ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2127/2023

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș, la data de 11 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (fostă C.), a solicitat să se dispună: rezilierea contractului de leasing financiar nr. x/25.07.2008, încheiat între reclamantă și D. S.A., cedentă către actuala pârâtă, reținând culpa exclusivă a finanțatorului; repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea echivalentului în RON la data plății a sumei de 274.720,83 euro, reprezentând rate de leasing, comisioane și parte din valoarea reziduală; obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului pe care l-a încercat prin lipsirea sa de sumele achitate acesteia, prin plata dobânzii legale conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta B. S.A. a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei cu privire la primele trei capete de cerere.

Prin sentința civilă nr. 191 din 13 aprilie 2022, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins astfel cererile de obligare a pârâtei la plata sumei de 274.720,83 euro și a dobânzii legale, respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel A. S.R.L., solicitând desființarea soluției instanței de fond și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 37/A-Com din 27 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost calificată excepția invocată de intimata pârâtă ca fiind excepția necompetenței instanței judecătorești și respinsă această excepție. A fost respins ca nefondat, apelul formulat de A. S.R.L împotriva sentinței nr. 191 din 13 aprilie 2022, pronunțate de Tribunalul Specializat Argeș.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.R.L.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul recurs, recurenta-reclamantă susține că instanțele au încălcat normele de procedură și au nesocotit drepturile procesuale ale acesteia. În acest sens, recurenta arată că instanța de apel, reținând că actul juridic a cărui reziliere a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată era deja desființat, a apreciat că primul capăt de cerere este lipsit de obiect, aspect ce constituie o excepție pe care instanța avea datoria să o pună în discuție potrivit art. 224 C. proc. civ.

Totodată, recurenta susține că modalitatea în care instanța a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune încalcă normele de procedură. În opinia recurentei, modul în care intimata-pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la primele trei capete de cerere nu constituie o veritabilă punere în discuție a excepției. Mai arată recurenta că soluția asupra acestei excepții este greșită.

De asemenea, autoarea recursului susține că excepția prescripției extinctive nu este incidentă în cauză întrucât contractul nu a fost desființat până la acest moment, sens în care nu s-a născut dreptul acesteia de a-i fi restituite plățile achitate. În ceea ce privește momentul până la care poate fi invocată această excepție, recurenta invocă art. 2513 C. civ. și susține că poate avea loc până la primul termen de judecată. Potrivit recurentei, în cauză se aplică dispozițiile noului C. civ. în materia prescripției, atât față de pretinsa reziliere unilaterală a contractului de leasing, cât și față de rezilierea judiciară cu care a învestit instanța. În continuare, recurenta-reclamantă expune situația de fapt cu privire la data comunicării notificării de reziliere a contractului și concluzionează că excepția prescripției nu a fost legal invocată și nici nu este incidentă în cauză.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă susține că în motivarea hotărârii, instanța de apel nu a răspuns în niciun mod susținerii acesteia, inclusiv prin criticile din calea de atac în care a arătat că pactul comisoriu nu poate fi activat niciodată de cocontractantul care nu și-a îndeplinit obligația. Potrivit recurentei, intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit principala obligație ce-i revenea, astfel încât nu avea dreptul de a pretinde desființarea contractului chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă critică încălcarea autorității de lucru judecat de către instanța de fond și apel, ignorându-se dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și statuările intrate în puterea lucrului judecat. În acest sens, recurenta menționează sentința nr. 1655 din 11.03.2021, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Specializat Argeș. Obiectul cauzei în dosarul nr. x/2017 a fost reprezentat de o contestație la executare, arată recurenta, pe care aceasta a formulat-o împotriva executării începute de către intimata-pârâtă. Potrivit recurentei, s-a reținut cu putere de lucru judecat că nu i-a fost predat bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing. Mai arată recurenta că, în respectivul dosar, instanța de executare a reținut că nu a fost făcută o notificare legală către aceasta, câtă vreme corespondența nu a fost expediată la adresa prevăzută în acest scop în contract, dar și că aceasta este partea contractantă care și-a îndeplinit obligațiile. Totodată, autoarea căii de atac arată că aceste statuări au putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Sub același aspect, recurenta susține că aspectele deduse judecății în prezenta cauză au fost analizate și în alte două dosare de încuviințare a executării, respectiv nr. x/2017 și nr. x/2017, iar relevante sunt încheierile din 2 august 2017 și 3.11.2017 în care instanțele nu au încuviințat executarea din aceleași motive și anume că nu există o hotărâre judecătorească prin care să se ia act că rezilierea unilaterală a contractului de leasing de către cesionar este legală.

Sub un ultim aspect, recurenta critică încălcarea și aplicarea greșită de către instanțe a normelor de drept material referitoare la rezilierea de contract, la pactul comisoriu de gradul IV, la efectele acestuia, la desființarea contractului de leasing și drepturile părților din acest raport obligațional. În continuare recurenta redă situația de fapt cu privire la raportul contractual dintre părți și menționează mai multe texte legale, respectiv art. 9 și 10 din O.U.G. n. 51/1997, art. 551 C. civ., art. 1020 C. civ.. Recurenta reia argumentele cu privire la notificarea de reziliere și la cele reținute în Dosarul nr. x/2017 referitor la aceasta, făcând trimitere totodată la clauzele contractului de leasing.

În drept, recurenta a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Instanța supremă va respinge excepția nulității recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și vor fi analizate din această perspectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, încălcarea autorității de lucru judecat de către instanțele de fond, aratând că au fost ignorate dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și statuările intrate în puterea lucrului judecat dezlegate prin sentința nr. 1655 din 11.03.2021, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2017.

Potrivit recurentei, s-a reținut cu putere de lucru judecat că nu i-a fost predat bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing, instanța de executare reținând că nu a fost făcută o notificare legală, deoarece corespondența nu a fost expediată recurentei-reclamante la adresa prevăzută în acest scop în contract.

Criticile referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat nu vor fi însușite de Înalta Curte. Conform dispozițiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată", iar potrivit alin. (2) din același text de lege:

"Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Instanța supremă reține că din actele prezentului dosar rezultă că între părți a existat un litigiu, dosarul nr. x/2017 care a avut ca obiect o contestație la executare formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu B. S.A. împotriva tuturor formelor de executare întocmite împotriva sa în dosarul de executare silită nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 1655/2021 din 11.03.2021 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2017, instanța a reținut că intimata C. S.A. nu a făcut dovada comunicării notificării cesiunii de creanță către societatea recurentă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege.

Așa fiind, în raport de prevederile art. 430 C. proc. civ., instanța supremă constată că în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Pitești nu au fost dezlegate aspecte care privesc fondul raportului juridic obligațional dintre părți.

De asemenea, instanța supremă reține că potrivit art. 431 C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect."

În acest context, Înalta Curte reține că autoritatea de lucru judecat nu poate fi opusă unei cereri dacă faptele pe care se întemeiază și cele în baza căreia a fost pronunțată hotărârea precedentă sunt diferite. Altfel spus, instanța supremă reține că identitatea de cauză și obiect implică existența unei identități de fapte și reguli de drept aplicabile acestor fapte.

Or, în cauză, se constată că, obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea recurentei-reclamante prin care a solicitat rezilierea unui contract de leasing financiar încheiat între aceasta și D. S.A., cedentă către actuala intimat-pârâtă, repunerea părților în situația anterioară prin obligarea intimatei-pârâte la restituirea echivalentului în RON la data plății acestei sume de bani, reprezentând rate de leasing, comisioane și parte din valoarea reziduală, precum și obligarea intimatei-pârâte la acoperirea prejudiciului.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 431 C. proc. civ., instanța supremă reține că nu este îndeplinită condiția identității de obiect și cauză, în primul litigiu fiind soluționată o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 712 și urm. C. proc. civ., iar prezenta cauză a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1315 C. civ., art. 1319 C. civ. și O.G. nr. 51/1997.

Așadar, Înalta Curte constată că nu există identitate de cauză și obiect între cele două litigii pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430 și art. 431 C. proc. civ., sens în care criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

Referitor la susținerile recurentei subsumate aceluiași motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind alte două dosare de încuviințare a executării, respectiv dosar nr. x/2017 și dosar nr. x/2017, instanța supremă constată că nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece recurenta nu arată în concret care sunt normele procesuale încălcate de curtea de apel și în ce mod se încalcă autoritatea de lucru judecat în raport de acestea.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante privind dispozițiile art. 224 C. proc. civ. și lipsa de obiect a primului capăt de cerere, instanța supremă reține că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece argumentele sunt invocate în mod formal, fără a se arăta în concret de ce normele de drept procesuale nu au fost corect aplicate.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la soluționarea excepției prescripției extinctive, Înalta Curte constată că nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate, deoarece în expunerea acestor critici aceasta face trimitere la situația de fapt și probele administrate în cauză, respectiv invocă aspecte privind desființarea contractului, momentul până la care poate fi invocată prescripția și face referire la înscrisurile din dosar. Or, instanța de recurs nu se poate pronunța aspra chestiunilor de netemeinicie, întrucât dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situației de fapt fiind atributul instanțelor devolutive.

Înalta Curte reține că nici susținerile recurentei-reclamante prin care se arată că decizia instanței de apel nu este motivată, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, instanța supremă reține că, deși recurenta-reclamantă susține că decizia atacată este nemotivată, susținerile acesteia prin care arată că pactul comisoriu nu putea fi activat niciodată de cocontractantul care nu și-a îndeplinit obligația, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece pe de o parte, recurenta face trimitere la situația de fapt, iar pe de altă parte nu arată în concret în ce constă lipsa motivării sub acest aspect, sens în care aceste critici nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Deși indică prevederile art. 9 și 10 din O.U.G. n. 51/1997, art. 551 C. civ., art. 1020 C. civ., din expunerea argumentelor evocate de recurentă, respectiv susținerile referitoare la rezilierea de contract, la pactul comisoriu de gradul IV, la efectele acestuia, la desființarea contractului de leasing și drepturile părților din acest raport obligațional, rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, recurenta-reclamantă, susținând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără o argumentație în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 37/A-COM din 27 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 37/A-COM din 27 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2023.