Decizia nr. 5741/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 428/2019 a Curții de Apel Craiova

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 02.09.2019 sub nr. x/2019, reclamanta Complexul Energetic Oltenia S.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumei de 4.441.098,50 RON achitată de reclamantă cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național, ce nu a fost utilizată, din cauza neemiterii de către pârâți a deciziilor de scoatere a terenurilor din fondul forestier; obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 982.856,95 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 și potrivit art. 182 Codul de procedură fiscală, de la data plății sumei de 4.441.098,50 RON, până la data de 23.08.2019, precum și în continuare, până la data restituirii sumei solicitate și obligarea pârâtelor, în solidar, plata cheltuielilor de judecată. I.

Sentința instanței de fond Prin sentința nr. 428/2019 din 27.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acțiunea. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de mai sus, au declarat recurs principal reclamanta și recurs incident pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. I.

Decizia instanței de recurs Prin Decizia nr. 2006/2022 din 31 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția tardivității recursului incident invocată din oficiu; s-a respins, ca tardiv, recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; s-a admis recursul principal declarat de reclamantă; s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în esență cu motivarea că sentința instanței de fond conține considerente contradictorii referitoare la natura și regimul juridic aplicabil sumei ce face obiectul cererii de chemare în judecată. II. Al doilea ciclu procesual Pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019*. II.1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 22 din 27 ianuarie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului, ca fiind rămasă fără obiect; a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Complexul Energetic Oltenia S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor Și Pădurilor, ca prescrisă. II.2. Calea de atac exercitată în cauză Reclamanta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și, reținând spre rejudecare litigiul, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: În fapt, prin hotărârea recurată, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată promovată de CE Oltenia S.A., prin care s-a solicitat restituirea sumei de 4.441.098,50 RON, achitata cu titlul de taxa pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național, și plata sumei de 982.856,95 RON reprezentând dobânzi legale penalizatoare, ca prescrisă. Recurenta a arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că taxa pentru scoaterea din fondul forestier național prevăzută de art. 41 alin. (1) lit. a) din Codul Silvic nu reprezintă o creanță fiscală, astfel încât ar fi incident termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., iar nu termenul de 5 ani prevăzut de art. 219 din Codul de Procedura Fiscală. Taxa pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național este reglementată de art. 41 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic și este o obligație fiscală, iar creanța rezultată din plata acesteia este o creanță fiscală. Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică este constituit conform art. 4 din Normele metodologice privind constituirea și utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, norme aprobate prin Ordinul nr. 2353 din data de 14 iunie 2012 și administrat de Ministrului Mediului si Pădurilor. Potrivit art. 3 pct. 2 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, bugetul general consolidat este definit ca fiind ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Potrivit art. 2 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2.353 din 14 iunie 2012, "în utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, Ministerul Mediului și Pădurilor îndeplinește atribuțiile și răspunderile ordonatorilor principali de credite bugetare, stabilite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (...)". Potrivit art. 3 din aceleași norme, "virarea și decontarea sumelor din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică se vor efectua în conformitate cu Normele metodologice privind finanțarea investițiilor instituțiilor publice prin trezoreria statului, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 2487/1996, cu modificările și completările ulterioare". Prin urmare, Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică este o parte a bugetului Ministerul Mediului și Pădurilor și deci parte a bugetului general consolidat. Elementul esențial de caracterizare a creanțelor fiscale este destinația sumelor, iar nu modul în care se colectează sau se utilizează, așa cum a subliniat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 8 din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (par 79 și 89). Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior și dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că obligația de plată prevăzută de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 a unei taxe pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național este o obligație fiscală, iar creanța rezultată din plata acesteia este o creanță fiscală. Prin urmare în cauză, sunt incidente prevederile art. 219 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală, potrivit căruia "dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de l ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire", soluția instanței de fiind nelegală. Față de prevederile punctului 64 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea articolului 36 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, este evident faptul ca fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, prevăzut în textul de lege menționat este același fond ce este reglementat de O.M.M.P. nr. 2353/2012, act normativ precizat anterior. În concluzie, rezultă fără dubii că fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică face parte din bugetul de stat, fiind o creanță fiscală. Anterior litigiului, intimata-pârâtă a recunoscut natura juridică a pretențiilor solicitate respectiv plata efectuata de CE Oltenia S.A., în calitate de terț poprit în contul S.C. P..E.J. A. și B., ca fiind o plata ce reprezintă taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național. Astfel, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a emis Ordinul nr. 569/16.03.2016 pentru scoaterea din fondul forestier național eu compensare a terenului in suprafața de 3,6293 ha de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S. A., in vederea realizării obiectivului "Deschiderea si punerea in exploatare a bazinului minier Husnicioara la o capacitate de 2.200 mii tone lignit/an". Prin articolul 3 din Ordinul nr. 569/16.03.2016, se recunoaște si se confirma plata, in calitate de terț poprit, a sumei de 233.305,32 RON, achitata cu Ordinul de plata nr. x/07.01.2016 către executorul judecătoresc S.C. P..E.J. A. si C. (una dintre sumele aferente dosarului de executare silita nr. x/2014), ca fiind efectuata in numele acestora de către CE. Oltenia S.A. În consecință, dosarul de executare nr. 263/E/2014 și respectiv debitul total aferent acestui dosar, este recunoscut de către intimata-pârâtă, încă de la data emiterii ordinului, în acest dosar de executare fiind realizate plățile prezentate prin acțiune. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. II.3. Apărările formulate în cauză Pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR Șl PĂDURILOR a formulat întâmpinare la recurs, prin care a invocat excepția nulității parțiale a recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se arată că recurenta nu a formulat critici legate de ipoteza reglementată de acest text de lege. Aspectele evidențiate de către recurentă, astfel cum au fost formulate și dezvoltate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. prin urmare, recursul întemeiat pe acest motiv de casare este nul. Pe fond, recurenta susține ca suma de 4.441.098,50 RON achitată cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier este o creanță fiscală, ceea ce face aplicabil termenul de prescripție de 5 ani, iar nu termenul general de prescripție, de 3 ani, aplicabil creanțelor nefiscale/parafiscale. În argumentație, recurenta face o înșiruire de articole din diferite acte normative, concluzionând că, dacă bugetul general consolidat este compus din bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, atunci fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică este parte a bugetului general consolidat, prin urmare reprezintă creanță fiscală. Concluzia nu este una argumentată de textele invocate de recurentă și nici nu rezultă din alte texte legale. Recurenta scoate din context referirea la bugetul general consolidat, cuprinsă în art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, omițând să analizeze și definiția creanței fiscale principale, precum și faptul că plata unei sume către o autoritate publică centrală nu prezumă faptul că aceasta se varsă la bugetul de stat. Taxa plătită pentru scoaterea definitivă din fondul forestier, chiar dacă este plătită unei autorități publice centrale, nu reprezintă o creanță fiscală pentru motivul că nu se varsă la bugetul de stat, ci este pusă la dispoziția Ministerului pentru finanțarea activității, Ministerul prestând un serviciu și oferind o contraprestație în schimbul acestei taxe. Or, o creanță fiscală acoperă o cheltuială publică, făcuta în interesul tuturor cetățenilor, fără a oferi, la schimb, un serviciu din partea autorității. Taxele achitate unei autorități, care sunt folosite de această autoritate pentru finanțarea activităților proprii, în considerarea faptului ca aceasta prestează un serviciu unei persoane private, nesatisfăcând un interes public, comun, nu se fac venit la bugetul consolidat și nu reprezintă o creanță fiscală. Scopul colectării taxelor fiscale privește constituirea veniturilor bugetare pe seama cărora să se poată acoperi nevoile generale și comune ale societății, scop în care sunt relevante prevederile alin. (1) din articolul 1 inserat în Codul fiscal. Art. 2 din Codul fiscal reglementează într-o manieră limitativă impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii care se circumscriu obiectului de reglementare al respectivului act normativ. Per o contrario, fondurile care nu sunt prevăzute expres de art. 2 Codul fiscal au o natură nefiscală, iar raporturile de drept izvorâte în legătură cu acestea nu se circumscriu dreptului fiscal pe latura lui substanțială. În același sens a concluzionat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 390/2012 pronunțată în data de 1 februarie 2012, când a fost chemată să califice redevența din contractele de concesiune, motivând că "redevența pe care recurenta o achită are natura juridică a unei chirii care s-a născut în urma unei licitații, concretizate și finalizate printr-un contract, o convenție. (...) Codul fiscal nu prevede acest tip de redevența ca fiind o creanță fiscală. (...) Creanța în litigiu este un venit nefiscal". Diferența de regim juridic între fiscalitate și parafiscalitate constă, așa cum a reținut si instanța de fond, în echivalența între serviciul prestat și prețul plătit: în cazul taxelor fiscale (obligatorii și nerambursabile) prelevarea nu presupune o contraprestație. În schimb, taxele parafiscale impun plata unei sume de bani pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic ori o instituție publică. Într-o formulare simplistă, taxele parafiscale sunt colectate de către diverse instituții publice pentru anumite servicii solicitate de către persoanele plătitoare. Obiectivul taxelor fiscale privește acoperirea cheltuielilor publice, în vederea satisfacerii necesităților de interes general. Pe de altă parte, taxele parafiscale privesc exclusiv nevoia contribuabilului persoană fizică sau juridică. Taxa pentru folosirea definitivă a terenurilor forestiere în alte scopuri decât producția forestieră și defrișarea de păduri (conform Legii fondului funciar nr. 18/1991) constituie taxă nefiscală, conform Registrului taxelor și tarifelor nefiscale, publicat pe site-ul ANAF, taxa care se plătește tot în Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Curtea Constituțională a analizat taxele parafiscale prin Decizia nr. 892/2012 de respingere a unei excepții de neconstituționalitate. În consecință, nefiind o creanță fiscală, taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier nu este guvernată de materia fiscală și nu i se aplică regimul juridic al prescripției prevăzut de Codul de procedură fiscală, ceea ce face ca dreptul recurentei de a formula acțiunea pentru recuperarea acesteia să fie prescris. În drept, au fost invocate prevederile art. 201 din C. proc. civ. II.4. Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal. II.

Aspecte procesuale La termenul din 21.11.2023, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, apreciind că nu există o excepție a nulității parțiale a recursului, ci aceasta trebuie să vizeze motivele depuse în ansamblul lor. II.

Soluția instanței de recurs II.6.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cereri succesive adresate Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești "A. și B." în perioada 2014-2015, creditoarele D., E., F. și G. au solicitat și obținut executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de mai multe hotărâri judecătorești definitive (Sentința nr. 109/06.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia nr. 4269/12.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 131/11.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, sentința nr. 97/23.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, sentința nr. 316/11.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia nr. 860/26.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și sentința nr. 261/11.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă prin nerecurare), prin care debitorii Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au fost obligați la plata compensațiilor bănești cuvenite pentru interdicția exploatării materialului lemnos din fondul forestier deținut de obștile creditoare în arii protejate. În dosarele de executare nr. 263/E/2014, nr. 153/E/2015, nr. 152/E/2015, nr. 33/E/2015 și nr. 191/E/2015 înregistrate la cererile formulate de creditoarele anterior menționate, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra terților debitorilor, între care și asupra reclamantei Complexul Energetic Oltenia S.A., care a fost înștiințată despre înființarea popririlor prin adresele din 23.06.2015, din 05.11.2015 și din 09.11.2015 emise de societatea de executori judecătorești. Începând cu data de 03.11.2015 și până la data de 12.05.2016, reclamanta a efectuat un număr de 15 plăți în calitate de terț poprit în cele 5 dosare de executare silită, în total fiind virată în conturile bancare ale Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești "A. și B." suma de 4.674.403,82 RON. Astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în cuprinsul ordinelor de plată, reclamanta a intenționat ca, prin efectuarea plăților în calitate de terț poprit, să compenseze obligații de plată a taxelor necesare pentru emiterea în viitor a unor acte administrative de scoatere din fondul forestier a mai multor suprafețe destinate exploatării de cărbune. În acest scop, prin adresele nr. x/10.11.2015, nr. y/16.11.2015, nr. z/21.12.2015, nr. w/14.01.2016, nr. t/11.05.2016, nr. s/24.05.2016 și nr. 2753/23.11.2018 adresate Ministerului Mediului, reclamanta a solicitat ca plățile efectuate în calitate de terț poprit să fie compensate cu obligațiile de plată a taxelor de scoatere de suprafețe din fondul forestier național. Prin emiterea Ordinului nr. 569 din 16.03.2016 al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru aprobarea scoaterii din fondul forestier național a terenului în suprafață de 3,6293 ha, pârâtul a acceptat compensarea solicitată de reclamantă doar pentru suma de 233.305,32 RON, achitată de aceasta din urmă cu ordinul de plată nr. x din 07.01.2016 în contul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești "A. și B.". Pentru restul sumelor achitate de reclamantă în calitate de terț poprit în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015, nr. z/2015, nr. w/2015 și nr. 191/E/2015 ale Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești "A. și B.", în total 4.441.098,50 RON, pârâtul nu a acceptat compensarea solicitată de reclamantă, refuzând emiterea actelor administrative de scoatere a terenurilor din fondul forestier cu motivarea că plățile efectuate în conturile bancare ale societății de executori judecătorești nu reprezintă plată valabilă a taxelor, conform art. 41 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic. Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată atât pe dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât și pe dispozițiile art. 168 și art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i restituie suma totală de 4.441.098,50 RON, considerând că reprezintă o plată nedatorată cât timp nu au fost emise actele administrative de aprobare a scoaterii din fond forestier. II.6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă și a apărărilor intimatului-pârât Problema de drept dedusă judecății în prezentul recurs este natura juridică a taxei pentru scoaterea din fondul forestier național prevăzută de art. 41 alin. (1). lit. a) din Codul Silvic, respectiv dacă aceasta are caracter fiscal și prin urmare recurenta-reclamantă, în calitate de plătitor al unei eventuale creanțe fiscale nedatorate, este supusă prescripției prevăzute de art. 219 alin. (1) Codul de Procedura Fiscală sau are caracter civil, fiind supusă prevederilor art. 2517 din C. civ. Creanța fiscală a fost definită de Codul de Procedură Fiscală în art. 1 pct. 10 ca fiind "dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie", iar creanța fiscală principală este definită la punctul art. 1 pct. 11 ca fiind "dreptul la perceperea impozitelor, taxelor si contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate șt la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege". Potrivit art. 1 pct. 36, taxa reprezintă "prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării unor servicii de către instituții sau autorități publice, fără existența unui echivalent între cuantumul taxei și valoarea serviciului." Din perspectiva acestor dispoziții, taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier se încadrează în categoria creanțelor fiscale principale. Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic: "Pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier național, în cazurile prevăzute la art. 36 și 37, obligațiile bănești simt următoarele: a) taxa pentru scoaterea definitiva a terenurilor din fondul forestier național, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitiva și se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, aflat la dispoziția autorității publice centrale care răspunde de silvicultură." Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică este constituit conform art. 4 din Normele metodologice privind constituirea și utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică aprobate prin Ordinul nr. 2.353 din 14 iunie 2012 și administrat Ministrului Mediului și Pădurilor. Potrivit art. 3 pct. 2 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, bugetul general consolidat este definit ca fiind ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Potrivit art. 2 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2.353 din 14 iunie 2012, "în utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, Ministerul Mediului și Pădurilor îndeplinește atribuțiile și răspunderile ordonatorilor principali de credite bugetare, stabilite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 3 din aceleași norme, "virarea și decontarea sumelor din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică se vor efectua în conformitate cu Normele metodologice privind finanțarea investițiilor instituțiilor publice prin trezoreria statului, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor nr. 2.487/1996, cu modificările și completările ulterioare". Prin urmare, Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică este o parte a bugetului Ministerul Mediului și Pădurilor și deci parte a bugetului general consolidat. Elementul esențial de caracterizare a creanțelor fiscale este destinația sumelor, iar nu modul în care se colectează sau se utilizează, așa cum a subliniat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 8 din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În concluzie, obligația de plată prevăzută de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 a unei taxe pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național este o obligație fiscală, iar creanța rezultată din plata acesteia este o creanță fiscală. Astfel, sunt incidente prevederile art. 219 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală potrivit căruia "Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire." Prin urmare dreptul recurentei-reclamante de a pretinde restituirea taxei pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național nedatorate, se prescrie în termenul prevăzut de art. 219 alin. (1) Codul de Procedură Fiscală și nu cel prevăzut de art. 2517 din C. civ. Decizia nr. 892/2012 de respingere a unei excepții de neconstituționalitate emisă de Curtea Constituțională, invocată de intimată, este nerelevantă, aceasta fiind dată cu privire la sumele reprezentând valoarea timbrului muzical, calificat ca fiind taxă parafiscală. Prin urmare, se constată greșita aplicare a legii de către prima instanță din perspectiva calificării raportului juridic dedus judecății. În ceea ce privește soluția procedurală subsecventă adecvată în cauză, analizând considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 79/2022 privind examinarea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, care a statuat că, "în interpretarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță", Înalta Curte trebuie să cerceteze chestiunea dacă în prezenta cauză este pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului. Or, față de împrejurarea că, în prezenta cauză, deși aflată în al doilea ciclu procesual, nu a fost stabilită situația de fapt, existând dezbateri contradictorii între părți cu privire la împrejurarea de fapt a achitării sumelor de către reclamantă ca terț poprit în contul taxelor pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național, se impune administrarea de probatorii complexe, prin lămurirea tuturor surselor sumelor plătite și a corelării lor sau nu cu asemenea taxe. Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, prima instanță va administra toate probele necesare și utile, constând în înscrisurile relevante din dosarele de executare silită aferent fiecărei sume (cele aflate la dosarul de fond fiind majoritatea ilizibile), înscrisurile care stabileau sumele de plătit de către reclamantă ca și taxă de scoatere din fondul forestier național (evidențierea acestora raportat la localizare și suprafețe calculate), urmând a avea în vedere și valoarea probatorie a Ordinului nr. 569/16.03.2016 pentru scoaterea din fondul forestier național invocat de către recurentă. Față de cele de mai sus, Înalta Curte constată că instrucțiunile date se încadrează în analiza stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului și nu reprezintă doar aspecte de aplicare a legii, fiind necesară completa stabilire a situației de fapt; ca urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.