ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2232/2023

HOTĂRÂRE

31.10.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2232/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 20.07.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a formulat, în temeiul art. 997 C. proc. civ., o cerere de emitere "ordonanță președințială-asigurare acces", în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., prin care a solicitat obligarea acesteia din urmă la asigurarea accesului angajaților băncii în vederea ridicării terminalului bancar nr. x amplasat în imobilul situat în mun. Buzău, strada x, nr. 1, județul Buzău, iar în cazul refuzului de a se conforma, să fie obligată societatea pârâtă la plata de daune moratorii în cuantum de 100 euro pentru fiecare zi de întârziere.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat, în principal, admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău și declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, ca instanță de la sediul social al pârâtului sau declinarea în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea excepției, a arătat că înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău raportat la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., deoarece acțiunea exercitată de reclamantă nu este una imobiliară reală, care să atragă competența teritorială exclusivă.

Astfel, pârâta a arătat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, acțiunea exercitată este una imobiliară personală, fiind o obligație de a face, neevaluabilă în bani, referitoare la un imobil. De asemenea, a mai precizat că, între părți, nu există un contract referitor la montarea/instalarea ATM-ului în imobil, astfel încât nu se poate susține existența vreunui caz de competență teritorială alternativă.

Prin sentința civilă nr. 4093 din 13 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Buzău, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâta B. S.R.L. și a declinat cauza în favoarea instanței competente, Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, potrivit art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului cauzei.

Reținând că, în speță, cererea de chemare în judecată are ca obiect o obligație de a face, prima instanță de conflict a apreciat că devin incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, a mai reținut că părțile nu au ales o competență teritorială alternativă în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, contractul de comodat nefiind încheiat cu societatea pârâtă și nici nu s-a făcut dovada subrogării pârâtei în drepturile și obligațiile societății comodante decurgând din contractul de comodat.

Pentru aceste motive, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale Judecătoriei Buzău și, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la 28 septembrie 2023, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată din 3 octombrie 2023, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău, invocată de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 2396 din 3 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a respins excepția necompetenței teritoriale formulată de pârâta B. S.R.L., ca fiind neîntemeiată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, ca instanță competentă. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Buzău și Judecătoria Odorheiu Secuiesc, a dispus suspendarea din oficiu a judecății cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționarea conflictului de competență către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea acestei hotărâri, cea de-a doua instanță de conflict a reținut că reclamanta a învestit Judecătoria Buzău cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 997 C. proc. civ., solicitând asigurarea accesului angajaților reclamantei în vederea ridicării unui terminal ATM amplasat în imobilul deținut de pârâtă, invocând o conduită abuzivă și cauzatoare de prejudicii din partea pârâtei și că alegerea instanței la care s-a îndreptat cererea s-a realizat în baza art. 113 alin. (1) pct. 9 raportat la art. 116 C. proc. civ., conform celor menționate în răspunsul la întâmpinare.

De asemenea, a mai reținut că, prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău raportat la prevederile art. 107 C. proc. civ., pretinzând că reclamantul a avut în vedere dispozițiile art. 117 C. proc. civ., în opinia sa, neaplicabile, iar Judecătoria Buzău a reținut spre soluționare excepția invocată de pârâtă și, însușindu-și argumentele pârâtei, a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Odorheiu Secuiesc.

Reținând că, fiind învestită cu soluționarea prezentei cauze, este obligată să procedeze la verificarea propriei competențe, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., cea de-a doua instanță de conflict a conchis în sensul că, față de argumentele invocate deja de părți, nu este competentă teritorial pentru a judeca prezenta cauza.

În susținerea acestei soluții, instanța a avut în vedere că dispozițiile art. 998 C. proc. civ. fac trimitere la regulile prevăzute de art. 107-121 C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială a instanțelor și, luând în considerare că a fost învestită cu o acțiune în obligație de a face derivând dintr-un fapt pretins ilicit, a apreciat că operează competența teritorială alternativă instituită de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 107 C. proc. civ., reclamanta având, potrivit art. 116 C. proc. civ., opțiunea între două instanțe deopotrivă competente.

Astfel, reținând că, odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca fiind competente, respectiva instanță rămâne legal învestită, neputându-și declina competența, cea de-a doua instanță de conflict a respins excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă, sens în care a declarat competentă Judecătoria Buzău pentru soluționarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 9 octombrie 2023, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

De asemenea, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În speță, Înalta Curte constată că, pentru soluționarea cererii cu care au fost învestite instanțele de judecată, C. proc. civ. nu instituie o competență teritorială exclusivă, circumscrisă cazurilor expres prevăzute de dispozițiile art. 117-121 C. proc. civ.

În atare condiții, fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, de ordine privată, eventuala nesocotire a ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în fața primei instanțe sesizate.

În cauză, pârâta a înțeles să invoce, prin întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău, declinarea de competență fiind pronunțată ca urmare a admiterii excepției de necompetență teritorială a primei instanțe sesizate.

După declinare, eventuala neregularitate procedurală săvârșită prin dezînvestirea primei instanțe putea fi invocată numai de partea interesată, în speță de reclamantă, față de caracterul relativ al excepției, în conformitate cu dispozițiile art. 247 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte reține că, în mod nelegal, cea de-a doua instanță a procedat la verificarea propriei competențe raportat exclusiv la excepția necompetenței teritoriale a altei instanțe, ridicată de pârât în fața primei instanțe de conflict, iar apoi a respins această excepție în mod explicit, deși aceeași excepție fusese admisă, prin hotărâre nesupusă niciunei căi de atac, de instanța în față căreia a fost invocată.

Prin urmare, fiind în situația unei competențe teritoriale relative, Judecătoria Odorheiu Secuiesc nu numai că nu putea lua în proprie analiză excepția de necompetență asupra căreia s-a pronunțat însăși instanța în fața căreia a fost ridicată, dar nici nu o putea invoca din oficiu.

Reținând, așadar, că, în aceste condiții, cea de-a doua instanță de conflict nu mai putea să se dezînvestească în mod legal, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.