ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 745/2023

Ședința publică din data de 23 martie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 22.10.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 92.130 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de 4,7537 RON/1 euro, respectiv de 437.959 RON, cu titlu de daune-interese, și la plata lor în continuare ce se vor calcul până la data eliberării efective a spațiului, și anume, de 10 euro pe zi pentru încălcarea obligației de radiere a sediului social sau punctul de lucru și de 300 euro pe zi pentru încălcarea obligației de restituire a spațiului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2029/02.11.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 92.130 euro, cu titlu de daune-interese calculate până la 17.10.2019 inclusiv, de 300 euro pentru fiecare zi de întârziere aferente perioadei 18.10.2019-06.01.2020 și de 10 euro pentru fiecare zi de întârziere aferente perioadei 18.10.2019-16.02.2020, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.984,59 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.

La 10.11.2021 B. S.R.L. a formulat o cerere de suspendare a judecății cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Prin încheierea din 10.01.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins cererea de suspendare a judecății, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că la acea dată nu a fost începută urmărirea penală.

La 11.03.2022 B. S.R.L. a depus la dosar o adresă emisă de Poliția Sectorului 2 București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, din care rezultă că, urmare a plângerii penale formulate înregistrată cu numărul x/P/2021, a fost începută urmărirea penală in rem.

Prin încheierea din 16.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Împotriva acestei încheieri, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt cu privire la raporturile contractuale dintre părți în privința spațiului închiriat și cesiunea părților sociale intervenită între pârâtă și C. S.R.L., recurenta a subliniat că lipsește motivarea încheierii recurate.

În acest sens, a arătat că situația de fapt percepută de curtea de apel ca o având aparență penală constituie în realitate o situație pur civil-comercială. Aceasta deoarece, C. S.R.L. acuză o aparență sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune din partea reprezentantului pârâtei, invocând faptul că nu i-a fost prezentată realitatea economică a firmei, însă omite să precizeze lipsa sa de diligență în verificarea contabilității, a contractelor în derulare cu furnizorii și a condițiilor asumate prin acestea.

Potrivit recurentei, instanța de apel trebuia să constate că prin transmiterea unor adrese contractuale către sediul social al unei societăți nu se pot naște premisele unor fapte penale, cu atât mai mult cu cât persoanele care au recepționat notificările erau angajate al pârâtei.

Evocând art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a subliniat că încheierea recurată nu este motivată și că litigiul a fost înregistrat pe rolul instanței în 2019, iar până în anul 2021 nu s-a constatat existența unei vătămări pentru care să se formuleze plângere penală, ci doar ulterior admiterii acțiunii în fața primei instanțe.

A mai susținut că cercetările efectuate de organele penale sunt in rem, că plângerea penală a fost formulată cu scop șicanatoriu, iar suspendarea judecății cauzei a fost dispusă în urma unei analize superficiale a caracterului fondat al plângerii.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport cu motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În apel, la solicitarea apelantei-pârâte B. S.R.L., prin încheierea din 16.03.2022, instanța de apel a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2021, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, având ca obiect plângerea penală formulată de C. S.R.L.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Din interpretarea normei legale evocate rezultă că acest caz de suspendare impune în mod expres și neechivoc condiția declanșării urmăririi penale pentru o infracțiune, precum și existența unor elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării.

Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ, lăsată, deci, la latitudinea instanței. Cu toate acestea, instanța nu ar trebui însă să transforme această suspendare într-o măsură arbitrară, ci ar trebui să se asigure că sunt îndeplinite condițiile și să se preocupe de stabilirea corectă și deplină a împrejurărilor deduse judecății.

Instanța sesizată cu o astfel de cerere de suspendare are puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri, având în vedere contextul derulării raporturilor juridice dintre părți.

Potrivit art. 305 alin. (1) C. proc. pen.., "Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut", Astfel, legiuitorul a instituit obligația organelor de urmărire penală de a începe urmărirea penală atunci când au fost sesizate în mod legal, fără a necesita administrarea unor probe preliminare sau existența de indicii referitoare la autorul faptei.

Pentru a începe urmărirea penală in rem este suficient ca actul de sesizare să îndeplinească toate condițiile de formă prevăzute de lege și să nu existe un caz de împiedicare a exercitării acțiunii civile. Acest lucru înseamnă că, în marea majoritate a proceselor penale, urmărirea penală începe in rem imediat după sesizarea organelor de urmărire penală, fără a se administra probe și fără a avea indicii despre săvârșirea faptei de către făptuitorul indicat de persoana vătămată sau denunțător.

Din perspectiva procesului civil, pentru a dispune suspendarea acestuia, instanța are nevoie, printre altele, să facă legătura între părțile litigiului și persoana față de care s-a început urmărirea penală.

Rezultă că, doar în prezența unei urmăriri penale in rem, instanța civilă poate întâmpina dificultăți în a decide cu privire la influența acesteia asupra soluției ce urmează a se da în procesul civil, mai ales în situația în care, dacă, de exemplu, plângerea penală vizează mai mulți presupuși făptuitori. Pe de altă parte, atunci când urmărirea penală vizează direct o persoană, instanța civilă poate să realizeze conexiunile necesare între dosarul penal și litigiul civil pentru a decide în cunoștință de cauză dacă se impune a suspenda sau nu judecata procesului civil.

Astfel, nu doar îndeplinirea condiției de tip obiectiv - începerea urmăririi penale in rem - trebuie să fie reținută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinței legale, ce este supusă aprecierii instanței, ca cercetarea penală să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul civil cu care este învestită. Aceasta presupune ca instanța să evalueze dacă fapta cercetată în cadrul urmăririi penale are un impact semnificativ asupra litigiului civil, ceea ce ar putea duce la o schimbare a deciziei în procesul civil. Decizia privind suspendarea sau continuarea judecății trebuie să fie motivată și să țină cont de toate circumstanțele relevante.

În concluzie, instanța civilă ar trebui să facă o evaluare atentă a legăturilor dintre procesul civil și cel penal și să decidă în funcție de circumstanțele specifice ale cazului dacă se impune sau nu suspendarea judecății. Este important ca instanța să aibă în vedere faptele și relațiile dintre părți atât în procesul civil, cât și în cel penal, pentru a decide în mod justificat dacă suspendarea judecății este necesară și potrivită.

Totodată, pentru suspendarea facultativă a judecării procesului civil în legătură cu un dosar penal in rem este necesară dovedirea începerii urmăririi penale in personam într-o cauză care privește o infracțiune în legătură cu care, soluția instanței penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se da în respectivul litigiu.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză instanța de apel a dispus luarea măsurii suspendării judecării pricinii deoarece plângerea penală ridică aspecte legate de îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale a pârâtei și că modul în care dosarul penal va fi soluționat poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce va fi dată în apel în cauza civilă.

Cu toate aceste, Înalta Curte notează că urmărirea penală in rem analizează situații premergătoare, astfel încât la momentul pronunțării încheierii recurate nu se putea pune în discuție un comportament infracțional al pârâtei. Prin urmare, această situație nu poate fi considerată un caz clasic de suspendare a judecării cauzei civile, câtă vreme nu a fost dispusă urmărirea penală in personam, în care să fie identificate atât fapta, cât și făptuitorul și vinovăția acestuia.

De altfel, aspectele învederate în plângerea penală de către asociatul majoritar al pârâtei, C. S.R.L., se referă la modalitatea în care s-a realizat cesiunea părților sociale intervenită și vizează presupuse infracțiuni de înșelăciune, reglementate de art. 244 C. pen., de distrugere de probe sau de înscrisuri, prevăzute de art. 275 C. pen.

În plus, având în vedere obiectul prezentului litigiu, Înalta Curte apreciază că presupusele fapte investigate în urmărirea penală nu pot avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauză, în condițiile în care urmărirea penală se concentrează asupra relațiilor dintre acționarii societății pârâte și nu se extinde asupra celor cu reclamanta.

Așa fiind, recursul va fi admis și, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., încheierea atacată va fi casată, iar cauza trimisă spre continuarea judecății aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 16.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre continuarea judecății aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2023.