ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 02.09.2019, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor, în solidar, la restituirea sumei de 4.441.098,50 RON, achitata de C.E. Oltenia S.A. cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național, suma neutilizata, nefiind emise decizii de scoatere din fondul forestier; la plata sumei de 982.856,95 RON cu titlul de dobânzi legale penalizatoare, potrivit legislației aplicabile, respectiv art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar si art. 182 Codul de procedură fiscală, calculate de la data plății sumei de 4.441.098,50 RON, până la data de 23.08.2019 și în continuare până la data restituirii sumei solicitate; plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de litigiu.

Prin sentința nr. 428 din data de 27 noiembrie 2019 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Ministerul Mediului.

Împotriva sentinței a declarat recurs principal reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că există contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, în sensul că motivarea hotărârii conduce la o anumită soluție, însă dispozitivul conține o soluție contrară.

Astfel, deși asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune instanța de fond reține faptul că sumele achitate în anii 2015, 2016 pot fi asimilate unor creanțe fiscale, iar dreptul la acțiune se prescrie din perspectiva art. 219 Codul de procedură fiscală în anii 2020, 2021, prin dispozitivul hotărârii respinge acțiunea, considerând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală.

A mai apreciat recurenta că hotărârea primei instanțe este și rezultatul unei interpretări eronate a normelor de drept material, având în vedere calificarea greșită a plății efectuate către executorul judecătoresc drept "despăgubiri datorate creditorilor".

În fapt, pe fiecare ordin de plată, la rubrica "detalii" a fost menționat în mod clar și explicit faptul că plata reprezintă "taxă scoatere din fondul forestier", deci debit fiscal. Acest aspect rezultă cu evidență și din adresa nr. x/20.05.2016 emisă de Ministerul Apelor și Pădurilor, adresată A. și B., de "diminuare a popririi din valoarea de 1.920.783,64 RON cu suma specificată mai sus (586.500,05 RON)", precizându-se "valoarea a fost achitată parțial de C.E.Oltenia S.A., conform adresie nr. x/11.05.2016".

Prin urmare, plata efectuată de reclamantă, în calitate de terț poprit, a fost de natură a stinge obligațiile reprezentând taxa de scoatere definitivă din fondul forestier a unor suprafețe de teren și nu "despăgubiri datorate creditorilor".

Pe de altă parte, anterior litigiului, ministerele pârâte au recunoscut natura juridică a pretențiilor solicitate, respectiv plată efectuată de C.E. Oltenia S.A., în calitate de terț poprit în contul A. și B., ca fiind o plată ce reprezintă taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național.

Astfel, MinisteruI Mediului, Apelor și Pădurilor a emis Ordinul nr. 569/16.03.2016 pentru scoaterea din fondul forestier național cu compensare a terenului în suprafață de 3,6293 ha de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., în vederea realizării obiectivului:

"Deschiderea si punerea în exploatare a bazinului minier Husnicioara la o capacitate de 2.200 mii tone lignit/an ". Prin art. 3 din Ordinul nr. 569/16.03.2016 se recunoaște și se confirmă plata, în calitate de terț poprit, a sumei de 233.305,32 RON, achitată cu Ordinul de plată nr. x/07.01.2016 către executorul judecătoresc.

În consecință, dosarul de executare nr. 263/E/2014 și debitul total aferent acestui dosar, este recunoscut de către pârâte încă de la data emiterii ordinului, în acest dosar de executare fiind realizate plățile prezentate anterior, după cum urmează: O.P. nr. x/04.12.2015 - 400.743,98 RON, O.P. nr. x/07.01.2016 318.415,26 RON, O.P. nr. x/09.12.2015 - 340.334,36 RON, O.P. nr. x/11.01.2016 - 384.894,04 RON.

Un ultim aspect invocat de recurentă a vizat soluția de respingere a probei cu expertiză contabilă, din cuprinsul încheierii din 30 octombrie 2019, apreciată ca fiind pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fără a fi motivată în mod clar și pertinent. De asemenea, în lipsa probei a cărei administrare nu a fost încuviințată, instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a cerceta fondul cauzei.

Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu a depus întâmpinare, însă, la data de 21.05.2020, a depus recurs incident împotriva sentinței primei instanțe, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât a criticat soluția pronunțată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și aprecierile instanței asupra naturii juridice a pretenției reclamantei.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare față de recursul incident promovat în cauză, arătând că acesta este inadmisibil câtă vreme motivele formulate se circumscriu unui adevărat recurs principal, fiind veritabile critici ale sentinței instanței de fond, care puteau fi formulate, în condițiile legii, numai în cadrul unui recurs principal, declarat în termen.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În privința recursului incident declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Înalta Curte reține că potrivit art. 491 cu aplicarea 474 alin. (1) C. proc. civ., recursul incident se depune odată cu întâmpinarea la recursul principal, iar conform art. 471 alin. (5) C. proc. civ., întâmpinarea se depune în termen de cel mult 30 zile de la data comunicării recursului motivat.

Având în vedere data comunicării recursului principal (16.03.2020 - dosar recurs) și data depunerii cererii de recurs incident (21.05.2020 - email dosar recurs) se constată că termenul prevăzut de art. 490 C. proc. civ., calculat în conformitate cu dispozitiile art. 181 și 182 din același cod a fost depășit, astfel încât Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului incident și îl va respinge în consecință.

În ceea ce privește recursul principal declarat în cauză, Înalta Curte reține că reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la restituirea sumei de 4.441.098,50 RON, achitată cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național și la plata sumei de 982.856,95 RON cu titlul de dobânzi legale penalizatoare.

Instanța de fond a respins acțiunea, iar reclamanta a criticat aceasă soluție, calea de atac astfel promovată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Sub aspectul calității motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. De asemenea, motivarea trebuie să fie coerentă și lipsită de ambiguități și de contradicții, ea trebuie să permită urmărirea raționamentului care susține și justifică soluția adoptată.

Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe conține considerente contradictorii referitoare la natura și regimul juridic aplicabil sumei ce face obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, pe de o parte, în analiza excepției prescripției dreptului material la acțiune, judecătorul fondului reține că "reclamanta susține incidența normelor de prescripție reglementate de Codul de procedură fiscală, luând în considerare caracterul de creanță fiscală a taxei datorate pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier național; această natură juridică este în concordanță cu temeiul în drept al acțiunii formulate, astfel încât prescripția extinctivă nu poate fi disociată de aceste temei de drept . …. Ca atare, întrucât dreptul de a cerere restituirea unor sume achitate în 2015 și 2016 (în condițiile în care acestea pot fi asimilate unor creanțe fiscale, fapt ce constituie o analiză de fond a cauzei și nu una a prescripției aplicabile), se prescrie prin perspectiva art. 219 Codul de procedură fiscală, în 2020, 2021 ."

Pe de altă parte și în totală contradicție, cu ocazia examinării fondului pretenției deduse judecății, același judecător apreciază că "prevederile art. 168 și cele ale art. 182 din Codul de procedură fiscală nu sunt aplicabile . În același sens, trebuie reținut că, secvența raporturilor juridice obligaționale specifice acestui mijloc de executare silită indirectă și prin echivalent, nu intră sub sfera de aplicare a Codul fiscal sau al celui de procedură fiscală . Din acest punct de vedere, debitul executat silit prin opoziția la plată/poprire nu este un debit fiscal sau o creanță bugetară (…), ci despăgubiri datorate creditorilor mai sus menționați ."

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-au formulat au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de această împrejurare, nu se mai impune analizarea argumentelor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere împreună cu celelalte probe, susțineri și apărări ale părților.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496-497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul principal, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului incident invocată din oficiu.

Respinge, ca tardiv, recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 428 din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul principal declarat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva sentinței nr. 428 din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2022.