ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2655/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat plângere împotriva soluției de clasare date în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Prin sentința nr. 940 din data de 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal Respinge excepția inadmisibilității, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 940 din data de 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței atacate, ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, sens în care invocă art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 97-100 C. proc. civ., art. 6 din CEDO.

Solicită a se stabili dacă judecătorul/procurorul au încălcat cu bună știință o normă de drept material, cauzând în acest mod prejudicierea sa ori au săvârșit o încălcare gravă și evidentă căreia să îi lipsească orice justificare.

Susține că aceste fapte nu au fost verificate în amânunțime de către Inspecția Judiciară.

Arată că s-a adresat cu petiție CSM - Inspecția Judiciară, prin care a solicitat efectuarea de verificări și luarea măsurilor legale împotriva judecătorului B. de la Judecătoria Craiova pentru modalitatea de soluționare a cauzei înregistrate sub nr. x/2020, iar prin Rezoluția nr. 2937/05.11.2021, Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere, înregistrată la data de 06.12.2021, sub nr. C21-1892.

Critică faptul că prin sentința recurată, instanța a rețin3ut că nu au fost evidențiate încălcări ale responsabilităților profesionale de natură a pune în discuție săvârșirea vreunei abateri disciplinare.

Recurenta-reclamantă arată că problema principală supusă atenției judecătorului de cameră preliminară a fost aceea de a analiza autenticitatea autorizației de construcție nr. 19984, autorizație care, fiind examinată criminalistic de către un expert criminalist autorizat de Ministerul Justiției, acesta a stabilit că este un înscris contrafăcut, falsificat.

Consideră că luarea în considerare a acestui raport se impunea pentru stabilirea adevărului.

Susține că nu au fost respectate prevederile art. 6 din CEDO în ceea ce o privește, pe tot parcursul procesului penal.

Mai arată că judecătorul B. de la Judecătoria Craiova nu putea și nu avea dreptul să se pronunțe pe actul aflat la dosar, iar judecătorul și inspectorul judiciar nu s-au pronunțat deloc cu privire la expertiza criminalistică aflată la dosar, care a constat în examinarea celor două autorizații.

Arată că prin sentința recurată s-a reținut că din cuprinsul încheierii criticate nu rezultă că ar fi fost formulată o solicitare pentru efectuarea unei expertize grafoscopice de către judecătorul de cameră preliminară, deși recurenta-reclamantă solicitase această probă.

Precizează că în măsura în care nu există prevederi legale speciale privind probatoriul, judecătorul va respecta legile logicii, legile materiale și legile empirice; că judecătorul nu are voie să confere valoare absolută de probă unui înscris, dacă acesta este doar un indiciu dintr-un anumit act concret, sens în care invocă dispozițiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.

De asemenea, arată că în sentință se face referire la acte emise de către Primăria Municipiului Craiova și care sunt în posesia pârâților.

Astfel, arată că Primăria Municipiului Craiova a eliberat pârâților copie de pe autorizația de construcție nr. 19984, falsă, fără a exista un original al acesteia în dosarul nr. x/2018, în care se judecă cu aceleași persoane, iar acestea au prezentat aceeași autorizație de conctrucție, iar judecătorul învestit cu soluționarea acelei cauze, a solicitat pârâților să prezinte originalul, menționând că actul prezintă suspiciuni, modificări, ștersături.

Cum pârâții nu dețineau actul original, procesul a fost suspendat.

Susține că autorizația de construcție falsă a apărut în momentul în care au apărut cumpărătorii de drepturi succesorale, ea neexistând în 2012, când recurenta-reclamantă s-a judecat cu sora sa.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pentru motivul că acesta nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

6.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă A., invocată de către intimata-pârâtă Inspecția Judiciară prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greșit de către instanța de fond, precum și argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

De asemenea, a prezentat starea de fapt și a arătat motivele pentru care apreciază că, în raport cu circumstanțele cauzei, instanța de fond a dat o interpretare greșită normelor de drept material incidente.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

6.2. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, acțiunea formulată de către reclamantă, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosar, a fost formulată împotriva rezoluției nr. 2937/5.11.2021, prin care Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători a dispus clasarea sesizării, precum și împotriva rezoluției din 13.12.2021, emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva rezoluției de clasare.

De asemenea, acțiunea formulată în contradictoriu cu Inspecția Judiciară vizează reținerea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 față de judecătorul de cameră preliminară care a soluționat dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare: (...)

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

De asemenea, se impun a fi reținute și dispozițile art. 99

1

din același act normativ, potrivit cărora:

"(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit principiului independenței judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat aspecte ce țin de soluțiile pronunțate în dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, precum și de aprecierea probatoriului de către judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, respectiv de raționamentul logico-juridic al judecătorilor, cât și de administrarea și interpretarea probelor de la dosar.

Altfel spus, recurenta-reclamantă a criticat raționamentul logico-juridic al judecătorului vizat de sesizarea disciplinară, modalitatea de administrare a probelor, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, toate acestea fiind operațiuni specifice activității de judecată, ce fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

Prin urmare, elementele esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative care se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că remediul pus la dispoziție de legiuitor pentru partea nemulțumită de soluția dispusă de magistrat este reprezentat de căile de atac prevăzute de lege în general, iar nu sesizarea Inspecției Judiciare, pentru că, nici pârâta și nici instanța de contencios administrativ nu au competența legală de a verifica soluțiile pronunțate în alte cauze ori modalitatea de interpretare a probatoriului, cum sunt cele menționate de către recurenta-reclaamntă.

Aceasta pentru că în procedura verificărilor derulate conform Legii nr. 317/2004, Inspecția Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau o apreciere proprie asupra modalității de aplicare a unor dispoziții legale.

Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Cu alte cuvinte, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural ori interpretarea și administrarea probatoriului. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părții reclamante într-o anumită cauză excedează competențelor Inspecției Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, astfel încât prin această încălcare să se contureze indiciile săvârșirii unei dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând, în concret, operațiuni de administrare și interpretare a probatoriului, specifice activității de judecată și care se subsumează raționamentului logico-juridic al magistratului, fără a se face dovada încălcării cu știință a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane ori nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual.

Sub acest aspect, reține Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

Astfel fiind, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe, în condițiile în care interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

În concluzie, aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanță.

Prin urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speță.

Întrucât argumentele recurentei-reclamante vizează administrarea probatoriului de către judecătorul vizat de sesizarea disciplinară, precum și soluția pronunțată în raport cu starea de fapt reținută în speță și tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator și la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, o asemenea cerere este incompatibilă cu analiza instanțelor judecătorești și cu cea a Inspecției Judiciare.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 940 din data de 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă A., invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 940 din data de 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 mai 2023.