ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
05.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Asupra cererii de strămutare;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 01 martie 2023 și înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 03 martie 2023, petenții A., B. și C. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În motivarea cererii petenții, au arătat, în esență, că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie investiți cu soluționarea plângerii este afectată, pe de o parte, întrucât aceasta nu a fost soluționată favorabil iar, pe de altă parte, în dosar există adrese și materiale de la unitatea de parchet competentă, astfel că le este teamă de influența numitului D..

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost înregistrat Dosarul nr. x/2022, având ca obiect plângerea formulată împotriva ordonanței din 29.08.2022, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2022, menținută prin Ordonanța nr. 60/II/2/2022 din 13 septembrie 2022 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În informațiile solicitate potrivit art. 73 din C. proc. pen. și comunicate de către Curtea de Apel Pitești se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită, arătându-se că la această instanță judecata poate avea loc în condiții optime, fără a se aduce atingere în vreun mod, obiectivității și imparțialității completului învestit cu soluționarea Dosarului nr. x/2022

Analizând cererea de strămutare formulată de petenții A., B. și C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Strămutarea este acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivității și imparțialității tuturor judecătorilor unei instanțe.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparțialitate, a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată, atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de Curte în felul următor: ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

În speță, se constată că petenții A., B. și C. au formulat cererea de strămutare a judecării cauzei la o altă instanță egală în grad, întrucât există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Pitești, este afectată deoarece petenților le-a fost respinsă plângerea, în dosar existând adrese și materiale de la unitatea de parchet competentă, astfel că le este teamă de influența numitului D..

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că dreptul la un proces corect, imparțialitatea judecătorilor și a instanței de judecată sunt esențiale pentru realizarea actului de justiție. Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces. În acest sens, aparențele prezintă o anumită importanță având în vedere încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică și, în primul rând, acuzatului în cazul unui proces penal.

Analizând în ansamblu, în aceste coordonate generale, motivele invocate ca temeiuri de strămutare de către petenții A., B. și C., în contextul informațiilor transmise conform art. 72 alin. (6) din C. proc. pen., simpla nemulțumire cu privire la soluționarea plângerii și temerea unei anumite influențe, nu generează o suspiciune cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor, fiind necesar să fie coroborată cu alte informații obiective, de natură a da naștere unor îndoieli rezonabile asupra imparțialității judecătorilor investiți a soluționa cauza a cărei strămutare se solicită.

Susținerile petenților nu sunt de natură să pună sub semnul îndoielii imparțialitatea judecătorilor ori să evidențieze elemente obiective pentru a considera că prin judecarea Dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-ar încălca dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, motivele învederate nu conduc la dovedirea cerințelor legale care să fundamenteze strămutarea, niciuna dintre cerințele prevăzute de art. 71 din C. proc. pen. nu este îndeplinită, întrucât, în raport de motivele invocate, nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivității judecătorilor Curții de Apel Pitești, investiți cu soluționarea plângerii formulată de petenți.

Totodată, toți judecătorii sunt obligați prin prevederile Codului deontologic să decidă în mod obiectiv și liberi de orice influențe asupra cauzelor repartizate, or, aceștia nu pot deroga de la această obligație profesională decât în cazurile expres și limitative prevăzute de lege.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Concluzionând, în contextul celor expuse, nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența vreunei îndoieli asupra imparțialității și obiectivității judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei sau la concluzia că la nivelul Curții de Apel Pitești nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil, suspiciunea exprimată de petenți cu privire la imparțialitatea judecătorilor curții de apel se referă, în realitate la nemulțumirile legate de soluțiile pronunțate în plângerea formulată, precum și faptul că numitul D. își va exercita influența având în vedere existența la dosarul parchetului a unor acte, care nu este confirmată de date obiective care să susțină o atare temere și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei.

În consecință, simpla afirmație privind imparțialitatea magistraților nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă fără a exista fapte sau împrejurări care să constituie dovezi ale afectării imparțialității judecătorilor curții de apel.

Pentru considerentele expuse, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în temeiul art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenții A., B. și C. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenții la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenții A., B. și C. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă petenții la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-08
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2023
Deliberând asupra cererii de strămutare formulate de petentul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 20.01.202
ÎCCJ 2023-02-21
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 100/2023
Ședința publică din data de 21 februarie 2023 Deliberând asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 05.12.2022, petenta A. a
ÎCCJ 2024-11-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cererii de strămutare formulată în cauză, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 noiembrie 2024, petenta A a solicitat stră
ÎCCJ 2023-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 70/2023
Deliberând asupra cererii de strămutare formulate de petentul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13.01.202
ÎCCJ 2023-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cererii de strămutare formulate de petentul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 08.03.2023,
Sursă