ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 205/2023

Ședința publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra cererii de strămutare, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 20.03.2023, sub nr. x/2023, petenții A. și B. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe motiv de suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor acestei instanțe este afectată datorită calității părților.

În argumentare, petenții au prezentat situația imobilul, constând în teren în suprafață de 575 de m

2

și construcție situată pe acesta, aflat în orașul Sinaia, deținut în baza unui titlu de proprietate și dobândit prin act de vânzare-cumpărare, precum și litigiile purtate de-a lungul timpului cu S.C. C. S.A., care în urma antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S.C. D. S.A., a devenit proprietară și asupra imobilului petenților. Astfel, petenții au menționat că în urma mai multor procese, inclusiv la CEDO au redobândit imobilul menționat mai sus, însă nici până în prezent nu au intrat fizic în posesia lui, prin urmare au formulat mai multe acțiuni în instanță, printre care o cerere de grănițuire a proprietății și de despăgubiri pentru lipsa de folosință, cauza formând obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Sinaia, repartizat spre soluționarea doamnei judecător E., președinta instanței, care pronunță sentința civilă nr. 873 din data de 12.11.2018 prin care constată că cererea în despăgubiri pentru lipsa de folosință a rămas fără obiect întrucât executarea deciziei civile nr. 419/2015 a fost finalizată la data de 20.09.2018.

În continuare, petenții au precizat că S.C. C. S.A. a formulat contestație la executare față de punerea în executare a deciziei civile nr. 419/2015, formându-se dosarul nr. x/2018, repartizat spre soluționare tot doamnei judecător E., care, în urma unor acțiuni considerate de petenți ca fiind abuzive, a pronunțat sentința civilă nr. 168/2020, prin care a admis contestația, susținând în contradictoriu cu sentința nr. 873/12.11.2018, că decizia civilă nr. 419/2015 a fost executată în iunie 2015, ca urmare a refuzului petenților de a primi terenul deși S.C. C. S.A. a urmărit predarea acestuia.

Față de aceste împrejurări și față de maniera în care s-a judecat cauza și în apel, petenții au apreciat că soluționarea celor două cauze a avut la bază reaua-credință a judecătorilor și au formulat plângere penală împotriva celor patru judecători, apreciind că aceștia au comis acte materiale specifice infracțiunii de abuz în serviciu, plângere ce formează obiectul dosarului a cărui strămutare se solicită.

Petenții au arătat că plângerea lor a fost clasată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și din motivarea procurorului general al acestui parchet au dedus că în circumscripția Curții de Apel Ploiești nu vor avea parte de un proces echitabil, ei fiind niște simpli cetățeni, iar plângerea lor vizează patru judecători care și-au desfășurat activitatea în jurisdicția acestei instanțe.

Prin informațiile transmise la dosarul cauzei, după ce s-a prezentat parcursul cauzei, s-a arătat că la nivelul instanței există condiții pentru soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie și a principiilor privind dreptul la apărare și judecarea cauzei într-un termen rezonabil.

Analizând cererea formulată de petenții A. și B., în temeiul art. 74 raportat la art. 71 din C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Strămutarea este un remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui text, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

Motivele temeinice care pot servi la solicitarea strămutării sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calități ale părților care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate, reflex al influenței exercitată de climatul în care se desfășoară procesul penal.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea judecătorilor care compun instanța trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calității părților și a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate, împrejurările invocate în susținerea cererii pendinte, respectiv existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită calității părților, Înalta Curte constată că acestea nu se subsumează temeiurilor care pot sta la baza strămutării unei cauze.

Se constată că argumentele invocate de petenți în susținerea demersului lor judiciar este reprezentat de nemulțumirile acestora referitoare la modul de soluționare a unor dosare aflate pe rolul instanțelor din circumscripția Curții de apel Ploiești și nu pot da naștere unor suspiciuni obiective de parțialitate a tuturor magistraților unei instanțe, în absența unor dovezi obiective, cu un grad ridicat de certitudine, care să coroboreze susținerile petenților și să fundamenteze temerea că judecarea cauzei de către întreaga instanță s-ar realiza într-un climat marcat de părtinire. Aceasta deoarece, în virtutea specificului funcției deținute, magistrații au obligația de a-și îndeplini atribuțiile fără părtinire și cu respectarea dispozițiilor legale, indiferent de calitatea părților sau a altor persoane care participă la procedurile judiciare.

Așadar, aceste nemulțumiri ale petenților nu generează eo ipso o suspiciune colectivă de lipsă de obiectivitate a întregii Curți de Apel Ploiești, fiind necesar a se corobora cu alte informații obiective, de natură a da naștere unor îndoieli rezonabile asupra imparțialității judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza.

Ca atare, în lipsa unor elemente concrete, împrejurările invocate nu sunt susceptibile a da naștere, prin ele însele, unei temeri justificate obiectiv cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Ploiești.

În contextul informațiilor transmise conform art. 73 alin. (3) din C. proc. pen. și în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să se coroboreze cu afirmațiile petenților, simpla afirmație că instanța nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate, aspecte care s-ar putea circumscrie unor elemente de natură să afecteze calitatea actului de justiție, nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenții A. și B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenții A. și B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă petenții la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2023.