ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 311/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 311/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 23 mai 2023
Deliberând asupra cererii de strămutare, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 10 mai 2023, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pe motive de existență a unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor investiți cu soluționarea cauzei este afectată.
În argumentare, petentul a arătat, în esență, că a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 274 din C. pen. și împotriva acestei soluții a formulat apel, dosarul aflându-se spre soluționarea completului de judecată din care face parte și doamna judecător B., în calitate de președinte de complet, aceasta făcând parte și din completul care a soluționat cauza ce a facut obiectul dosarului nr. x/2020 în care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 98 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri. A precizat că la acest moment convingerea intimă a instanței asupra persoanei sale este deja formată, existând o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor investiți la Curtea de Apel Galați cu soluționarea cauzei este afectată. A mai arătat petentul că i-au fost respinse o parte din probele solicitate în apărarea sa și, de asemenea, a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător, iar la termenul de judecată din 09.01.2023 în soluționarea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, instanța a încălcat Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019 și implicit dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., instanța pronunțându-se cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care în fapt soluționează fondul cauzei.
Prin informațiile transmise la dosarul cauzei, după ce s-a prezentat parcursul cauzei, s-a arătat că la Curtea de Apel Galați sunt îndeplinite toate condițiile pentru soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale, a dreptului la apărare și a soluționării cauzei într-un termen rezonabil conform art. 6 CEDO.
Analizând cererea formulată de petentul A., în temeiul art. 74 raportat la art. 71 din C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Strămutarea este un remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe.
Analizând împrejurările cauzei a cărei strămutare se solicită, Înalta Curte constată că argumentele expuse de petentul A. nu au natura împrejurărilor reglementate de dispozițiile art. 71 din C. proc. pen.
Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze atunci când există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (2) din C. proc. pen. în cazul în care găsește cererea întemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curții de la care se solicită strămutarea.
Înalta Curte constată că petentul A. și-a întemeiat cererea de strămutare pe suspiciunea rezonabilă cu privire la riscul de lipsă de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Galați din cauză că în completul de judecată care soluționează apelul ce formează obiectul dosarului a cărui strămutare se solicită face parte, în calitate de președinte al completului, doamna judecător B. care a mai pronunțat o condamnare împotriva petentului și care, în opinia sa, are deja formată o părere cu privire la persoana sa, respingând o parte din probele formulate în apărare.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea acestuia și justifică temerea celui interesat.
Cauza de suspiciune prevăzută de art. 71 C. proc. pen. poate privi individual pe unul sau mai mulți judecători sau în mod colectiv pe toți subiecții procesuali oficiali care lucrează în numele și pentru un organ judiciar penal.
Suspiciunea colectivă este îndreptată în mod indivizibil contra tuturor subiecților procesuali oficiali care îndeplinesc atribuțiile ce intră în competența funcțională a unui organ judiciar, așa încât aceasta se răsfrânge asupra capacității subiective a însuși organului judiciar respectiv.
În situația unei suspiciuni colective, remediul procesual este strămutarea cauzei, cu efectul unei deplasări de competență teritorială a soluționării cauzei între instanțe de judecată de același grad.
Suspiciunea individuală este îndreptată personal față de un magistrat sau față de mai mulți magistrați, în acest ultim caz, motivele putând fi similare sau diferite.
În cazul suspiciunii individuale, mijlocul procedural îl constituie excepția de incompatibilitate care trebuie să fie invocată și analizată individual, în raport cu subiectul sau cu fiecare dintre subiecții procesuali oficiali a căror capacitate subiectivă este pusă la îndoială, sub raportul obiectivității sau imparțialității. Remediul este înlăturarea din proces, ca incompatibil a judecătorului suspicionat, pe calea abținerii sau recuzării în cursul soluționării cauzei, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, pe calea contestației în anulare.
Drept urmare, la momentul examinării cererii de strămutare, se analizează existența unei suspiciuni rezonabile colective, mai precis dacă imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei ori calității părților.
Motivele temeinice care pot servi la solicitarea strămutării sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini sau comportamente care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate, reflex al influenței exercitată de climatul în care se desfășoară procesul penal.
În cazul strămutării, motivele nu privesc - personal - pe judecători, ci condițiile în care o instanță penală, în întregul ei, trebuie să judece o anumită cauză.
Pe cale de consecință, revenind la motivele invocate de petent în prezenta cerere de strămutare, Înalta Curte constată că acestea nu vizează judecătorii din cadrul Curții de Apel Galați, ci pe doamna judecător B., argumentele acestuia nejustificând, însă, strămutarea dosarului unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în condițiile în care împotriva doamnei judecător petentul a formulat o cerere de recuzare, cerere ce a fost respinsă.
În concluzie, având în vedere argumentele invocate de petent, dar și informațiile furnizate de către Curtea de Apel Galați, Înalta Curte apreciază că la nivelul acestei instanțe sunt asigurate condițiile necesare pentru normala și corecta soluționare a dosarului nr. x/2020, nefiind elemente pentru a se putea considera că prin judecarea acestei cauze s-ar încălca dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2023.