișei pe plătitor a Societății, în coordonatele descrise de A., respectiv: Cererea nr. x/16.02.2021; Cererea nr. x/23.02.2021; Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. x/24.03.2021; Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. x/02.04.2021; Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. MC . . . . . . . . . . x/02.04.2021; Notificarea intenției de mediere înregistrată la DGAMC în data de 12.04.2021; Cererea de audiență înregistrată la DGAMC în data de 07.05.2021; Cererea înregistrată la DGAMC cu nr. x/04.10.2021; Cererea înregistrată la DGAMC cu nr. x/03.11.2021; Cererea nr. x/10.11.2021; Notificarea intenției de a depune scrisoare de garanție bancară nr. x/22.12.2021; Cererea înregistrată la DGAMC cu nr. x/18.02.2022; Notificarea intenției de mediere înregistrată la DGAMC cu nr. x/18.02.2022; stabilirea, prin dispozitiv, a obligației DGAMC de a emite actele și de a efectua operațiunile solicitate prin capătul 1 de cerere, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunile prevăzute de art. 18 alin. (5) și alin. (6) raportat la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/20. Cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 210 de la data de 27 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Mariilor Contribuabili.

A fost obligată pârâta Direcția Generală de Administrare a Mariilor Contribuabili să soluționeze în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii, sub sancțiunile prevăzute de art. 18 alin. (5) și (6) raportat la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, următoarele cereri formulate de reclamantă:

- Cererea nr. x/16.02.2021;

- Cerere a nr. 352/23.02.2021;

- Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. x/24.03.2021;

- Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. x/02.04.2021;

- Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. MC . . . . . . . . . .x/02.04.2021;

- Notificarea intenției de mediere înregistrată la DGAMC în data de 12.04.2021;

- Cererea de audiență înregistrată la DGAMC în data de 07.05.2021;

- Cererea înregistrată la DGAMC cu nr. x/03.11.2021;

- Cererea nr. x/10.11.2021;

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 20.776,31 cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 210 de la data de 27 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în termenul legal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac și respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește greșita reținere a primei instanțe referitoare la cererea nr. x/16.02.2021 si la cererea MC_x/02.04.2021, prin care A. a solicitat DGAMC reevaluarea clasei de risc fiscal în care era încadrată din punct de vedere al TVA, cu aplicabilitatea prevederilor art. XI raportat la art. XII alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2020 si rambursarea taxei pe valoare adăugata, a precizat că societatea nu putea fi încadrata in categoria de risc fiscal mic in ceea ce privește rambursarea de TVA, deoarece aceasta nu îndeplinea condițiile prevăzute de O.P.A.N.A.F. nr. 3699/2015 pentru aprobarea procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare si pentru aprobarea modelului si conținutului unor formulare modificat si completat prin OPANAF nr. 1232/2017.

Referitor la cererea societății înregistrata la DGAMC sub nr. x/02.04.2021/18.02.2021 si la AIF sub nr. x/05.04.2021, prin care societatea solicita organului fiscal aplicarea in cazul A. a prevederilor art. XI raportat la art. XII alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2020, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 19/2021, rambursarea taxei pe valoarea adăugata solicitata la rambursare prin deconturile cu suma negativa de taxa pe valoare adăugata cu opțiune de rambursare, cu control ulterior, aceasta a fost soluționată de organul fiscal potrivit documentelor existente la dosar și care au fost comunicate intimatei si contestate de către aceasta in termen legal.

A menționat că prima instanță a reținut greșit că cererea societății intimate nr. 5437/10.11.2021 nu a fost soluționată în condițiile în care societatea a fost informata conform celor consemnate in Raportul de Inspecție Fiscala nr. x/17.01.2022 si in răspunsul la punctul de vedere formulat de Societate cu privire la aceste servicii, răspuns inserat in Raportul de inspecție Fiscala menționat anterior, primit si contestat de Societate.

Cu privire la cererea de audienta a Societății din data de 07.05.2021, a precizat că AJFP Timiș a fost entitatea fiscala care a întocmit Decizia de impunere nr. x/21.09.2020 si RIF x/21.09.2020.

Referitor la cererile si notificarea depuse în perioada februarie - aprilie 2021, chiar daca nu au fost înregistrate la organul fiscal, acestea au fost soluționate prin întocmirea rapoartelor de inspecție fiscala pentru perioadele verificate.

A arătat că instanța de fond a reținut greșit situația fiscala a societății și, totodată, nu a analizat întreg materialul probator depus la dosarul cauzei de către intimata-reclamanta A..

A precizat că este prematur capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea prevăzută de art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a arătat că DGAMC nu se afla in culpa procesuala, neprimind cererile reclamantei, motiv pentru care se impune exonerarea acesteia obligația de achitare a cheltuielilor ocazionate de proces.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a sentinței si, rejudecând fondul, sa se dispună respingerea in tot a cererii de chemare in judecata, ca neîntemeiata.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea excepției prematurității capătului de cerere privind obligarea la plata de daune materiale și la plata unei amenzi, ca neîntemeiată, respingerea cererii de recurs, ca nefondate, și obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării de la dosar, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. adresată instanței de contencios administrativ aceasta a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, la soluționarea unui număr de 13 cereri adresate pârâtei - autoritate fiscală în perioada 16.02.2021-18.02.2022 și la care reclamanta nu a primit răspuns.

Prima instanță învestită cu soluționarea acțiunii a admis în parte pretenția formulată de către reclamantă și a dispus obligarea pârâtei la soluționarea cererii nr. x/16.02.2021; cererii nr. x/23.02.2021; cererii înregistrate pe rolul DGAMC cu nr. x/24.03.2021; cererii înregistrate pe rolul DGAMC cu nr. x/02.04.2021; cererii înregistrate pe rolul DGAMC cu nr. MC . . . . . . . . . .x/02.04.2021; notificării intenției de mediere înregistrate la DGAMC în data de 12.04.2021; cererii de audiență înregistrată la DGAMC în data de 07.05.2021; cererii înregistrate la DGAMC cu nr. x/03.11.2021 și cererii nr. x/10.11.2021, pentru restul pretențiilor, acțiunea fiind respinsă.

În motivarea acestei soluții de admitere în parte a acțiunii, după ce a procedat la analiza fiecărei cereri în parte, prima instanță a constatat că pentru un număr de 4 cereri formulate de reclamantă, până la emiterea soluției pe fond, organul fiscal a formulat un răspuns.

Nemulțumită de soluția asupra fondului cauzei pronunțată de prima instanță, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea fiscală - pârâtă în cauză a formulat cerere de recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac cu consecința casării sentinței civile recurate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului de casare vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În ceea ce privește normele de drept reținute și de prima instanță ca fiind incidente cauzei, Înalta Curte apreciază necesar a aminti:

Art. 1. din Legea nr. 554/2004

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Art. 8 din Legea nr. 554/2004

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.

Art. 18 din Legea nr. 554/2004

(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) …

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Art. 77 din Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015)

(1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, este necesară administrarea de probe suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării probei și data obținerii acesteia, dar nu mai mult de:

a) două luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul solicitant;

b) 3 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități sau instituții publice ori de la terțe persoane din România;

c) 6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorități fiscale din alte state, potrivit legii.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (2) lit. b) și c), organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluționare a cererii.".

Instanța de control judiciar, din analiza dispozițiilor legale anterior expuse și prin raportare la ansamblul probator existent la dosarul cauzei, constată că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că din cele 13 cereri adresate autorității pârâte doar un număr de 4 cereri au fost soluționate în conformitate cu dispozițiile art. 77 din Codul de procedură fiscală anterior citat care prevede obligația organului fiscal de a oferi un răspuns contribuabilului care i-a adresat o cerere.

Prin urmare, în contextul neexecutării obligației impuse de lege organului fiscal, care a răspuns la un număr de patru cereri din toate cele pe care intimata-reclamantă i le adresase, prima instanță a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii și obligarea autorității pârâte la soluționarea fiecăreia dintre solicitările care nu au primit răspuns în acest sens fiind și mențiunile din cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate.

Așadar, la o analiză a argumentelor prezentate de judecătorul fondului în motivarea sentinței civile atacate, prin raportare la textele legale anterior amintite, Înalta Curte reține că acesta nu a încălcat normele de drept material ci, dimpotrivă, cu o interpretare și o aplicare corectă a legii a procedat la obligarea organului fiscal la emiterea unui răspuns pentru fiecare din cererile nesoluționate ale reclamantei.

Totodată, în mod corect, prima instanță a dat eficiență normei legale de la art. 18 alin. (5) și (6) raportat la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - individualizarea concretă a eventualelor sancțiuni urmând a fi realizată de către instanța de executare - în condițiile art. 25 din Legea 554/2004, în procedura expres reglementată prin art. 24 din aceeași lege.

Cu privire la aspectul relevat anterior, Înalta Curte apreciază necesară înlăturarea criticii recurentei - pârâte care a invocat prematuritatea capătului de cerere privind obligarea la plata de daune materiale și plata unei amenzi, cu motivarea că, în realitate, cererea intimatei -reclamante nu a vizat obligarea la plata unor daune/amenzi ci doar executarea de către autoritatea pârâtă a obligațiilor stabilite prin sentința civilă executorie într-un anumit termen. În condițiile în care executarea obligațiilor stabilite în sarcina recurentei - pârâte nu s-ar fi realizat în termenul stipulat în sentința civilă atacată în prezenta cauză, abia atunci aceasta ar fi putut fi acționată în temeiul art. 24 din legea nr. 554/2004 și obligată la plata de daune materiale/amenzi.

Prin urmare, critica vizând prematuritatea unui capăt al cererii de chemare în judecată nu are susținere și va fi înlăturată de instanța de control judiciar.

Mai mult decât atât, în cuprinsul căii de atac se dezvoltă de către recurenta - pârâtă o serie de critici relative la aprecierea probelor de către prima instanță însă, din perspectiva modului de reglementare oferit de legiuitor căii de atac extraordinare a recursului, rezultă că motivele de casare sunt expres și limitativ indicate de C. proc. civ. și vizează strict critici de nelegalitate ale hotărârii primei instanțe. Pe cale de consecință, prin intermediul recursului, partea declarantă a acestei căi de atac nu poate pretinde o reanalizare a situației de fapt expuse la fondul cauzei și nicio reapreciere a probelor administrate în dosar, acesta fiind atributul exclusiv al primei instanțe de judecată.

În contextul argumentelor anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea de recurs formulată de recurenta -pârâtă în raport de faptul că motivele invocate de aceasta nu sunt de natură a conduce la înlăturarea argumentației expuse de prima instanță care este rezultatul identificării corecte a situației de fapt, a analizării înscrisurilor existente la dosar, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei.

În continuare, referitor la solicitarea intimatei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cai de atac, Înalta Curte reține că, partea a precizat cuantumul acestora (18.520,59lei) și în ce constau (onorariu de avocat), depunând și dovezi ale efectuării acestora la filele x și urm. ale dosarului de recurs.

Conform înscrisurilor aflate la dosar la fila x și urm. și în acord cu dispozițiile art. 451 alin. (2) și art. 452 C. proc. civ., raportat la modalitatea de soluționare a cererii de recurs, care urmează a fi respinsă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, întrucât aceasta este partea care a câștigat procesul, în accepțiunea normelor legale în materie, recurenta fiind partea care a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia din urmă la cheltuieli de judecată în cuantum de 10.000 RON, reprezentând onorariu avocațial redus, către partea intimată-reclamantă.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a avut în vedere complexitatea cauzei de față, prin raportare la activitatea desfășurată de apărătorul ales al intimatei în cadrul recursului, precum și parcursul procesual al dosarului, care a fost soluționat definitiv la unicul termen acordat de către instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 210 din 27 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și dispune obligarea recurentei la plata sumei de 10.000lei către intimată, cu titlu de onorariu avocațial redus.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2023.