ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 20.02.2023, sub nr. x/2023, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii și secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 2851 din 17.11.2022 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, aferentă etapei a II-a de transfer și obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei de la Judecătoria Vaslui la Judecătoria Iași.

În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 61

1

alin. (7) Legea 303/2004, art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a arătat că prin actul administrativ emis, intimatul nu a analizat integral motivele invocate în contestația formulată și nici nu a realizat o verificare efectivă și obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispozițiile art. 61

2

din Legea 303/2004, emițând în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, deci nelegală.

Astfel, a susținut că s-a reținut și contextul învederat prin Adresa nr. x C. pen./14.11.2022 a Judecătoriei Vaslui, prin care s-a arătat că vacantarea la acel moment a unui alt post de judecător nu este oportună, luând în considerare că un magistrat a înaintat cererea de eliberare din funcție prin pensionare, începând cu data de 30.12.2022, că un magistrat se află în concediu medical postnatal și va intra în concediu de creștere a copilului și că judecătorul stagiar va intra în concediu de studii începând cu data de 16.12.2022.

Nu s-a reținut însă faptul că la Judecătoria Vaslui urmează să revină o colegă din concediul pentru creșterea copilului în luna martie, în aceeași lună un post de judecător urmând să fie ocupat de un nou judecător, în urma susținerii examenului de admitere în magistratură.

Astfel, secția pentru Judecători a apreciat că vacantarea unui alt post la Judecătoria Vaslui va determina creșterea încărcăturii de dosare pe judecător, situație de natură să influențeze negativ desfășurarea în bune condiții a activității și realizarea unui act de justiție de calitate, motiv pentru care a respins cererea formulată de subsemnata.

Cu toate acestea, anterior cererii formulate de contestatoare, reținându-se o situație statistică similară, a fost delegat și imediat după, transferat la Tribunalul Vaslui un alt coleg, prin Hotărârea nr. 367 din 24.02.2022 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai mult, ulterior respingerii cererii de transfer formulate, la numai o lună distanță, a fost dispusă delegarea unei colege de la Judecătoria Vaslui, începând cu data de 01.01.2023, pentru un an, în funcția de Judecător de supraveghere a privării de libertate în cadrul Penitenciarului Vaslui.

Or, contestatoarea a fost singura care a formulat cerere de transfer de la Judecătoria Vaslui, în această sesiune, atât în etapa I cât și în etapa a II-a, colegii săi nefiind interesați de un posibil transfer la acel moment.

În aceste condiții, în opinia sa, este evidentă maniera diferită de apreciere a oportunității transferului unui judecător. Oportunitatea transferării unui judecător la o altă instanță - subordonată aparent doar criteriului prevăzut actualmente la art. 61

2

lit. b) din Legea nr. 303/2004 , a fost apreciată în mod pozitiv într-o primă ipostază, iar într-o a doua situație este exclusă ab initio.

Acest aspect este de natură să producă incertitudine, chiar și pentru un observator neutru, cu privire la gradul de transparență și de previzibilitate în aplicarea criteriilor din Regulamentul privind procedura de transfer al judecătorilor.

Astfel cum Înalta Curte deja a statuat în practica sa în această materie, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză, nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiții ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

În considerentele hotărârii adoptate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, nu există mențiuni cu privire la aspectele de ordin personal și profesional indicate de contestatoare, actul administrativ astfel emis fiind lipsit de motivare și cauzându-i un grav prejudiciu, din perspectiva imposibilității de a combate în mod argumentat modalitatea (rămasă incertă) de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

În măsura în care soluțiile oferite de CSM cu ocazia analizării cererilor de transfer de la Judecătoria Vaslui, au fost argumentate prin raportare la această unică variabilă, aceea a volumului de activitate înregistrat la nivelul instanței, contestatoarea se regăsește în postura persoanei afectate de aplicarea cu dublă măsură a unuia și aceluiași criteriu.

Este inexplicabil cum se poate aprecia că un volum de activitate de 1446 cauze pe judecător este un volum rezonabil, ce permite fără probleme transferul unui judecător, respectiv delegarea altui judecător din cadrul Judecătoriei Vaslui, fără a afecta în vreun fel activitatea instanței de proveniență, iar în prezenta sesiune de transferuri, să motiveze respingerea cererii de transfer pe care a formulat-o, cu singurul argument - acela al aceluiași volum de activitate de 1446 cauze pe judecător, ce ar reflecta situația dificilă cu care se confruntă Judecătoria Vaslui.

A mai făcut trimitere cotestatoarea la decizia nr. 454/24.06.2020 a Curții Constituționale, arătând că intervenția legiuitorului a fost în sensul indicării concrete a criteriilor în funcție de care se poate acorda transferul, criterii care trebuie analizate atât individual, cât și cumulativ, atât din perspectiva interesului public, cât și din perspectiva interesului privat al magistratului în cauză.

Or, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, Consiliul veghează la buna gestionare a resursei umane la nivelul instanțelor și urmărește echilibrarea schemelor de personal și a volumului de activitate.

În opinia sa, nu există o explicație pentru care să îi fie imputabilă problema acută a deficitului de personal cu care se confruntă Judecătoria Vaslui, care nu poate fi invocată în mod sistematic drept temei al soluției de respingere a cererii de transfer, fiind poate necesară adoptarea unei politici mai eficiente de stimulare a ocupării posturilor vacante.

Deși a solicitat a se avea în vedere motivele personale care au determinat-o să formuleze cererea de transfer, CSM, secția pentru Judecători nici măcar nu a făcut referire la argumentele sale și nici nu a oferit o explicație pertinentă.

Având în vedere toate acestea, a apreciat că CSM, secția pentru judecători nu a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea cererii de transfer formulată, prin prisma dispozițiilor legale în materie și nu a realizat o motivare legală și convingătoare în argumentarea soluției de respingere a cererii de transfer.

Motivele ce au stat la baza cererii de transfer au fost doar amintite succint, în partea expozitivă a hotărârii, fără a fi câtuși de puțin analizate în considerente.

Deoarece intimatul nu a realizat o verificare efectivă și obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispozițiile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, a emis în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, așadar, nelegală.

Nu numai că nu au fost luate în considerare motivele de ordin personal cu caracter excepțional pe care le-a invocat, dar secția pentru judecători a omis cu desăvârșire să le analizeze întrucât, în motivarea hotărârii nu se regăsește niciun fel de referire - nici măcar sumară, la acestea.

Deși a făcut toate mențiunile cu privire la situația sa profesională și personală, indicând situația excepțională în care se regăseste în prezent, din punctul de vedere al sănătății sale și a copiilor săi, astfel cum au fost expuse în cerere, depunând dovezi acte medicale, acte de stare civilă și adeverințe prin care a probat toate susținerile, aceste argumente expuse au fost ignorate în mod inexplicabil, întrucât secția pentru judecători a ales să cuprindă într-o singură frază motivarea respingerii tuturor aspectelor invocate în favoarea transferului, făcând referire doar la numărul de judecători ce activează în instanță și la volumul de activitate înregistrat. Or, lipsa referirilor în hotărâre la motivele de ordin personal cu caracter excepțional pe care le-a invocat echivalează cu nemotivarea acesteia.

Deși normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, a apreciat contestatoarea că această vocație trebuie analizată în concret, fiind în sarcina secției pentru Judecători a C.S.M. să evalueze, pe baza tuturor criteriilor amintite, oportunitatea admiterii unei atare cereri, păstrând totodată o linie constantă și previzibilă în aplicarea acestor criterii, întrucât ordinea prevăzută de legiuitor în articolul 61

2

din Legea 303/2004 nu stabilește o ierarhie a criteriilor, fiind necesară o analiză coroborată a acestora pentru a stabili vocația pentru transfer.

Prin urmare, a considerat că hotărârea secției pentru Judecători a C.S.M. prin care i-a fost respinsă cererea de transfer este una generică, tipizată și lipsită de substanță, în condițiile în care respingerea unei cereri de transfer ar trebui să constituie o decizie obiectivă, luată în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public și interesul privat al subsemnatei și cu respectarea criteriilor prevăzute de Legea 303/2004 privind transferul judecătorilor.

Judecătoria Iași a oferit un aviz favorabil transferului, aspect care evidențiază oportunitatea transferului său, fiind tot o valență a ocrotirii interesului public. Însă s-a dat preferință doar avizului negativ înaintat de către Judecătoria Vaslui și Curtea de Apel Iași, fără a se oferi o justificare pentru această alegere făcută de secția pentru judecători.

Așadar, nu a fost avut în vedere avizul favorabil transferului acordat de către Judecătoria Iași, din care rezultă în mod evident că activitatea sa poate fi desfășurată în această instanță, atât pentru îndeplinirea corespunzătoare a actului de justiție, cât și pentru ocrotirea și respectarea intereselor familiale, personale și profesionale ale acesteia.

Analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 61 indice 2 din Legea 303/2004 trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Deși poate constitui un argument pertinent în respingerea cererilor de transfer, situația volumului de activitate de la instanța de proveniență și de la instanța de destinație, nu poate fi invocată în mod sistematic, întrucât, după o anumită perioadă de timp, respingerea unei cereri doar în considerarea acestei împrejurări pare a avea efectul unei interdicții la transfer.

Și cererile anterioare de tranfer pe care le-a formulat, au fost respinse de către intimat pe aceleași criterii, cu o motivare identică. Astfel, orice argumente personale ar aduce în cererea de transfer formulată, îi sunt respinse ab initio, fără a fi analizate, singurele criterii avute în vedere de intimat fiind independente de voința sa și dependente de politica CSM. Astfel, a considerat că se află în situația în care i se interzice dreptul la transfer, deși, în prezent, exercitarea profesiei în aceste condiții devine extrem de dificil de realizat.

Nu s-a avut în vedere faptul că transferul său către o instanță din localitatea de domiciliu i-ar da efectiv posibilitatea de a avea o viață de familie normală, de a se putea ocupa în mod efectiv de problemele medicale ale copiilor săi și ale sale, aspect imposibil de îndeplinit având în vedere timpul alocat suplimentar pentru naveta zilnică, și nici nu s-a ținut cont de împrejurarea că singura posibilitate pentru a restabili un echilibru în viața sa și în familia sa ar fi transferarea sa la Judecătoria Iași, prin această modalitate aceasta, soțul și copiii ar fi în măsură să conviețuiască ca o familie normală, nefiind obligată să renunțe constant la timpul petrecut în interesul familiei, în favoarea timpului suplimentar programului de muncă, pe care este nevoită să îl aloce zilnic navetei.

Sintetizând, a solicitat ca, în baza documentelor atașate și a susținerilor, să se aibă în vedere, în primul rând, că pentru a-și îndeplini în mod corespunzător sarcinile de serviciu, este necesar să beneficieze de un minim de condiții care să-i permită o stare de sănătate corespunzătoare. Pentru aceasta, înlăturarea navetei zilnice i-ar putea permite să se poată ocupa de sănătatea sa și a copiilor, fără a sacrifica viața de familie în maniera în care o sacrifică în prezent. De asemenea, înlăturarea navetei i-ar permite să performeze profesional, atât la locul de muncă, dar și din punct de vedere academic.

Pentru toate aceste motive, exercitarea profesiei în cadrul Judecătoriei Iași, ar însemna rezolvarea tuturor problemelor care în prezent îi cauzează un grav dezechilibru din punctul de vedere al sănătății, al vieții de familie, al exercitării profesiei și al evoluției profesionale.

Având în vedere cele ce preced, a apreciat că secția pentru judecători nu a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea cererii de transfer formulată, prin prisma dispozițiilor legale în materie, astfel încât nu a realizat o motivare legală și reală în argumentarea soluției de respingere a cererii de transfer, dovedind o încălcare a legii și o inconsecvență jurisprudențială nejustificată, invocând, cu titlu de jurisprudența a Înaltei Curți, Hotărârea nr. 4449/05.10.2022 pronunțată în cauza nr. x/2022, Hotărârea nr. 5111/02.11.2022 pronunțată în cauza nr. x/2022.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

A susținut, în esență, că hotărârea contestată este legală, în considerentele actului administrativ fiind expuse informatii privind traseul profesional al solicitantei și situația personală a acesteia, vechimea în funcție de judecător și cea de la instanța de unde se solicită transferul, date referitoare la situația instanțelor implicate în procedură de transfer, dar și argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii.

Astfel, gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, așa încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

Dispozițiile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 nu stabilesc o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secției pentru judecători atribuția de a analiza incidența fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

Contrar criticilor contestatoarei, au fost analizate criteriile în discuție în mod obiectiv și coroborat, raportat la situația celor două instanțe implicate în procedura de transfer.

A mai arătat intimatul că hotărârea a cărei anulare o solicită a fost adoptată în limitele competențelor sale legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

A concluzionat că instanța de judecată nu poate cenzura actele administrative emise de autoritatea publică în exercitarea dreptului său de apreciere decât dacă actul a fost adoptat cu exces de putere, situație neregăsită în speță, întrucât respingerea cererii de transfer a contestatorului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 60 - art. 60

6

din Legea nr. 303/2004, iar actul administrativ contestat este temeinic motivat. Soluționarea cererii de transfer s-a realizat cu respectarea justului echilibru între interesul individual al solicitanților și interesul general al instanțelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatoarei nu reflectă o încălcare a principiului constituțional al egalității în drepturi și nici al proporționalității între interesul public și interesul privat.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, în esență, a reiterat aspectele prezentate prin contestație.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 194-200 coroborat cu art. 201 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 8 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

S-au depus la dosar înscrisuri de către ambele părți litigante. S-au depus, de asemenea, note scrise de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și concluzii scrise de către contestatoare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației

Examinând Hotărârea nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de petenta/contestatoare, a apărărilor intimatului, a actelor dosarului și a prevederilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, raportat la conținutul actului atacat, Înalta Curte reține că dispozițiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 60, art. 61 indice 1 și art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, astfel cum a fost modificat în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curții Constituționale.

Astfel, conform cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61 indice 1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 61 indice 2 din același act normativ prevede că "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor petentei, Înalta Curte amintește, astfel cum a statuat deja în jurisprudența sa constantă, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcție de interesul public al desfășurării actului de justiție, să ia în considerare și alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorității să nu se transforme în ceea ce dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depășirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege.

Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 2851/2022 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61 indice 1, precum și ale art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, rezultă cu evidență, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, criticile petentei referitoare la pretinsa contradicție în raționamentul intimatului raportat la conceptele de utilitate, oportunitate și legalitate, apar ca nefondate.

Astfel, noțiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanțe sau parchete și vizează, în esență, îndeplinirea de către acestea a tuturor condițiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Așadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, criticată de asemenea de petentă, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

În consecință, în condițiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noțiuni, eventuala existență a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a petentei, solicitarea acesteia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuțiile secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speță, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum și în raport de criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, corelând și avizele emise în temeiul art. 60 din aceeași lege, de instanțele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conținutului hotărârii atacate, Înalta Curte reține că secția pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale și profesionale invocate de petentă, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor unităților implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător și pe schemă, la acel moment, precum și cu avizele emise în cauză.

Astfel, se constată că secția pentru judecători a reținut avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel Iași și Judecătoria Vaslui, precum și situația existentă la acel moment la Judecătoria Vaslui, instanță la care existau 4 posturi efectiv vacante de judecător, în condițiile în care încărcătura de dosare pe judecător se situa semnificativ peste media națională.

De asemenea, secția pentru judecători a reținut că prin adresa nr. x C. pen./14.11.2022 a Judecătoriei Vaslui s-a arătat că vacantarea la acel moment a unui alt post de judecător nu era oportună, luând în considerare că un magistrat înaintase cerere de eliberare din funcție, prin pensionare, începând cu data de 30.12.2022, iar completul său în materie penală urma a fi desființat și dosarele împărțite între ceilalți doi judecători care judecau dosare penale. S-a relevat faptul că și în materie civilă exista un complet ce era condus prin rotație de magistrații care judecau în această materie (care soluționau și cauze de competența judecătorului de drepturi și libertăți), dat fiind că titularul acelui post se afla în concediu medical postnatal și urma să intre în concediu de creștere a copilului. Totodată, s-a mai arătat că judecătorul stagiar care funcționa la acel moment la Judecătoria Vaslui urma să intre în concediu de studii, începând cu data de 16.12.2022, și înștiințase conducerea instanței că după finalizarea examenului de capacitate nu va opta pentru continuarea activității în cadrul acestei judecătorii.

Astfel, luând în considerare situația de personal prezentată prin raportare la volumul foarte ridicat de activitate, secția pentru judecători a apreciat că vacantarea unui alt post la Judecătoria Vaslui ar fi determinat creșterea și mai mult a încărcăturii de dosare pe judecător, situație de natură să influențeze negativ desfășurarea în bune condiții a activității și realizarea unui act de justiție de calitate.

Din interpretarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

De altfel, art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secției pentru judecători atribuția de a analiza incidența fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

Astfel, contrar susținerilor contestatoarei, se constată că la soluționarea cererii de transfer formulate, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal și profesional invocate în cerere, în cauza de față fiind însă determinante numărul posturilor efectiv ocupate în cadrul Judecătoriei Vaslui și volumul de activitate al acestei instanțe, aspect relevat inclusiv în avizul nefavorabil transmis de Judecătoria Vaslui.

Referitor la criticile contestatoarei potrivit cărora secția pentru judecători nu ar fi acordat relevanță la analiza cererii sale de transfer motivelor personale și profesionale invocate în susținerea acesteia, acest argument nu poate fi reținut, întrucât chiar din considerentele hotărârii rezultă că cererea de transfer a fost analizată în raport de toate motivele invocate, (inclusiv cele personale și profesionale) și de avizele instanțelor implicate în procedura transferului.

Astfel, secția a reținut că reclamanta avea o vechime de 4 ani și 2 luni în funcția de judecător și la instanță. Totodată, după cum se poate observa, secția a reținut în considerentele hotărârii solicitarea contestatoarei, a expus datele statistice și cele referitoare la situația instanțelor implicate în procedura de transfer care constituie criterii legale, a indicat argumentele pentru care a dat prevalentă unor criterii și a argumentat aplicarea acestora la soluționarea cererii de transfer a reclamantei, având în vedere inclusiv motivele familiale și profesionale invocate de aceasta și avizele instanțelor implicate.

De asemenea, contrar susținerilor contestatoarei referitoare la perioada în care a fost nevoită să efectueze naveta zilnică între Vaslui și Iași, în avizul emis de către Judecătoria Vaslui s-a arătat că doamna judecător a fost numită în funcție la Judecătoria Vaslui prin Decretul Președintelui nr. 666/06.08.2018, iar începând cu data de 01.07.2018 aceasta a intrat în concediu de odihnă, urmat de concediu medical, concediu prenatal și concediu postnatal până la data de 24.02.2020, dată la care a intrat în concediu pentru creștere copil, până la 01.12.2021. Astfel, potrivit avizului antereferit, de la data numirii în magistratură și până la data avizului, doamna judecător A. se aflase efectiv în activitate la instanța de la care solicită transferul pentru o perioadă de aproximativ 19 luni.

Secția pentru judecători a analizat în mod efectiv și aceste aspecte invocate care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător și pe schemă de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele instanțelor implicate, precum și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe, apreciind că motivele de ordin personal și profesional invocate de reclamantă în susținerea cererilor de transfer nu reprezentau situații excepționale apte să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat.

În acest sens, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația unui magistrat, cu ignorarea criteriilor legale, după cum rezultă inclusiv din practica instanței supreme.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, aceasta este motivată într-o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii. Argumentele prezentate în hotărârea contestată sunt coerente, clare și lipsite de ambiguități sau de contradicții, fiind în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus la adoptarea acestora, din cuprinsul acesteia reieșind că au fost analizate prin coroborare criteriile prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004. Totodată, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Totodată, aspectele menționate în avizele consultative exprimate de instanțele implicate în procedura de transfer au fost analizate prin coroborare și cu alte criterii relevante, respectiv numărul posturilor vacante și temporar vacante la aceste instanțe, precum și gradul de încărcare al lor.

De altfel, soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal și familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcționare a instanțelor implicate în procedura transferului.

Prin urmare, motivele personale invocate de petentă în susținerea cererii de transfer nu pot prevala față de interesele instanțelor în discuție, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanței la care se solicită transferul și interesele private ale solicitantului.

Astfel, în cauză, soluția de respingere a cererii de transfer a petentei dispusă de secția pentru judecători este justificată și se încadrează în limitele competenței și dreptului de apreciere conferit de lege.

În fine, Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluționarea favorabilă a contestației nici susținerile petentei referitoare la comportamentul intimatului, care a soluționat în mod favorabil alte cereri de transfer analizate în aceeași sesiune, întrucât la verificarea legalității hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speță, funcționarea optimă a instanțelor implicate în analiză, având în vedere date statistice și criterii concrete relevante obiective, iar nu scoase din context și interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de petentă, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competențelor prevăzute de lege și cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestația formulată de petentă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii și secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.