ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2024
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 13 februarie 2024
Asupra cererilor de strămutare de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 31.01.2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, sub nr. x/2024, a fost înregistrată cererea formulată de petentul A., prin apărător ales B., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Galați – secția penală și pentru cauze cu minori.
Astfel, prin cererea formulată de petent, prin avocat, s-a solicitat strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului penal anterior menționat la o altă instanță egală în grad, conform art. 71 C. proc. pen., pentru a se asigura garanția desfășurării unui proces echitabil cu respectarea tuturor principiilor legale ale soluționării cauzei.
În esență, în argumentarea cererii de strămutare, s-a precizat că, un prim motiv este constituit de faptul că judecătorul de la Tribunalul Galați care a pronunțat soluția de condamnare a inculpatului, domnul judecător C., a fost promovat ca judecător la Curtea de Apel Galați, fiind practic coleg cu judecătorii care judecă cauza în apel, apreciind apărarea că există o temere evidentă asupra modului corect și imparțial în care se va judeca această cauză.
De asemenea, s-a susținut că, un alt motiv de strămutare este generat de presiunea mediatică care se pune la Galați asupra completului de către presa locală, "care realizează anticipat puncte de vedere, cereri de condamnare a inculpatului, realizează înaintea cauzei judecata procesului generând o presiune mediatică atât asupra cetățeanului de rând cât și asupra judecătorilor". În opinia apărării, nu există nicio garanție că, sub un asemenea tir mediatic, completul nu este pus în situația de a nu satisface această nevoie publică de "judecată".
S-a mai arătat în cererea de strămutarea că, un alt element pentru care se solicită strămutarea cauzei este dat de conduita actualului complet de judecată care a înțeles să respingă în apel toate probele și solicitările apărării care privesc situația inculpatului, completul considerând că nu sunt utile reaudierile martorilor, deși în cauză există "o flagrantă contradicție asupra situației cauzei, ba mai mult, inclusiv declarații nereale ale polițiștilor ca autorități prezente la fata locului, polițiști care în mod normal trebuiesc audiați pentru a lamuri cum este posibilă o asemenea contradicție intre declarațiile lor și declarațiile celorlalți martori ce au înrâurire asupra lămuririi situației de fapt".
Apărarea petentului a susținut că, în acest fel completul de judecată, prin modalitatea în care a respins prin încheierile sale de până acum, cererile apărării, încalcă echilibrul procedural între acuzare și apărare pe latura penală a cauzei, se încalcă existența unui proces echitabil așa cum a arătat Curtea Europeană, apărarea fiind într-un dezavantaj în raport cu acuzarea.
În final, pentru motivele arătate în scris, petentul A., prin apărător, a solicitat admiterea cererii de strămutare astfel cum a fost formulată.
În cauză, potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen., au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Galați, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 13.02.2024.
Prin informarea transmisă de către Curtea de Apel Galați, s-a prezentat istoricul cauzei, reținându-se în esență că dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori sub nr. x/2018 are ca obiect apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 130 din data de 13.03.2023, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2018, prin care, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. în referire la art. 188 alin. (1) C. pen., a fost condamnat la o pedeapsa de 15 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor (faptă comisă la data de 11.02.2008).
Totodată, s-a constata că prezenta infracțiune a fost comisă în stare de concurs cu alte două infracțiuni reținute prin sentința penală nr. 474/07.11.2013 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 359/23.04.2014 a Curții de Apel Galați, precum și că prin sentința din 04.11.2016 a Judecătoriei Tulcea, pronunțată în dosarul nr. x/2016 și rămasă definitivă prin necontestare, s-a dispus liberarea condiționată a inculpatului, având un rest de 1.025 zile. Astfel, în temeiul art. 105 alin. (1) și (3) Cod Penai, instanța a dispus anularea liberării condiționate.
În baza art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa stabilită în cauză și cele două pedepse aplicate prin sentința penală nr. 474/07.11.2013 a Tribunalului Galați, definitivă prin Pecizia Penală nr. 359/23.04.2014 a Curții de Apei Galați (de 4 ani și 2 luni, respectiv 6 ani și 8 luni), s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani și 7 luni și 10 zile, dispunându-se ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 18 ani si 7 luni și 10 zile închisoare.
S-a mai arătat în informarea transmisă în cauză, că dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori la data de 25.04.2023 și a fost repartizat, aleatoriu, completului de apel având indicativul A8, compus din doamna judecător D. și domnul judecător E., primind prim termen de judecată la data de 03.10.2023.
La termenul de judecată din data de 03.10.2023 apărătorul ales al inculpatului apelant A., avocat F., a solicitat amânarea cauzei pentru pregătire apărare, Curtea de Apel Galați acordând un nou termen de judecată la data de 07.11.2023 când a rămas în pronunțare pe cererea de probatorii solicită de apărătorii aleși ai apelantului inculpat, avocat G. și avocat F., pentru data de 13.11.2023 și a acordat un nou termen de judecată la data de 05.12.2023.
La data de 13.11.2023 Curtea de Apel Galați a respins cererea de probatorii ca nefiind utilă soluționării cauzei. La termenul de judecată acordat în cauză, apărătorul ales al inculpatului apelant A., avocat H., a solicitat amânarea cauzei pentru pregătire apărare, având în vedere că a fost angajat în ziua de 30.11.2023, Curtea de Apel Galați acordând un nou termen de judecată la data de 11.01.2024, dată la care a rămas în pronunțare pe cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului, solicitată de apărătorii aleși ai apelantului inculpat, avocații G., F., H. și I., pentru data de 18.01.2024 și a acordat un nou termen de judecată la data de 01.02.2024.
La data de 18.01.2024, Curtea de Apel Galați a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
La data de 01.02.2024 a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător D. și a domnului judecător E., formulată de inculpatul A.. Curtea de Apel Galați a rămas în pronunțare, amânând pronunțarea la data de 14.03.2024.
Cu privire la motivele de strămutare formulate de către petent, prin informarea transmisă de Curtea de Apel Garați, s-a menționat că susținerea în sensul că judecătorul de la Tribunalul Galați care a pronunțat hotărârea apelată, domnul judecător C., a fost promovat la Curtea de Apel Galați este reală, dar aceasta nu constituie vreun motiv de strămutare ci, eventual, unul de incompatibilitate, dacă i s-ar fi repartizat dosarul în apel, ceea ce nu este cazul în speță.
De asemenea, s-a arătat că afirmațiile petiționarului referitoare la mediatizarea în presă este reală, dar nu se poate preciza dacă această mediatizare a fost mai amplă fața de alte cauze penale cu impact asupra publicului.
S-a mai menționat că, împrejurarea că instanța de apel i-a respins probele solicitate nu duc la concluzia că ar exista o imparțialitate a tuturor judecătorilor Curții de Apel Galați, imparțialitate pe care petentul nici nu o contestă, ci doar pe aceea a judecătorilor investiți cu soluționarea cauzei, dar care nu constituie un motiv de strămutare ci, eventual, unul de recuzare.
În ceea ce privește susținerile în sensul că la nivelul Curții de Apel Galați nu ar fi îndeplinite condițiile unei judecăți imparțiale, s-a apreciat că acestea nu au un fundament obiectiv, fiind simple speculații care nu au fost dovedite.
v
Cu prilejul dezbaterilor asupra cererii de strămutare de față, la termenul de judecată din data de 13.02.2024, Înalta Curte a luat concluziile petentului, prin apărător și ale reprezentantului Parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând cererea de strămutare formulată de petentul A., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."
Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe.
Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei).
Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui text, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).
În speță, dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Galați – secția penală și pentru cauze cu minori, a cărui strămutare se solicită, are ca obiect apelul formulat în cauză împotriva sentinței penale nr. 130/13.03.2023 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul cu același număr, iar petentul din prezenta cauză, A. are calitatea de apelant inculpat.
Analizând împrejurările cauzei a cărei strămutare se solicită, Înalta Curte constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Galați și examinând în aceste coordonate împrejurările invocate în speță drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curte constată că nu sunt susținute de elemente obiective, care să genereze suspiciuni temeinice asupra imparțialității întregii instanțe.
Din cuprinsul cererii de strămutare de față, rezultă că petentul A. a solicitat strămutarea dosarului penal nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Galați, susținând că imparțialitatea judecătorilor din cadrul acestei instanțe este afectată, în concret, pentru următoarele argumente:
- primul motiv invocat vizează împrejurarea că, judecătorul de la Tribunalul Galați care a pronunțat soluția de condamnare a inculpatului, domnul judecător C., a fost promovat ca judecător la Curtea de Apel Galați, fiind practic coleg cu judecătorii care judecă cauza în apel, apreciind apărarea că există o temere evidentă asupra modului corect și imparțial în care se va judeca această cauză;
- un alt motiv de strămutare este generat de presiunea mediatică care se pune la Galați asupra completului de către presa locală, astfel că, în opinia apărării, nu există nicio garanție că, "sub un asemenea tir mediatic", completul nu este pus în situația de a nu satisface această nevoie publică de "judecată".
- al treilea motiv de strămutare se referă la conduita actualului complet de judecată care a înțeles să respingă în apel toate probele și solicitările apărării care privesc situația inculpatului, completul considerând că nu este utilă reaudierea martorilor, deși în cauză există "o flagrantă contradicție asupra situației cauzei, ba mai mult, inclusiv declarații nereale ale polițiștilor ... care în mod normal trebuie audiați pentru a lamuri cum este posibilă o asemenea contradicție intre declarațiile lor și declarațiile celorlalți martori ce au înrâurire asupra lămuririi situației de fapt".
- în completarea celor trei motive de strămutare indicate în cererea inițială, prin concluziile transmise pentru acest termen, precum și prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor, apărarea petentului a invocat în susținerea cererii de strămutare aspectele referitoare la modalitatea în care completul de judecată a respins cererea de recuzare formulată de către petent, deliberarea având loc în numai câteva minute și, ulterior, alături de judecătorul recuzat a intrat chiar magistratul care a soluționat cererea. De asemenea, s-a arătat că o argumentație în plus pentru admiterea cererii de strămutare este și cea care a stat la baza cererii de recuzare, respectiv refuzul instanței de a pune în discuția părților în ședință publică, în prezența procurorului cererea de schimbare a încadrării juridice depusă de apărare în ședința din 01.02.2024.
Examinând în aceste coordonate împrejurările invocate drept temeiuri ale cererii de strămutare formulate de petentul A., Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu dispozițiilor art. 71 C. proc. pen. și nu au aptitudinea de a fundamenta obiectiv suspiciuni plauzibile asupra imparțialității judecătorilor instanței, în condițiile în care, în realitate, argumentele petentului în susținerea solicitării de strămutare a pricinii au legătură cu nemulțumirea sa generată de respingerea unor probe sau cereri în fața instanței de control judiciar ori de modul de desfășurare a procesului.
Susținerea petentului relativ la împrejurarea că judecătorul care a pronunțat hotărârea de fond a promovat la Curtea de Apel Galați nu constituie motiv de strămutare, ci eventual ar fi reprezentat un motiv de incompatibilitate ce ar fi putut face obiectul unei cereri de abținere/recuzare, dacă i s-ar fi repartizat dosarul spre soluționare în calea de atac a apelului, ceea ce nu este cazul în speță, astfel cum s-a arătat și prin informarea transmisă la dosar.
De asemenea, motivul de strămutarea invocat de apărarea petentului A. vizând mediatizarea cauzei și articolele din presa locală conținând așa cum susține apărarea o campanie agresivă de presă împotriva petentului, nu reprezintă elemente apte să genereze suspiciuni temeinice asupra imparțialității instanței învestite cu soluționarea cauzei în apel și la concluzia că, pe rolul Curții de Apel Galați, în cauza pendinte, nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil.
Prin urmare, susținerile privind mediatizarea cauzei de către presa locală nu pot influența negativ activitatea judecătorilor care aplică și se supun doar legii. Aceste aspecte nu pot constitui, prin ele însele, un argument suficient pentru a aprecia că judecătorii instanței de apel pe rolul căreia se află cauza de față nu ar fi obiectivi sau imparțiali.
Deopotrivă, împrejurarea că au fost respinse mai multe cereri de probe în calea de atac a apelului nu poate fi examinată în procedura de soluționare a unei cereri de strămutare, instanța nefiind abilitată să cenzureze – explicit sau implicit – legalitatea măsurilor dispuse de instanțe în cursul procesului.
Așadar, nici aceste aspecte invocate de petent prin cererea de strămutare de față privind desfășurarea procesului penal și soluțiile dispuse în cauză, nu constituie motive de strămutare și nu sunt de natură să pună sub semnul îndoielii imparțialitatea judecătorilor instanței.
În considerarea acelorași argumente prezentate, se constată că nu pot fi primite în susținerea cererii de strămutare nici motivele suplimentare invocate de apărarea petentului A. relativ la faptul că instanța a respins cererea de recuzare formulată de petent ori că a refuzat să pună în discuție cererea de schimbare de încadrare juridică formulată de acesta, întrucât nici aceste aspecte nu constituie motive de strămutare specifice unei astfel de cereri reglementată de dispozițiile art. 71 C. proc. pen.
Așa cum s-a arătat, în concret, argumentele petentului A. în susținerea cererii de strămutare a dosarului de apel vizează nemulțumirea acestuia generată de respingerea unor probe, cereri sau apărări de către instanța de control judiciar, criticându-se modul în care se desfășoară cauza a cărei strămutare se solicită, or, toate aspectele invocate în cauza de față ca și motive de strămutare nu pot fi subsumate temeiurilor de strămutare prevăzute de art. 71 C. proc. pen., ci au în realitate, valoarea unor simple alegații, ce nu sunt confirmate de un minimum de date obiective care să susțină o atare temere și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei.
În concluzie, având în vedere că argumentele invocate de petent nu sunt de natură să pună sub semnul îndoielii imparțialitatea judecătorilor instanței ori să evidențieze elemente obiective pentru a considera că prin judecarea dosarului nr. x/2018 la Curtea de Apel Galați, s-ar încălca dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și totodată, având în vedere informațiile furnizate de către Curtea de Apel Galați, Înalta Curte apreciază că nu se evidențiază în cauză motive temeinice care să justifice strămutarea pricinii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondată cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Galați – secția penală și pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Galați – secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2024.