ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2467/2023

HOTĂRÂRE

21.11.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2467/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 03 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâta J. S.A. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând drepturi salariale de încadrare (fără sporuri) neacordate pentru perioada 01.07.2022-31.12.2022, drepturi ce includ salariul de bază conform contractului de muncă și indemnizații de zbor conform roastere pentru perioada 01.06.2022-15.08.2022, obligarea paratei la plata dobânzii legale penalizatoare aplicată drepturilor salariale neacordate, la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, calculată până la momentul plații efective a drepturilor salariate restante, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 253, art. 266-269 alin. (1) și (2), art. 272, art. 278 din Legea 53/2003.

La termenul din 27 aprilie 2023 instanța, în temeiul dispozițiilor art. 139 C. proc. civ., a dispus disjungerea cauzei și formarea de noi dosare, în funcție de domiciliile reclamanților.

Cu privire la reclamanta F., domiciliată în județul Cluj, s-a format dosarul nr. x/2023, cu termen de judecată la 27 aprilie 2023. La același termen, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a amânat pronunțarea pentru data de 28 aprilie 2023.

Prin sentința civilă nr. 2538/2023 din 28 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere, raportat la natura juridică a litigiului, circumscrisă jurisdicției muncii, și data introduceri cererii (03 ianuarie 2023), dată la care prin Legea nr. 367/2022 a dialogului social fusese abrogată Legea nr. 62/2011, a apreciat că, în cauză, sunt incidente exclusiv dispozițiile art. 269 din Codul Muncii.

Reținând competența teritorială alternativă a instanței, în funcție de domiciliul sau reședința fiecărui reclamant, raportat la faptul că reclamanta, la momentul introducerii acțiunii, avea domiciliul în județul Cluj, conform mențiunilor din cartea de identitate, nefiind dovedită reședința în București, instanța de trimitere a conchis că acțiunea a fost introdusă la o instanță necompetentă teritorial și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Cluj.

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la 30 mai 2023 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr unic, respectiv x/2023.

Învestit prin declinare, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1844/2023 din 05 septembrie 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de conflict, după evocarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii, respectiv ale art. 59 din C. proc. civ., a reținut incidența normelor relative la coparticiparea procesuală activă, considerând că, în cauză, nu poate fi negată strânsa legătură între pretențiile reclamanților, astfel cum s-a susținut și prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, a conchis că acțiunea putea fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 20 septembrie 2023, sub numărul x/2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Cluj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub număr de dosar x/2023 îl reprezintă drepturile bănești solicitate de reclamanta F., împreună cu alți 8 reclamanți, în contradictoriu cu pârâta J. S.A., fiind de necontestat faptul că prezentul litigiu are caracterul unui conflict individual de muncă, ce intră în sfera de reglementare a jurisdicției muncii, potrivit dispozițiilor art. 266 din Codul muncii.

Se observă că Tribunalul București, prin încheierea din 27 aprilie 2023 a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr. x/2023, în privința reclamanților care nu au domiciliul în municipiul București, formând dosare noi în funcție de domiciliul fiecăruia.

În dosarul nr. x/2023, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei pentru reclamanta F., cu domiciliul în raza de competență a Tribunalului Cluj, dispunând declinarea competenței de soluționare a acțiunii în privința acesteia în favoarea Tribunalului Cluj.

Înalta Curte, urmare a abrogării Legii dialogului social nr. 62/2011 prin Legea nr. 367/2022, în vigoare de la 25 decembrie 2022, în vederea stabilirii competenței teritoriale, în raport de data introducerii acțiunii (03 ianuarie 2023), reține dispozițiile art. 269 din Codul muncii.

Astfel, potrivit textului de lege precitat, "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.".

În cazul cererilor formulate de mai mulți reclamanți, alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Așadar, în cazul conflictelor de muncă, competența teritorială este alternativă, legiuitorul oferind posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, cea a domiciliul sau reședința acestuia.

În toate cazurile de competență alternativă alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanțe.

Articolul 59 din C. proc. civ. prevede că, "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură." În pricina de față, chiar dacă fiecare reclamant figurează într-un raport de muncă distinct cu pârâta angajator, există o strânsă legătură între drepturile solicitate de reclamanți, fiind vorba despre drepturi salariale restante pe aceeași perioadă, solicitate de la aceeași pârâtă, în temeiul unei contracte de muncă separate dar similare în ce privește conținutul drepturilor și obligațiilor părților.

Cum, în cauză, nu s-a constatat lipsa coparticipării procesuale ca element determinant în stabilirea competenței instanței sesizate în conformitate cu dispozițiile art. 59 C. proc. civ. și art. 269 alin. (3) Codul muncii, rezultă că domiciliul unuia dintre reclamanți reprezintă un reper suficient în determinarea instanței competente, dat fiind conflictul negativ de competență ivit.

Astfel, Înalta Curte constată că reclamantul D. are domiciliul în municipiul București, iar acesta are calitatea de reclamant în cererea de chemare în judecată, alături de reclamanta din prezenta cauză, astfel încât, în raport de dispozițiile legale indicate supra, reclamanții au sesizat în mod corect și legal Tribunalul București pentru soluționarea în primă instanță a conflictului lor de muncă.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv Tribunalului București.