ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2234/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 02.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta G. S.A. și cu intervenienta H. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 300.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamanta A., în calitate de soție;

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamantul B., în calitate de fiu;

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamantul C., în calitate de tată;

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamanta D., în calitate de mamă;

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamanta E., în calitate de fiică;

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamantul F., în calitate de fiu; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 194, art. 256, art. 309, art. 328, art. 430, art. 431 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357 și urm., art. 1381, art. 1385 și urm. din C. civ., Legea nr. 136/1995, Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Prin încheierea din 6 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Ilfov a dispus în baza art. 413 alin. (2) C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal cu nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.

La data de 17.10.2019, reclamanții au depus cerere de repunere a cauzei pe rol în temeiul art. 415 C. proc. civ., având în vedere că urmărirea penală durează de aproximativ 4 ani, cu mult peste termenul prevăzut de art. 413 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care au apreciat că suspendarea cauzei nu își mai poate atinge finalitatea.

Prin încheierea din data de 20 decembrie 2019, Tribunalul Ilfov a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată și a menținut suspendarea judecății.

La data de 28.12.2020, reclamanții au depus cerere de repunere a cauzei pe rol având în vedere că dosarul penal nr. x/2019, aflat pe rolul Judecătoriei Darabani, a fost soluționat prin sentința penală nr. 117/12.10.2020, rămasă definitivă prin neapelare.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 15.03.2021.

La data de 14.04.2021, intervenienta H. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere soluția de condamnare a inculpatului I. nr. x/12.10.2020 pronunțată de Judecătoria Darabani.

Totodată, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ilfov apreciind că Tribunalul Botoșani este instanța competentă în soluționarea cauzei.

La termenul din 17 mai 2021, instanța a respins, ca tardivă, excepția necompetenței teritoriale, invocată de intervenientă și, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de aceeași parte.

Totodată, a constatat cercetarea procesului încheiată, a rămas în pronunțare asupra cererii de chemare în judecată și a amânat pronunțarea, succesiv, la data de 7 iunie 2021.

Prin sentința civilă nr. 1920 din 7 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Ilfov a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. și cu intervenienta H., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii atacate și obligarea pârâtei la plata sumelor menționate în cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 673A din 29 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții F., A., E., C., B. și D. împotriva sentinței civile nr. 1920 din data de 7 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții, prin avocat, au formulat recurs, prin care au solicitat casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, după o prezentare a obiectului cererii deduse judecății și a situației de fapt, recurenții au susținut că hotărârea instanței de apel nu ține cont de situația de fapt și reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material, creând o situație inechitabilă pentru recurenți.

În concret, au arătat că instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile art. 28 C. proc. pen., motivând, astfel, lipsa faptei ilicite săvârșite de către intervenientul forțat prin raportare la rechizitoriul întocmit de către organele de urmărire penală, reluând în mare parte motivarea oferită de acestea.

În ceea ce privește fapta ilicită, prevăzută în dispozițiile legale anterior menționate, recurenții afirmă că aceasta nu are același înțeles juridic cu fapta penală (fapta prevăzută într-o normă penală).

În acest sens, susțin că, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, este necesară încălcarea unor norme legale imperative, a unor norme de conduită morală, așa cum prevăd dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aspecte de care instanța de apel nu a ținut cont, la momentul soluționării cauzei.

Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că, în urma producerii accidentului rutier din data de 23.12.2015, soldat cu decesul numitului J., a fost înregistrat dosarul penal nr. x/2015, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, context în care a fost întocmit raportul de expertiză nr. x/19.03.2018, potrivit căruia, culpa în producerea accidentului rutier aparține ambilor participanți la trafic.

De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că, deși instanța a apreciat că nu poate fi reținută nicio culpă în sarcina numitei H. (care să atragă răspunderea delictuală a acesteia), aceasta a încălcat dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv art. 48 coroborat cu art. 49, precum și art. 35 din actul normativ ante-mentionat, toate acestea în condițiile în care art. 1349 C. civ. prevede faptul că orice prejudiciu produs altei persoane, chiar și din cea mai ușoară culpă, se repară, indiferent că este vorba sau nu despre o faptă penală.

În concluzie, contrar celor reținute de către instanță, recurenții consideră că fapta ilicită săvârșită de către intervenientul forțat există, prin neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Totodată, arată că, deși instanța a reținut că intervenienta forțată a respectat toate normele legale, recurenții solicită a se avea în vedere ceea ce s-a concluzionat prin raportul de expertiză criminalistică nr. 56/19.03.2018, respectiv că aceasta nu avea vizibilitatea necesară în raport cu viteza de deplasare, motiv pentru care avea obligația de a reduce viteza, încălcând astfel dispozițiile cuprinse în art. 48 coroborat cu art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002.

Mai mult, afirmă că, indiferent de normele rutiere încălcate de către numitul I., potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002, intervenientul forțat avea obligația de a păstra o distanță regulamentară față de vehiculul care se deplasa în față.

În continuare, invocând dispozițiile art. 425 C. proc. civ., recurenții arată că instanța are obligația de a motiva, în fapt și în drept, soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins cererile părților.

De asemenea, au arătat că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să aibă în vedere probele administrate și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept tuturor pretențiilor formulate de către părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția prevăzută în dispozitiv.

Or, în cauză, recurenții susțin că, așa cum au arătat, instanța de apel a motivat hotărârea prin raportare la rechizitoriul întocmit de către organele de urmărire penală, fără a ține cont de dispozițiile legii civile și de normele de procedură civilă aplicabile în cauză.

De asemenea, solicită a se observa faptul că, prin încălcarea dispozițiilor referitoare la viteza de deplasare, intervenientul forțat a încălcat și dispozițiile cuprinse în art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevede conduita preventivă, aspecte care nu au fost avute în vedere de către instanța de judecată la momentul soluționării cauzei.

Mai mult decât atât, arată că reguli de circulație preventivă sunt instituite și în Codul Rutier, tocmai în vederea evitării unor accidente de circulație similare cu cel produs în data de 23.12.2015.

Nu în ultimul rând, recurenții învederează că, în considerarea dispozițiilor art. 1357 alin. (2) C. civ., făptuitorul răspunde și pentru cea mai ușoară culpă.

În încheiere, recurenții solicită a se observa că hotărârea instanței de apel este netemeinică și încalcă dispozițiile legale, sens în care reiterează solicitarea de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și casarea hotărârii recurate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483, art. 485, art. 488 C. proc. civ. (pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), art. 1349, art. 1357 C. civ., Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

La 3 octombrie 2022, intimata-intervenientă forțat, prin avocat cu delegație atașată, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului.

La 14 octombrie 2022, intimata-pârâtă G. S.A., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

La 7 noiembrie 2022, recurenții-reclamanți, prin avocat, au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor formulate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se nulitatea recursului.

Prin încheierea din 20 iunie 2023, raportul a fost comunicat părților care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Față de raportul comunicat, la 29 iunie 2023, recurenții-reclamanți, prin avocat, au depus la dosar punct de vedere, prin care au susținut admisibilitatea recursului sub toate aspectele invocate.

Prin rezoluția din 11 septembrie 2023, în cauză, a fost stabilit termen la 31 octombrie 2023, fără citarea părților, în vederea examinării admisibilității recursului, în complet de filtru.

La 27 octombrie 2023, intimata-pârâtă G. S.A., în faliment, reprezentată legal prin lichidator judiciar provizoriu K.., a depus la dosar o cerere de suspendare a judecării recursului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (1) - (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, aceeași sancțiune intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă critici de nelegalitate care să corespundă cel puțin unui motiv de casare din cele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, inexistența unor critici concrete de nelegalitate sau imposibilitatea de încadrare a criticilor formulate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de legea procesual civilă (art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.), precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum atestă dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În concret, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile formulate să fie apte de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurenții nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, recurenții sunt nemulțumiți de faptul că instanțele nu au apreciat ca fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca asigurătorul să fie obligat la despăgubiri pentru prejudiciile produse de asiguratul său, una din aceste condiții fiind aceea ca intimata-intervenientă, asigurat al pârâtei, să fi încălcat vreo normă de conduită rutieră obligatorie.

Cum stabilirea vinovăției în astfel de situații reprezintă o chestiune de fapt care a fost apreciată de instanțele devolutive pe baza cercetărilor organelor penale, aceasta nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs.

Invocarea unor texte de lege pretins a fi fost încălcate de instanța de apel nu reprezintă altceva decât normele de conduită rutieră pretins a fi fost încălcate/nerespectate de autoarea accidentului/intimata-intervenientă, or, așa cum s-a stabilit prin rechizitoriul întocmit în cauză, fapta imputată intimatei nu a fost apreciată de organele de cercetare penală ca având caracter ilicit, nefiind reținută, în sarcina acesteia, încălcarea vreunei norme care reglementează circulația pe drumurile publice.

Prin urmare, motivul de nelegalitate pe care recurenții și-au întemeiat recursul este formal invocat, întrucât, în realitate, autorii prezentului demers judiciar tind la reaprecierea situației de fapt și a materialului probator administrat în cauză, aspecte care sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

În altă ordine de idei, cu toate că nu a fost indicat în mod explicit și un alt motiv de nelegalitate, în cuprinsul memoriului de recurs recurenții fac referire la la aspecte care vizează motivarea deciziei recurate.

Așadar, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., căruia i-ar putea fi subsumate criticile ce țin de motivarea deciziei recurate, se reține că textul motivului de nelegalitate mai sus arătat consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs constând în nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Având în vedere ipotezele prevăzute de acest motiv de recurs, se constată ca recurenții nu au formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării în (cel puțin una din) cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare mai sus amintit, ci, invocând anumite chestiuni de ordin general, au susținut că instanța de apel a motivat hotărârea prin raportare la rechizitoriul întocmit de organele de urmărire penală.

Așadar, cu toate că justifică un interes în a ataca decizia instanței de apel, recurenții nu invocă veritabile vicii de motivare/critici care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci, în realitate, sunt nemulțumiți de prevalența/valoarea probatorie pe care au dat-o instanțele de fond/apel materialului probator administrat în cauză, aspecte care sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Așa fiind, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În concluzie, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 486 alin. (1) lit. d) raportat art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 673A din 29 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Soluționând, astfel, recursul, în raport de excepția nulității, a cărei analiză este prioritară, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte nu se va mai pronunța asupra cererii intimatei-pârâte de suspendare a judecării recursului, formulate în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. De altfel, în condițiile în care finalitatea urmărită de legiuitor în ceea ce privește o atare suspendare este pe deplin realizată doar în situația în care recursul ar fi fost susceptibil de o soluție pe fondul cauzei, un atare formalism se dovedește a fi și inutil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 673A din 29 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.