ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2664/2023

HOTĂRÂRE

12.12.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2664/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 august 2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu Mureș, Ministerul Justiției și Tribunalul Mureș, au solicitat instanței să dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice începând cu data de 05.12.2015 pentru judecător B. și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 și de la 17.12.2017 și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 pentru reclamanții judecători A., C., cu aplicarea art. 1 alin. (5)

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, respectiv începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, cu aplicarea art. 1 rap. la art. 3

din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată și completată, cu mențiunea că nivelul de salarizare de avut în vedere se raportează inclusiv la un nivel determinat prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare stabilit de lit. A) pct. 13 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006;

- obligarea pârâților Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Mureș să plătească fiecărei părți reclamante diferențele salariale rezultate începând cu 05.12.2015 precum și după data intrării în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 precum și în continuare, plus actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 153/2017, art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1531, art. 1535 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Justiției, s-a invocat excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Tribunalul Mureș, s-a invocat excepția necompetenței materiale și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cauzei, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 664 pronunțată la 29.03.2022 de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială și teritorială a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca reclamanți pe A., B. și D., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu-Mureș, Ministerul Justiției și Tribunalul Mureș în favoarea Tribunalului Mureș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că refuzul administrativ al pârâtului Ministrul Justiției de a pune în executare hotărârile judecătorești definitive pronunțate în litigii de dreptul muncii, respectiv decizia civilă nr. 578/27.11.2019 a Curții de Apel Târgu-Mureș și sentința civilă nr. 1688/15.06.2021 a Tribunalului Alba, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin emiterea ordinelor de salarizare aferente în conformitate cu dispozitivul acestor hotărâri judecătorești, nu reprezintă un act administrativ asimilat în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind evident că refuzul administrativ al pârâtului Ministrul Justiției produce efecte juridice în sfera raporturilor de dreptul muncii.

În continuare, în raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanți, având în vedere și considerentele deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2016 (de soluționare a unui recurs în interesul legii) și nr. 23/2015 (pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), dar și împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale ale magistraților, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, Curtea de Apel a constatat că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Având în vedere că reclamanții A., B. și C. au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Sighișoara, iar cererea de chemare în judecată este de competența Tribunalului Mureș, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, curtea a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Pentru aceste motive, a admis excepția de necompetență materială și teritorială a instanței de judecată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș, secția Civilă. La termenul de judecată din 7 septembrie 2022, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, invocată de reclamanți, care au optat pentru sesizarea Tribunalului Alba .

Prin sentința civilă nr. 1047/2022 din 22 septembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș și a fost declinată în favoarea Tribunalului Alba competența soluționării cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, deși dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile, față de calitatea reclamanților, calitatea de pârât îi aparține Tribunalului Mureș și, conform dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de pârâtă, reclamanții pot sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța respectivă. Potrivit prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., această competență teritorială este de ordine publică.

Însă, cum reclamanții au înțeles să opteze pentru sesizarea unui tribunal aflat în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Târgu Mureș, și anume Tribunalul Alba, instanța a declinat competența în favoarea acestei din urmă instanțe.

Prin încheierea din 26 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Alba, secția I civilă și Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, drept pentru care s-a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și s-a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului ordonator principal de credite de a emite un ordin de încadrare salarială în acord cu pretențiile reclamanților reprezintă o solicitare de emitere a unui act administrativ (ordinul de încadrare), act care dă naștere unor efecte juridice specifice.

Pe cale de consecință, a reținut că cererea reclamanților se circumscrie sferei de aplicabilitate a prevederilor Legii nr. 554/2004 (acest act normativ fiind indicat și de către reclamanți drept temei juridic al cererii).

Totodată, tribunalul a reținut că reclamanții nu solicită simpla recalculare a unor drepturi salariale (cerere de competența unei instanțe ce soluționează litigii de muncă) ci reclamă chiar emiterea unui ordin de încadrare, ținând cont de hotărârile judecătorești definitive pronunțate anterior de instanțele de dreptul muncii.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Alba, secția I civilă și Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea Ministerului Justiției să emită ordinul de salarizare prin care indemnizația de încadrare lunară să fie calculată cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu 01.08.2016 și în continuare, în consens cu decizia civilă nr. 578/27.11.2019 a Curții de Apel Târgu-Mureș și sentința civilă nr. 1688/15.06.2021 a Tribunalului Alba, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prezentul litigiul nu se circumscrie jurisdicției muncii, obiectul cauzei nefiind acordarea de drepturi salariale, ci obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin prin care să dispună recalcularea indemnizației de încadrare, acțiunea fiind întemeiată pe dipozițiile Legii nr. 153/2017 și ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public", iar potrivit art. 8 alin. (1) "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

În egală măsură, trebuie avute în vedere și dispozițiile legii speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, potrivit cărora, "Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri", precum și cele prevăzute la art. 7 alin. (1) și (2) din Capitolul VIII al Legii nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București".

Așadar, dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 și ale art. 7 alin. (1) și (2) din Capitolul VIII al Legii nr. 153/2017 stabilesc o competență materială specială a instanței de contencios administrativ pentru contestarea hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale colegiilor de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea și pentru contestarea ordinelor privind stabilirea drepturilor salariale ale personalului din justiție.

Având în vedere faptul că, anterior demarării litigiului, reclamanții au solicitat Ministerului Justiției emiterea unui nou ordin de salarizare cu respectarea cerințelor prevăzute în acțiune, cererea fiind respinsă, Înalta Curte constată că în cauză este dedus judecății un litigiu având ca obiect cenzurarea unui act administrativ asimilat, constând în refuzul de emitere a unui ordin de salarizare potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, ce poate fi contestat în fața aceleiași instanțe de contencios administrativ.

Înalta Curte reține că, practica judiciară invocată de curtea de apel nu este aplicabilă, întrucât în cauza pendinte nu s-a solicitat plata drepturilor salariale recunoscute, ci emiterea de către Ministerul Justiției a unui ordin de salarizare prin care să se stabilescă indemnizația de încadrare cu includerea coeficientului de multiplicare 19,00.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.