ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 362/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1057 din 28 iunie 2001,

Curtea de Apel București, secția comercială, a anulat ca netimbrat apelul

declarat de A.B., întrucât nu a achitat taxa judiciară datorată, conform legii,

de 485.976 lei, respectiv 50.000 lei timbru judiciar.

Contra deciziei a declarat recurs apelanta A.B. pe

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța, în mod greșit, a

judecat apelul, în loc să facă aplicarea art. 242 alin. (2) C. proc. civ., cât

timp, ambele părți, deși legal citate, au lipsit la acel termen din 28 iunie

2001.

Recursul este fondat.

Împotriva sentinței civile nr. 2857/2001 a

Tribunalului București, secția comercială, pârâta A.B. a declarat apel, la 11

mai 2001, fără a cere și judecarea în lipsă.

Intimata S.C. A.N. nu a depus întâmpinare, iar pentru

primul termen din apel, la 28 iunie 2001, ambele părți legal citate, au lipsit.

Cum s-a arătat, nici una din cele două părți nu au

cerut judecarea în lipsă a apelului, iar Curtea a trecut la dezbateri și,

judecând apelul, l-a anulat ca netimbrat.

Potrivit art. 242 alin.(2) C. proc. civ.,

„Instanța va suspenda judecata”: când amândouă

părțile o cer sau dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea

pricinii.

Cu toate acestea, pricina se judecă dacă reclamantul

sau pârâtul au cerut în scris „judecarea în lipsă”.

Suspendarea judecății, în limitele aplicării acestui

text, constituie un atribut exclusiv al principiului disponibilității

procedurale și se întemeiază pe voința expresă sau prezumată a părților de a nu

mai continua judecata.

Odată îndeplinite condițiile stabilite de art. 242 C.

proc. civ., instanța de judecată este obligată să suspende judecata, căci

aceste dispoziții au caracter imperativ („instanța va suspenda”).

Așadar, constatând că, în speță, erau îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 242 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel era

obligată să suspende judecata apelului și nu să treacă la judecarea acestuia,

pronunțând decizia de anulare ca netimbrat.

Aceasta, întrucât suspendarea judecății operează de

drept, ca urmare a neînfățișării părților la termenul de judecată, instanța

nemaiputând lua nici o măsură, cum ar fi anularea apelului ca insuficient

timbrat, căci această soluție constituie o judecată, chiar dacă nu se intră în

cercetarea fondului.

Așadar, nici una din excepțiile de procedură

prevăzute de art. 158 – art. 165 C. proc. civ. sau cuprinse în legile speciale

nu pot fi puse în discuția părților și soluționate căci, prin efectul direct al

dispozițiilor art. 242 C. proc. civ. („instanța va suspenda judecata”), este

oprit de drept cursul procesului cârmuit de principiul disponibilității.

O asemenea concluzie este vădită din interpretarea

sistematică și, mai ales, teleologică a dispozițiilor secțiunilor a II-a

[„Excepțiile de procedură (...)”] și a IV-a (Suspendarea judecății) din titlul

al III-lea (Procedura în fața primei instanțe), cap. al III-lea (Judecata).

Orice incident procedural poate fi invocat pe calea excepției, instanța fiind

obligată să o soluționeze printr-o hotărâre (încheiere sau ședință), ceea ce

constituie o judecată a cauzei pe cale de excepție, chiar dacă nu a fost

cercetat fondul acestuia.

Textul art. 137 art. (1) C. proc. civ. este

edificator în acest sens: „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor

de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în total sau în

parte, cercetarea în fond a pricinii”.

Prima și singura excepție de soluționat, la acel

termen, de către instanța de apel era, așadar, constatarea incidenței art. 242

art. (2) C. proc. civ. și suspendarea judecății, ceea ce împiedică soluționarea

celorlalte incidente procedurale.

Interpretând și aplicând eronat dispozițiile art. 242

alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii,

ceea ce determină casarea deciziei și trimiterea cauzei instanței de apel pentru

respectarea acestor prevederi legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A.B. împotriva

deciziei nr. 1057 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2003.

Opinie separată,

Recursul nu este fondat.

Prin decizia atacată cu recurs, instanța de apel a

anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta A.B., reținându-se neplata de

către aceasta a taxei judiciare de timbru în sumă de 485.976 lei și a timbrului

judiciar în sumă de 50.000 lei, deși procedura de înștiințare a fost

îndeplinită prin citație, la primul termen de judecată.

Critica recurentei cu privire la neacordarea de

eficiență juridică, în atare situație, prevederilor art. 242 pct. 2 C. proc.

civ. și nedispunerea, deci, a suspendării judecății apelului nu poate fi

primită pentru considerentele care urmează:

Obligația de plată a taxelor de timbru este o

obligație fiscală și ea este prevăzută de lege în sarcina celor care apelează

la justiție ca serviciu public. Justiția română, prin Legea de organizare

judecătorească nr. 92/1992, republicată, fiind structural concepută, precum în

orice stat democratic, ca serviciu public care nu este, însă, gratuit.

Între beneficiarul serviciului public al justiției și

instanță, organ abilitat prin lege în fixarea și comunicarea cuantumului

taxelor de timbru, precum și în aplicarea sancțiunii în caz de neconformare se

stabilește un raport de drept public, și anume de drept financiar, caracterizat

prin relația de subordonare a părților, iar nu prin aceea de egalitate și,

deci, disponibilitate reprezentativă pentru dreptul privat.

Prin urmare, plătitorul taxei de timbru, cât privește

obligația sa fiscală, se află într-un raport de autoritate cu instanța, separat

de raportul juridic în care se află cu partea cu care se judecă și care este

unul de drept privat.

Aceasta este și rațiunea pentru care obligația de

timbrare nu își găsește locul în Codul de procedură civilă, ca incidentă sau

excepție procesuală.

Așadar, din această perspectivă, este fără relevanță

dacă părțile au cerut sau nu judecata în lipsă conform art. 242 pct. 2 C. proc.

civ., ca în speța de față, sau dacă au formulat alte cereri deoarece acestea,

toate, sunt circumscrise unui plan procesual subsecvent și care se activează

sau, după caz, continuă ori nu în funcție de stingerea prin plată a obligației

legale de timbru.

Legea taxelor judiciare de timbru 147/1997.

modificată și completată, O.G. nr. 32/1997 privind timbrul judiciar, modificată

și completată, ca și normele lor de aplicare sunt edificatoare în acest sens.

Astfel, art. 9 din O.G. nr. 32/1995 dispune:

„Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și

înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător”, iar art. 11 din Normele de

aplicare nr. 2083/1997 prevăd: „Magistratul care a primit o acțiune sau cerere,

notarul public sau, după caz, funcționarul public care a primit, a cercetat, a

rezolvat, a efectuat sau a eliberat un act ori a prestat serviciul supus

timbrului judiciar, fără ca obligația de timbrare să fi fost îndeplinită, în

totalitate sau în parte, răspunde potrivit legii”.

Legea taxelor judiciare de timbru nr. 146/1997

instituie prin art. 20 alin.(1), regula potrivit căreia: „Taxele judiciare de

timbru se plătesc. anticipat”.

Numai în situația în care taxa judiciară de timbru nu

a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii,

ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai

mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la

primul termen de judecată [art. 20 alin.(2)].

Imperativ, art. 20 alin.(3) din lege dispune că:

„Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează

cu anularea acțiunii sau cererii”.

Din textele prezentate, rezultă, prin urmare, că:

- plata taxelor de timbru în cuantumul legal se face

anticipat, în caz contrar, cererea sau acțiunea prezentată personal nu se

înregistrează;

- atunci când acțiunile și cererile au fost trimise

prin poștă, instanța are obligația de a încunoștința părțile despre taxele

judiciare de timbru ce trebuie achitate (art. 36 din Normele Metodologice 760/

C /1999) până la termenul de judecată;

- când plata s-a efectuat, dar nu în cuantumul legal,

instanța îi pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul

termen de judecată;

- în caz de neîndeplinire până la termenul stabilit a

obligației de plată, cererea se anulează în toate cazurile.

Așadar, în cauza de față, cererea de apel fiind în

totalitate netimbrată, nici cu timbru judiciar, nici cu taxa judiciară de

timbru judiciar, în mod legal a fost anulată ca netimbrată la primul termen

stabilit, potrivit legii, până la care trebuia achitată taxa de timbru.

Cum critica recurentei cu privire la măsura

suspendării judecării cauzei în baza art. 242 C. proc. civ., pentru rațiunile

expuse, nu poate fi primită, recursul declarat trebuia respins, iar decizia

atacată menținută ca legală.