ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2700/2023

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 20.09.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor să-i plătească suma de 2.660 USD, reprezentând drepturi salariale pentru perioada 17.08.2021-11.01.2022, dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data scadenței sumelor datorate până la momentul plății efective, precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1746/30.03.2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că angajatorul este persoană juridică străină cu sediul în Cipru, așadar există un element de extraneitate care atrage incidența în cauză a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012. A evocat art. 1, art. 4, art. 5, art. 20-23, art. 25-28 și art. 62 din acest Regulament, stabilind că angajatul poate acționa în justiție angajatorul cu sediul pe teritoriul unui stat membru, în alt stat membru, fiind competente instanțele de la locul în care sau din care își desfășoară în mod obișnuit activitatea sau înaintea instanțelor ultimului loc în care și-a desfășurat activitatea, iar nu pe cele de la domiciliul său, întrucât nu este aplicabil art. 269 alin. (2) din Codul muncii; de aceea, cum ultimul loc de muncă al reclamantului a fost în Constanța, prezenta cerere urmează a fi soluționată de Tribunalul Constanța.

Astfel învestit, Tribunalul Constanța, secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 3158/10.11.2023, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea acestei sentințe, a reținut că prezenta cauză este un litigiu de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care stabilesc competența în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, fiind fără relevanță ultimul loc în care angajatul și-a desfășurat activitatea și, întrucât domiciliul reclamantului este în București, în mod corect acesta a învestit Tribunalul București cu soluționarea cererii sale.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, pretinse de la pârâta societate străină, în temeiul contractelor de ambarcare în baza cărora reclamantul a prestat activitate pe nave maritime, în calitate de cadet pe punte.

Întrucât angajatorul este o persoană juridică străină, cu sediul în Cipru, stat membru al Uniunii Europene, raportul juridic de dreptul muncii dedus judecății având un element de extraneitate, în cauză devin incidente dispozițiile capitolului II din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care prevăd norme de competență și în materia conflictelor de muncă.

Astfel, potrivit art. 21 din acest Regulament, un angajator domiciliat pe teritoriul unui stat membru poate fi acționat în judecată în alt stat membru, înaintea instanțelor de la locul în care sau din care angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea sau înaintea instanțelor din ultimul loc în care acesta și-a desfășurat activitatea.

Din actele dosarului, rezultă că ultimul loc de muncă al reclamantului, în calitate de marinar, a fost pe raza municipiului Constanța; totodată, conform scrisorii de ambarcare, anexă la contractul de ambarcare semnat de părți la 17.08.2021, locația ocupării postului de cadet maritim a fost Constanța.

Față de considerentele expuse, care circumscriu o competență teritorială exclusivă și derogatorie de la dreptul comun, în materia vizată, în contextul particular al cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., soluționând conflictul, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2023.