ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2404/2023

Ședința publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.04.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare, trimiterea dosarului ce a făcut obiectul lucrării nr. x pentru continuarea procedurii disciplinare și obligarea Inspectorului Șef la plata de daune morale în sumă de 30.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1266 din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare.

S-a admis excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta Inspecția Judiciară prin întâmpinare.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Inspectorul șef al Inspecției Judiciare, ca tardiv introdusă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea hotărârii în raport de greșita aplicare a dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004.

A arătat recurenta - reclamantă că sesizarea adresată Ispecției Judiciare, la care s-a formulat un răspuns, nu avea atașat un certificat digital valid, în aceleași condiții cu contestația adresată Inspectorului Șef, și care a fost anulată pentru acest considerent.

A precizat recurenta - reclamantă că nu contestă în instanță rezoluția Inspectorului Șef, pentru că cererea este nulă față de lipsa certificatului valid, însă ambele cereri sunt lovite de nulitate, neputând exista un dublu standard.

Recurenta - reclamantă solicită ca prevederile legale referitoare la forma cererilor să se aplice identic, indiferent dacă acestea au fost trimise Inspecției Judiciare sau Inspectorului Șef, fiind nelegală împrejurarea că legea este aplicată selectiv, cerințele legate de forma cererilor trebuind să fie identice.

S-a arătat că recurenta -reclamantă a reintrodus o cerere inițială cu respectarea tuturor cerințelor de formă, căreia nu i s-a dat curs.

Măsura dispusă a fost contestată în fața primei instanțe, care a respins acțiunea.

Prin precizarea depusă în data de 28.04.2023, recurenta - reclamantă a arătat că instanța poate aplica prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., chiar dacă l-a încadrat greșit în pct. 8 al aceluiași articol.

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținea senținței acate.

S-a arătat că în mod temeinic și legal prima instanță a constatat că cererea de chemare în judecată a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin rezoluția Inspecției Judiciare nr. 3281/A/23.10.2020, sesizarea disciplinară formulată de petiționara A. la data de 07.09.2020, înregistrată la Direcția de inspecție pentru judecători sub nr. x a fost clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, nefiind identificate indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare cu prilejul soluționării dosarului menționat în sesizare de către judecătorii vizați.

Plângerea formulată de reclamantă împotriva rezoluției emise în dosarul nr. x fost înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 29.01.2021, sub nr. C21-207, fiind transmisă prin e-mail la data de 27.01.2021.

Prin rezoluția Inspectorului Șef nr. C21-207 din data de 04.02.2021, plângerea a fost respinsă, potrivit art. 45

1

alin. (2) din Legea nr. 317/2004, reținându-se că a fost transmisă prin poștă electronică fără a fi însoțită de o semnătură electronică.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. cesarea unei hotărâri se poate cere atunci când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Reține Înalta Curte că în aplicarea dispozițiilor art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora:

"Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare", curtea de apel a reținut că cererea adresată instanței este tardivă.

Înalta Curte, verificând legalitatea acestei soluții prin prisma dispozițiilor mai sus arătate, constată că rezoluția Inspectorului Șef nr. C21-207 din data de 04.02.2021 a fost comunicată reclamantei la data de 10.02.2021, astfel că termenul de 15 zile mai sus arătat, s-a împlinit la data de 26.02.2021.

În aceste condiții, acțiunea depusă la data de 15.04.2021 a fost formulată cu depășirea termenului imperativ prevăzut de art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de formulare a contestației împotriva rezoluției Inspectorului-șef, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, fiind un termen imperativ și absolut.

Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procesuale constituie un factor de securitate juridică și răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecție suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere și pentru a defini conținutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat și se semnalează, în același timp, indivizilor și autorităților statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Împrejurarea că ulterior comunicării rezoluției Inspectorului Șef nr. C21-207 din data de 04.02.2021, recurenta - reclamantă a formulat noi plângeri îndreptate împotriva rezoluției de clasare, tardiv declarate raportat la data comunicării rezoluției (22.01.2021) și în raport de termenul de formulare a plângerii instituit de art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nu poate constitui un motiv pentru repunerea în termenul de exercitarea a contestației.

Sancțiunea decăderii putea fi evitată doar în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță, întrucât formularea de către parte a unor alte cereri adresate pârâtului, nu poate nici proroga momentul de început al curgerii termenului și nici suplini sau completa dispozițiile de procedură stabilite imperativ de lege.

Raportat la criticile din motivele de recurs, potrivit cărora, se impunea anularea plângerii inițiale pentru lipsa semnăturii electronice, pentru nerespectarea acelorași condiții de formă ca cele reținute de Inspectorul Șef, Înalta Curte reține că, urmare a constatării tardivității acțiunii, în condițiile art. 248 din C. proc. civ. care stabilesc că excepțiile au prioritate în concurs cu actele de cercetare a cauzei în fond, în mod corect prima instanță nu a avut posibilitatea de a analiza motivele privind nelegalitatea rezoluției de clasare, potrivit principiului legalității reglementat de dispozițiile art. 7 și 22 din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. prin președinte B. împotriva sentinței civile nr. 1266 din 24 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.