ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 9.03.2021, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2017, între altele, (...):

V. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 13

2

din legea 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1968), ca pedeapsă accesorie, i-au fost interzise inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1968), respectiv dreptul de fi ales în autoritățile publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau arestului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În temeiul art. 81 C. pen. (din 1968), art. 82 C. pen. (din 1968) s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare, conform art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen..(1968) a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 20, art. 397 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă B..

S-a constatat că prin sentința civilă nr. 568/06.08.2014 a Judecătoriei Reghin, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. x/2012, încheiat între Municipiul Reghin și C..

S-a constatat că prin sentința civilă nr. 541/2014 a Judecătoriei Reghin, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. x/2012, încheiat între Municipiul Reghin și D..

Împotriva acestei sentințe penale, între alții, inculpatul A. a declarat apel, solicitând achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În motivarea apelului, inculpatul a susținut că dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, nu trasează nicio atribuție concretă în sarcina sa, nu face referire la semnarea contractelor de natura celor litigioase, noțiunea de "repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii" nu echivalează cu noțiunea de "semnare a contractelor", iar închirierea este ulterioară momentului repartizării. Prin urmare, nu putea încălca această prevedere legală.

S-a referit la conținutul dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precizând că, în cazul de față, s-a înființat Comisia socială pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri destinate închirierii cu atribuții clare în privința verificării cererilor formulate de persoanele fizice pentru astfel de locuințe, documentelor prezentate de aceste persoane, listei de priorități aprobată prin HCL nr. 185/2011, listei de repartizare aprobată prin HCL nr. 8/2012. A susținut că, prin textul legal nu se stabilește în sarcina primarului realizarea verificărilor anterior menționate, iar pe de altă parte, în sarcina sa se reține doar semnarea celor 3 contracte de închiriere litigioase, atribuție îndeplinită în baza dispozițiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

A menționat că în rechizitoriu se reține că HCL 8/2011 trebuia să fie adusă la îndeplinire de Serviciul de Asistență Socială și compartimentul juridic și nu de către primar, iar HCL nr. 185/2011 nu stabilește în sarcina sa vreo atribuție concretă.

A mai susținut că instanța de fond a încălcat principiul legalității incriminării și cel al legalității pedepsei care impune ca fapta și pedeapsa să fie prevăzută de lege, iar din actul de sesizare și hotărârea instanței de fond nu reiese atribuția încălcată de inculpat, unde, în ce lege sau ordonanță este prevăzută, apreciind că era obligația instanței să indice textul legal care impunea primarului verificarea existenței criteriilor legale de atribuire a locuințelor ANL.

S-a mai invocat și lipsa laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât s-a considerat că aprecierea instanței de fond în sensul că a comis fapta cu intenție indirectă nu este argumentată, că această apreciere îi privește pe toți inculpații și că instanța trebuia să argumenteze poziția sa subiectivă în mod separat pe baza probelor de la dosar, (…).

Prin decizia penală nr. 364/A din 11 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, între altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 35 din 9 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei penale nr. 364/A din 11 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Prin încheierea din 2 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 11 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în opinie majoritară, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)." (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanța supremă constată că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor ce se circumscriu cazului de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, prin rechizitoriul din 11 iulie 2017, emis în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia, încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, nerespectarea procedurilor de atribuire stabilite prin HCL nr. 147 din 29.09.2011, a listei de priorități aprobată prin HCL nr. 185 din 15.12.2011 și a listei de repartizare precizate în HCL nr. 8 din 26.01.2012 și încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 (art. 61 alin. (2) - asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor consiliului local).

Starea de fapt reținută de instanța de fond constă, în esență, în aceea că, în calitate de primar al Municipiului Reghin, prin încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe și fără respectarea procedurilor de atribuire stabilite prin H.C.L. nr. 147 din 29.09.2011, a listei de priorități aprobată prin H.C.L. nr. 185 din 15.12.2011 și a listei de repartizare precizate în H.C.L. nr. 8 din 26.01.2012, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu menționate în Legea nr. 215/2001, republicată, privind administrația publică locală (art. 61 alin. (2) - asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor Consiliului Local) a semnat contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 și z/2012 încheiate cu persoane care nu îndeplineau criteriile de acces în locuințe (C., E. și F.), întrucât cele trei persoane nu figurau pe lista de priorități din anul 2012, iar în cazul a două dintre acestea (E. și F.) nu figurau nici măcar în lista de solicitanți de locuințe A.N.L., prin aceasta producând un folos necuvenit acestor trei persoane, constând în acordarea, în mod nelegal, a folosinței acelor locuințe și cauzând o vătămare a intereselor legitime a altor solicitanți de pe listele din anul 2012, care ar fi fost îndreptățiți să le primească.

Instanța de fond a constatat că fapta inculpatului A., care, în calitate de primar al Municipiului Reghin, a vizat, fără a verifica respectarea criteriilor legale de repartizare a locuințelor în vederea închirierii, contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 și z/2012, cauzând astfel o vătămare a drepturilor persoanei vătămate B. aflată pe lista de priorități, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzut de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În propria sa analiză, pe baza materialul probator administrat în cauză, instanța de apel a stabilit că situația de fapt a fost corect reținută de către judecătorul fondului, în drept, fapta inculpatului A. întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzut de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat A. a invocat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât acțiunea de semnare a contractelor de închiriere nr. x/2012, y/2012 și z/2012, în condițiile factuale expuse de instanța de apel, nu intră sub incidența legii penale.

În acest sens, a susținut că nu putea încălca dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, întrucât această prevedere legală nu stabilește nicio atribuție concretă în sarcina sa, nu face nicio referire la semnarea contractelor de închiriere de natura celor litigioase de către primar, iar "repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii" nu echivalează cu noțiunea de "semnare a contractelor".

A arătat că atribuții clare, în privința verificării cererilor formulate de persoanele fizice pentru repartizarea de locuințe destinate închirierii, documentelor prezentate, listei de priorități aprobate prin HCL nr. 185/2011, listei de repartizare aprobate prin HCL nr. 8/2012, avea Comisia socială pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri destinate închirierii, susținând că dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 nu stabilesc în sarcina primarului realizarea verificărilor anterior menționate.

A invocat încălcarea principiilor legalității incriminării și legalității pedepsei, care impun ca fapta și pedeapsa să fie prevăzute de lege, făcând referire, totodată, la jurisprudența CEDO în materia art. 7 par. 1 din Convenție precum și la conținutul Deciziilor nr. 400/2016, nr. 518/2017 și nr. 405/2016 ale Curții Constituționale.

Recurentul inculpat a mai susținut că din hotărârile instanțelor de fond și apel nu reiese ce atribuție a încălcat, legea sau ordonanța care prevede atribuția încălcată, precizând că era obligația instanței să le indice. Pe de altă parte, pentru prima dată în considerentele hotărârii recurate, s-au invocat dispozițiile art. 62 alin. (1) și art. 128 din Legea nr. 215/2001, art. 5 din O.G. nr. 119/1999, în sensul că stabileau în sarcina sa obligația verificării legalității documentației aferente celor trei contracte și, implicit a contractelor.

În opina recurentului inculpat, prin interpretarea dată, instanța de apel a extins înțelesul dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, art. 61 alin. (3)-(4) din Legea nr. 215/2001 în defavoarea sa, încălcând deciziile instanței de contencios constituțional anterior menționate.

Totodată, recurentul inculpat a invocat și lipsa laturii subiective a infracțiunii de abuz în serviciu, susținând că instanța de apel a deformat semnificația declarațiilor sale în scopul menținerii în mod nelegal a tezei intenției indirecte, promovate de prima instanță, pornind în analiza efectuată de la premisa greșită că primarul are obligația verificării legalității actelor întocmite de personalul de specialitate din subordine și de secretarul unității administrativ teritoriale.

Examinând motivele invocate în conținutul cererii de recurs în casație, prealabil, Înalta Curte constată că acestea sunt similare criticilor susținute de către inculpatul A. în calea de atac a apelului, critici ce au fost respinse punctual de instanța de apel, în urma analizării infracțiunii de abuz în serviciu pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, sub aspectul conținutului său obiectiv tipic prin raportare la reconfigurarea dată acestei infracțiuni prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, fiind indicate actele normative încălcate și modul în care legislația secundară o completează pe cea primară.

Cât privește motivul referitor la comiterea faptei fără vinovăție, Înalta Curte învederează că acesta se circumscrie temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalității acesteia, întrucât, aducându-se în discuție absența elementului subiectiv propriu infracțiunii analizate, în mod esențial, se antamează împrejurări cu un pronunțat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și urmările sale. Or, reiterând scopul recursului în casație, Înalta Curte constată că vinovăția, ca element subiectiv al unei infracțiuni și, implicit, elementele factuale care au stat la baza reținerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casație, în baza cazului de casare invocat în speță ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, verificând dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum aceasta este reconfigurată prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, conform căreia, dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în speță, cazul de casație invocat de inculpatul A. nu este incident, față de netemeinicia criticilor formulate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Astfel, sub aspectul tipicității obiective a infracțiunii, Înalta Curte constată că inculpatul A., în calitate de primar al Municipiului Reghin, a semnat contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 și z/2012, încheiate de Primăria Reghin cu martorii C., E. și F., fără a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, încălcând atribuțiile de serviciu în virtutea cărora era obligat să se asigure de legalitatea respectivelor contracte. Așa cum s-a reținut în actul de incriminare, acuzația fiind confirmată de instanța de apel, prin conduita sa, inculpatul a încălcat prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe și art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale (în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii.

Conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite și date în exploatare prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, se face după criterii stabilite și adoptate de autoritățile administrației publice locale, (…), pe baza unor criterii-cadru de acces la locuințe și, respectiv, de prioritate în repartizarea locuințelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului. În baza unor propuneri temeinic justificate pot fi adaptate la situații concrete existente pe plan local numai criteriile-cadru de acces la locuințe și numai din punctul de vedere al cuprinderii teritoriale."

Aplicarea legislației primare ce reglementează repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite și date în exploatare prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe se concretizează prin semnarea contractelor de închiriere cu persoanele care au vocație la obținerea unei locuințe construită din fonduri A.N.L., stabilirea criteriilor de atribuire fiind în sarcina autorităților administrației publice locale, - în speță, existând hotărâri ale Consiliului Local Reghin, adoptate în aplicarea art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998.

În situația analizată în cauză, contractele de închiriere au fost semnate de către inculpatul A., deși nu respectau procedurile de atribuire stabilite prin H.C.L. nr. 147 din 29.09.2011, lista de priorități în soluționarea cererilor de locuință aprobată prin H.C.L. nr. 185 din 15.12.2011 și lista de repartizare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii aprobată prin H.C.L. nr. 8 din 26.01.2012. Semnând în calitatea sa de primar al Municipiului Reghin, contractele de închiriere ce angajau unitatea administrativ teritorială, în cadrul atribuției de punere în aplicare a legilor și a hotărârilor Consiliului Local, inculpatul A. avea obligația să procedeze la verificarea legalității acelor contracte, o atare verificare trebuind realizată prin raportare la existența criteriilor legale de atribuire a locuințelor A.N.L., stabilite prin hotărârile Consiliului Local, și nu prin raportare la existența/inexistența semnăturilor persoanelor din aparatul de specialitate al primarului pe respectivele contracte de închiriere.

Ca atare, contrar celor susținute, Înalta Curte constată că prin semnarea contractelor de închiriere nr. x/2012, y/2012 și z/2012, recurentul inculpat a încălcat atribuții de serviciu, astfel cum sunt reglementate de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (în concret, punerea în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 și a Hotărârilor Consiliului Local Reghin nr. 147 din 29.09.2011, nr. 185 din 15.12.2011, nr. 8 din 26.01.2012), conduita impusă destinatarului normei juridice - implicând toate demersurile necesare pentru realizarea scopului actului juridic pus în aplicare -, neputând fi disociată de obligația verificării legalității actelor prin care se materializează. Neîndeplinirea acestei obligații de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al Primăriei Reghin, a condus la semnarea unor contracte nelegale, deci la îndeplinirea în mod defectuos a atribuției de serviciu.

În ceea ce privește susținerile referitoare la dispozițiile art. 62 alin. (1) și art. 128 din Legea nr. 215/2001, art. 5 din O.G. nr. 119/1999, recurentul inculpat apreciind că, prin considerentele hotărârii atacate, s-a reținut în sarcina sa și încălcarea acestora, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a extins acuzația penală, în cauză fiind respectat obiectul judecății. Dispozițiile menționate nu constituie o acuzație nouă, ci au fost aduse în discuție de către instanța de apel doar cu titlu de argument suplimentar pentru a răspunde criticilor formulate de inculpat în calea de atac a apelului, în legătură cu consecința neîndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu, respectiv existența răspunderii solidare a primarului, alături de cea a celorlalte persoane implicate în actul decizional, dar pe paliere diferite.

Concluzionând, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzut de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., cu majoritate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 11 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 364/A din 11 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2022.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția pronunțată, cu majoritate, de Înalta Curte de Casație și Justiție, formulăm prezenta opinie separată, considerând că recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 346/A din 11 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017 se impunea a fi admis, cu consecința casării, în parte, a deciziei recurate și a pronunțării unei soluții de achitare a inculpatului, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) și aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încadrarea juridică echivalentă, prevăzută de C. pen. în vigoare și care a fost reținută în actul de sesizare a instanței, fiind cea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.-3 acte materiale), pentru următoarele argumente:

Analiza existenței infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de dispozițiile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost reconfigurate prin decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. fiind constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Art. 246 din C. pen. din 1969 prevede urm: "Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

Art. 297 alin. (1) din C. pen. prevede: "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică."

Art. 13

2

din Legea nr. 78/2000: "În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Prin decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a statuat că neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act se raportează la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, respectiv în legislația primară, care poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, emise doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Curtea Constituțională a mai observat că, privitor la îndatoririle legate de o anumită funcție sau de un anumit loc de muncă, există un complex de norme, unele cuprinse în acte normative cu caracter general, privind îndatoririle angajaților în genere, altele, în acte normative cu caracter special. Îndeplinirea unei atribuții de serviciu implică manifestarea de voință din partea persoanei în cauză, care se concretizează în acțiunile efective ale acesteia și care are ca scop ducerea la bun sfârșit/realizarea obligației prescrise. Realizarea acestui demers se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuția de serviciu, cât și la un standard obiectiv. Standardul subiectiv ține de forul intern al persoanei respective, iar măsura în care acesta este atins ține de autoevaluarea acțiunilor întreprinse. Standardul obiectiv are ca element de referință principal normativul actului care reglementează atribuția de serviciu respectivă.

Curtea Constituțională a reținut, astfel, că, deși cele două standarde coexistă, standardul subiectiv nu poate exceda standardului obiectiv, în analiza modalității de executare a unei atribuții de serviciu acesta din urmă fiind prioritar. Totodată, Curtea a reținut că, întrucât standardul obiectiv este determinat și circumscris prescripției normative, reglementarea atribuțiilor de serviciu și a modalității de exercitare a acestora determină sfera de cuprindere a acestui standard. Acesta nu poate, fără a încălca principiul previzibilității, să aibă o sferă de cuprindere mai largă decât prescripția normativă în domeniu. Pe cale de consecință, unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripții implicite, nedeterminabile la nivel normativ.

În prezenta cauză, în rechizitoriu, în sarcina inculpatului A., s-a reținut că, în calitate de primar al municipiului Reghin, prin încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 și fără respectarea procedurilor de atribuire stabilite prin H.C.L. nr. 147/29.09.2011, a listei de priorități aprobată prin H.C.L. nr. 185/15.12.2011 și a listei de repartizare precizate în H.C.L. nr. 8/26.01.2012, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu menționate în Legea nr. 215/2001, republicată (art. 61 alin. (2) - asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor Consiliului Local) a semnat contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 și z/2012 încheiate cu persoane care nu îndeplineau criteriile de acces în locuințe (C., E. și F.), întrucât cele trei persoane nu figurau pe lista de priorități din anul 2012, iar în cazul a două dintre acestea (E. și F.) nu figurau nici măcar în lista de solicitanți de locuințe A.N.L., prin aceasta producând un folos necuvenit acestor trei persoane, constând în acordarea în mod nelegal a folosinței acelor locuințe și cauzând o vătămare a intereselor legitime a altor solicitanți de pe listele din 2012, care ar fi fost îndreptățiți să primească. S-a reținut în sarcina inculpatului A. săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

S-a apreciat astfel de către procuror că elemental material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu s-a realizat prin încălcarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 și fără respectarea procedurilor de atribuire stabilite prin H.C.L. nr. 147/29.09.2011, a listei de priorități aprobată prin H.C.L. nr. 185/15.12.2011 și a listei de repartizare precizate în H.C.L. nr. 8/26.01.2012, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu menționate în Legea nr. 215/2001, republicată (art. 61 alin. (2) - asigurarea punerii în aplicare a hotărârilor Consiliului Local), încălcari ale legislației primare și secundare care s-au concretizat în semnarea contractelor de închiriere menționate.

Trebuie menționat faptul că, alături de inculpatul A., primar al orașului Reghin, au fost trimiți în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (4 acte materiale), având aceeași încadrare juridică și aceeași descriere a faptei, următorii inculpați:

- G., secretar al UAT Reghin și președinte al Comisiei de analiză a cererilor privind repartizarea locuințelorANL pentru tineri;

- H., șef Serviciu Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Mun. Reghin și membră a comisiei de analiză a cererilor privind repartizarea locuințelor ANL pentru tineri;

- I., consilier juridic în cadrul Primăriei Mun. Reghin și membru a comisiei de analiză a cererilor privind repartizarea locuințelor ANL pentru tineri.

Inculpatul J. a fost, trimis în judecată în calitate de viceprimar, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, un singur act material, având aceeași încadrare juridică și aceeași descriere a faptei, cu referire la semnarea contractului de închiriere nr. x/2012 încheiat cu D., persoană care nu îndeplinea criteriile de acces la locuință.

Instanța de fond a reținut că inculpatul A., încălcând dispozițiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 (art. 154 alin. (1) O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ) privind punerea în executare a legilor și a hotărârilor Consiliului Local, respectiv a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 și a hotărârilor Consiliului Local Reghin nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 și nr. 8/26.01.2012, nu a procedat la verificarea existenței criteriilor de atribuire a locuințelor ANL, desi avea această obligație în calitate de ultim semnatar al unui contract ce angaja U.A.T. .

Menținând raționamentul primei instanțe, curtea de apel a prezentat în mod detaliat atribuțiile încălcate de către inculpatul A.. Astfel, instanța de apel a arătat că atribuția prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, anume punerea în aplicare a legilor și a hotărârilor consiliului local constă în toate demersurile concrete necesare pentru realizarea scopului actului juridic pus în aplicare. Aceste demersuri reglementate în legislația primară, în speță în art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, privind repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, sunt detaliate în reglemementarea secundară, respectiv în hotărârile consiliului local: hotărârea nr. 147/29.09.2011 pentru aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor, hotărârea nr. 185/15.12.2011 pentru stabilirea listei de priorități în soluționarea cererilor și hotărârea nr. 8/26.01.2011 prin care a fost aprobată lista de repartizare a locuințelor pentru tineri.

Instanța de apel a mai reținut că punerea în aplicare a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 se realizează prin semnarea contractelor de închiriere cu persoanele care au vocație la obținerea unei locuințe construită din fonduri ANL, iar inculpatul A. nu a verificat calitatea cerută pentru cocontractant (major, în vârstă de până la 35 de ani, care să nu dețină sau să nu fi deținut în proprietate altă locuință și să nu fie beneficiarul unei alte locuințe în chirie, proprietate de stat, proprietate a unității administrative teritoriale sau a unității în care își desfășoară activitatea) și a semnat un contract ilegal, astfel că și-a îndeplinit în mod defctuos atribuția de serviciu. .

Potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite și date în exploatare prin programele derulate de A.N.L. conform prevederilor art. 7 alin. (6), se face după criterii stabilite și adoptate de autoritățile administrației publice locale și/sau centrale care preiau în administrare aceste locuințe, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pe baza unor criterii-cadru de acces la locuințe și, respectiv, de prioritate în repartizarea locuințelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului. În baza unor propuneri temeinic justificate pot fi adaptate la situații concrete existente pe plan local numai criteriile-cadru de acces la locuințe și numai din punctul de vedere al cuprinderii teritoriale.

Este important astfel de subliniat faptul că art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 prevede că repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii se face după criterii stabilite și adoptate de autoritățile administrației publice locale pe baza unor criterii-cadru de acces la locuințe, respectiv de prioritate în repartizarea locuințelor, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Criteriile cadru au fost stabilite prin anexa nr. 11 la H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice a prevederilor Legii nr. 152/1998 și acestea sunt următoarele:

- titularul cererii să fie în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii;

- titularul cererii să nu dețină și să nu fi deținut o altă locuință în proprietate și/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate de stat sau a unității administrative teritoriale;

- titularul cererii să își desfășoare activitatea în localitatea în care sunt amplasate locuințele, cuprinderea teritorială fiind stabilită de consiliile locale, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului;

- repartizarea locuințelor se face în limita fondului disponibil, lista de priorități stabilindu-se anual;

- solicitanții înscriși în lista de priorități care nu pot beneficia de repartizarea unei locuințe în limita fondului disponibil în anul respective, pot primi repartiții în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an și în noua ordine de prioritate stabilită.

Din analiza dispozițiilor legale reliefate și în raport de situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanțele de fond și de apel, se poate observa că inculpatul A., în calitate de autoritate executive a administrației publice locale, s-a preocupat de punerea în aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 care prevedea în sarcina autorităților publice locale obligația de stabilire și adoptare a unor criterii pentru repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii. De asemenea, consiliul local ca organ deliberative al autorității publice locale, s-a preocupat de adoptarea criteriilor pentru repartizarea locuințelor și stabilirea listei de priorități și a listei de repartizare a locuințelor.

De altfel, instanța de fond și de apel au reținut că prin dispoziția primarului nr. 2745/11.10.2011 s-a actualizat componența Comisiei sociale pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri destinate închirierii. Totodată, instanțele au reținut că prin hotărâri ale consiliului local s-au preluat criteriile de închiriere a locuințelor ANL din anexa nr. 11 la H.G. nr. 962/2001și s-au stabilit actele justificative pe care solicitanții trebuie să le prezinte în vederea analizării cererilor, precum și structura pe specialități a membrilor comisiei sociale (HCL nr. 95/30.06.2011 și HCL nr. 147/29.09.2011), s-a aprobat lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe pentru tineri destinate închirierii, care cuprindea 16 poziții (HCL nr. 185/15.12.2011) și s-a aprobat lista de repartizare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii, listă care cuprindea primele 3 poziții din lista de priorități (HCL nr. 8/26.01.2012).

Trebuie remarcat faptul că instanțele au reținut că pentru aplicarea criteriilor aprobate HCL nr. 147/29.09.2011, Comisia socială pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri destinate închirierii, în componența stabilită prin dispoziția primarului nr. 2745/11.10.2011, a constatat că doar 16 cereri îndeplineau condițiile prevăzute de lege, întocmindu-se lista de priorități în soluționarea cererilor.

Comisia socială pentru analizarea cererilor era compusă dintr-un președinte-inculpata G., care era și secretar al UAT Reghin și mai mulți membri: inculpata H., șef al Serviciului Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Mun. Reghin, inculpatul I., consilier în Compartimentul Juridic al UAT Reghin și numiții K.-consilier în Compartimentul Juridic al UAT Reghin, L., consilier în cadrul Serviciului Impozite și Taxe Locale și M., consilier al Compartimentului APL.

Prin urmare, se constată faptul că doar inculpații G., H. și I., în calitate de membri ai Comisiei sociale pentru analizarea cererilor au examinat efectiv cererile depuse și documentele aferente acestora și au stabilit lista cu priorități în soluționarea cererilor, listă care a fost aprobată prin HCL nr. 185/15.12.2011.

Totodată, se constată faptul că prin HCL nr. 8/26.01.2012 a fost aprobată lista de repartizare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii prin preluarea în ordinea punctajului a primelor trei persoane din lista de priorități, listă semnată de inculpatul A. și G., cele trei persoane fiind martorii N., O. și P., care îndeplineau condițiile pentru atribuirea cu chirie a unor locuințe.

Tot prin HCL nr. 8/26.01.2012 s-a încredințat aducerea la îndeplinire a hotărârii nr. 8/26.01.2012 Serviciului Public de Asistență Socială și Compartimentului Juridic.

Contractele de închiriere nr. x/2012, nr. y/2012 și nr. z/2012 s-au redactat în cadrul compartimentului juridic, iar ulterior au fost semnate de inculpatul I., în calitate de consilier juridic. Totodată, instanțele de fond și de apel au stabilit că după completarea datelor personale ale martorilor C., E. și F. în contractele de închiriere și semnarea de către aceștia în calitate de chiriași, precum și de către persoana desemnată din cadrul compartimentului juridic, inculpatul I., au semnat pe rând inculpatul H., în calitate de șef al Serviciului de Impozite și taxe și care a aplicat viza de control financiar preventiv, inculpata G., în calitate de secretar al UAT Reghin și, în final, inculpatul A., în calitate de primar al UAT Reghin.

Inculpatul I., consilier juridic în cadrul compartimentului juridic al Primăriei Reghin, în cadrul căruia au fost redactate cele trei contracte de închiriere, pe care le-a semnat, în exercitarea atribuției de serviciu constând în aducerea la îndeplinire a HCL nr. 8/26.01.2012, în sensul întocmirii contractelor de închiriere cu cele 3 persoanele menționate în hotărârea consiliului local prin care s-a aprobat lista de repartizare, ar fi trebuit să constate că chiriașii menționați în contractele de închiriere nu sunt persoanele din lista de repartizare. Această constatare era lesne de făcut în condițiile în care inculpatul era membru al Comisiei sociale de analiză a cererilor și a a verificat toate cererile, participând astfel la întocmirea listei de priorități și a listei de repartizare. Cu toate acestea, inculpatul I. a semnat contractele de închiriere cu persoane care nu se regăseau în lista de repartizare și care nu îndeplineau criteriile pentru reapartizarea unei locuințe pentru tineri destinate închirierii din fondurile A.N.L.

În concret, desi contractele de închiriere trebuiau să fie întocmite cu cele trei persoane menționate în lista de repartizare aprobată prin HCL nr. 8/26/01.2012 (N., O. și Q.-aceasta din urmă înlocuindu-l pe P. care a renunțat la apartament), în contractele nr. x/2012, y/2012 și z/2012, redactate în cadrul compartimentului juridic, au fost trecute alte persoane, respectiv martorii C., E. și F.. Inculpații I., H. și G. aveau obligația de a verifica legalitatea contractelor de închiriere, precum și conformitatea acestora cu documentația care a stat la baza redactării contractelor pe care le-au semnat, fiind una dintre atribuțiile lor de serviciu.

Astfel, obligația de a verifica corectitudinea mențiunilor din contractele de închiriere revenea personalului din cadrul compartimentului juridic (la momentul redactării contractelor și la momentul semnării acestora de către consilierul juridic), personalului de specialitate din cadrul Serviciului de Taxe și Impozite (la momentul verificării cuantumului chiriei și al aplicării vizei de control financiar preventive), precum și secretarului Primăriei Reghin (la momentul avizării pentru legalitate). Această concluzie se impune, deoarece atribuțiile de serviciu ale inculpaților I., H. și G., privind verificarea contractelor de închiriere sub aspectul corectitudinii mențiunilor din cuprinsul lor și al legalității contractelor sunt prevăzute în legislația primară, precum și în legislația secundară, așa cum, de altfel, au stabilit instanța de fond și instanța de apel.

Astfel, inculpații I., H. și G. nu au respectat dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998 privind repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii și nici HCL nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 și nr. 8/26.01.2012, adoptate în baza acestor dispoziții legale, desi verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de legislația primară și de cea secundară, astfel cum a fost menționate, intra în atribuțiile lor de serviciu, fiind prevăzută în Legea nr. 215/2001 privind administrația publică.

Conform art. 77 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală (în vigoare la data săvârșirii faptei), primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.

Totodată, conform art. 117 alin. (1) lit. a), b), e), g) și h) din Legea nr. 215/2001, secretarul unității administrative-teritoriale are următoarele atribuții:

- avizează, pentru legalitate, dispozițiile primarului și hotărârile consiliului local;

- participă la ședințele consiliului local;

- asigură transparența și comunicarea către autoritățile, instituțiile publice și persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a);

- pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului județean, și comisiilor de specialitate ale acestuia;

- alte atribuții prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul județean sau de președintele consiliului județean, după caz.

Potrivit art. 61 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, pentru punerea în aplicare a activităților date în competența sa prin actele normative prevăzute la alin. (2), primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce. Astfel, compartimentul juridic și serviciul de taxe și impozite constituie un astfel de aparat de specialitate, care prin funcționarii publici și personalul contractual pun în aplicare legile și hotărârile consiliului local.

Inculpații I. și H., în calitate de membri ai aparatului de specialitate al primarului au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, de HCL nr. 147/29.09.2011 și HCL nr. 185/15.12.2011, precum și atribuțiile de punere în aplicare a HCL nr. 8/26.01.2012 și au semnat contractele de închiriere nr. x/2012, y/2012 și z/2012, avizându-le astfel pentru conformitate cu documentația în baza cărora au fost redactate și cu legislația care reglementa încheierea acestora.

Inculpatul I. avea obligația de a verifica în calitate de consilier juridic conținutul fiecărui contract de închiriere sub aspectul conformității acestuia cu dispozițiile legale care reglementează încheierea contractelor de închiriere în general, dar și sub aspectul conformității clauzelor contractuale cu dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 152/1998, care reglementau criteriile de repartizare a locuințelor și cu HCL nr. 147/29.09.2011, nr. 185/15.12.2011 și nr. 8/26.01.2012 privind criteriile de închiriere, actele justificative pe care trebuiau să le prezinte solicitanții, lista de priorități (cuprindea persoanele care îndeplineau condițiile) și lista de repartizare (cuprindea primele trei persoane din lista de priorități cu care urmau să se încheie contractele de închiriere).

Inculpata H. avea obligația de a ver