ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 24.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta societatea Complexul Energetic Oltenia S.A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții comuna Alunu și Primarul comunei Alunu, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, anularea deciziei nr. 13284 din 13.12.2017 de soluționare a contestației și a deciziei de impunere nr. x din 27.10.2015 emisă de comuna Alunu, județul Vâlcea, prin care s-au stabilit obligații de plată față de bugetul local al comunei Alunu după cum urmează: taxă excavări - Sector Alunu, în cuantum de 1.464.000,00 RON, taxă excavări - Sector Berbești, în cuantum de 4.902.152,00 RON, precum și accesorii în sumă de 738.554,00 RON.

1.2. Prin sentința nr. 480 din 25.10.2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei societatea Complexul Energetic Oltenia S.A în contradictoriu cu pârâții comuna Alunu și Primarul comunei Alunu și a dispus anularea deciziei nr. 13284/13.12.2017 de soluționare a contestației și a deciziei de impunere nr. x/27.10.2017, ambele emise de comuna Alunu, județul Vâlcea.

Împotriva acestei sentințe au exercitat recurs pârâții comuna Alunu și Primarul comunei Alunu, invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, în rejudecare, respingerea contestației formulate de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A, ca neîntemeiată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.12.2018, sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 5844 din 24 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de pârâții comuna Alunu și Primarul comunei Alunu împotriva sentinței nr. 480 din 25 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs au formulat cerere de contestație în anulare recurenții-pârâți comuna Alunu și Primarul comunei Alunu, întemeind-o în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ.

În susținerea căii de atac formulate au arătat că prin decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a omis să cerceteze motivul de recurs nr. 3, prin care au invocat în apărare decizia civilă nr. 3609 din 23.09.2014 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2012. Prin această din urmă hotărâre invocată, au arătat că instanța a tranșat în mod definitiv următoarea chestiune: "Activitatea reclamantei este reglementată prin Legea minelor nr. 85/2003, fiind inițial autorizată în anul 1980, dar această activitate de exploatare nu poate fi analizată doar de la momentul emiterii autorizațiilor inițiale, deoarece suprafețele de exploatare nu au fost stabilite în mod definitiv la acel moment, activitatea desfășurată în fiecare an calendaristic fiind diferită.

Pentru fiecare activitate de exploatare există obligația de obținere a autorizației, în condițiile art. 267 din Codul fiscal, sens în care prin Decizia Curții Constituționale nr. 1425/2011, s-a statuat că cele două taxe, cea invocată de reclamantă, conform dispozițiilor Legii minelor și cea prevăzută de Codul fiscal, nu se exclud și nu fac obiectul dublei impuneri, așa cum a apreciat instanța de fond. Autorizațiile respective nu au fost emise din oficiu cu exces de putere, așa cum s-a reținut, reclamanta având obligația potrivit Codul fiscal să depună cerere pentru eliberarea lor, înainte cu cel puțin 30 de zile de la data începerii activității, în lipsa unei asemenea cereri, autoritatea administrativă luând în considerare declarațiile fiscale, excavările efective și notele de constatare ale comisiei specializate din cadrul primăriei, care a observat încă din anul 2007 că desfășoară astfel de activități, fără a fi autorizată.

În concluzie, Curtea reține că eliberarea celor două autorizații a fost independentă de depunerea unor cereri în acest sens de către reclamantă și s-a avut în vedere doar împrejurarea că aceasta efectua exploatări de carieră pentru suprafețele menționate în actele analizate".

Or, susțin contestatorii, taxa datorată pentru foraje și excavări aferentă anilor 2014 și 2015 își regăsește temeiul legal în dispozițiile art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, iar mărirea suprafețelor de exploatare, conform adresei emise de intimată, este precedată de o autorizație de excavare datorată în condițiile legii, însăși intimata folosind în adresa nr. x/15.01.2015 termenul de "extindere a suprafețelor de excavare", aspect pe care instanța nu l-a avut în vedere și nu l-a analizat în decizia nr. 5844/24.11.2021, contestată în cauză.

Au mai susținut că pentru fiecare activitate de exploatare există obligația de obținere a autorizației, în condițiile art. 267 din Codul fiscal, sens în care, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1425/2011 s-a statuat în sensul că cele două taxe, cea prevăzută de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 85/2003 și cea prevăzută de Codul fiscal, nu se exclud reciproc și nu fac obiectul dublei impuneri. În plus, au arătat că taxele datorate la bugetul local pentru emiterea autorizațiilor se plătesc înainte de emiterea acestora potrivit legii.

Pentru motivele expuse au solicitat admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, anexând în dovedire decizia nr. 3609/23.09.2014 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2012.

Intimata Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. În esență, a apreciat că, deși au invocat în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., contestatorii nu au precizat care punct este incident în cauză. Pe de altă parte, a arătat că sunt nefondate criticile contestatorilor și nu pot fi reținute atât timp cât în considerentele deciziei atacate instanța a analizat toate motivele de recurs, neputându-se vorbi despre o omisiune de a examina unul dintre motivele de casare invocate. Ca atare, pentru argumentele prezentate în întâmpinare, a solicitat să se constate că în prezenta cauză nu sunt întrunite motivele de contestație în anulare invocate, cererea formulată de contestatorii fiind nefondată.

II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare.

Analizând hotărârea atacată raportat la criticile formulate prin contestația în anulare exercitată în cauză și la apărările formulate de intimată prin întâmpinare, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este nefondată cererea formulată de contestatori și o va respinge ca atare pentru argumentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că legiuitorul a statuat că nu pot fi valorificate, pe calea contestației în anulare, decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict și limitativ de prevederile legale incidente, iar nu cele referitoare la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Fiind o cale de atac de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere de instanțele anterioare. Așadar, dispozițiile legale cuprinse la art. 503 din C. proc. civ. au un câmp de aplicare limitat, astfel încât ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs.

Ca o primă observație, Înalta Curte reține că, deși contestatorii au invocat în drept prevederile art. 503 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., din dezvoltarea cererii de contestație în anulare formulate rezultă că au înțeles să reproșeze instanței faptul că a omis să cerceteze motivul de recurs numărul 3 prin care au invocat în apărare o hotărâre a Curții de Apel Pitești, motiv subsumat cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Prin urmare, decizia contestată urmează a fi analizată din perspectiva acestui motiv de contestație în anulare.

Din prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă că admisibilitatea unei contestații în anulare formulate împotriva unei hotărâri a instanței de recurs este condiționată de împrejurarea ca instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Ca atare, doar nepronunțarea instanței de recurs asupra unui atare motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestația în anulare

Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., este necesar a se face distincție între motive și argumente, întrucât acest text de lege are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, chiar dezvoltate în detaliu, se circumscriu motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs este îndreptățită, așadar, să răspundă motivelor de recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente. De aceea, nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs.

Cu alte cuvinte, nu este îndeplinită această condiție în cazul în care instanța de recurs a înțeles să grupeze, printr-un raționament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul de recurs în situația în care instanța a analizat grupat toate criticile și susținerile formulate de recurent.

Așa fiind, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși, o omisiune, în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., dacă instanța a răspuns motivelor de casare printr-un considerent comun.

În speță, conturând presupusa omisiune a instanței de recurs, contestatorii au arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a omis să cerceteze motivul de recurs numărul 3 în susținerea căruia au invocat în apărare decizia civilă nr. 3609 din data de 23.09.2014 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2012, din cuprinsul căreia au redat considerentele prin care au fost tranșate în mod definitiv aspectele evidențiate în cererea de contestație în anulare.

Din considerentele hotărârii pronunțate de instanța de recurs reiese însă că aceasta a arătat foarte clar și amplu dezvoltat care sunt considerentele pentru care a apreciat că nu sunt fondate criticile invocate de recurenți din perspectiva motivului de casare ce vizează pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aceasta a reținut, în esență, că aspectele concrete de fapt și de drept învederate de recurenți, care au stat la baza demersului organului fiscal ori efectiva realizare a unei proceduri de audiere a contribuabilului, vizează elemente de fond ce nu pot fi reținute, întrucât nu au legătură cu existența sau inexistența în cuprinsul actului administrativ fiscal contestat, a unei motivări ori a mențiunii privind audierea, considerându-le astfel străine viciului de formă reținut ca motiv de anulare a actelor administrative contestate.

În același sens, a reținut instanța de recurs că nemotivarea actului administrativ, dublată de lipsa mențiunii audierii contribuabilului, reprezintă împrejurări suficiente pentru anularea deciziei atacate, inclusiv a deciziei prin care a fost respinsă contestația administrativă în cadrul căreia reclamanta a invocat acest viciu de formă, ceea ce face de prisos examinarea altor aspecte de nelegalitate, concluzionând astfel în sensul că prima instanță a pronunțat o soluție corectă.

Ipoteza conform căreia instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs numărul 3, prin care recurenții au invocat considerentele deciziei Curții de Apel Pitești nr. 3609/23.09.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2012, nu se verifică în speță, în condițiile în care din considerentele hotărârii atacate rezultă fără echivoc argumentele avute în vedere în ceea ce privește aspectele deduse judecății.

Argumentele comune expuse de instanța de recurs în decizia atacată, rezultatul analizării și interpretării de către aceasta a materialului probator, inclusiv prin raportare la aspectele invocate prin contestația în anulare de față, în contextul reținerii nemotivării actelor contestate, viciu de formă invocat de partea reclamantă, demonstrează că nu poate fi vorba despre o omisiune de cercetare a motivului de recurs numărul 3 din perspectiva evidențiată, ceea ce invocă contestatorii fiind o pretinsă greșeală de judecată, care nu poate determina însă aplicarea textului legal invocat drept motiv al contestației în anulare speciale.

De aceea, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nefiind vorba despre o omisiune de cercetare a unui motiv de casare, cum pretind contestatorii. Astfel, contestatoarea nu a invocat o omisiune în sensul dispozițiilor legale precizate, ci pretinse greșeli de judecată săvârșite de instanța care a soluționat recursul, rezultând că se solicită instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare să cenzureze statuările instanței de recurs prin reinterpretarea unor norme legale raportat la apărările formulate, în sensul arătat de contestatori, sau prin aplicarea altor norme legale, demers ce nu poate fi însă circumscris motivului de contestație în anulare invocat, reprezentând veritabile motive de recurs.

În realitate, ceea ce urmăresc contestatorii prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față, astfel cum rezultă din dezvoltarea motivelor invocate, este tocmai repunerea în discuție a aspectelor analizate de instanța de recurs și reevaluarea acestora, respectiv o repunere în discuție a motivului de casare ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Astfel, deși invocă dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorii sunt nemulțumiți de argumentele în raport de care instanța de recurs a analizat și reținut criticile formulate, or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs a analizat criticile de recurs și a motivat soluția pronunțată.

Împrejurarea că titularii cererii de contestație în anulare nu sunt mulțumiți de modul în care au fost soluționate motivele de recurs invocate, analizate criticile formulate și motivată decizia contestată sub acest aspect nu poate conduce la deschiderea contestației în anulare într-un alt caz decât cele limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Față de cele reținute, având în vedere că motivul de contestație invocat nu se circumscrie dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorii solicitând, în realitate, o reexaminare a fondului recursului, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, contestația în anulare fiind o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față ca nefondată.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, reținând că motivele invocate de parte nu se încadrează în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., în temeiul acestor prevederi legale, coroborate cu cele cuprinse la art. 508 și art. 513 din același act normativ, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii comuna Alunu și Primarul comunei Alunu împotriva deciziei nr. 5844 din 24 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii Comuna Alunu și Primarul comunei Alunu - Birăuți Cristian împotriva deciziei nr. 5844 din 24 noiembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.