ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3113/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.10.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat: - anularea în tot a hotărârii nr. 495 din 11.12.2018 emisă de CNCD pe motiv că hotărârea a reținut în mod greșit că faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării, conform O.G. nr. 137/2000; - obligarea CNCD: - să procedeze la sancționarea Spitalului Municipal Vulcan potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000; - înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării, în sensul obligării Spitalului Municipal Vulcan: - la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri; - la prezentarea de scuze prin scrisoare publică adresată reclamantei și în fața tuturor angajaților spitalului în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere; - să publice în mass-media un rezumat al hotărârii judecătorești în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi întârziere; - să înceteze orice acțiune sau inacțiune cu caracter discriminatoriu în raporturile cu reclamanta; - la plata cheltuielilor de judecată. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția necompetenței materiale, în fața Tribunalului Hunedoara, și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. Prin sentința nr. 189 din 11.03.2020 Tribunalul Hunedoara a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Spitalul Municipal Vulcan a fost introdus în cauză, conform prevederilor legale incidente.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 200 din 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. prin reprezentant convențional în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Spitalul Municipal Vulcan, și, în consecință: a fost anulată Hotărârea nr. 495 din 11.12.2018 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; s-a aplicat Spitalului Municipal Vulcan sancțiunea avertismentului pentru fapta de discriminare a reclamantei A. manifestată în legătură cu condițiile de prestare a muncii (art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000 actualizată); au fost respinse restul pretențiilor reclamantei ca nefondate și s-a luat act că vor fi solicitate de către reclamanta A. cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 200 din 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Spitalul Municipal Vulcan a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că, în opinia sa, sentința atacată este lipsită de consecvență și conține argumente contradictorii. Astfel, desi instanța de fond declară că "nu contestă dreptul spitalului de a solicita evaluarea medicală, deoarece în calitate de angajator a procedat legal" totuși sancționează recurentul tocmai pentru că intimata-reclamantă a fost evaluată in noiembrie 2017. În sentință se menționează că "Instanța este de acord cu susținerea spitalului că, reclamanta nu poate desfășura activitatea de kinetoterapeut" si " (…) nu neagă faptul că spitalul, în ansamblul cauzei a făcut demersuri susținute pentru a asigura reclamantei un loc de muncă potrivit stării sale de sănătate" și cu toate acestea anulează Hotărârea CNCD care concluziona același lucru. Instanța de fond opinează că starea conflictuală a luat naștere în perioada aprilie- noiembrie 2017 iar fișa de aptitudine a fost folosită pentru aplanarea stării conflictuale și acest lucru constituie discriminare. Ulterior însă admite că, în fapt, conflictul era anterior perioadei aprilie- noiembrie 2017 și că faptul că intimantei-reclamante i s-a permis să îl ajute pe kinetoterapeut a fost un "compromis" fără legătură cu fișa de aptitudini care a fost emisă ulterior, în 26.04.2017. Inițial instanța de fond consideră că "prima fișă a determinat inițial dreptul acesteia de a lucra la compartimentul de kinetoterapie" (desi o fișă de aptitudini nu poate eluda prevederile legale sau să confere competente profesionale), ca apoi să concluzioneze că "arogarea unor competențe de kinetoterapeut de către reclamantă nu este admisibilă sub niciun aspect. Instanța reține, de asemenea că, această împrejurare a fost, pe parcursul judecării cauzei, ușor nuanțată de către reclamantă, aceasta arătând în repetate rânduri, prin notele scrise depuse că, nu a dorit niciodată să se erijeze în kinetoterapeut, ci să lucreze ca asistent medical la compartimentul kinetoterapie. Totuși, din coroborarea probelor, singura concluzie rezonabilă pe care instanța o poate reține este că, reclamanta nu avea dreptul legal să lucreze ca kinetoterapeut." Instanța susține că angajatorul poartă intreaga răspundere pentru atitudinea angajatilor la locul de muncă și că este singurul responsabil de crearea unui climat favorabil fiind obligat să caute și să implementeze soluții pentru restabilirea armoniei, însă, tot instanța de fond, în mod contradictoriu, concluzionează că recurentul a făcut, de fapt, demersurile necesare și că intimata-reclamantă este cea care a refuzat opțiunile oferite și a creat starea conflictuală. Recurentul a mai susținut că argumentele instanței se datorează, probabil, faptului că în contextul volumul mare de documente depuse, aceasta nu a inteles pe deplin starea de fapt (și nici nu a făcut demersuri în acest sens). În argumentarea sentinței, instanța consemnează că "în contextul celor susținute de reclamantă și prin raportare la probe, instanța reține că, pentru a fi în prezența discriminării, privind condițiile de prestare a muncii, trebuie analizată situația reclamantei care a avut două fișe de aptitudini. Astfel, prima fișă a determinat inițial dreptul acesteia de a lucra la compartimentul de kinetoterapie și a doua fișă, emisă anterior expirării duratei de valabilitate a primei, a determinat că, singurul loc în care poate lucra este termoterapie. Acest comportament al spitalului, legat de cele două fișe, reprezintă discriminare în domeniul condițiilor de prestare a muncii, pentru argumentele pe care instanța le va dezvolta în cele ce urmează." Însă, instanța de fond nu a inteles corect cronologia faptelor. Astfel, situația era exact invers. Deși, în mod eronat, instanța menționează că, în interiorul termenului de pronunțare (din 06.10.2021), nu s-au depus concluzii scrise, recurentul a depus concluziile scrise în data de 05.10.2021, așa cum se poate vedea la dosarul cauzei. În concluziile scrise s-a reiterat ideea că examenul medical, efectuat la solicitarea și presiunile dnei A., în data de 26.04.2017, fără o identificare a riscurilor facută de angajator, nu are relevanță legală. În concluzie, cea care a solicitat o nouă fișă de aptitudini, anterior expirării duratei de valabilitate a fișei din octombrie 2016, aflată în vigoare, a fost chiar intimata, iar acestă Fișă nu a produs niciodată efecte fiind obținută prin manevre dolosive pentru unicul scop de a forța angajatorul să ii permită să desfășoare o activitate pe care pretinde să o presteze încă din anul 2015 și pentru care nu avea competența legală. Mai consemează instanța de fond că "Prin urmare, în cauză există o sesizare făcută de reclamantă, care se consideră victimă a unei discriminări, sesizarea a fost făcută în termenul de un an prevăzut de lege, discriminarea a fost considerată că, rezultă din acțiunile ce au avut loc la locul de muncă, spitalul municipal Vulcan, prin presiune constantă, intimidare, ostilitate, a colegilor, condițiile de prestare a muncii, potrivit legii, angajatorul neacceptând deficiențele de care suferă, așa încât, a ajuns ținta marginalizării". Însă, instanța de fond a ignorat dovezile depuse prin care se putea observa, fără putință de tăgadă, din actul de sesizare al CNCD si memoriul din 30.09.2015, că intimanta-reclamantă pretindea că a fost discriminată, pe aceleași considerente, încă din anul 2015, astfel că a coniderat că termenul de prescripție s-a împlinit însă excepția invocată a fost respinsă. De asemenea, nu s-a observant că nu recurentul a solicitat o reevaluare a intimatei în perioada de valabilitate a fișei de aptitudini, ci intimata a solicitat medicului de medicina muncii sa o evalueze în aprilie 2017 deși nu avea acest drept deoarece avea o fisa emisa in octombrie 2016 valabila. În acest context, recurentul nu avea de ce să explice credibil o situație care a fost generată chiar de reclamantă. A susținut că deși instanță reține că "Așa fiind, orice criteriu ar fi avut în vedere, spitalul a pus reclamanta într-o situație în care a creat o diferențiere și a dat preferință opțiunii de reevaluare dispusă de spital și această întrunește elementele constitutive ale discriminării prevăzute de art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000.", nu a existat nicio discriminare din acest punct de vedere, atât in octombrie 2016, cât si in noiembrie 2017 intimata a fost evaluată medical simultan cu restul colegilor, conform programării anuale a controalelor periodice. Or, în sentință se reține în mod greșit că "Reclamanta era în posesia unei fișe de aptitudini cu valabile până în aprilie 2018", și, de asemenea, că i s-a permis să lucreze la kinetoterapie. Însă, intimantei-reclamante i s-a permis să îl asiste pe kinetoterapeut ca să se aplaneze tensiunile care trenau din anul 2015, dar acest compromis a avut efect contrar, iar conflictul a escaladat (a se vedea Referatul nr. x/23.08.2017 emis de kinetoterapeut și Memoriul 5738/12.10.2017 redactat de avocata intimatei aflate la dosarul cauzei, in care menționa că încă din data de 10.10.2017 i s-a spus că i se vor trasa alte sarcini.) Astfel, Fisa de aptitudini nu a avut niciun rol, decizia medicului coordonator a fost independenta de acest document care a fost emis anterior și nici nu exista vreo rațiune pentru care să se efectueze un nou examen medical. Deși instanța de fond susține că nu are relevanță faptul că intimata-reclamantă solicita să efectueze proceduri de kinetoterapie, în fapt, acesta este motivul reclamației la CNCD și face obiectul mai multor dosare civile sau penale: "Așa fiind, pentru acest argument, anterior expus, instanța nu este de acord cu susținerea spitalului că, reclamanta nu a fost discriminată în domeniul condițiilor de prestare a muncii. Instanța este de acord cu susținerea spitalului că, reclamanta nu poate desfășura activitatea de kinetoterapeut și din această perspectivă, deși inițial în acțiune, reclamanta nu s-a exprimat tranșat din această perspectivă, ulterior și-a precizat clar poziția și a arătat că, nu a solicitat să desfășoare activitate de kinetoterapeut ci, activitate de asistent medical la procedurile din cadrul compartimentului de kinetoterapie. Chiar dacă prin raportare la obiectul prezentei cauze, această împrejurare nu este relevantă, instanța a punctat-o deoarece părțile au insistat mult pe acest aspect." De altfel, chiar instanța a consemnat această situație în sensul "că aceasta a refuzat și a subliniat că nu dorește să desfășoare altă activitate în afara celei de la kinetoterapie, așa cum rezultă din adresa din 8.12.2017, unde precizează expres acest lucru și arată că, datorită faptului că desfășoară activitate la kinetoterapie din 2011, nu înțelege să accepte o altă muncă și un alt loc de muncă. ." În concluzie, desi instanța consemnează, în repetate rânduri, că demersurile recurentului-pârât au fost justificate și legale instanța concluzionează, în mod eronat, că a existat totuși o discriminare, care în realitate vizează atitudinea culpabilă chiar a intimatei-reclamante.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, față de data comunicării sentinței - 22.02.2022 -, respectiv data declarării recursului - 15.03.2022. În subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat, apreciind, în esență, că instanța a argumentat punctual soluția dată, neexistând motive contradictorii, fiind evidentă culpa angajatorului în discriminarea reclamantei, fapte dovedite cu martori și înscrisuri.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea execpției tardivității recursului și a apărărilor formulate de intimată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învetsit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. Excepția tardivității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare a fost respinsă de către instanță în ședința publică din data de 8 iunie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Petenta A. a formulat, la data de 06.11.2017, o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, arătând că se consideră victimă a unei discriminări petrecute în 2017, prin marginalizarea sa la locul de muncă, Spitalul Municipal Vulcan, prin presiunea constantă asupra sa din partea colegilor și superiorilor, prin intimidare, prin amenințarea cu desfacerea contractului de muncă dacă refuză să lucreze la parafină, prin agresarea sa pe holurile spitalului de medici și sancționarea sa disciplinară, prin atitudinea ostilă a colegilor, încurajată de angajator, care nu-i atribuia în unele perioade niciun pacient toată ziua, ceea ce i-a creat o stare de rușine și temere, toate acestea fiind făcute cu scopul de a fi îndepărtată din colectiv, sens în care a fost obligată să accepte să desfășoare muncă la termoterapie, unde trebuie să ridice greutăți, care îi afectează considerabil starea de sănătate, prin susținerea că de milă a fost ținută la kinetoterapie, prin modificarea unilaterală a locului de muncă, toate aceste acțiuni fiind menite să denote o neacceptare din partea angajatorului a deficiențelor de care suferă. Prin hotărârea nr. 495 din 11.12.2018, emisă de CNCD, s-a reținut că aspectele sesizate de reclamantă nu întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare, astfel cum este prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată. În acest context, instanța de contencios adminsitrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 495 din 11.12.2018 emisă de CNCD, pe motiv că hotărârea a reținut în mod greșit că faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării, conform O.G. nr. 137/2000, și obligarea CNCD: să procedeze la sancționarea Spitalului Municipal Vulcan potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000; să se procedeze la înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării, în sensul obligării Spitalului Municipal Vulcan la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri, la prezentarea de scuze prin scrisoare publică adresată reclamantei și în fața tuturor angajaților spitalului în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea de daune cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, să publice în mass-media un rezumat al hotărârii judecătorești în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi întârziere, să înceteze orice acțiune sau inacțiune cu caracter discriminatoriu în raporturile cu reclamanta. În cauză a fost introdus Spitalul Municipal Vulcan, în calitate de pârât, conform dispozițiilor legale inciednte. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, a fost anulată hotărârea CNCD, iar pârâtul Spitalul Municipal Vulcan, căruia i s-a aplicat sancțiunea avertismentului pentru fapta de discriminare a reclamantei A., manifestată în legătură cu condițiile de prestare a muncii (art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000 actualizată), a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținerile sale privesc greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000, criticându-se greșita reținere în sarcina sa a unei fapte de discriminare, astfel că se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror incidență o reține în cauză. Astfel, potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. Înalta Curte constată că s-a reținut, în esență, de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale discriminării, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deoarece nu există două situații comparabile în care tratamentul să fi fost aplicat diferit. CNCD a reținut că handicapul reclamantei presupune limitări obiective pentru aceasta și singurul loc de muncă în care poate desfășura activitatea fără suprasolicitare vizuală și efort fizic este cabinetul de termoterapie și, deci, nu există un tratament diferențiat al acesteia în raport cu o situație comparabilă ci, o adaptare rezonabilă din partea spitalului la starea reclamantei și cerințele sale. Se observă însă că instanța de fond a reținut că starea de fapt se referă la discriminarea privind condițiile de prestare a muncii, conform legislației în vigoare, reglementată de art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000. Astfel, s-a reținut că reclamanta s-a prevalat de fișa de aptitudine nr. 2535/26.04.2017 emisă de medicul de medicina muncii, cu valabilitate timp de un an, până la 26.04.2018, în care se menționa locul său de muncă ca asistent medical la kinetoterapie. Ceea ce a analizat instanța este criteriul privind condițiile de muncă și, sub acest aspect, instanța a considerat corectă susținerea reclamantei că spitalul a generat această situație atunci când, deși avea o fișă de aptitudini a cărei valabilitate nu expirase, a generat o altă evaluare medicală a reclamantei, dar nu a explicat credibil ce anume a determinat această reevaluare, ce a intervenit în starea sa, așa încât, anterior expirării termenului de valabilitate a fișei de aptitudini, să facă acest demers. Așa fiind, a reținut că, orice criteriu ar fi avut în vedere, spitalul a pus reclamanta într-o situație în care a creat o diferențiere și a dat preferință opțiunii de reevaluare dispusă de spital, fiind întrunite elementele constitutive ale discriminării prevăzute de art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000. Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția judecătorului fondului, apreciind că hotărârea CNCD contestată este legală. Astfel, Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede următoarele: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Totodată, art. 7 din O.G. nr. 137/2000 reglementează faptele care constituie discriminare, iar la lit. g),) una din faptele care constituie discriminare este cea legată de condițiile de prestare a muncii: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: (...) g) orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației în vigoare." Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare. Astfel, prima condiție este aceea a existenței a unui tratament diferențiat, adică persoane aflate în situații comparabile să fie tratate în mod diferit. Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să aibă la bază existența unui criteriu de discriminare și să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege Or, în realitate, ceea ce a reținut prima instanță este modificarea de către Spital a condițiilor de muncă ale reclamantei, ca urmare a schimbării fără nicio justificare a fișei de aptitudini a acesteia, deși avea o fișă de aptitudini a cărei valabilitate nu expirase. În atare condiții, Înalta Curte apreciază că ceea ce a reținut judecătorul fondului nu constituie o stare de discriminare în sine. Astfel cum rezultă din actele dosarului, fișa de aptitudine nr. 7198 din 02.11.2017, prin care s-a concluzionat că reclamanta este "apt condiționat", recomandându-se "schimbarea locului de muncă la Cabnetul de termoterapie și evaluarea capacității de muncă prin comisia de expertiză a capacității de muncă; apt cu corecție optică", a fost eliberată de Dr. B. - Medic specialist medicina muncii, ca urmare a controlului medical periodic efectuat tuturor angajaților anual, în condițiile legii, fișa anterioară de aptitudini a reclamantei datând din luna octombrie 2016. Astfel, fișa de aptitudine nr. 2535/26.04.2017 emisă de medicul de medicina muncii, cu valabilitate timp de un an, până la 26.04.2018, la al cărei termen de valabilitate se raportează instanța de fond când reține fapta de discriminare prin prisma criteriului privind condițiile de muncă, este o fișă eliberată la solicitarea reclamantei, aspect necontestat de aceasta. Nu se poate reține că a avut loc o schimbare la inițiativa Spitalului a fișei de aptitudini a reclamantei anterior datei de expirare a fișei din 26.04.2017, evaluarea din luna noiembrie 2017 efectuându-se în mod nediscriminatoriu pentru tot personalul Spitalului, cu ocazia controlului medical periodic anual, astfel cum s-a reținut anterior, la dosar fiind depuse copii ale fișelor de aptitudine ale altor angajați ai Spitalului întocmite de Dr. B. - medic specialist în medicina muncii, cu ocazia controlului anual periodic efectuat în luna noiembrie 2017, precum și copii ale fișelor de aptitudine întocmite de medicul specialist în medicina muncii cu privire la reclamantă, cu ocazia controlului anual periodic efectuat tuturor angajaților din anii 2018, 2019, 2020, 2021, și ale adreselor prin care aceste fișe au fost comunicate Spitalului. În raport de aceste împrejurări factuale și de dispozițiile legale antereferite, Înalta Curte constată că este legală Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a reținut că, în urma investigației echipei CNCD, dar și a prevederilor legale în vigoare, respectiv dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1470 din 20 octombrie 2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar printre condițiile legale de ocupare a postului de fiziokinetoterapeut într-o unitate sanitară este diploma de licență. Totodată, din cauza handicapului de vedere, petenta are limitări obiective privind activitățile pe care le poate desfășura în Compartimentul de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie, în comparație cu alte colege ale sale. Privitor la această problemă, partea reclamată a solicitat în scris în anul 2017 societății C. S.R.L. prin dr. B. (medic specialist de medicina muncii), evaluarea medicală a petentei. Astfel, potrivit medicul specialist, în urma analizării locurilor de muncă din cadrul Laboratorului RMFB și ținând cont de acuitatea vizuală diminuată și a problemelor de ordin neurologic la membrul superior drept pe care petenta le are, acesteia i se contraindică total eforturi fizice, singurul loc de muncă în care ar putea să își desfășoare activitatea fără suprasolicitare vizuală și efort fizic, conform pregătirii profesionale fiind cabinetul de termoterapie. Partea reclamată a avut o adaptare rezonabilă la starea petentei și la cerințele legale. Prin urmare, având în vedere susținerile părților și înscrisurile depuse la dosar de către părți, în mod corect s-a concluzionat de către Colegiul director că, în prezenta speță, nu pot fi reținute mijloace probatorii de natură a susține prezumția săvârșirii unei discriminări împotriva petentei la locul de muncă, partea reclamată adaptându-se condițiilor și legislației aplicabile la locul de muncă. O atare prezumție ar trebui să permită cel puțin a se presupune existența unei legături de cauzalitate între criteriul invocat și tratamentul diferit imputat în cauză. Din analiza obiectului petiției, raportat la îndeplinirea elementelor constitutive ale faptei de discriminare, acestea nu se întrunesc, nefiind încălcat principiul nediscriminării. În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că, în raport de toate considerentele expuse, în mod greșit judecătorul fondului a reținut că a avut loc o schimbare a fișei de aptitudini a reclamantei de către Spital, deși avea o fișă de aptitudini a cărei valabilitate nu expirase, cu consecința schimbării condițiilor de muncă a reclamantei, reținând o discriminare în domeniul condițiilor de prestare a muncii, existența unui tratament diferențiat presupunând, astfel cum s-a reținut anterior, ca persoane aflate în situații comparabile să fie tratate în mod diferit. Or, analiza instanței asupra situației de fapt nu s-a realizat din această perspectivă. Considerațiile pârâtului relativ la sarcina probei nu conduc la altă soluție în prezenta cauză, întrucât ele nu au fost aplicate la situația concretă dedusă judecății, din care rezultă că petiția nu prezintă suficiente elemente care să permită prezumția unui tratament diferențiat. Conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000: "(6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.". Or, niciun înscris aflat în dosarul administrativ nu reflectă un asemenea tratament diferențiat și, în plus, recurentul-pârât a dovedit situația contrară prin înscrisurile depuse la dosar. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, urmând să fie reformată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Spitalul Municipal Vulcan, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge în tot acțiunea, ca neîntemeiată.