ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1762/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, formulând plângere împotriva rezoluției nr. C22-251, respectiv rezoluției nr. 109 din 20.01.2022.

Prin cerere adițională, reclamantul A. a solicitat și acordarea unor daune materiale de 150 RON cheltuieli judiciare, 6800 RON sumă poprită, 300 RON taxă judiicară de timbru, precum și daune morale de 2.500 euro.

Prin sentința civilă nr. 661 din 21 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Inspecția Judiciară.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și a respins în consecință cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă în contradictoriu cu pârâtul menționat.

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Cheltuielile procesuale avansate de către stat cu titlu de ajutor public judiciar rămân în sarcina acestuia, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin sentința atacată, prima instanță și-a argumentat soluția prin faptul că este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, pentru ca dispozițiile art. 99 lit. t) și art. 99

1

, ambele din Legea nr. 303/2004, să fie aplicabile.

Prima instanță în mod greșit a considerat faptul că rezoluțiile Inspecției Judiciare sunt legale și temeinice. Nu s-a analizat de către intimată niciuna dintre criticile reclamantului cu privire la activitatea magistraților din cadrul dosarului de urmărire penală nr. 486/P/2020 și dosarului nr. x/2021, respectiv faptul că organul de urmărire penală și judecătorul de cameră preliminară nu au analizat elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prin prisma încălcării de către funcționarii B., la care reclamantul a înregistrat contractul de împrumut bancar din anul 2006, a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010; organul de urmărire penală și-a însușit datele comunicate de banca-împrumutătoare, dar a omis să constate faptul că împrumutul a fost achitat de către reclamant, iar banca a depus alte grafice de rambursare, prin care a crescut în mod artificial suma cu titlu de împrumut; organul de urmărire penală nu a omis să observe faptul că banca a redeschis contul de pensii al reclamantului, fără acordul său, deși acesta a fost închis de către acesta; organul de urmărire penală a omis să analizeze actele depuse de reclamant, rezumându-se la a analiza doar documentele depuse de bancă.

Recurentul-reclamant a mai susținut că judecătorul de cameră preliminară și-a însușit concluziile organului de urmărire penală, neexistând o adevărată motivare a încheierii prin care s-a respins plângerea acestuia întemeiată pe art. 340 C. proc. pen.

A considerat că magistrații au pronunțat soluțiile menționate cu rea-credință, în favoarea B., nesocotind în mod intenționat prevederile O.U.G. nr. 50/2010. Intimata avea competența de a analiza incidența dispozițiile art. 991 din Legea nr. 303/2004 și de a se pronunța cu privire la acest aspect.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Cu privire la solicitarea de repunere în termenul de redactare a motivelor de casare, recurentul a arătat că solicitarea de acordare a asistenței juridice gratuite în vederea formulării recursului a fost admisă la data de 19.09.2023, iar delegația domnului avocat C. a fost eliberată la data de 29.09.2023, moment în funcție de care termenul de 15 zile pentru motivarea recursului a fost respectat.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, instanța va admite cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., având în vedere că delegația domnului avocat C. a fost eliberată la data de 29.09.2023, urmare a admiterii solicitării recurentului de acordare a asistenței juridice gratuite în vederea exercitării căii de atac, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 06.10.2023, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluția nr. 21-4220 emisă la 17.01.2022 de către pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru procurori și rezoluția inspectorului-șef din 18.02.2022 emisă în lucrarea nr. C22-251.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că actele contestate sunt rezultatul unui raționament argumentativ, conținând motive de fapt și de drept detaliate în concret de către emitentul actelor.

Înalta Curte constată că recurentul este nemulțumit de neîmpărtășirea punctului său de vedere, de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi privește pe magistrații care au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acestuia.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că în mod corect inspectorul de caz, în soluționarea sesizării, a efectuat verificări în raport de susținerile petentului din perspectiva prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 forma în vigoare la data emiterii actului.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

lit. t) "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni";

Totodată, la art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege sunt definite noțiunile de rea credință și gravă neglijență.

"(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru a se constata exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, recurentul a solicitat inspectorului judiciar să infirme actele procesuale emise de procuror în cursul urmării penale în dosarul penal nr. x/2020 și încheierea nr. 105/21.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Bălcești, prin care a fost repinsă plângerea pe care petentul a formulat-o împotriva soluțiilor date de procurori în dosarul penal nr. x/2020

Înalta Curte reține că nu există o obligație în sarcina inspectorului judiciar de a efectua un control amănunțit asupra modului în care s-a desfășurat procedura cercetărilor penale, respectiv asupra măsurilor dispuse de procurorul cercetat în cadrul dosarului penal nr. x/2020

Inspecția judiciară nu are atribuții de control judiciar asupra legalității măsurilor dispuse în sensul de a efectua verificări cu privire la temeinicia și legalitatea activității judiciare și de efectua analiza asupra modalității în care a fost aplicat dreptul procesual penal sau dreptul substanțial în cadrul desfășurării activității concrete de urmărire penală.

În acest context, pentru a se dispune anularea unui act litigios, este necesară identificarea unei încălcări a normelor legale care să fie aptă de a conduce la aplicarea sancțiunii nulității or, în cazul de față, nu se identifică o astfel de încălcare de către emitentul rezoluției de clasare contestate care a efectuat verificările necesare, cu respectarea cadrului legal și a atribuțiilor ce îi revin, tocmai pentru a nu exista o imixtiune în activitatea procurorului care a efectuat actele de cercetare penală.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 20 și următoarele din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției judiciare nr. 136/11.12.2018, din care rezultă că nu există reglementată legal obligația inspectorului judiciar de a solicita anumite probe și de a le da o anumită conotație, iar interpretarea gramaticală a textului conduce la concluzia că este vorba despre o activitate de apreciere care nu impune un anumit rezultat.

Astfel, nu se poate impune inspectorului judiciar să desfășoare o anumită activitate sau să i se impună efectuarea unei anumite activități relativ la cercetările de inspecție sau să urmeze o anumită modalitate de efectuare a cercetării activității procurorului vizat.

Așa cum a reținut și instanța de fond, inspectorul judiciar a analizat materialul documentar disponibil, raportându-se la conținutul petiției formulate de petentul - reclamant, înscrisurile atașate acesteia, precum și verificarea directă efectuată de inspectorul judiciar asupra datelor, informațiilor și documentelor identificate în legătură cu dosarul penal relevant, rezoluția de clasare atacată conținând, după o prezentare a premiselor activității desfășurate de Inspecția Judiciară, prezentarea situației de fapt, precum și argumentarea soluției administrative, inclusiv raportat la dispozițiile legale relevante.

În concluzie, contrar celor învederate de către recurentul-reclamant, instanța de control judiciar apreciază că nu există niciun motiv de nulitate a rezoluției de clasare și nicio încălcare a normelor legale de către emitenții actelor contestate, activitatea de cercetare fiind circumscrisă limitelor de competență conferite de Legea nr. 317/2004 și de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

Se va stabilit onorariu definitiv pentru avocatul desemnat din oficiu în sumă de 1020 RON, care rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de motivare a recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 661 din 21 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Stabilește onorariu definitiv pentru avocatul desemnat din oficiu în sumă de 1020 RON, care rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.