ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2070/2023

Ședința publică din data de 11 octombrie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018, la 03.05.2018, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bujoreni a chemat în judecată pe pârâții A., B. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 95.664 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat ca urmare a salariilor acordate de către pârâți, în mod nelegal, unui număr de trei funcționari publici, angajați pe posturi contractuale, precum și la plata sumei de 17.474 RON, reprezentând accesorii calculate până la data de 29.11.2017.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 254 și urm. din Codul Muncii, art. 1.381 și urm. C. civ., art. 23 și 24 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 32 din H.G. nr. 155/2014, Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, art. 96 din Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 188/1999.

Prin sentința civilă nr. 2325/25.10.2021, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A., a admis acțiunea, a obligat pârâții A. și C. la plata către reclamantă a sumei de 60.834 de RON și pe pârâții B. și C. la plata sumei de 52.429 RON, precum și la plata sumei de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâții au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2915/06.06.2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâții A. și B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curții de apel.

În motivare, autorii căii de atac au arătat, în esență, că pronunțarea deciziei recurate s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 94 alin. (1), ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și ale art. 1.349 C. civ., sens în care au invocat incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au arătat că judecata cauzei în apel s-a efectuat pe alte considerente decât cele invocate de intimata-reclamantă prin acțiune, instanța de prim control judiciar încălcând principiul disponibilității.

Sub acest aspect, au susținut că pe calea demersului judiciar, intimata-reclamantă, deși nu a indicat temeiul de drept al pretențiilor sale, a solicitat angajarea răspunderii civile a recurenților pentru motivul că aceștia au emis în mod nelegal dispozițiile de angajare pentru 3 funcționari publici, care, la momentul angajării în cadrul Primăriei Bujoreni, erau suspendați din funcție.

Mai mult, au apreciat că susținerile intimatei-reclamante sunt neîntemeiate, din moment ce legalitatea acestor cheltuieli a fost confirmată de către inspectorii de la Camera de Conturi Vâlcea și de reprezentanții A.N.I., care, prin raportul întocmit, nu au reținut nicio stare de incompatibilitate cu privire la D..

Au mai afirmat că, prevederile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 impuneau aplicarea regulilor de interpretare a normei juridice, atât în ansamblul său, cât și prin raportare la drepturile subiective prevăzute de alte acte normative și că, scopul Legii nr. 161/2003 nu a fost de a se încălca dreptul la muncă, garantat de art. 41 alin. (1) din Constituție.

În continuare, evocând dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, au subliniat că acest text de lege permite exercitarea de către funcționarii publici în activitate a unor funcții care să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate în această calitate.

Prin urmare, au apreciat că această ipoteză este incidentă și în privința funcționarilor publici suspendați din oficiu din funcție.

Un alt set de critici a vizat condițiile prevăzute de art. 1.349 C. civ., recurenții arătând, în esență, că în cauză acestea nu erau întrunite pentru a se putea angaja răspunderea lor.

În argumentare, au susținut că, în speță, nu a fost săvârșită nicio fapta ilicită și că instanța de apel, în mod, greșit, a apreciat că dispozițiile de angajare a celor 3 funcționari publici nu au fost vizate pentru legalitate.

Aceasta, întrucât, pe parcursul procesului nu a fost administrată nicio probă sub acest aspect, iar dispozițiile art. 249 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 prevăd că verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale este asigurată de către prefect. Or, în cauză, actele au fost comunicate instituției Prefectului Vâlcea, care nu le-a contestat în justiție pentru nelegalitate.

În continuare, recurenții au arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a stabilit că, în cauză, nu erau incidente dispozițiile Legii nr. 78/2018, potrivit cărora veniturile de natură salarială încasate nelegal și pe care personalul plătit din fonduri publice trebuie să le restituie, sunt exonerate de la plată, având în vedere că acest act normativ nu se aplică numai angajaților, ci și altor persoane.

În opinia recurenților, de vreme ce instanța de apel a constatat că cei trei angajați nu au produs vreun prejudiciu intimatei-pârâte prin încasarea unor drepturi salariale nelegale, nici în persoana recurenților nu se putea reține un asemenea prejudiciu.

La 01.11.2022 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În acord cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut că, împotriva deciziei atacate recurenții nu au deschisă calea recursului. Raportul a fost comunicat părților; nicio parte nu și-a exprimat punctul de vedere la acesta.

Analizând, cu prioritate, recursul prin prisma legalității căii de atac exercitate de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2915/06.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în apel, într-un proces inițiat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la 03.05.2018.

Asupra naturii litigiului, Înalta Curte reține că procesul de față este un conflict de muncă, întrucât, sub un prim aspect, prejudiciul, obiect al demersului judiciar al reclamantei, derivă din raporturile de muncă desfășurate între titulara acțiunii și recurenții-pârâți, așa cum acestea au fost calificate prin decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie.

Sub un alt aspect, în etapele procesuale anterioare, cadrul legal în limitele căruia s-a soluționat cauza a fost reprezentat de dispozițiile Codului Muncii referitoare la angajarea răspunderii salariatului pentru prejudiciile produse angajatorilor în exercițiul funcției deținute, respectiv art. 254 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

Mai mult, asupra naturii raporturilor juridice deduse judecății instanțele de fond au statuat în sensul că, acestea sunt raporturi de muncă, iar calificarea litigiului ca fiind unul în materia conflictelor de muncă s-a realizat încă din primă instanță, la termenul din 10.12.2018, când, verificându-și propria competență, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

De altfel, soluționarea procesului în primă instanță s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 304/2004, respectiv ale art. 39 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2005 - "Completele pentru soluționarea, în primă instanță, a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari dintre asistenții judiciari numiți potrivit legii.".

Aspectele învederate mai sus nu au fost contestate de recurenți, nici în fazele procesuale anterioare, nici prin memoriul de recurs, astfel că statuările instanțelor de fond sub acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând fi reevaluate în recurs.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, aplicabil în cauză, față de data inițierii litigiului, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

În acest context, reținând că litigiul este unul în materia conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că decizia atacată este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, care, în considerarea textelor de lege enunțate, este exclusă din sfera hotărârilor ce pot face obiectul controlului de legalitate în recurs.

Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., iar hotărârea atacată nu este susceptibilă de exercițiul căii extraordinare de atac a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul, în procedura de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-pârâți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2915/06.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2023.