ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2134/2023

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, JUDEȚUL ILFOV, PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, ORAȘUL VOLUNTARI, PRIN PRIMAR și MUNICIPIUL BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR GENERAL, să plătească reclamantului despăgubiri rezultând din lipsa de folosință a locuinței din cartierul Henri Coandă începând de la data la care aceasta trebuia predată la cheie (2 octombrie 2018) și până la predarea efectivă, la cheie, prejudiciu evaluat la suma de 1.000 euro lunar, adică 124.000 euro din octombrie 2008 până în decembrie 2019, despăgubiri ce urmează să curgă în continuare până la recepția finală a locuinței.

Prin sentința civilă nr. 362 din 1 martie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, JUDEȚUL ILFOV, ORAȘUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, respingându-se, în consecință, acțiunea față de aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 110 din 27 ianuarie 2023 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă anulează ca insuficient timbrat apelul formulat de către reclamantul A..

Instanța de apel reține, în esență, faptul că apelantul-reclamant avea obligația de a plăti o diferență de taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.749,13 RON, taxă care a fost calculată în raport de precizarea acestuia din 12 septembrie 2022 privind valoarea contestată și în raport de apelul vizând reformarea soluției instanței de fond în sensul admiterii capătului subsidiar întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Se mai reține că apelantul-reclamant a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu toate acestea, apelantul-reclamant declară că nu înțelege să plătească diferența de taxă judiciară de timbru, motiv pentru care instanța de apel a dispus anularea ca insuficient timbrată a cererii de apel.

Un alt argument reținut de instanța de apel se întemeiază pe caracterul unitar al tuturor căilor de atac, inclusiv apelul, fapt care determină analiza tuturor criticilor și care nu îngăduie rezolvarea lor segmentată, prin raportarea soluției la fiecare motiv în parte, sens în care sunt și dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. (b) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora "cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50 % din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puțin de 20 RON".

Împotriva deciziei instanței de apel reclamantul A. formulează recurs prin care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, cu obligația instanței de apel de a analiza cererea în limitele în care a fost achitată taxa judiciară de timbru, respectiv capătul de cerere întemeiat pe răspunderea contractuală; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

Recurentul își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., după cum urmează.

În susținerea primului motiv de recurs se invocă faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 C. proc. civ., respectiv a încălcat principiul disponibilității procesului civil.

Recurentul învederează faptul că în ședința publică din 27 ianuarie 2023 a precizat expres că înțelege să nu mai susțină criticile formulate cu privire la răspunderea civilă delictuală, ci să-și restrângă criticile în apel doar în ceea ce privește petitele nr. 2 și nr. 3 lit. a) - d) din cererea de apel, antamând așadar doar răspunderea civilă contractuală. Față de exercitarea acestui drept de dispoziție, valoarea pretențiilor deduse judecății în apel era de 789.326,52 RON, fiind integral achitată taxa de timbru de 5.749,13 RON.

Soluția de anulare integrală a apelului, susține recurentul, încalcă principiul disponibilității deoarece dreptul de dispoziție al părții a îmbrăcat tocmai forma achitării parțiale a taxei de timbru doar cu privire la capătul de cerere privind răspunderea contractuală, așadar fără a mai învesti instanța cu analiza apelului împotriva încheierii interlocutorii din 27 octombrie 2020 care privea răspunderea civilă delictuală pentru care fusese impusă diferența de taxă judiciară de timbru.

Prin soluția de anulare integrală a apelului ca insuficient timbrat, instanța a încălcat inclusiv normele pe procedură prevăzute de art. 34 alin. (2) și cele ale art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 care arătau tocmai faptul că cererea nu poate fi anulată integral, ci cererea parțial timbrată învestește instanța în limitele în care taxa de timbru a fost achitată.

De asemenea, recurentul consideră că nu există nicio dispoziție legală care să stabilească faptul că prevederile art. 34 alin. (1) și (2), ale art. 36 alin. (2) nu ar fi aplicabile în căile de atac, ci doar în primă instanță.

Face trimitere recurentul la dispozițiile art. 482 C. proc. civ. potrivit cărora "dispozițiile privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol".

În opinia autorului căii de atac, achitarea taxei judiciare de timbru doar în ceea ce privește răspunderea civilă contractuală putea conduce doar la anularea ca netimbrat a capătului de cerere de apel nr. 3.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul arată faptul că decizia atacată conține considerente contradictorii, instanța de apel raportându-se în mod contradictoriu la cererea de apel pe de-o parte ca fiind un tot unitar, iar pe de altă parte ca fiind formată din mai multe petite cu finalitate distinctă care învestesc distinct instanța de apel.

Consideră recurentul că o cerere unică și unitară, așadar care are o singură cauză juridică (modificarea sentinței apelate) nu putea să genereze obligația de a achita două taxe judiciare de timbru datorate pentru aceeași cerere unitară.

Susține recurentul că, pe de-o parte instanța a omis faptul că este vorba despre două apeluri distincte (împotriva încheierii din 27 octombrie 2020 și împotriva sentinței nr. 362 din 1 martie 2022) și reține că taxa judiciară de timbru în apel se datora în mod distinct pentru fiecare dintre cele două temeiuri ale răspunderii civile, iar pe de altă parte instanța de apel califică cererea de apel ca fiind un tot unitar care poate fi privit doar în ansamblul său, iar nu pe fiecare capăt al cererii de apel în parte, nici nu poate fi divizată în funcție de cele două temeiuri ale răspunderii civile.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că norma de drept material încălcată este reprezentată de liberul acces la justiție. Consideră recurentul că interpretarea și aplicarea date de instanța de apel acestor norme de drept material încalcă însăși esența dreptului de acces la justiție, de vreme ce cererea de apel a fost anulată integral, fără a fi soluționată în limitele în care aceasta îndeplinea condițiile de fond și de formă.

Intimații ORAȘUL VOLUNTARI, PRIN PRIMAR, MUNICIPIUL BUCUREȘTI, PRIN PRIMAR GENERAL și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în fața instanței de fond, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimaților-pârâți la plata unei despăgubiri cu titlu de lipsă de folosință imobil, în principal în temeiul răspunderii civile contractuale, iar în subsidiar în temeiul răspunderii civile delictuale.

Întrucât recurentul-reclamant nu a putut achita taxa de timbru și pentru capătul de cerere subsidiar, astfel cum îi pusese în vedere instanța, acesta declară expres că nu înțelege să timbreze acest capăt de cerere (în prealabil formulase cerere de reexaminare care a fost respinsă), motiv pentru care, respectând principiul disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil, instanța de fond ia act de această cerere, rămânând învestită exclusiv cu soluționarea capătului principal al cererii întemeiat pe răspunderea civilă delictuală.

Împotriva sentinței primei instanțe prin care a fost soluționat fondul cauzei, reclamantul formulează apel solicitând anularea și rejudecarea cauzei cu evocarea fondului în sensul admiterii acțiunii în răspundere civilă contractuală, cu obligarea intimaților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință, în principal, formulând totodată și o cerere subsidiară, respectiv admiterea acțiunii și în temeiul răspunderii civile delictuale și obligarea intimaților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a locuinței pentru aceeași perioadă ca în cererea principală.

Instanța de apel, în mod corect, a considerat că trebuia achitată taxa judiciară de timbru pentru ambele capete de cerere formulate în cadrul apelului, ținând seama de subsidiaritatea lor, astfel cum apelantul a solicitat prin calea de atac declarată.

Achitând doar parțial taxa judiciară de timbru aferentă apelului, respectiv doar taxa calculată pentru cererea principală, luând act de declarația apelantului în sensul că nu înțelege să achite și diferența taxei judiciare de timbru aferentă cererii subsidiare, (cererea de reexaminare formulată fiind respinsă), instanța de apel a dispus anularea ca insuficient timbrată a apelului împotriva încheierii de ședință din 27 octombrie 2020 și a sentinței civile nr. 362 din 1 martie 2022.

Nu poate fi reținută nicio încălcare a principiului disponibilității părților astfel cum susține recurentul.

Apelul, de altfel ca și recursul, are un caracter unitar și se impune a fi soluționat prin adoptarea unei soluții unice.

Fundamentul principiului unicității căii de atac constă în ideea că hotărârea judecătorească reprezintă un act jurisdicțional unitar, astfel încât regimul căilor de atac aplicabil hotărârii nu poate fi decât tot unul unitar, indiferent de cererile soluționate prin hotărâre.

Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă, provocând o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant.

Prealabil soluționării apelului, partea este obligată să achite o taxă judiciară de timbru aferentă, respectiv 50 % din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puțin de 20 RON, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Dispozițiile art. 34 alin. (2) și cele ale art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nu se aplică atunci când este vorba despre timbrarea apelului astfel cum susține apelantul.

Dispozițiile invocate vizează acțiunile introductive, cererile de chemare în judecată introduse în primă instanță întrucât doar în acest caz putem vorbi despre mai multe capete de cerere pentru care se va stabili câte o taxă judiciară de timbru pentru fiecare în parte, dacă au finalitate diferită.

Este evident că se aplică doar acțiunilor formulate în fața instanțelor de fond, textele de lege amintite făcând referire în mod expres la acțiuni (cereri de chemare în judecată, cereri reconvenționale, cereri de intervenție principală, cereri de chemare în garanție), făcând referire la obligația reclamantului, nu a apelantului ori recurentului, să plătească suma datorată suplimentar cu titlu de taxă judiciară de timbru. De asemenea, doar în cazul în care reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei până la termenul stabilit, acțiunea ori cererea (reconvențională, de chemare în garanție etc.) va fi soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Având în vedere dispozițiile art. 480 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. cu privire la soluțiile pe care le pronunță instanța de apel - va respinge, va anula, va constata perimarea apelului, ori va admite apelul, este de la sine înțeles că nu se poate vorbi despre o soluționare în limitele în care s-a plătit taxa judiciară de timbru, apelul neputând fi admis, respins ori anulat, ori perimat în parte.

Achitarea parțială a taxei de timbru în apel/recurs reprezintă un fine de neprimire, instanța de control judiciar considerându-se că nu a fost legal învestită, astfel încât să poată trece la soluționarea cauzei, indiferent de solicitările ulterioare ale titularului căii de atac (cereri de renunțare, de achiesare, hotărâri de expedient etc.).

Restrângerea criticilor în apel doar în ceea ce privește capătul de cerere referitor la răspunderea civilă delictuală este un drept de dispoziție al părții însă exercitarea lui este condiționată de achitarea anticipată a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță.

Nu se poate vorbi despre existența a două apeluri astfel cum susține recurentul-reclamant.

În cauză a fost declarat un singur apel de către aceeași parte fiind vizată încheierea din 27 octombrie 2020 prin care i s-a pus în vedere obligația achitării taxei de timbru pentru capătul de cerere subsidiar și, firesc, sentința de fond.

Taxa judiciară de timbru nu a fost stabilită în considerarea încheierii din 27 octombrie 2020, ci în raport cu limitele și cadrul procesual stabilit chiar de către apelant, ca atare nu se poate vorbi despre existența mai multor capete de cerere de apel astfel cum în mod greșit susține recurentul atunci când tinde să evoce pretinse contradicții în raționamentul instanței de apel.

Susținerile recurentului sunt eronate atunci când se referă la faptul că s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita două taxe judiciare de timbru pentru o cerere unică și unitară, încercând astfel să evidențeze considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate.

Astfel, instanța de apel a stabilit o singură taxă judiciară de timbru, în considerarea limitelor învestirii sale, taxă pe care apelantul-reclamant a achitat-o parțial, în cuprinsul deciziei regăsindu-se în detaliu și cu claritate exprimat raționamentul instanței în ceea ce privește măsura dispusă.

Referitor la ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în lipsa indicării acestor norme, recurenta invocând exclusiv norme ori principii generale, Înalta Curte apreciază că este invocat formal, analizarea acestuia nefiind posibilă.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat către intimatul ORAȘUL VOLUNTARI, potrivit dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 110 din 27 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimatul ORAȘUL VOLUNTARI a sumei de 8.925 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2023.