ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2603/2023

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese constând în dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective a sumei achitate, în avans, pentru efectuarea lucrărilor nerealizate privind acoperișul clădirii.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 raportat la art. 453 C. proc. civ.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1.489, art. 1.516 alin. (2), art. 1531 alin. (1), art. 1547, art. 1.548, art. 1.552 și art. 1.872 lit. a) C. civ.

La 15.11.2018, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la cuantumul pretențiilor formulate în cuprinsul acțiunii introductive, în sensul diminuării cuantumului obiectului cererii de la suma de 949.434,32 RON (TVA inclus), echivalentul în RON a sumei de 206.911,55 Euro (TVA inclus), la suma de 686.625,03 RON, echivalentul în RON a sumei de 147.944,72 Euro.

Prin încheierea de ședință din data de 15.11.2018 instanța a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1082 din 09.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 227.269,08 RON, reprezentând daune interese contractuale, sumă la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 04.09.2017 și până la achitarea efectivă a debitului principal.

De asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 19.267,2 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea de apel formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a încheierii din 15 noiembrie 2018, în sensul calificării cererii depuse după termenul de judecată din data de 18 octombrie 2018 ca fiind o cerere precizatoare și nu o cerere modificatoare.

De asemenea, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON a sumei de 147.944,92 EUR (inclusiv TVA) care, la cursul din data de 04.09.2017 (1 EUR = 4,5949 RON) reprezenta suma de 679.792,11 RON (inclusiv TVA), potrivit cererii precizatoare, iar, în subsidiar, la plata sumei de 70.448 EUR plus TVA, respectiv 83.833,12 EUR (inclusiv TVA) care, la cursul din data de 04.09.2017 (1 EUR = 4,5949 RON) reprezenta suma de 385.204,80 RON (inclusiv TVA).

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 89.372,22 RON.

Prin cererea de apel formulată de pârâta B. S.R.L., s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată;

Prin decizia civilă nr. 1365A din 05.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat și a fost admis apelul declarat de reclamantă, fiind schimbate în parte încheierea și sentința apelate, în sensul că a fost respinsă excepția tardivității cererii precizatoare ca neîntemeiată și admisă în parte cererea de chemare în judecată.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 73.611,03 Euro plus TVA, în echivalent în RON la data plății, reprezentând daune-interese contractuale, sumă la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 04.09.2017 și până la achitarea efectivă a debitului principal.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 41.824,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și a fost respinsă cererea de majorare a onorariului expertului C..

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 26.660,89 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A fost respinsă cererea pârâtei având ca obiect cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că, deși prin decizia recurată se reține existența unei prejudiciu, acesta este cuantificat prin raportare la valoarea unui preț de piață și nu la valoarea contractuală, contrar convenției părților și cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ.

În continuare, recurenta susține că, din perspectiva prețului aplicabil pretențiilor deduse, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1867 C. civ., întrucât prin raportare la natura contractului de antrepriză, prin care a fost stabilit un preț forfetar, reclamanta era îndreptățită la plata de despăgubiri prin raportare la valoarea contractului și a prețului achitat.

Se menționează că părțile au convenit ca prețurile lucrărilor să fie inferioare celor din piață, fiind încheiat contractul de antrepriză în considerarea persoanei contractate, iar prin obligarea la plata unui preț de piață, recurenta este prejudiciată.

Recurenta susține că motivarea instanței de apel privind prețul forfetar e străină de argumentele invocate de apelanta-pârâtă, întrucât aceasta nu a cerut reducerea prețului contractual, ci a arătat că, în conformitate cu art. 1867 alin. (3) C. civ., prețul forfetar rămâne neschimbat.

O altă critică a recurentei vizează încălcarea ordinii executării obligațiilor stabilite prin contract potrivit art. 1555 C. civ., întrucât instanța de apel nu a făcut distincția dintre neexecutarea obligației fără justificare și neexecutarea din cauze justificate.

În acest sens, au fost încălcate și dispozițiile art. 1556 C. civ., întrucât reclamanta nu a respectat propria obligație de plată a penalităților de întârziere, recurenta fiind îndreptățită să stopeze efectuarea lucrărilor și să nu mai reia activitatea.

În considerarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată nu este motivată în ceea ce privește despăgubirea acordată, respectiv alegerea celei mai mari valori estimate prin expertiza administrată în faza de apel.

Se arată că recurenta a fost obligată la plata unei sume duble față de cea de la fondul cauzei, iar motivarea în drept a instanței de apel este identică cu cea a primei instanțe. Nu se oferă, în concret, o motivare pentru alegerea celei mai mari valori, ceea ce determină caracterul arbitrar al soluției din apel.

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2023, recurenta a solicitat suspendarea executării deciziei recurate, care a fost respinsă prin încheierea din 9 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Prin întâmpinarea înregistrată la 15 februarie 2023, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 7 martie 2023, recurenta a solicitat înlăturarea tuturor apărărilor intimatei și, în consecință, admiterea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 5 ianuarie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 mai 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au depus puncte de vedere la dosar.

Prin încheierea din 5 octombrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 7 decembrie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu este fondat.

Potrivit recurentei instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului deoarece a cuantificat prejudiciul prin raportare la un preț de piață și nu la cel contractual.

În acest sens, recurenta susține că valoarea lucrărilor neexecutate/executate neconform putea și trebuia să fie estimată prin raportare la prețul contractului, astfel cum s-a efectuat prin raportul de expertiză administrat la instanța de fond.

Prevederile art. 1270 C. civ. reglementează principiul forței obligatorii a contractului, potrivit căruia "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege".

Verificând decizia instanței de apel se constată că între părți a fost încheiat un contract de antrepriză care a avut ca obiect construirea unei hale industriale și, având în vedere că pârâta nu și-a executat integral lucrarea asumată, reclamanta a solicitat obligarea acesteia la despăgubiri constând în valoarea de piață a lucrărilor neexecutate sau executate neconform, în temeiul răspunderii civile contractuale.

Din situația de fapt reținuță de instanțele de fond, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de prim control judiciar a admis apelul reclamantei și în rejudecare, considerând îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, a obligat pârâta la plata despăgubirilor constând în suma de 73.611 Euro plus TVA, la care se adaugă dobânda legală.

Prin urmare, în mod just s-a reținut fapta culpabilă a pârâtei constând în nerespectarea obligațiilor prevăzute la pct. 4, pct. 11 și pct. 12 din anexa nr. 1 din contract privind efectuarea armăturilor grinzilor seismice, montarea corespunzătoare a celor două panouri prefabricate din beton armat și realizarea acoperișului halei.

Înalta Curte constată că în condițiile în care prețul a fost achitat integral de către reclamantă, pârâta a fost cea care nu a respectat principiul forței obligatorii a contractului prin nerespectarea obligațiilor asumate privind efectuarea corespunzătoare a lucrărilor și finalizarea acestora.

Totodată, se reține că, urmare refuzului pârâtei de a continua lucrările neexecutate sau executate necorespunzăror, reclamanta deși a achitat prețul pentru aceste lucrări a fost nevoită să le efectueze cu alți antreprenori.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, se constată că instanța de apel în mod corect l-a stabilit la valoarea de piață a lucrărilor prevăzute la pct. 4, pct. 11 și pct. 12 din anexa nr. 1 din contract, având în vedere limitele cu care a fost învestită instanța.

Este de menționat că potrivit principiului prevăzut la art. 1385 C. civ. prejudiciul se repară integral, iar pentru respectarea acestui principiu despăgubirea trebuie să cuprindă alături de pierderea efectiv suferită și câștigul sau beneficiul nerealizat.

Înalta Curte constată că în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului în apel s-a dispus refacerea probei cu expertiză tehnică întrucât, pe de o parte, nu s-a putut estima în integralitate valoarea lucrărilor prin raportare la prețul contractului, care nu a fost stabilit defalcat pe componente de lucrări și materiale, iar pe de altă parte, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru lucrările neexecutate la valoarea pieței.

Expertiza administrată în apel a stabilit că valoarea de piată a lucrărilor neexecutate este în cuantum de 73.611,03 Euro plus TVA și coincide cu evaluarea lucrărilor efectuate de reclamantă cu alți antreprenori.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect a fost obligată în apel pârâta la plata de despăgubiri constând în suma de 73.611,03 Euro plus TVA la care se adaugă dobânda legală, cu respectarea principiului disponibilității procesului civil, a limitelor învestirii instanței și a principiului reparării integrale a prejudiciului, nefiind aplicate greșit de către instanța de apel dispozițiile privind forța obligatorie a contractului în stabilirea cuantumului prejudiciului.

Așadar, raportarea prejudiciului la valoarea de piață a lucrărilor neexecutate și nu a prețului stabilit contractual, sumă care coincide cu evaluarea lucrărilor efectuate cu alți antreprenori, este în acord cu prevederile legale evocate.

În acest context, nici critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1867 C. civ. privind prețul forfetar deoarece reclamanta era îndreptățită la plata de despăgubiri prin raportare la valoarea contractului și a prețului achitat, nu este fondată.

Dispozițiile art. 1867 C. civ. reglementează prețul forfetar ca fiind un preț determinat, care nu poate fi modificat pe parcursul derulării contractului de niciuna dintre părți.

În cauză, instanța a fost învestită cu o acțiune în răspundere contractuală prin care prejudiciul solicitat a fost evaluat de reclamantă la valoarea de piată, corespunzătoare lucrărilor neexecutate de către pârâtă și care au fost efectuate cu alți antreprenori.

Prin urmare, se constată că instanța de judecată nu a fost învestită cu verificarea respectării condițiilor prețului forfetar, respectiv rămânerea neschimbată a prețului negociat la încheierea contractului de antrepriză chiar dacă apar ulterior modificări ale condițiilor.

Mai mult, se constată că prețul stabilit de părți la încheierea contractului a rămas neschimbat și a fost achitat în integralitate de către reclamantă, care ulterior a fost nevoită să continue executarea lucrărilor cu alți antreprenori, plătind încă o dată prețul pentru lucrările neexecutate sau executate neconform de către pârâtă.

Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului prejudiciului au fost avute în vedere principiile reparării integrale a prejudiciului, disponibilității și respectării limitelor învestirii instanței, dispozițiile privind respectarea condițiilor prețului forfetar neavând nicio relevanță juridică în cuantificarea despăgubirilor.

Chiar dacă contractul a fost încheiat intuitu personae, în considerarea relațiilor de prietenie dintre asociați, fiind stabilit un preț foarte mic, care a și fost achitat de reclamantă, cuantumul daunelor-interese nu se raportează la acest preț, ci la valoarea lucrărilor neexecutate/executate neconform de pârâtă, pe care reclamanta a fost nevoită să le efectueze cu alți antreprenori.

În egală măsură, nici criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 1555 C. civ., privind ordinea executării obligațiilor, și art. 1556 din același cod, referitoare la excepția de neexecutare, nu sunt fondate.

Potrivit recurentei instanța de apel a încălcat ordinea executării obligațiilor stabilite prin contract, întrucât nu s-a făcut distincția dintre neexecutarea obligației fără justificare și neexecutarea din cauze justificate.

În acest sens, recurenta arată că au fost încălcate și dispozițiile privind excepția de neexecutare a contractului, deoarece reclamanta nu a respectat propria obligație de plată a penalităților de întârziere, recurenta fiind îndreptățită să stopeze efectuarea lucrărilor și să nu mai reia activitatea.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile art. 1556 C. civ., dat fiind faptul că în cauză nu s-a pus în discuție o neexecutare din partea reclamantei de plată a prețului, care să confere pârâtei dreptul de a refuza executarea propriei obligații, pentru neplata penalităților de întârziere.

Analizând respectarea obligației de plată a prețului, Înalta Curte reține că reclamanta a plătit avansul și restul de preț, în termenul prevăzut în contract, astfel că reclamanta nu datorează penalități pentru plata cu întârziere a prețului.

În consecință, în apel nu a fost încălcată nicio ordine a executării obligațiilor, deoarece reclamanta și-a respectat în totalitate obligațiile, achitând în integralitate prețul, în timp ce pârâta, deși a fost notificată în acest sens, nu și-a respectat propriile obligații constând în executarea în conformitate și la termen a lucrărilor prevăzute la pct. 4, pct. 11 și pct. 12 din anexa nr. 1 din contract.

Sub acest aspect, neexistând nicio obligație exigibilă neexecutată de către reclamantă nu poate fi opusă nici excepția de neexecutare a propriilor obligații de către pârâtă, potrivit art. 1556 C. civ.

Așadar, Înalta Curte constată că în apel nu au fost aplicate greșit nici dispozițiile art. 1555 C. civ. privind ordinea executării obligațiilor și nici art. 1556 din același cod referitoare la excepția de neexecutare.

De asemenea, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ. nu este fondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. instanța de judecată va arăta în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Recurenta susține că decizia recurată nu este motivată în ceea ce privește despăgubirea acordată, respectiv alegerea celei mai mari valori estimate prin expertiza administrată în faza procesuală a apelului.

Practic, se susține nemotivarea hotărârii sub aspectul cuantumului prejudiciului la care a fost obligată pârâta.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel, analizând în rejudecare condiția prejudiciului, a reținut că se impune efectuarea unei noi expertize în condițiile în care la evaluarea lucrărilor neexecutate expertul nu a avut în vedere materiale specificate în anexa nr. 1 a contractului, iar valoarea acestora prin raportare la prețul contractului nu s-a putut estima decât în privința lucrărilor de la acoperiș.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că evaluarea lucrărilor prin raportare la prețul contractului încălcă limitele învestirii instanței, reclamanta solicitând despăgubiri la nivelul prețului pieței.

Prin noua expertiză efectuată în apel s-a stabilit că valoarea lucrărilor neexecutate/executate necorespunzător de pârâtă este în cuantum de 73.611 Euro, plus TVA, fiind verificată și valoarea lucrărilor efectuate prin alți antreprenori.

În concluzie, expertul a stabilit că valoarea de piață a lucrărilor coincide cu evaluarea lucrărilor efectuate de reclamantă prin alți antreprenori.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia recurată este motivată sub aspectul cuantumului prejudiciului, deoarece instanța de apel a înlăturat în mod justificat evaluarea efectuată prin expertiza administrată de prima instanță și a argumentat valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza judiciară administrată în apel.

Înalta Curte subliniază că prejudiciul sub aspectul cuantumului este justificat în condițiile în care reclamanta a achitat în integralitate prețul pentru edificarea unei hale industriale în timp ce pârâta a părăsit șantierul la câteva luni de la demararea lucrărilor, reclamanta finalizând lucrarea cu alți antreprenori după 2 ani.

Totodată, nu poate fi primită nici critica privind motivele străine referitoare la motivarea instanței de apel privind prețul forfetar.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că nu s-a cerut reducerea prețului contractual potrivit art. 1867 alin. (3) C. civ., ci s-a arătat că prețul forfetar rămâne neschimbat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea deciziei atacate intervine atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde considerente contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde numai motive străine privind prețul forfetar, deoarece instanța de apel a analizat condițiile răspunderii civile contractuale și existând o neexecutare contractuală culpabilă a pârâtei este justificat dreptul reclamantei să solicite plata despăgubirilor prin raportare la prețul pieței, evaluate în calea de atac a apelului la suma de 73.611 Euro, plus TVA, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului.

În considerarea celor evocate, motivarea curții de apel conține temeiurile pentru care s-a respins apelul pârâtei și a fost admis apelul reclamantei, răspunde criticilor din apel și apărărilor formulate în cauză și este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei nemotivări sau numai a unor motive străine de natura pricinii.

În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât această critica este nefondată.

Referitor la cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 13.833,3 RON, respectiv factura fiscală nr. x din 04.12.2023 emisă de D. și extrasul emis de E. din 07.12.2023.

Însă, din borderoul atașat facturii fiscale, privind serviciile desfășurate, se observă că serviciile de la primele 3 poziții au fost prestate în calea de atac a apelului, urmând ca valoarea acestora să fie scăzută din totalul onorariului solicitat pentru soluționarea recursului.

În consecință, constatând că recurenta este cea căreia i-a fost respinsă calea extraordinară de atac și în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 1.495 Euro, la care se adaugă TVA, echivalent în RON la data plății, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1365A/2022 din 5 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante A. S.R.L. suma de 1.495 Euro, la care se adaugă TVA, echivalent în RON la data plății, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2023.