ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2587/2023

HOTĂRÂRE

06.12.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2587/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 6 decembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 02.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Lyon - Sucursala București și intervenientul forțat C., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.234,63 RON, cu titlu de pretenții, reprezentând diferență despăgubire cuvenită conform dosarului de daună x, deschis pentru auto marca x, având nr. de înmatriculare x; obligarea pârâtei la plata sumei 370,38 RON cu titlu de penalități de întârziere prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 aferente sumei de 1234.63 RON, calculate de la data de 03.09.2022, data scadenței, pana la data de 31.01.2023 (data introducerii acțiunii) precum și în continuare până la data plății integrale a debitului principal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces constând în onorariu avocațial, taxa de timbru.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 12450 din 24 mai 2023, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În esență, Judecătoria Timișoara a reținut că normele de competență prevăzute de art. 107 C. proc. civ. care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului în cazul unei acțiuni în pretenții sunt incidente atât timp cât nu există alt temei care să atragă competența unei alte instanțe. A mai reținut instanța că încălcarea art. 107 C. proc. civ. care stabilește competența în funcție de domiciliul pârâtului, atrage doar o necompetență de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., însă în speța dedusă judecății pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinarea formulată în termen legal.

Totodată, Judecătoria Timișoara a arătat că nu va reține argumentele reclamantei potrivit cărora această instanță ar fi competentă raportat la art. 115 C. proc. civ., întrucât articolul precitat vorbește despre cererea privitoare la despăgubiri în materia de asigurare or, în cazul de față, reclamanta nu este persoana prejudiciată prin evenimentul rutier. Reclamanta este cesionara unui drept de creanță, a dobândit acest drept de la persoana prejudiciată și dorește obligarea terțului cedat la plata creanței, fără ca raporturile dintre cesionar și terțul cedat să mai fie guvernate de dispozițiile speciale de competență din materia asigurării de răspundere civilă.

A mai reținut instanța că din interpretarea dispozițiilor prevăzute de art. 2199 alin. (1) C. civ. și art. 115 alin. (3) C. proc. civ., în cazul producerii riscului asigurat, cum este cazul în speță, are calitatea de creditor asiguratul, beneficiarul asigurării sau terțul păgubit, neputându-se extinde această calitate la cesionar, fiind astfel relevant domiciliul sau sediul pe care în momentul plății îl are creditorul. Totodată, instanța a arătat că potrivit art. 2224 C. civ. "(1) Drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei; (2) Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare", rezultând astfel identitatea între "persoană păgubită" și "terț păgubit".

Văzând sediul pârâtei din București, Judecătoria Timișoara a constatat că acesta se află în raza de competență a Judecătoriei Sectorului 1 București și prin urmare a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 8121 din 27 octombrie 2023, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ.. Cu toate acestea, fiind vorba de o pricină având ca obiect pretenții, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Astfel, instanța a reținut că există unele situații în care, pe lângă instanța de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe (competență teritorială alternativă), cum ar fi situația prevăzută de art. 115 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, în materie de asigurare, competentă este și instanța în circumscripția căreia se află domiciliul/sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

A mai reținut instanța că, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, iar, după ce acesta sesizează una dintre instanțele deopotrivă competente, pârâtul sau instanța nu pot înlătura competența instanței alese.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 1 București a arătat că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile contractului de asigurare pretins încheiat între persoana responsabilă de producerea accidentului și pârâtă, prevalându-se de locul producerii riscului asigurat în alegerea Judecătoriei Timișoara.

Instanța a apreciat că este incidentă norma de competență prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată și la instanța în a cărei circumscripție s-a produs riscul asigurat, chiar dacă reclamanta acționează în baza unui contract de cesiune de creanță.

În concluzie, având în vedere că Judecătoria Timișoara nu avea posibilitatea de a declina competența de soluționare a cererii, aceasta fiind competentă conform art. 115 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoria Timișoara competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Timișoara și Judecătoria Sectorului 1 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect pretenții, reclamanta A. S.R.L a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei B. S.A. Lyon - Sucursala București la plata sumei de 1.234,63 RON, cu titlu de pretenții, reprezentând diferență despăgubire cuvenită conform dosarului de daună nr. x, obligarea pârâtei la plata sumei 370,38 RON cu titlu de penalități de întârziere prevăzute de art. 21 alin 5 din Legea nr. 132/2017 aferente sumei de 1234.63 RON, calculate de la data de 03.09.2022, data scadenței, pana la data de 31.01.2023, precum și în continuare până la data plății integrale a debitului principal și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În cauză, dat fiind obiectul cauzei dedus judecății, competența teritorială se determină și potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o competență teritorială alternativă, respectiv:

"În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat."

Se constată astfel că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așa fiind, Înalta Curte reține că în cauză este incidentă norma de competență prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată și la instanța în a cărei circumscripție s-a produs riscul asigurat, respectiv Judecătoria Timișoara.

Totodată, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza unui contract de cesiune de creanță, instanța supremă reține că prin intermediul cesiunii, reclamanta a dobândit toate drepturile pe care pe care cedentul le avea în legătură cu creanța cedată, inclusiv dreptul la acțiune, care este însoțit și de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă prevăzute pentru litigiile ce izvorăsc din raporturi de asigurare, conform art. 1568 alin. (1) C. civ., potrivit cu care:

"Cesiunea de creanță transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; b)drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate."

Pe cale de consecință, date fiind dispozițiile art. 115, alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și cele ale art. 116 din același Cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Timișoara, reclamanta și-a exercitat dreptul de alegere a instanței competente.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara, așa încât, cu aplicarea prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.