ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1859/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 472 din 10

septembrie 2001 a Tribunalului Sibiu a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea

formulată de P.T. împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul de

Finanțe, având ca obiect constatarea că fapta prevăzută în sentința civilă nr.

181 din 16 martie 1950 a Tribunalului Militar Cluj nu există și nu a fost

săvârșită de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul a declarat apel, ce formează obiectul dosarului nr. 6313/2001 al

Curții de Apel Alba Iulia.

Această instanță a dispus suspendarea

judecății cauzei pentru lipsa părților, prin încheierea din 11 ianuarie 2002.

Reclamantul a declarat recursul de

față împotriva acestei încheieri, invocând prevederile art. 304 pct. 10 C.

proc. civ. și aducând în motivarea recursului critici de fond hotărârii apelate

și în final justificând neprezentarea în instanță la termenul din 11 ianuarie

2002, datorită temperaturii foarte scăzute.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins ca atare.

Potrivit art. 242 pct. 2 C. proc.

civ. instanța va suspenda judecata dacă nici una din părți nu se înfățișează la

strigarea pricinii. Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau

pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.

În speță,  se constată că instanța

de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale redate, dispunând

suspendarea judecății pricinii, în situația în care ambele părți au lipsit și

nici una nu a solicitat în scris judecarea pricinii în lipsă.

Rezultă din actele dosarului că

reclamantul solicitase anterior amânarea pricinii, cu justificare medicală,

însă cea de a doua cerere de amânare nu a mai fost primită, ca nemotivată și

astfel s-a ajuns la soluția de suspendare, cu mențiunea din finalul încheierii

că oricare dintre părți poate cere repunerea pe rol a dosarului.

De altfel recursul de față vizează

tot amânarea pricinii și posibilitatea angajării unui apărător, pe care cel în

cauză oricum le are prin soluția adoptată de instanță.

Așa fiind, recursul de față urmează

a fi respins ca nefondat, fiind legală și temeinică încheierea din 11 ianuarie

2002.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

P.T.împotriva  încheierii din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi   9 mai   2003.