ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2215/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2215/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023
Asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 4 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 RON lunar reprezentând drepturi financiare acordate prin art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, aferente Contractului nr. x din 01.09.1999 de concesiune/prestări servicii sanitare veterinare pentru B., începând cu luna decembrie 2019.
Prin sentința civilă nr. 727/2021 din 17 martie 2021, Judecătoria Bârlad a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Ca urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui, secția Civilă la data de 07.05.2021, sub nr. x/2021.
Prin sentința civilă nr. 1182/2021 din 7 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Vaslui, secția Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor invocată prin întâmpinare; a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pe care le-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 80.000 RON aferentă perioadei ianuarie 2020 - august 2020 pentru contractul de concesiune sau de prestări servicii veterinare încheiat.
Împotriva sentinței civile nr. 1182/07.10.2021, pronunțată de Tribunalul Vaslui, pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au declarat apel.
Prin decizia nr. 89/2022 din 2 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis cererea de apel formulată de pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 1182/07.10.2021, pronunțată Tribunalul Vaslui, sentință pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei decizii, la 31 august 2023, societatea A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivare, după ce a expus cadrul procesual și soluțiile pronunțate de instanțele de fond, în continuare, a arătat că, soluționând recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2023, că:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziții sunt aplicabile în absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020."
Revizuenta a învederat că, întrucât Decizia nr. 9 din 29 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 89/02.03.2022 a Curții de Apel Iași, consideră că se impune admiterea cererii de revizuire și, pe cale de consecință, schimbarea în tot a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Iași, cu menținerea sentinței civile nr. 1182/2021 pronunțate de Tribunalul Vaslui.
Asupra admisibilității cererii de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege (art. 509-513 C. proc. civ.).
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (temeiul de drept pe care a fost întemeiată prezenta cerere de revizuire), "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca finalitate protejarea autorității de lucru judecat decurgând din hotărâri judecătorești rămase definitive.
Hotărârea potrivnică indicată de revizuentă care, în accepțiunea sa, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunțate în apel (decizia nr. 89/2022 din 2 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iași, secția Civilă), este o hotărâre pronunțată de instanța supremă în cadrul unui recurs în interesul legii.
Potrivit art. 514 și următoarele din C. proc. civ., recursul în interesul legii este un mecanism de unificare a practicii judiciare, prin intermediul căruia Înalta Curte de Casație și Justiție lămurește probleme de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, a căror dezlegare este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, Decizia nr. 9/2023 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, ce formează obiectul Dosarului nr. x/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 21 iulie 2023, a fost pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 30 alin. (1) coroborat cu art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așadar, Decizia RIL nr. 9/2023 nu este o hotărâre/decizie definitivă, pronunțată în calea extraordinară de atac a recursului, conform competenței prevăzute de art. 97 pct. 1 C. proc. civ., ci este o decizie pronunțată în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare/recurs în interesul legii, obligatorie, aplicabilă cauzelor similare care urmează a se înregistra pe rolul instanțelor judecătorești, precum și celor aflate pe rolul instanțelor la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, având în vedere că hotărârea pretins a fi contradictorie cu decizia nr. 89/2022 din 2 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2021 este o decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, nu este îndeplinită cerința de admisibilitate reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Dincolo de aceste argumente, în ipoteza mai plauzibilă și coerentă, în care revizuenta solicită anularea deciziei nr. 89/2022, pronunțată în apel, pe motiv că ulterior, prin Decizia RIL nr. 9/2023, a fost dezlegată diferit problema de drept dedusă judecății, cererea de revizuire este vădit inadmisibilă, pentru următoarele argumente:
Pentru a se putea solicita și, eventual, anula decizia nr. 89/2022 din 2 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2021, în condițiile art. 513 alin. (4) teza a doua C. proc. civ., era necesar ca aceasta să fi fost cea din urmă hotărâre care să fi încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, or, în speță, se solicită schimbarea acestei hotărâri raportat la o decizie dată în recurs în interesul legii, ulterioară pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.
În consecință, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 89/2022 din 2 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 89/2022 din 2 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2021.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.