ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1143/2023

Cererea de chemare în judecată. Hotărârea de declinare a cauzei. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, sub nr. x/2017, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A., să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7.768,75 RON, precum și la plata penalităților de întârziere. Prin sentința nr. 3827 din data de 02.05.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ținând cont de faptul că pretențiile derivă dintr-un act administrativ.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 3991 din 26.10.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în contradictoriu cu pârâta A., și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.768,75 RON, plus penalitățile aferente acestei sume, în cuantum de 0,06 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la scadența debitului principal și până la data plății integrale a acestuia.

Calea de atac exercitată în cauză. Hotărârea pronunțată în recurs. Împotriva sentinței nr. 3991 din 26.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 5528 din 28.10.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a respins recursul formulat de pârâta B. împotriva sentinței nr. 3991 din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cererea de îndreptare eroare materială. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.02.2022, sub nr. x/2022, și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 442 C. proc. civ., reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința nr. 3991 din 26.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în sensul că denumirea corectă a pârâtei este B. și nu A., cum s-a menționat în dosar.

Hotărârea pronunțată asupra cererii de îndreptare eroare materială. Prin încheierea din data de 14.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale,formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Recursul exercitat împotriva încheierii pronunțate asupra cererii de îndreptare eroare materială. Împotriva încheierii din 14 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, considerând că instanța de fond i-a respins în mod greșit cererea de îndreptare a erorii materiale. În dezvoltarea cererii de recurs formulate a susținut că, deși în cererea introductivă s-a strecurat o eroare materială și a fost chemată în judecată pârâta A. și nu B., cum este de fapt numele corect al pârâtei, în temeiul art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., instanța avea obligația să prevină orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și să verifice numele corect al debitorului. A apreciat în acest sens că din cuprinsul diverselor întâmpinări și din recursul formulat de pârâtă în dosarul nr. x/2017, se putea observa că a fost precizat numele corect al pârâtei ca fiind B., așa încât este evidentă existența în cauză a unei erori materiale în sensul dispozițiilor art. 442 C. proc. civ., citate în cuprinsul cererii de recurs, iar prin neîndreptarea erorii materiale în sensul solicitat nu poate da curs executării silite în vederea recuperării în integralitate a debitului admis.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare. II. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și în raport de prevederile legale incidente, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile părții, în sensul că soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Demersul judiciar al reclamantei întemeiat pe dispozițiile art. 442 C. proc. civ., astfel cum a fost evidențiat la pct. I.4. al acestei decizii, vizează solicitarea de îndreptare a sentinței nr. 3991 din 26.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în sensul de a se menționa numele corect al pârâtei ca fiind B. și nu A., cum în mod greșit a fost consemnat. Soluționând cererea în primă instanță, Curtea de Apel București a respins-o ca neîntemeiată, reținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de alin. (1) al art. 442 din C. proc. civ., având în vedere că din cererea de chemare în judecată reiese că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu A., iar actele de procedură au fost întocmite în raport de acest nume. Reclamanta a criticat soluția primei instanțe, clamând prin cererea de recurs formulată încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în aplicarea cărora instanța avea obligația să prevină orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și să verifice numele corect al debitorului raportat la celelalte acte de procedură întocmite, și nu exclusiv prin raportare la cererea de chemare în judecată. Așa cum s-a arătat anterior, deși recurenta-reclamantă nu a încadrat susținerile în nici unul dintre motivele de casare expres și limitativ prevăzute de legiuitor la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că pot fi încadrate criticile formulate de parte în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încheierea atacată urmând a fi examinată din această perspectivă. Criticile recurentei-reclamante sunt apreciate fondate de instanța de control judiciar, fiind de natură a atrage casarea încheierii recurate și rejudecarea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 3991 din 26.10.2017 a Curții de Apel București, în sensul admiterii acesteia și îndreptării hotărârii în sensul solicitat. Cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. poate fi invocat pentru următoarele situații: în primul rând, pentru orice neregularități procedurale săvârșite de instanță, altele decât cele menționate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. iar în al doilea rând, pentru nesocotirea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs. De altfel, așa cum s-a statuat și în doctrină și în jurisprudența recentă, poate fi invocat acest caz de nelegalitate a unei hotărâri pentru încălcarea dreptului la apărare; judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată; nerespectarea principiului oralității; publicitatea ședinței de judecată; nesemnarea minutei de către judecători; lipsa încheierii de dezbateri; aplicarea greșită a unor texte de lege; nesocotirea principiului contradictorialității ori a principiului disponibilității și altele asemenea. Totodată, este de observat că în procesul civil operează principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a susținut și recurenta-reclamantă în cererea de recurs formulată. Potrivit acestui text de lege: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc." Ca atare, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare. În speță, Înalta Curte reține că prima instanță și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, exclusiv pe împrejurarea că din cererea de chemare în judecată reiese că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu pârâta A. și că toate actele de procedură au fost întocmite în raport de acest nume, pronunțând astfel o soluție cu încălcarea regulilor referitoare la soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale. Susținerile reclamantei potrivit cărora au existat și alte acte de procedură întocmite cu numele corect al pârâtei, respectiv întâmpinări și cererea de recurs exercitată împotriva sentinței de fond pronunțate în dosarul nr. x/2017, sunt fondate, fiind confirmate de actele și lucrările aflate la dosarul cauzei. În conformitate cu dispozițiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ.: "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere." Textul de lege citat supra permite îndreptarea erorilor sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau a celor de calcul, precum și a oricăror alte "erori materiale" cuprinse în hotărâri sau încheieri, această procedură a îndreptării hotărârilor judecătorești presupunând, așadar, corectarea unor erori materiale apărute cu ocazia redactării, în cuprinsul minutei, al practicalei, al considerentelor sau chiar în dispozitivul acestora. Întrucât textul nu distinge, reiese în mod indubitabil că procedura îndreptării erorii materiale poate fi folosită, iar instanța trebuie să procedeze la îndreptarea erorii strecurate în hotărâre, dacă aceasta este demonstrată de actele din dosar, chiar dacă eroarea a fost provocată de o mențiune greșită a părților. În speță, deși în cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat în mod greșit numele pârâtei chemate în judecată ca fiind A. și nu B., instanța de fond avea obligația să verifice în integralitate dosarul cauzei, în vederea soluționării cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința pronunțată, și nu să se limiteze exclusiv la mențiunile cuprinse în acțiunea introductivă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât numele corect al pârâtei rezulta nu numai din întâmpinările, cererea de recurs și decizia pronunțată în recurs în dosarul nr. x/2017 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ci, inclusiv din înscrisurile depuse în susținerea acțiunii introductive formulate în cauză . Astfel fiind, este evident că, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv, cererea formulată de reclamantă prin prisma tuturor actelor și lucrărilor din dosar, au fost încălcate regulile de procedură referitoare la îndreptarea erorii materiale și implicit a fost nesocotit dreptul la apărare al părții, precum și dreptul acesteia la un proces echitabil. Pe cale de consecință, contrar opiniei primei instanțe, pe care nu o împărtășește, Înalta Curte constată, prin raportare la motivele invocate de recurenta-reclamantă, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 442 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba în mod evident despre o eroare materială strecurată în sentința nr. 3991/26.10.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în sensul menționării numelui corect al pârâtei ca fiind B. și nu A., cum în mod greșit s-a consemnat. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele arătate la pct. II.1 al prezentei decizii, constatând că soluția dată de prima instanță asupra cererii de îndreptare eroare materială este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură ce reglementează această instituție, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din același Cod, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantă, va casa încheierea recurată și, rejudecând, va admite cererea și va dispune îndreptarea erorii materiale în sensul solicitat.