ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra apelurilor de față, examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin Sentința penală nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă B..
În baza art. 276 alin. (5) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă să plătească inculpatului suma de 1.250 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, respingând restul pretențiilor cu acest titlu.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Prin Rechizitoriul nr. x/2018 din data de 22.07.2021, astfel cum a fost remediat prin ordonanța din 8.12.2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, într-o noapte din intervalul de timp martie - aprilie 2018 (noapte din preajma datei de 8 martie 2018, potrivit celor declarate de persoana vătămată), în urma unor neînțelegeri, inculpatul A. a exercitat acte de violență asupra concubinei sale, B., așezându-se asupra persoanei vătămate, care se afla în pat, după care, cu mâna, i-a comprimat gâtul și i-a acoperit nasul și gura, provocând persoanei vătămate durere și imposibilitatea temporară de a respira, faptă ce a determinat-o pe aceasta să solicite ajutor martorului C., acesta din urmă intervenind și îndepărtând inculpatul aflat deasupra persoanei vătămate, după care, persoana vătămată a solicitat telefonic și intervenția tatălui său, martorul D., acesta din urmă ajungând la locuința persoanei vătămate și fiind informat de persoana vătămată și martorul C. despre desfășurarea incidentului.
În actul de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate B. și depozițiile martorilor C. și D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2021.
Prin încheierea nr. 72 din 08.02.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva încheierii din data de 18 noiembrie 2021 și a Încheierii penale nr. 19/CP din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
S-au desființat, în parte, încheierea din data de 18 noiembrie 2021, numai sub aspectul dispoziției de admitere, în parte, a cererilor și excepțiilor formulate de inculpatul A. și, în totalitate, Încheierea nr. 19/CP din data de 20 decembrie 2021, și rejudecând:
S-au respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile formulate de inculpatul A..
S-au menținut celelalte dispozițiile ale încheierii din data de 18 noiembrie 2021, care nu contravin prezentei.
În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării Curții de Apel Târgu Mureș cu Rechizitoriul nr. x/2018 din 22 iulie 2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Potrivit relatărilor părții civile B. consemnate în mai multe acte din dosarul de urmărire penală și confirmate, în esență, de declarația inculpatului A., începând cu anul 2013, între cele două părți s-a stabilit o relație de concubinaj, în urma relației acestora născându-se fiica părților, E..
Potrivit declarației părții civile coroborată cu declarațiile martorilor F. și G., în data de 11 martie 2017, inculpatul, partea civilă și cei doi martori au participat la o petrecere organizată la H. din Târgu Mureș cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Între părți a avut loc un conflict verbal, în urma căruia partea civilă a plecat mai devreme decât inculpatul de la petrecere.
Potrivit declarației citate a părții civile, coroborată cu declarațiile martorilor C. și D., precum și cu declarațiile acelorași din faza urmăririi penale, odată ajunsă la domiciliul comun din Corunca al părților, partea civilă s-a culcat în dormitorul părților. Inculpatul a ajuns mai târziu acasă, a intrat în dormitor, unde, potrivit declarațiilor celor trei, părțile s-au certat, iar inculpatul s-a așezat pe partea civilă și a strâns-o de gât. Aceasta l-a chemat în ajutor pe martorul C., fiul ei, care l-a dat la o parte pe inculpat. Ulterior, la fața locului, a fost chemat martorul D., tatăl părții civile, care locuia într-o casă învecinată.
În perioada martie - aprilie 2018 nu a existat o faptă similară, săvârșită de inculpat împotriva părții civile, concluzia instanței rezultând din următoarele probe:
În primul rând, petrecerea și conflictul verbal care au prefațat fapta descrisă de partea civilă au avut loc în data de 11 martie 2017, iar nu în martie sau aprilie 2018. Martora G. a localizat exact în timp aceste evenimente, iar martorul F. este sigur că ele nu au avut loc în 2018. Partea civilă nu a putut indica o dată precisă a evenimentelor, dar le-a localizat în timp cu ajutorul evenimentelor de la H.. Cei doi martori au fost numiți de ea tocmai pentru a ajuta la localizarea în timp a faptei, ceea ce au făcut.
Martorii C. și D. au arătat că nu pot plasa în timp fapta inculpatului, dar ultimul a confirmat că aceasta s-a întâmplat după ce părțile au fost la o petrecere la H., de la care partea civilă s-a întors mai repede.
Nici partea civilă nu susține, nici probele dosarului nu indică existența unei petreceri de la care părțile să se fi întors separat în perioada martie - aprilie 2018.
Prin urmare, singura ipoteză în care inculpatul ar fi putut exercita violențele împotriva părții civile în perioada menționată, în care faptele au fost plasate prin rechizitoriu, este cea în care declarația părții civile este parțial nereală. Mai concret, din declarație ar trebui reținut ca real faptul că, într-o noapte, inculpatul a strâns-o de gât pe partea civilă, iar restul declarației, privind contextul faptei, ar trebui înlăturat. În această ipoteză, declarațiile părții civile ar deveni deopotrivă vagi și lipsite de credibilitate. Sub aspectul faptei în sine, nu și al contextului acesteia, declarația părții civile este confirmată de martorul C.. Acesta este fiul părții civile, nu și al inculpatului, cu care are, potrivit propriei declarații, o relație tensionată. Acest martor este singurul martor ocular, întrucât martorul D. cunoaște despre faptă doar ceea ce i-au spus cei doi. Deși martorul C. declară că l-a văzut pe inculpat cum o strângea de gât pe mama sa, ceea ce se coroborează cu declarația părții civile, restul declarațiilor martorului le contrazic pe cele ale părții civile. Spre exemplu, din declarația martorului din faza urmăririi penale pare să rezulte că părțile s-au certat mai întâi în locuința comună, după care au mers la culcare și inculpatul a comis fapta violentă, faptă pe care și sora lui mai mică a văzut-o - toate detalii pe care partea civilă le contrazice. În cursul judecății, martorul nu s-a mai arătat sigur de cursul evenimentelor. Posibilitatea ca într-o noapte din perioada martie - aprilie 2018 inculpatul să o fi strâns de gât pe partea civilă nu poate fi, teoretic, negată. Având în vedere că, în ipoteza formulată, existența faptei este susținută doar de declarațiile lipsite de credibilitate și contradictorii ale părții civile și fiului acesteia, probabilitatea existenței faptei este, totuși, redusă. În niciun caz, ea nu se apropie de standardul convingerii dincolo de orice îndoială rezonabilă impus de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.
În privința solicitării subsidiare a inculpatului, de încetare a procesului penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, prima instanță a constatat-o ca rămasă, astfel, fără obiect. Solicitarea pleacă de la premisa că fapta s-a petrecut în data de 11 martie 2017. Plecând de la această premisă, dacă s-ar face aplicarea în cauză a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, potrivit cărora, în urma publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, fondul activ al legislației nu a mai permis întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, termenul prescripției răspunderii penale, de 5 ani de la data faptei, este împlinit. Totuși, instanța nu a făcut aplicarea acestei decizii cu privire la o faptă comisă în data de 11 martie 2017, fiindcă o asemenea faptă nu a făcut obiectul sesizării instanței. Obiectul sesizării, clarificat în procedura camerei preliminare, privește o faptă din perioada martie - aprilie 2018. Având în vedere că, fapta din 11 martie 2017 nu a făcut obiectul sesizării, inculpatul nu s-a apărat în cauză cu privire la această faptă și este prezumat nevinovat cu privire la săvârșirea ei. Prezentarea probelor cu privire la cele petrecute la această dată a fost necesară pentru a contrazice ipoteza săvârșirii faptei în perioada martie - aprilie 2018. Dincolo de această necesitate, instanța de fond nu a analizat în prezenta cauză fapta din 11 martie 2017, arătând că nu poate pronunța nicio soluție în privința ei.
Instanța de fond a constatat că nu poate dispune nici încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, potrivit unei alte solicitări a inculpatului. Pentru infracțiunea de violență în familie, pentru care acesta a fost trimis în judecată, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu, potrivit art. 199 alin. (2) C. proc. pen.. Parchetul a înțeles să dispună punerea în mișcare a acțiunii penale prin ordonanța din 15.02.2021, iar, de lege lata, alegerea sa este discreționară. Posibilitatea unei eventuale cenzurări a acestei alegeri în cazul în care ea ar avea caracter arbitrar, întemeiată pe principiul general al legalității procesului penal, este lipsită de importanță în cauză. Punerea în mișcare a acțiunii penale a fost făcută de parchet în mod motivat. Parchetul a fost conștient că termenul de 3 luni în care partea civilă putea formula plângere prealabilă a fost depășit, totuși, a considerat că, în drept, detaliul nu constituie un impediment pentru exercitarea acțiunii penale. În fapt, a indicat mai multe probe care, în opinia parchetului, susțin existența infracțiunii. Având în vedere gravitatea concretă a acuzației, în ipoteza în care ea ar fi fost probată, și faptul că inculpatul nu a invocat vreun scop neloial ascuns în spatele actului parchetului, nu există vreun argument care să susțină caracterul său arbitrar.
Ca urmare a soluției de achitare pentru fapta din cauză, instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă, la data de 4 martie 2022.
Instanța de fond a mai reținut că dispozițiile art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. condiționează obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, de culpa ei procesuală. În mod similar, potrivit art. 276 alin. (5) C. proc. pen., partea civilă poate fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de inculpat (2.500 de RON, onorariu avocațial, potrivit chitanțelor depuse la ultimul termen de judecată) în măsura în care au fost provocate de ea. Având în vedere că acțiunea penală nu a fost exercitată în urma plângerii părții civile, nu i se poate reține acesteia vreo culpă procesuală raportat la cheltuielile judiciare avansate de stat. Având în vedere că partea civilă a exercitat acțiunea civilă în cauză și a solicitat o sumă semnificativă (50.000 de RON), o parte din cheltuielile avansate de inculpat pentru apărarea sa au fost provocate de partea civilă. Instanța va obliga partea civilă la plata unei jumătăți din aceste cheltuieli.
Împotriva Sentinței penale nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și partea civilă B. au declarat apel.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că soluția de achitare a inculpatului dispusă de instanța de fond este nelegală, întrucât din ansamblul probelor administrate rezultă cu certitudine că inculpatul A. a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate B., astfel că nu se poate reține că fapta nu există în materialitatea ei.
Totodată, s-a considerat că stabilirea, de către instanța de fond, a săvârșirii a două prezumtive fapte (una în perioada martie - aprilie 2018 - reținută în rechizitoriu, ca dată de săvârșire a faptei) și una la 11.03.2017 (dată a faptei, ce ar rezulta din probatoriul administrat în cursul judecății, respectiv declarațiile martorilor F. și G. este netemeinică, întrucât probatoriul administrat în cauză stabilește că s-a săvârșit o singură faptă.
Astfel, cu ocazia audierii persoanei vătămate și a martorilor C. și D. s-a lămurit și împrejurarea dacă aceștia au cunoștință de existența unei singure fapte de violență în familie sau mai multe, cei doi martori precizând că nu au mai asistat la un alt act de agresiune comis de inculpat împotriva persoanei vătămate, cu excepția celui relatat. De asemenea, cele declarate de către martori în cursul urmăririi penale, declarații pe care și le-au menținut în cursul judecății, duc la concluzia că atât martorii, cât și persoana vătămată fac referire la un singur incident caracterizat prin elementele de fapt definitorii ale acestuia: urcarea inculpatului asupra persoanei vătămate aflate în pat, comprimarea gâtului cu mâna, chemarea martorului D. - tatăl persoanei vătămate (care locuia în vecinătate) și ulterior, adunarea de către martorul C. a cuțitelor din bucătărie, temându-se că ar putea fi folosite împotriva mamei sale, persoana vătămată.
În ceea ce privește această faptă, din declarațiile persoanei vătămate B. și ale martorilor C. și D. rezultă că s-a săvârșit în perioada martie - aprilie 2018, după o petrecere organizată de Primăria municipiului Târgu Mureș cu prilejul zilei de 8 martie.
Fiind audiați în cursul judecății, martorii F. și G. au arătat că petrecerea organizată de Primăria municipiului Târgu Mureș cu prilejul zilei de 8 martie, la care se face referire în cauză, a avut loc în cursul lunii martie 2017, respectiv la 11 martie, fiind petrecerea la care au participat și persoana vătămată și inculpatul și între cei doi având loc unele discuții contradictorii motiv pentru care persoana vătămată a părăsit petrecerea înaintea inculpatului (aspecte care rezultă și din declarațiile date în cursul urmăririi penale).
În condițiile în care, din probele administrate în cursul judecății, s-a conturat împrejurarea că, fapta pentru săvârșirea căreia a fost inculpat numitul A., s-a comis în luna martie 2017, și nu în perioada martie - aprilie 2018, așa cum rezultase pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (fără ca starea de fapt referitoare la existența și elementele definitorii să se fi modificat în vreun fel), instanța de fond a reținut, în mod nelegal, că fapta din 11 martie 2017 nu a făcut obiectul sesizării. Așa cum s-a menționat și mai sus, inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni în concurs, ci pentru comiterea unei singure fapte, cu privire la care, în urma cercetării judecătorești, s-a schimbat doar coordonata temporară.
Astfel, acuzarea a susținut că locul și timpul săvârșirii infracțiunii, în principiu, nu sunt elemente care să intre în conținutul constitutiv al infracțiunii, fiind elemente preexistente ale acesteia. În conținutul celor mai multe infracțiuni - așa cum este și cazul infracțiunii de violență în familie, nu sunt prevăzute condiții cu privire la timpul și locul de săvârșire, ceea ce înseamnă că infracțiunile se vor realiza indiferent de locul și timpul săvârșirii lor.
Raportat la fapta comisă de inculpat, cu privire la care, în cursul judecății, s-a reținut că ar fi fost comisă în luna martie 2017 și nu în martie- aprilie 2018, avându-se în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, potrivit căreia, în urma publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018, fondul activ al legislației nu a mai permis întreruperea cursului prescripției penale, astfel că, termenul de 5 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a împlinit, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, să se dispună, în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de violentă în familie, faptă prevăzută de art. 199 C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen.
Partea civilă B. a susținut apelul formulat de parchet, iar cu privire la apelul propriu, a solicitat admiterea acestuia și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata de daune morale în sumă de 50.000 RON către partea civilă, adăugându-se cheltuielile de judecată aferente atât judecății în fond, cât și în apel.
În esență, a susținut că, nu există niciun dubiu că inculpatul a săvârșit faptele de violență în familie pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală, iar din analiza materialului probator, se poate stabili că momentul săvârșirii faptei este în anul 2018.
În fața instanței de apel, cauza a parcurs cinci termene de judecată, la termenul din data de 30 martie 2023, fiind audiat martorul F., iar la termenul de judecată din data de 25 mai 2023, au fost audiați martorii C. și D..
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele impuse de art. 418 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și persoana vătămată B. sunt nefondate, reținând următoarele:
Procedând la propria evaluare a probelor administrate în cauză, instanța de apel reține că, între inculpatul A. și partea civilă B., începând cu anul 2013, s-a stabilit o relație de concubinaj, în urma relației acestora născându-se fiica părților, E..
Potrivit declarației părții civile coroborată cu declarațiile martorilor F. și G., instanța de apel reține următoarele:
În data de 11 martie 2017, inculpatul, partea civilă și martorii F. și G. au participat la o petrecere organizată la H. din Târgu Mureș cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, împrejurare în care, între inculpat și partea civilă a avut loc un conflict verbal, în urma căruia partea civilă a plecat mai devreme decât inculpatul de la petrecere.
În acest sens sunt declarațiile părții civile coroborate cu declarațiile martorilor F. (audiat atât în primă instanță, cât și în apel) și G. (audiată în primă instanță), ambii martori relatând că petrecerea la care au participat a avut loc la data de 11 martie 2017.
Potrivit declarației părții civile, coroborată cu declarațiile martorilor C. și D. (audiați atât de prima instanță, cât și de instanța de apel), precum și cu declarațiile acelorași din faza urmăririi penale, odată ajunsă la domiciliul comun din Corunca al părții civile și inculpatului, partea civilă s-a culcat în dormitorul comun al părților. Inculpatul a ajuns mai târziu acasă, a intrat în dormitorul comun, unde, potrivit declarațiilor celor trei, părțile s-au certat, iar inculpatul s-a așezat pe partea civilă și a strâns-o de gât. Aceasta l-a chemat în ajutor pe martorul C., fiul ei, care l-a dat la o parte pe inculpat. Ulterior, a fost chemat la fața locului martorul D., tatăl părții civile, care locuia într-o casă învecinată.
Față de situația de fapt conturată de probele administrate, în contextul în care petrecerea și conflictul verbal, care au prefațat fapta descrisă de partea civilă, a avut loc în data de 11 martie 2017, iar nu în martie sau aprilie 2018, instanța de apel constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că, în perioada martie - aprilie 2018 nu a existat o faptă similară celei descrise, săvârșită de inculpat împotriva părții civile.
Localizarea în timp a evenimentelor care au prefațat fapta relatată de partea civilă, reiese atât din declarațiile martorului F., care a arătat că acestea nu au avut loc în 2018, ci în anul 2017, an în care a fost director în cadrul primăriei și a făcut invitațiile la petrecerea organizată de primărie la H. din Târgu Mureș cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, cât și din declarația martorei G., care, audiată de instanța de fond, a menționat data de 11 martie 2017, arătând că și-a amintit-o, întrucât s-a uitat pe facebook să își reîmprospăteze amintirile. De altfel, cei doi martori au fost indicați de partea civilă, tocmai pentru a ajuta la localizarea în timp a faptei, întrucât partea civilă nu a putut indica o dată precisă a acesteia, localizându-o, însă, în timp, cu ajutorul evenimentelor de la H..
Sub același aspect, se constată că nici martorul C., fiul părții civile și singurul martor ocular la fapta descrisă de partea civilă, nici martorul D., nu au putut localiza în timp fapta inculpatului, martorul C. arătând, în fața instanței de fond, după ce a fost confruntat cu pasajul din declarația dată în cursul urmăririi penale, că:
"îmi amintesc că a existat un incident la începutul anului 2018, când bunicii încă locuiau în casa de lângă cea a noastră", "în acea seară bunicii erau în casa de lângă cea a noastră și nu pot plasa în timp incidentul" în privința celor relatate de martorul D., deși în declarația din cursul urmăririi penale, acesta arată că își amintește de un incident în aprilie 2018, în declarația din 20 iunie 2022, dată în fața instanței de fond, martorul a precizat că, în seara incidentului, a fost după fiica sa la o petrecere și "știu că petrecerea a fost la H.. Fata mea era supărată (...) mi-a zis doar că vrea să plece mai repede iar inculpatul mai vrea să rămână", confirmând, astfel, că fapta a avut loc după ce părțile au fost la o petrecere la H., de la care partea civilă s-a întors mai repede.
Prin urmare, din probele administrate nu reiese că a existat o petrecere de la care părțile să se fi întors separat în perioada martie - aprilie 2018.
În aceste condiții, așa cum a reținut judecătorul fondului, singura ipoteză în care inculpatul ar fi putut exercita violențe împotriva părții civile în perioada menționată, în care faptele au fost plasate prin rechizitoriu, este cea în care declarația părții civile este parțial nereală. Astfel, ceea ce s-ar putea reține ca real din cele relatate de partea civilă este faptul că, într-o noapte, inculpatul a strâns-o de gât pe partea civilă, întrucât restul celor declarate, ce privesc contextul faptei, trebuie înlăturate, situație în care, declarațiile părții civile devin vagi și necredibile.
Ceea ce confirmă singurul martor ocular, C. - fiul părții civile, cu care inculpatul avea o relație tensionată -, este faptul că inculpatul o strângea de gât pe mama sa, ceea ce conturează, teoretic, posibilitatea ca, într-o noapte din perioada martie - aprilie 2018, inculpatul să o fi strâns de gât pe partea civilă. Restul declarațiilor martorului contrazic declarațiile părții civile, fiind de menționat faptul că deși, din declarația martorului din faza de urmărire penală pare să rezulte că inculpatul și partea civilă s-au certat mai întâi în locuința comună, apoi au mers la culcare și inculpatul a comis fapta violentă, faptă la care a asistat și fiica părților, aceste detalii sunt contrazise de cele relatate de partea civilă; în fața instanței de fond, martorul nu s-a mai arătat sigur de cursul evenimentelor, declarând "într-o seară mama și inculpatul s-au certat, eu eram treaz, era foarte târziu (...) despre sora mea nu știu dacă mersese la culcare sau nu, inculpatul era beat și amândoi, nu-mi amintesc ce făcusem în ziua, în seara respectivă, dar e posibil ca fiecare să se fi dus la culcare. Eu eram în dormitorul meu, sora mea era în dormitorul ei, iar inculpatul și mama erau în dormitorul lor, care era perete în perete cu dormitorul meu. Eu stăteam la televizor în camera mea când am auzit ceartă, după un timp mama m-a strigat, m-am dus în camera lor, l-am văzut pe inculpat care era așezat pe ea și o strângea de gât, l-am dat la o parte, după care ne-am dus jos unde aveam un living și o bucătărie și l-am chemat pe bunicul nostru D.. Din câte îmi amintesc, mama l-a sunat pe bunicul".
Audiat de instanța de apel, martorul C. și-a menținut declarațiile anterioare, arătând că "eu eram în camera mea, și în acest timp am auzit din camera mamei mele că A. o amenința și folosea cuvinte urâte. Mama mea m-a strigat, iar când am ajuns în camera ei am văzut cum A. o strângea de gât și în acel moment l-am împins căzând într-un colț al camerei".
Se poate observa că există contradicții și cu privire la modalitatea în care a fost chemat în ajutor martorul D., tatăl părții civile, care locuia la acel moment în apropierea locuinței părților, martorul C. având variante diferite în această privință; astfel, martorul a arătat fie că partea civilă l-ar fi sunat pe martorul D., solicitându-i ajutorul, fie că i-a solicitat personal să intervină, în fața instanței de apel, acesta susținând că "bunicii mei dormeau în casa din spatele curții noastre, și la un moment dat a venit bunicul, chemat de mine sau mama, care a rămas peste noapte și l-a liniștit pe A.".
Ca atare, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că, în ipoteza formulată, existența faptei este susținută doar de declarațiile lipsite de credibilitate și contradictorii ale părții civile și fiului acesteia, martorul D. cunoscând despre faptă doar ceea ce i-au spus cei doi, astfel că, posibilitatea ca fapta să existe este redusă, existând dubiu cu privire la realitatea aspectelor sesizate.
Potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. pen., în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În cauză, instanța de apel, în majoritate, constată că existența unui incident de natura celui reclamat de partea civilă, care face obiectul sesizării instanței, nu este susținută de probele administrate, dincolo de orice îndoială rezonabilă. Prin urmare, reținând că fapta nu există, soluția care se impune este aceea de achitare a inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce privește motivul de apel formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în esență, procurorul arătând că actele de agresiune rezultă cu certitudine din probele administrate, iar fapta de violență în familie s-ar fi petrecut la data de 11.03.2017, solicitând ca, pentru această faptă, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție, Înalta Curte constată, contrar susținerilor procurorului, că nu se poate reține în sarcina inculpatului A. o faptă comisă în data de 11.03.2017, întrucât o astfel de faptă nu face obiectul judecății. Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, astfel cum a fost descrisă prin ordonanța din 8.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, prin care s-au remediat neregularitățile actului de sesizare, verificată în procedura camerei preliminare, este o faptă din perioada martie - aprilie 2018.
Sub acest aspect, Înalta Curte învederează că, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, acesta fiind cel care stabilește obiectul și limitele cercetării judecătorești, neputându-se proceda la extinderea acțiunii penale pentru alte împrejurări factuale, ce nu au format obiectul trimiterii în judecată. Această interdicție are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanelor deferite instanței care, încă de la momentul începerii judecății dispuse de judecătorul de cameră preliminară, trebuie să cunoască într-o manieră clară și completă toate acuzațiile și circumstanțele ce le caracterizează pentru a beneficia de un proces echitabil și a putea să aducă toate argumentele ce le dovedesc nevinovăția.
Față de aceste dispoziții, se observă că, modificarea acuzației de către procuror cu prilejul formulării, în cursul cercetării judecătorești în apel, a unei solicitări de reținere în sarcina inculpatului a unei fapte de violență în familie comisă în data de 11.03.2017 (iar nu în martie - aprilie 2018, așa cum instanța a fost sesizată), cu privire la care să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., contravine normelor procesual penale, întrucât conduce la reconfigurarea împrejurărilor faptice imputate după epuizarea momentului instituit de lege, ceea ce echivalează cu o nesocotire a principiului separării funcțiilor judiciare și, în egală măsură, a dreptului la apărare al inculpatului, în condițiile în care, limitele și obiectul judecății stabilite prin rechizitoriu sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, fiind exclusă extinderea ulterioară a acestora în etapa judecății.
În raport de aceste considerații, Înalta Curte constată că, în cauză, împrejurarea că infracțiunea de violență în familie nu impune, în conținutul său, îndeplinirea unor condiții cu privire la timpul și locul de săvârșire nu prezintă relevanță, în condițiile în care, descrierea faptei a fost verificată în procedura de cameră preliminară, fiind verificate inclusiv circumstanțele de timp și loc, cu privire la aspectele reținute inculpatul având posibilitatea să își facă apărări.
Este de menționat, sub acest aspect că, prin Încheierea nr. 72 din 8.02.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a reținut că "evaluarea împrejurărilor redate în rechizitoriu și ordonanța de remediere conduce la concluzia că toate coordonatele temporale, spațiale ori de conținut obiectiv în care s-ar fi plasat presupusa faptă imputată inculpatului A. sunt identificate cu o precizie suficientă pentru a permite, în mod efectiv, cunoașterea detaliată a bazei factuale a acuzației aduse acestuia și exercitarea apărării prin raportare la o faptă clar determinată.
Astfel, deși sintetică, descrierea în fapt a acuzației aduse inculpatului A., care își găsește corespondent fidel în descrierea în drept a acesteia, permite identificarea cu ușurință a circumstanțelor de timp (într-o noapte din intervalul de timp martie - aprilie 2018, din preajma datei de 8 martie 2018), loc (în patul din dormitorul părților situat în imobilul în care conviețuiau), modalitate de comitere a faptei imputate inculpatului (s-a așezat deasupra persoanei vătămate și i-a comprimat gâtul și acoperit nasul și gura) și urmarea acesteia (a provocat persoanei vătămate durere și imposibilitatea temporară de a respira).
Toate aceste elemente individualizează cu claritate acuzația unică adusă inculpatului A. în cauză (...)".
Față de cele expuse, instanța de apel nu poate da curs solicitării acuzării, în sensul de a se aprecia că infracțiunea este realizată indiferent de locul și timpul săvârșirii acesteia, cu consecința reținerii că fapta de violență în familie reclamată de partea civilă a fost comisă în data de 11 martie 2017, fiindcă o asemenea faptă nu a făcut obiectul sesizării instanței; acuzația s-a referit la intervalul de timp martie - aprilie 2018, ca atare, și apărarea inculpatului s-a referit exclusiv la intervalul din rechizitoriu. Așa cum în mod corect a punctat și instanța de fond, obiectul sesizării, clarificat în procedura camerei preliminare, nu privește o faptă din data de 11 martie 2017, prezentarea probelor raportat la această dată fiind necesară strict pentru a contrazice ipoteza săvârșirii faptei în perioada reținută prin actul de sesizare a instanței.
În ce privește încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, potrivit celor invocate de inculpat, Înalta Curte constată valabile argumentele instanței de fond, pe care și le însușește, în sensul că, o astfel de soluție nu poate fi dispusă, întrucât, pentru fapta imputată inculpatului, acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, în condițiile art. 199 alin. (2) C. pen.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă, raportat la soluția de achitare a inculpatului.
De asemenea, în raport de soluția de achitare a inculpatului, cu consecința respingerii apelului declarat de partea civilă, instanța de apel constată întemeiată cererea inculpatului de obligare a părții civile la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..
În baza art. 276 alin. (5) C. proc. pen., va obliga partea civilă B. să plătească inculpatului suma de 1.125,02 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta parte civilă B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..
În baza art. 276 alin. (5) C. proc. pen., obligă partea civilă B. să plătească inculpatului suma de 1.125,02 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelanta parte civilă B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2023.
Opinie separată în sensul admiterii apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și partea civilă B., desființării sentinței penale atacate și încetării procesului penal față de inculpatul A. în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 C. proc. pen., pentru comiterea infracțiunii de "violență în familie" prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de "violență în familie" prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
În fapt, așa cum s-a remediat prin ordonanța din 8.12.2021, s-a reținut că într-o noapte din intervalul martie - aprilie 2018 (noapte din preajma datei de 8 martie 2018, potrivit celor declarate de persoana vătămată), în urma unor neînțelegeri, inculpatul A. a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate B., concubina sa așezându-se asupra acesteia, care se afla în pat, după care, cu mâna i-a comprimat gâtul și i-a acoperit nasul și gura și provocându-i durere și imposibilitatea temporară de a respira.
În cursul urmăririi penale, pentru dovedirea situației de fapt s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate B. din 27.11.2018 și 23.10.2019, declarația inculpatului A. de la 19.11.2019, declarațiile martorilor C. și D. .
În primă instanță, potrivit declarației părții civile B. coroborată cu declarațiile martorilor F. și G., s-a reținut că la data de 11 martie 2017, inculpatul, partea civilă și cei doi martori au participat la o petrecere organizată la H. din Târgu Mureș cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, pe fondul unui conflict verbal, partea civilă a plecat mai devreme decât inculpatul, iar la domiciliu, conform declarației părții civile, coroborată cu declarațiile martorilor C. și D., părțile s-au certat, inculpatul s-a așezat peste partea civilă și a strâns-o de gât, faptă, în raport de care instanța de fond a concluzionat că, în perioada martie - aprilie 2018, nu a existat o faptă similară, săvârșită de inculpat împotriva părții civile.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate de procuror și apelanta parte civilă B., în opinie separată, apelurile sunt admisibile pentru considerentele expuse în continuare.
Conform art. 396 C. proc. pen., instanța pronunță condamnarea când constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Cu ocazia cercetării judecătorești, în primă instanță și în apel, s-a procedat la audierea părților, respectiv la administrarea probei testimoniale cu martorii C., D., I., F. și J.; totodată, s-a efectuat și proba cu înscrisuri - Adresele nr. x/13.05.2022 și y/04.07.2022 emise de Municipiul Târgu Mureș .
Astfel, sub aspectul acțiunii penale criticată de către procuror și partea civilă B., pe baza probelor administrate în cauză rezultă că într-o noapte în intervalul martie - aprilie 2018, în urma unor neînțelegeri, inculpatul A. a exercitat violențe, așezându-se pe persoana vătămată B., concubina sa, după care, a strâns-o de gât, provocându-i sufocarea.
În acest sens, persoana vătămată a declarat în mod constant că "în jurul datei de martie 2018, participând la o petrecere de ziua femeii, în urma unui conflict spontan cu inculpatul, a plecat la locuința comună. După vreo două ore, venind acasă, fiind sub influența alcoolului, inculpatul A. a reluat violențele verbale după care s-a așezat peste persoana vătămată B. și a strâns-o de gât, provocându-i sufocarea."
Declarațiile persoanei vătămate sunt coroborate cu declarațiile martorilor C. și D. care au confirmat că, aflați în relații de concubinaj, persoana vătămată și inculpatul au avut relații conflictuale pe fondul cărora un incident a degenerat, inculpatul exercitând violențe fizice asupra persoanei vătămate.
Și anume, audiat în mod nemijlocit în apel, menținând declarațiile anterioare, fiul persoanei vătămate, martorul C. a precizat că "A. era în stare de ebrietate. Era noapte afară, nu îmi aduc aminte ora. Eu eram în camera mea, și în acest timp am auzit din camera mamei mele că A. o amenința și folosea cuvinte urâte.
Mama mea m-a strigat, iar când am ajuns în camera ei am văzut cum A. o strângea de gât și în acel moment l-am împins căzând într-un colț al camerei."
Totodată, cu ocazia audierii de la data de 25 mai 2023, în ședință publică, tatăl persoanei vătămate, martorul D. a menționat "(…) la data faptei am mers la locuința fiicei mele B. pentru că am stat cu nepoțica care cred că avea vreo 4 ani pentru că fiica avea un eveniment în familie.
La ora 21:30 - 22.00 fiica s-a întors la domiciliu singură. Am plecat acasă, locuința fiind peste drum de cea a fiicei. La ora 12 noaptea a sunat B. să vin repede jos că o omoară. Am trecut foarte repede și când am deschis bucătăria nepotul meu aduna cuțitele să le ascundă.
Am întrebat ce s-a întâmplat, mi s-a răspuns că e scandal mare și în timp ce mă pregăteam să urc, B. cobora cu fetița în brațe, plângând.
Aceasta mi-a spus că A. a venit "ospătat" acasă, adică băut fiind, s-a luat de ea și a strâns-o de gât. Eu nu am observat urme de lovituri în acele momente, dar ulterior mi-a spus soția că ar fi văzut niște vânătăi pe mână.
A. a venit după ea jos și a înjurat-o și după aceea stând de vorbă, s-a potolit. "
În același sens, martora I. a declarant că a văzut-o stresată și supărată pe persoana vătămată care i-a relatat în cursul anului 2018 că inculpatul "a sărit pe ea și a strâns-o de gât, (…), a amenințat că o omoară, strigându-l în ajutor pe fiul său martorul C. care l-a îndepărtat pe inculpat."
Audiat în cursul urmăririi penale și în primă instanță, inculpatul a negat comiterea faptei.
În condițiile în care persoana vătămată a reclamat că într-una din nopțile din perioada martie- aprilie 2018, inculpatul a sărit pe ea și a strâns-o de gât, acțiune observată în mod direct de către martorul C., intervenind, la scurt timp, pentru aplanarea conflictului și martorul D., se constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiunea de "violență în familie" prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. și a fost săvârșită de inculpat.
Pentru stabilirea datei comiterii faptei, persoana vătămată a susținut, ca reper, "o petrecere, probabil de ziua femeii", afirmând că "era o petrecere la H. cu inculpatul, petrecerea era în jurul datei de 8 martie 2018, dar parcă a fost în week-end", însă nu a fost indicată dată certă, având un caracter orientativ.
În același sens, față de declarațiile martorilor F. și G. care au menționat că nu au fost la petrecerea de "ziua femeii" cu participarea părților în martie 2018, precum și de Adresa nr. x/13.05.2022 din care rezultă că "Primăria Municipiului Târgu Mureș nu a organizat în luna martie 2018 la H. evenimentul "K." cu ocazia zilei femeii" , se poate concluziona că persoana vătămată este în eroare fie cu privire la tema petrecerii, fiind plauzibilă declarația martorului D. "că ar fi fost la o nuntă", neavând relevanță obiectul petrecerii, mai ales că persoana vătămată nu a intenționat să depună plângere penală câtă vreme relațiile de concubinaj cu inculpatul au continuat, apelând la acțiunile penale când conflictele au degenerat până la despărțirea lor, fie în legătură cu organizarea și desfășurarea petrecerii de ziua femeii în anul 2018.
Afirmațiile martorilor F. și G. potrivit cărora au fost la petrecerea de "ziua femeii" cu participarea părților organizată la data de 11 martie 2017, sunt contrazise de Primăria Municipiului Târgu Mureș care a comunicat, prin Adresa nr. x/04.07.2022, că "nu a organizat în luna martie 2017 la H. evenimentul "K." cu ocazia zilei femeii" de altfel, declarațiile celor doi martori sunt și contradictorii, unul (F.) precizând că petrecerea a fost la H. și fără vreo discuție în contradictoriu, în timp ce martora G. a menționat că petrecerea a fost la restaurantul L. și "între părți, au fost anumite șicane la acea masa".
În concluzie, fără a minimaliza importanța evenimentelor în raport de care se poate stabili momentul comiterii faptei, ținând însă seama de perioada relativ mare scursă-aproximativ 6 luni până la declanșarea cercetărilor penale, în condițiile în care nu există niciun dubiu cu privire unica acuzație adusă inculpatului, reținerea cu un grad ridicat de probabilitate ca data faptei " într-una din nopțile din perioada martie - aprilie 2018" este suficientă pentru localizarea în timp a infracțiunii, nefiind de natură să afecteze conținutul constitutiv.
Pe cale de consecință, probele administrate confirmă acuzația adusă inculpatului că într-o noapte din intervalul martie - aprilie 2018, inculpatul A. s-a așezat peste persoana vătămată B., concubina sa și a strâns-o de gât, provocându-i temporar durere și sufocare.
În drept, actele de violență exercitate asupra persoanei vătămate, aflată în relații de concubinaj cu inculpatul, cauzându-i suferințe fizice și psihice constituie infracțiunea de "violență în familie" prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
Prin urmare, fapta inculpatului A. întrunește elementele de tipicitate al infracțiunii prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv soluția de achitare fiind neîntemeiată.
Dar, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit prescripția.
Pentru infracțiunea prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen., pedeapsa fiind închisoarea mai mare de 1 an, dar fără a depăși 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani și se calculează de la data comiterii faptei.
Or, în cauză, reținându-se că fapta a fost săvârșită cel târziu la data de 30 aprilie 2018, termenul de 5 ani s-a împlinit la data de 30 aprilie 2023, intervenind prescripția răspunderii penale.
Raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022 privind neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. proc. pen., respectiv la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022, în baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se impunea încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 199 raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.
Totodată, potrivit art. 397 alin. (1) și art. 25 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ., acțiunea civilă este admisibilă deoarece fapta există, este prevăzută de legea penală, a fost comisă de inculpat și a provocat suferințe fizice și psihice persoanei vătămată B. constituită parte civilă, impunându-se obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile pentru o justă reparare a prejudiciului nepatrimonial.